A fost descoperită o moleculă complet nouă, cu rol în biologia tuturor viețuitoarelor: GlicoRNA

Cercetătorii de la Stanford au descoperit o nouă biomoleculă care ar putea avea un rol important în biologia tuturor viețuitoarelor: glicoRNA.
Această nouă biomoleculă este alcătuită din RNA modificat cu zaharuri, ar putea fi prezentă în toate formele de viață și ar putea contribui la bolile autoimune.
Ce este GlicoRNA?

Glicozilarea este procesul în care, prin intermediul enzimelor, zaharidele se leagă între ele și formează glicani legați de proteine și grăsimi. În această formă, glicanii sunt biomolecule cu zaharuri. Acum avem dovezi că și RNA este utilizat ca al treilea schelet pentru glicozilare.
GlicoRNA este un fir de acid ribonucleic (RNA) de care atârnă molecule de zahăr numite glicani și reprezintă o moleculă nouă pentru biologie. Până acum, singurele molecule decorate similar cu zaharuri cunoscute științei erau grăsimile și proteinele. Aceste glicolipide și glicoproteine sunt omniprezente în interiorul și la suprafața celulelor animale, vegetale și microbiene și contribuie la o mare varietate de procese esențiale vieții.
Moleculele glicoRNA nou descoperite nu sunt nici rare, nici ascunse. Au rămas nedescoperite până acum deoarece nimeni nu se gândise să le caute.
Cell este revista în care, la 17 mai, a fost publicat studiul care explică descoperirile.
Profesor de chimie la Stanford School of Humanities and Sciences și unul dintre autorii studiului, Carolyn Bertozzi a spus: „Aceasta este descoperirea uluitoare a unei clase complet noi de biomolecule”. „Este cu adevărat o bombă, pentru că descoperirea arată că în celulă există căi biomoleculare complet necunoscute nouă.”
„În plus,” a adăugat Bertozzi, „unele RNA modificate de glicani pentru a forma glicoRNA au un istoric problematic de asociere cu bolile autoimune.”
Bertozzi l-a lăudat pe Ryan Flynn, autorul principal al studiului, care a lucrat luni întregi în laboratorul său ca cercetător postdoctoral, urmărind glicoRNA în mare parte pe baza unei intuiții.
Flynn, conferențiar în departamentul Stem, în Departamentul de Biologie Celulară și Regenerativă de la Spitalul de Copii din Boston, a spus: „Venisem în laboratorul lui Carolyn și întrebasem: „Ce-ar fi dacă glicanii s-ar putea lega de RNA?”, ceva neexplorat până atunci. Îmi place să fiu curios și să pun întrebări, iar găsirea acestui răspuns neașteptat a fost extrem de satisfăcătoare.”
Abordarea cercetării cu o minte deschisă
De-a lungul carierei sale inovatoare, Bertozzi a adus în centrul atenției glicobiologia, cândva un domeniu periferic. În ultimii 25 de ani, cercetările sale i-au ajutat pe biologi să înțeleagă că glicanii, structuri de zahăr care ne studiază celulele și au fost mult timp trecute cu vederea, sunt la fel de importanți ca proteinele și acizii nucleici precum RNA și DNA.
Flynn recunoaște că știa foarte puțin despre glicani când s-a alăturat laboratorului lui Bertozzi. Specialitatea sa este RNA, domeniul pe care s-au axat diploma sa de medic și doctoratul. Flynn a obținut aceste diplome sub îndrumarea profesorului Virginia și D. K. Ludwig pentru Cercetarea Cancerului și profesor de genetică la Stanford, Howard Chang.
„Ryan este RNA, iar eu sunt glican”, spune Bertozzi. „Avem pregătiri complet diferite.”
Domeniile cercetării RNA și glicani sunt tradițional separate, deoarece biomoleculele se formează și funcționează în locuri celulare diferite. Majoritatea tipurilor de RNA se află atât în nucleul celulei, unde este păstrat genomul, cât și în citosol, unde are loc sinteza proteinelor. Glicanii, în schimb, provin din structuri subcelulare delimitate de membrane, fiind astfel separați de spațiile ocupate de RNA. Glicoproteinele și glicolipidele se localizează la suprafața celulei, servesc ca locuri de legare pentru molecule extracelulare și comunică cu alte celule (un exemplu de glicolipide sunt moleculele care ne definesc grupa sanguină).
