Cancerul laringian – simptome, stadii și tratament
În acest articol
Ce sunt cancerul laringian și cancerul hipofaringian?
Cancerul laringian și cancerul hipofaringian (al părții inferioare a faringelui) sunt membri importanți ai familiei cancerelor capului și gâtului, care apar în două organe învecinate în regiunea cervicală și strâns legate funcțional. Laringele este organul responsabil de producerea vocii, de reflexul de protecție a căilor respiratorii în timpul înghițirii și de respirație. Hipofaringele este o regiune de tranziție între faringe și esofag, care înconjoară laringele. Aceste două organe sunt abordate împreună în acest ghid deoarece au factori de risc comuni (în primul rând fumatul și alcoolul), un tip histologic similar (carcinomul cu celule scuamoase, peste 95%) și principii de tratament care se suprapun în mare măsură; sunt însă subliniate separat și diferențele importante, precum evoluția semnificativ mai insidioasă și diagnosticul în stadii mai avansate al cancerului hipofaringian. În acest ghid abordăm cauzele, simptomele, metodele de diagnostic și stadializare, opțiunile actuale de tratament și procesul de diagnostic și tratament din Turcia pentru ambele tipuri de cancer, într-un mod cuprinzător și bazat pe literatura actuală.
Laringele și hipofaringele se află în regiunea anterioară și mediană a gâtului, în partea inferioară a faringelui, în vecinătatea începutului traheei și esofagului. Marea majoritate a cancerelor laringiene (peste 95%) și aproape toate cancerele hipofaringiene provin din celulele epiteliale plate (scuamoase) care căptușesc aceste regiuni și sunt de tip carcinom cu celule scuamoase din punct de vedere histologic.
Cât de frecvente sunt? (Statistici actuale)
IARC a publicat la 8 iulie 2026 în CA: A Cancer Journal for Clinicians raportul care cuprinde estimările pentru anul 2024, GLOBOCAN 2024 ; potrivit acestuia, la nivel mondial apar anual aproximativ 193.937 de cazuri noi de cancer laringian (0,94% dintre toate cancerele, al 21. cel mai frecvent tip de cancer), iar din cauza cancerului laringian își pierd viața aproximativ 96.619 de persoane. Cancerul laringian prezintă o diferență extrem de pronunțată între sexe: la bărbați este de aproximativ 7 ori mai frecvent decât la femei (169.734 de cazuri la bărbați față de 24.203 de cazuri la femei). În același raport, cancerul hipofaringian este prezentat ca o categorie separată: la nivel mondial, anual, aproximativ 91.464 de cazuri noi și 49.748 de decese, cu o distribuție similară predominant masculină (76.048 de cazuri la bărbați, 15.416 la femei).
Potrivit fișei de țară pentru Turcia publicate de IARC în iulie 2026 în cadrul aceluiași ciclu de publicare GLOBOCAN 2024, în țara noastră sunt raportate anual aproximativ 3.832 de cazuri noi de cancer laringian (1,6% dintre toate cancerele, al 15. cel mai frecvent tip de cancer), iar din cauza cancerului laringian își pierd viața aproximativ 1.495 de persoane. Incidența standardizată după vârstă din Turcia (4,5 la 100.000) este față de media globală (1,9 la 100.000) de aproximativ 2,4 ori mai mare — această diferență pronunțată este o reflectare directă a prevalenței ridicate a fumatului în țara noastră.
Potrivit raportului „Cancer Statistics, 2026”, publicat de Societatea Americană de Cancer la 13 ianuarie 2026, numărul estimat de cazuri noi de cancer laringian în SUA pentru anul 2026 este de 12.290 (9.730 la bărbați, 2.560 la femei), iar numărul estimat al persoanelor care își pierd viața este de 3.960. (Cancerul hipofaringian nu este prezentat separat în acest raport anual din SUA, ci în categoria generală „cavitate bucală și faringe”.) Ratele de supraviețuire relativă la 5 ani, bazate pe baza de date SEER și pe cohorta pacienților diagnosticați în perioada 2015-2021, arată diferența frapantă dintre cele două organe: în cancerul laringian supraviețuirea globală este de 57% (79% în boala localizată, 49% în cea regională, 35% în metastazele la distanță), în cancerul hipofaringian supraviețuirea globală este de numai %35 (61% în boala localizată, 36% în cea regională, 20% în metastazele la distanță).