Bertozzi a spus: „Dacă ne uităm numai în manuale, RNA și glicanii trăiesc în două lumi separate”.
Un fragment ciudat de moleculă de la suprafața celulei i-a atras atenția lui Flynn. Observase în literatura științifică faptul că o enzimă puțin studiată în domeniul RNA adaugă glicani unor proteine (glicozilează) și se poate lega și de RNA. Pornind de la afinitatea reciprocă a acestei enzime pentru proteine și RNA, Flynn a decis să vadă dacă există o legătură mai directă între RNA și glicani.
Bertozzi: „Când Ryan a început să exploreze o posibilă legătură între glicozilare și RNA, credeam că șansa de a găsi ceva era foarte mică. Dar credeam că nu poate face rău să cerceteze acest lucru.”
În căutare
Flynn a folosit o serie de tehnici în căutarea ipoteticului glicoRNA. Una dintre cele mai eficace a fost metoda dezvoltată de Bertozzi pentru a permite studierea celulelor vii fără perturbarea proceselor naturale, chimia bioortogonală. Această metodă presupune legarea unui „reporter” chimic discret de o biomoleculă, care emite lumină când participă la anumite reacții.
Flynn a echipat numeroși glicani diferiți cu „becuri” raportoare pentru a vedea de ce biomolecule se leagă zaharurile și unde se află biomoleculele cu zaharuri legate, în interiorul și la suprafața celulelor. Bazându-se pe experiența pregătirii și studierii RNA, Flynn a depășit compartimentele intracelulare cu proteine și lipide care fuseseră investigate anterior.
Bertozzi a spus: „Ryan este prima persoană despre care știm că a privit glicanii și RNA în acest fel”.
După luni de rezultate negative și derutante, frustrante, Flynn și-a reevaluat datele. A observat că un zahăr marcat, combinat cu o moleculă precursoare pentru acidul sialic, continua să apară.
Flynn a spus: „Când am văzut acest semnal, am simțit că acolo chiar exista ceva”.
Bertozzi a spus: „Era foarte important că Ryan nu a venit la acest subiect cu idei preconcepute și prejudecăți inconștiente”. „Mintea sa era deschisă posibilităților care contraziceau ceea ce credeam că știm despre biologie.”
Semnificația moleculelor glicoRNA
După ce au documentat prezența aparent noului glicoRNA în celulele umane, Flynn și colegii săi l-au căutat în alte celule. Au găsit glicoRNA în fiecare tip de celulă testat – uman, de șoarece, de hamster și de pește-zebră.
Prezența glicoRNA în organisme diferite arată că îndeplinesc funcții fundamental importante. În plus, RNA sunt similare structural la creaturi care s-au separat evolutiv acum sute de milioane până la miliarde de ani. Potrivit lui Bertozzi, aceasta sugerează că glicoRNA ar putea avea origini străvechi și ar putea juca un rol în apariția vieții pe Pământ.
Flynn a explicat că, deși funcția glicoRNA nu este încă cunoscută, acestea merită studiate mai mult deoarece pot fi legate de bolile autoimune, care determină organismul să își atace propriile țesuturi și celule. De exemplu, se știe că sistemul imunitar al persoanelor cu lupus țintește câteva RNA specifice care pot forma glicoRNA.
Flynn a spus: „Când descoperi ceva complet nou, precum aceste glicoRNA, apar multe întrebări de pus”.
Surse
Ți-a fost util acest articol?
Feedbackul tău ne ajută să îmbunătățim conținutul.





Comentariile cititorilor
Împărtășește comentariul tău
Numele și comentariul dumneavoastră sunt publicate numai după aprobarea administratorului. Adresa de e-mail nu este afișată niciodată vizitatorilor.
Fii primul care comentează.