Principalul motiv al acestei diferențe pronunțate de supraviețuire este faptul că, din cauza poziției anatomice a hipofaringelui, o tumoră în creștere poate rămâne neobservată mult timp, după cum este discutat în detaliu mai jos, în secțiunea „Simptome” — absența obișnuită în cancerul hipofaringian a răgușelii, un semnal de alarmă precoce în cancerul laringian, face ca pacienții să fie diagnosticați de cele mai multe ori în stadii avansate (regionale sau cu metastaze la distanță).
Factori de risc
Cei mai importanți și predominanți factori de risc pentru cancerele laringiene și hipofaringiene sunt fumatul și consumul de alcool — iar atunci când acești factori sunt prezenți împreună, efectele lor nu doar se adună, ci se amplifică multiplicativ . Literatura raportează că, la persoanele care fumează și consumă alcool în cantități mari, riscul de cancer laringian crește, față de persoanele care nu au niciunul dintre aceste obiceiuri, de 8 ori până la peste 100 de ori ; unele studii au raportat că această valoare poate ajunge până la 300 de ori pentru cancerele cavității bucale și faringelui. Prin urmare, prezența împreună a celor două obiceiuri reprezintă un pericol mult mai mare decât suma riscurilor lor separate.
- Expuneri profesionale: Expunerea de lungă durată la azbest, gaze sulfuroase, praf de lemn și anumite substanțe chimice industriale poate crește riscul.
- Alimentație și reflux: Se consideră că o alimentație săracă în fructe și legume și refluxul cronic de acid gastric (în special refluxul laringofaringian) pot contribui, dar această relație este mult mai slabă și mai puțin certă decât cea cu fumatul/alcoolul.
- Sex și vârstă: După cum s-a menționat mai sus, sunt semnificativ mai frecvente la bărbați; riscul crește odată cu vârsta, iar diagnosticul este pus de cele mai multe ori în decada de vârstă care începe la 60 de ani.
Virusul papiloma uman (HPV) este în cancerele orofaringiene (amigdale/baza limbii) un factor predominant, considerat cauza a 60-70% dintre acestea în SUA. Totuși, situația este diferită în cancerele laringiene și hipofaringiene: Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) precizează explicit că nu se știe dacă HPV provoacă alte cancere ale capului și gâtului, inclusiv cancerul laringian. Deși rata de identificare a ADN-ului HPV în țesutul tumoral a fost raportată la aproximativ 28% în cancerul laringian, aceasta nu înseamnă că HPV are un rol cauzal/de motor tumoral dovedit, așa cum se întâmplă în orofaringe — arată numai prezența virusului în țesut. Prin urmare, în cancerul laringian și hipofaringian, spre deosebire de cancerul orofaringian, statusul HPV/p16 nu are în mod obișnuit un rol determinant în stabilirea profilului de risc și în decizia de tratament; fumatul și alcoolul rămân factorii predominanți.
Anatomie: subregiunile laringelui și hipofaringelui
Subregiunea laringelui sau hipofaringelui din care provine tumora influențează direct simptomele, tendința de extindere și alegerea tratamentului.
- Supraglota (regiunea superioară): Include epiglota, pliurile ariepiglotice și corzile vocale false. Tumorile din această regiune pot să nu dea simptome precoce și sunt de obicei observate printr-o masă palpabilă la nivelul gâtului (metastază ganglionară), deoarece drenajul limfatic al acestei regiuni este bogat.
- Glota (regiunea mediană, corzile vocale adevărate): Este regiunea în care tumorile apar cel mai frecvent. Deoarece chiar și cea mai mică tumoră din această regiune provoacă răgușeală, tumorile glotice sunt de obicei diagnosticate într-un stadiu precoce — acesta este principalul motiv pentru care cancerul laringian are în general un prognostic mai bun. Drenajul limfatic al corzilor vocale adevărate este și el relativ slab, ceea ce explică raritatea metastazelor ganglionare în stadiile precoce.
- Subglota (regiunea inferioară): Este regiunea care se întinde sub corzile vocale până la trahee; tumorile sale sunt cele mai rare și sunt de obicei observate într-un stadiu avansat, prin dificultăți respiratorii.
- Sinusul piriform (adâncitură în formă de pară): Majoritatea tumorilor hipofaringiene (60-85%) provin din această regiune.
- Regiunea postcricoidiană: Este mai rar întâlnită; a fost raportată relativ mai frecvent la femeile cu sindrom Plummer-Vinson (Paterson-Kelly), asociat cu anemie feriprivă cronică.
- Peretele faringian posterior: Este subregiunea cel mai rar afectată.
Care sunt simptomele?
Mai ales în tumorile cu localizare glotică (la nivelul corzilor vocale), răgușeala inexplicabilă care durează mai mult de 2-3 săptămâni este de obicei primul și cel mai precoce simptom — acesta este și principalul motiv pentru care cancerul laringian poate fi depistat într-un stadiu relativ precoce.
- Răgușeală care durează mai mult de 2-3 săptămâni
- Dificultăți la înghițire (disfagie)
- Durere la înghițire (odinofagie)
- Senzație persistentă de blocaj/corp străin în gât
- Durere iradiată spre ureche (în special de aceeași parte)
- Umflătură sau masă palpabilă la nivelul gâtului
- Lipsă de aer sau dificultăți respiratorii (în stadiile avansate pot fi cauzate de obstrucția căilor respiratorii)
- Tuse cronică
- Scădere în greutate de cauză inexplicabilă
- Salivă sau spută cu sânge eliminată pe gură
Poziția anatomică a hipofaringelui permite unei tumori să crească neobservată mult timp, fără un semnal de alarmă precoce evident, precum răgușeala din cancerul laringian. De aceea, o proporție importantă dintre pacienții cu cancer hipofaringian se prezintă direct, ca prim simptom, cu o masă palpabilă la nivelul gâtului (adică o boală deja extinsă la ganglionii limfatici); dificultățile la înghițire și scăderea în greutate apar și ele adesea când boala este deja destul de avansată. Acesta este mecanismul fundamental care explică de ce diagnosticul cancerului hipofaringian este de obicei pus într-un stadiu mai avansat și de ce prognosticul este mai nefavorabil decât în cancerul laringian.
Multe dintre aceste simptome pot apărea și din cauze benigne, precum o infecție a căilor respiratorii superioare. Totuși, persoanele cu antecedente de fumat și/sau consum de alcool trebuie să se adreseze fără întârziere unui specialist ORL, în special în caz de răgușeală care durează mai mult de 3 săptămâni, masă cervicală inexplicabilă sau dificultăți la înghițire.
Cum se stabilește diagnosticul?
- Laringoscopie: Vizualizarea directă a laringelui și hipofaringelui cu un endoscop cu fibre optice sau rigid este primul pas și cel fundamental al diagnosticului.
- Biopsie: Diagnosticul definitiv este stabilit prin examinarea anatomopatologică a unei probe de țesut prelevate din leziunea suspectă.
- Imagistică: Tomografia computerizată cervicală (BT) sau imagistica prin rezonanță magnetică (MR) sunt utilizate pentru evaluarea extinderii tumorii în structurile profunde (cartilaj, țesuturile anterioare ale gâtului) și a afectării ganglionilor limfatici. PET-BT este valoros pentru investigarea metastazelor la distanță și a unui al doilea focar tumoral sincron (concomitent).
- Panendoscopie: Această procedură, care evaluează împreună laringele, hipofaringele, esofagul și uneori bronhiile sub anestezie generală, este frecvent efectuată pentru căutarea unui al doilea focar tumoral concomitent (sincron), din cauza „cancerizării de câmp”, abordată separat mai jos.
Deoarece fumatul și alcoolul afectează în mod similar întreaga mucoasă a tractului aerodigestiv superior (gură, faringe, laringe, esofag, plămân), la pacienții la care este identificat un cancer în această regiune, riscul de apariție a unui al doilea cancer în altă regiune, în același timp sau ulterior, este semnificativ crescut față de populația generală — acest fenomen se numește „cancerizare de câmp” (field cancerization). Prin urmare, este importantă evaluarea esofagului și plămânului la diagnostic și monitorizarea regulată a acestor organe în urmărirea de lungă durată după tratament.
Stadializare: sistemul TNM (AJCC, ediția 8)
Stadializarea cancerelor laringiene și hipofaringiene se efectuează prin sistemul TNM recunoscut internațional; categoria T este definită separat pentru fiecare organ, prin criterii specifice subregiunilor sale, iar categoriile N (ganglioni limfatici regionali) și M (metastaze la distanță) sunt în mare măsură comune cu cele ale altor cancere ale capului și gâtului.
| T (laringele — abordare generală) | Definiție |
|---|---|
| T1 | Tumora este limitată la o singură subregiune (de exemplu, la o singură coardă vocală), cu mobilitate normală |
| T2 | Tumora s-a extins la o subregiune învecinată sau mobilitatea corzii vocale este afectată |
| T3 | Coarda vocală este fixă (imobilă), sau există afectarea suprafeței interne a cartilajului, sau extindere limitată în afara laringelui |
| T4 | Extindere dincolo de cartilajul tiroid sau la structurile învecinate din afara laringelui (țesuturi moi cervicale, glandă tiroidă, esofag, trahee) |
| T (hipofaringele — abordare generală) | Definiție |
|---|---|
| T1 | Tumoră ≤2 cm, limitată la o singură subregiune |
| T2 | Tumoră de 2-4 cm sau extinsă la mai multe subregiuni/regiuni învecinate, fără fixarea hemilaringelui |
| T3 | Tumoră >4 cm, sau fixarea hemilaringelui (imobilitatea corzii vocale/jumătății laringelui), sau extindere la esofag |
| T4 | Invazia cartilajului tiroid/cricoid, a osului hioid, a glandei tiroide sau a țesuturilor moi cervicale (T4a); sau invazia fasciei prevertebrale, a arterei carotide sau a structurilor mediastinale (T4b) |
Categoriile T de mai sus sunt combinate cu statusul N (ganglioni limfatici) și M (metastaze) pentru gruparea de la stadiul I la stadiul IVC. Ca principiu general: stadiile I-II definesc boala precoce (limitată la un singur organ, fără afectare ganglionară), stadiile III-IVA boala local avansată (cu afectare ganglionară sau extindere limitată la structurile învecinate), stadiul IVB boala locală/regională foarte avansată, iar stadiul IVC boala cu metastaze la distanță. În cancerul hipofaringian, afectarea ganglionară la diagnostic este semnificativ mai frecventă decât în cancerul laringian — ceea ce corespunde prezentării tardive cu simptome descrise mai sus.
Tratamentul cancerului laringian: abordarea de conservare a organului
Cancerul laringian în stadiu precoce (T1-T2)
În stadiile precoce, în special în tumorile glotice, obiectivul tratamentului este vindecarea bolii cu păstrarea pe cât posibil a funcției vocale și a înghițirii. Cele două opțiuni principale oferă rate de vindecare similare: radioterapia singură sau microchirurgia laser transorală (TLM) / în cazuri selectate, chirurgia robotică transorală (TORS). Deși nu există un studiu randomizat controlat care să compare direct aceste două abordări, numeroase studii observaționale/comparative arată că ambele metode oferă rezultate oncologice similare; alegerea se face în funcție de localizarea exactă a tumorii, preferințele pacientului și experiența centrului.
Conservarea organului în cancerul laringian local avansat
Efectuat la începutul anilor 1990, studiul VA Larynx a arătat că, în cancerul laringian local avansat, chimioterapia de inducție urmată de radioterapie poate oferi o supraviețuire comparabilă cu laringectomia totală efectuată direct, conservând laringele (și, prin urmare, vocea) la o proporție importantă dintre pacienți. Această constatare a fost dezvoltată în continuare prin studiul RTOG 91-11 , care a comparat chimioterapia de inducție+radioterapia, chimioradioterapia simultană (concomitentă) și radioterapia singură. La urmărirea mediană de 10,8 ani (actualizarea din 2013), chimioradioterapia concomitentă a demonstrat superioritate în rata de conservare a laringelui atât față de brațul de inducție (HR 0,58), cât și față de brațul cu radioterapie singură (p<0,001), devenind standardul actual.
În urmărirea pe termen lung a RTOG 91-11 nu a fost identificată o diferență semnificativă statistic în supraviețuirea globală între cele trei brațe. Remarcabil, în brațul cu chimioradioterapie concomitentă s-a observat, față de brațul de inducție, o tendință nefavorabilă a supraviețuirii globale, apropiată de semnificația statistică (HR 1,25; p=0,08) — se consideră că aceasta ar putea fi parțial legată de toxicitatea tardivă și de decesele care nu au fost cauzate de cancer. Această nuanță este o informație importantă care trebuie împărtășită pacientului, arătând că „cea mai mare rată de conservare a laringelui” și „cel mai bun rezultat global” pot să nu coincidă întotdeauna.
Laringectomie totală
În tumorile voluminoase (care invadează semnificativ structura cartilaginoasă, determină pierderea în mare măsură a funcției laringelui sau în boala care nu răspunde la tratamentul de conservare a organului/recidivează), poate fi necesară îndepărtarea chirurgicală completă a laringelui (laringectomie totală). În această situație, pacientul continuă să respire printr-o traheostomie permanentă la nivelul gâtului (deschidere a traheei), iar reabilitarea vocii/înghițirii (abordată mai jos) capătă o importanță majoră.
Abordarea specifică de tratament în cancerul hipofaringian
Fundamentul științific al strategiei de conservare a organului în cancerul hipofaringian a fost stabilit, similar cancerului laringian, prin studiul EORTC 24891 , care a comparat chimioterapia de inducție urmată de radioterapie cu intervenția chirurgicală efectuată direct, urmată de radioterapie, și a arătat că laringele (și funcția de înghițire) poate fi conservat la o proporție importantă dintre pacienții care răspund la chimioterapia de inducție, fără diferență în supraviețuirea globală. Datele de urmărire la 10 ani au confirmat această constatare.
Totuși, succesul conservării organului în cancerul hipofaringian este în general mai redus decât în cancerul laringian și, deoarece boala este diagnosticată mai frecvent cu afectare ganglionară și în stadii mai avansate, la mulți pacienți (mai ales în boala T3-T4) poate fi necesară chirurgia (faringectomie/laringectomie parțială sau totală, cu îndepărtarea unei părți a esofagului dacă este necesar), împreună cu chirurgia reconstructivă (reconstrucția faringelui/esofagului cu un lambou de țesut liber).
Tratamentul ganglionilor limfatici cervicali
În cancerele ambelor organe, regiunile ganglionare cervicale cu afectare identificată imagistic sau la examinarea clinică ori considerate cu risc crescut de afectare sunt tratate prin disecție cervicală (chirurgie) sau prin includerea în câmpul de radioterapie. În cancerul hipofaringian, din cauza frecvenței răspândirii limfatice și a caracterului său de obicei bilateral, este adesea necesară includerea ambelor părți ale gâtului în tratament.
Reabilitarea vocii și a înghițirii
Pierderea vocii după laringectomia totală afectează profund calitatea vieții pacientului; în prezent există câteva opțiuni eficiente de reabilitare:
- Puncție traheoesofagiană (TÖP) și proteză vocală: Prin intermediul unei mici valve/proteze unidirecționale plasate între trahee și esofag, aerul provenit din plămâni face esofagul să vibreze și să producă voce; în prezent este metoda cel mai frecvent preferată și care oferă un rezultat apropiat de vocea naturală.
- Electrolaringe (laringe electronic): Este un dispozitiv electronic care produce voce prin vibrații atunci când este pus în contact cu pielea gâtului.
- Vorbire esofagiană: Este o tehnică ce necesită instruire, bazată pe învățarea producerii vocii prin eliberarea controlată a aerului înghițit.
Sprijinul unui terapeut pentru vorbire și înghițire (terapeut de limbaj și vorbire) este o parte inseparabilă a procesului de reabilitare postoperatorie.
Tratamentul sistemic în boala metastatică sau recurentă
În caz de metastaze la distanță sau de recidivă care nu se pretează la tratament local/regional, tratamentul urmează o abordare sistemică în mare măsură comună cu cea a altor cancere cu celule scuamoase ale capului și gâtului (cavitate bucală, orofaringe).
Studiul KEYNOTE-048 a înlocuit în mare măsură vechiul standard, regimul EXTREME (cetuximab+platină+5-FU), în cancerul cu celule scuamoase al capului și gâtului recurent/metastatic, în afara nazofaringelui: la pacienții cu PD-L1 CPS ≥1, pembrolizumabul administrat singur, iar la toți pacienții combinația pembrolizumab+chimioterapie au devenit tratamentele standard actuale de primă linie. Perioada de după acest studiu este numită în literatură „era post-KEYNOTE-048”, iar în 2026 nu există un nou studiu de primă linie care să fi înlocuit această abordare.
La pacienții cu progresie după tratament pe bază de platină, pe baza studiului CheckMate 141, nivolumabul a demonstrat superioritate în supraviețuirea globală față de tratamentul standard ales de investigator (chimioterapie) și a devenit o opțiune standard de a doua linie pentru acest grup de pacienți; în 2026 nu există o nouă aprobare în acest domeniu.
La pacienții care nu pot tolera chimioradioterapia pe bază de cisplatină (considerați „neeligibili pentru cisplatină” din motive precum insuficiența renală, riscul de pierdere a auzului sau fragilitatea), combinația cetuximab+radioterapie (regimul Bonner) rămâne o alternativă de tratament al bolii local avansate. Studiul publicat în 2024, NRG-HN004 , a arătat că durvalumab+radioterapie nu a fost superior cetuximabului+radioterapiei în acest grup, consolidând rolul cetuximabului pentru acest grup specific de pacienți neeligibili pentru cisplatină.
La 12 iunie 2025, FDA a aprobat o nouă abordare de tratament în cancerul cu celule scuamoase al capului și gâtului tratabil chirurgical, local avansat (stadiul III/IVA), cu PD-L1 CPS ≥1, inclusiv laringian/hipofaringian: înainte de operație se administrează 2 cicluri de pembrolizumab neoadjuvant, urmate de chirurgie, apoi de pembrolizumab adjuvant împreună cu radioterapie (± cisplatină), iar în final se continuă pembrolizumabul singur; acest regim se bazează pe studiul KEYNOTE-689. În subgrupul CPS≥10, supraviețuirea mediană fără evenimente (event-free survival) a fost raportată la 59,7 luni față de 26,9 luni (față de tratamentul standard; HR 0,66). Aceasta este una dintre cele mai recente și importante evoluții ale domeniului, aducând imunoterapia la începutul procesului de tratament, înainte de operație, în cancerul capului și gâtului tratabil chirurgical.
Studiul NIVOPOSTOP (GORTEC 2018-01), prezentat la ASCO 2025, a arătat că administrarea nivolumabului adjuvant în plus față de chimioradioterapia standard la pacienții operați pentru cancer al capului și gâtului cu risc crescut de recidivă a îmbunătățit semnificativ supraviețuirea fără recidivă la 3 ani (63,1% față de 52,5%) — investigatorii îl descriu ca „primul studiu care îmbunătățește tratamentul standard postoperator din ultimii 20 de ani”. Totuși, datele de supraviețuire globală nu sunt încă mature, iar în august 2026 această abordare nu a primit încă aprobarea FDA; recomandăm cititorilor noștri să urmărească în continuare această evoluție.
Reacțiile adverse ale tratamentului și gestionarea lor
Reacțiile adverse asociate radioterapiei
Printre cele mai frecvente reacții adverse ale radioterapiei capului și gâtului se numără mucozita (inflamație dureroasă a mucoasei gurii/gâtului), uscăciunea gurii (xerostomia) — o reacție adversă care poate fi adesea permanentă din cauza afectării glandelor salivare, modificarea/pierderea gustului, dificultățile la înghițire și, pe termen lung, în țesuturile cervicale, fibroza (întărirea) . Pentru sănătatea dentară sunt importante evaluarea stomatologică înainte de tratament și îngrijirea dentară de lungă durată cu fluor după tratament, pentru reducerea riscului de afectare a osului maxilar asociată radioterapiei — osteoradionecroză.
Chimioterapia și medicamentele țintite/de imunoterapie
Cisplatina poate provoca toxicitate renală, pierderea auzului (ototoxicitate) și greață; prin urmare, utilizarea sa este limitată la pacienții cu funcție renală afectată sau risc crescut de pierdere a auzului (după cum s-a explicat mai sus, cetuximab+RT poate fi o alternativă pentru acești pacienți). Cetuximabul prezintă în mod caracteristic un risc de erupție cutanată acneiformă și reacție la perfuzie. Medicamentele de imunoterapie precum pembrolizumab și nivolumab pot produce irAE (colită, hepatită, pneumonită, tulburări endocrine, reacții cutanate) prin activarea excesivă a sistemului imunitar; gestionarea se bazează pe gradul de severitate.
Diagnosticul, autorizarea și rambursarea în Turcia
În Turcia, diagnosticul și tratamentul cancerelor laringiene și hipofaringiene se desfășoară în centrele de ORL, radioterapie oncologică și oncologie medicală din spitalele universitare și spitalele de învățământ și cercetare, în conformitate cu ghidurile internaționale. Pentru ca medicamentele să poată fi utilizate în Turcia este necesară mai întâi autorizația TİTCK, iar pentru acoperirea de către SGK este necesară, separat, o decizie de rambursare în cadrul SUT.
Medicamentele standard de chimioterapie (cisplatină, carboplatină, 5-FU, docetaxel, paclitaxel) sunt autorizate de mult timp și sunt acoperite de SGK. Cetuximabul este de mult timp autorizat și acoperit de SGK atât în combinație cu radioterapia în boala local avansată (regimul Bonner), cât și în combinație cu chimioterapia pe bază de platină de primă linie în boala recurentă/metastatică. Prin actualizarea SUT din 10 iulie 2025, pembrolizumabul (CPS>1, în prima linie a bolii recurente/metastatice în afara nazofaringelui, singur sau în combinație cu platină+5-FU) și nivolumabul (în monoterapie în a doua linie la pacienții care recidivează în primele 6 luni după tratamentul de primă linie pe bază de platină) au fost incluse în rambursarea SGK — o evoluție importantă față de anii anteriori, când aceste două medicamente nu erau acoperite de SGK în cancerul capului și gâtului.
Potrivit surselor noastre, deși utilizarea pembrolizumabului în monoterapie în a doua linie (PD-L1 TPS≥50%, progresie după platină) este autorizată în Turcia, nu a fost identificată o confirmare clară că această indicație specifică este acoperită de SGK. De asemenea, situația autorizării și rambursării în Turcia a regimului cu pembrolizumab perioperator (KEYNOTE-689), aprobat de FDA în 2025, poate să nu fie încă clarificată din cauza caracterului recent al aprobării.
Situația autorizării și rambursării medicamentelor se poate schimba frecvent prin actualizările SUT. Informațiile din această secțiune reprezintă un rezumat general compilat la data actualizării articolului (august 2026); confirmați neapărat informațiile certe și actuale privind tratamentul și rambursarea în situația dumneavoastră cu medicul care vă tratează și din textul SUT actual al SGK.
Întrebări frecvente
- Am răgușeală; înseamnă neapărat cancer?
- Nu, există cauze mult mai frecvente ale răgușelii (laringită, noduli ai corzilor vocale, reflux). Totuși, răgușeala inexplicabilă care durează mai mult de 2-3 săptămâni, în special la persoanele cu antecedente de fumat/consum de alcool, trebuie neapărat evaluată de un specialist ORL.
- Nu voi mai putea vorbi după laringectomia totală?
- Nu. Prin puncție traheoesofagiană și proteză vocală, electrolaringe sau tehnici de vorbire esofagiană, marea majoritate a pacienților al căror laringe a fost îndepărtat complet își pot recâștiga capacitatea de a vorbi; sprijinul unui terapeut de vorbire este important în acest proces.
- De ce este cancerul hipofaringian diagnosticat de obicei târziu?
- Spre deosebire de cancerul laringian, în cancerul hipofaringian nu există de obicei un semnal de alarmă evident în stadiul precoce, precum răgușeala; tumora poate rămâne neobservată până când crește suficient pentru a provoca o masă palpabilă la nivelul gâtului sau până când dificultățile la înghițire devin evidente. Prin urmare, o masă cervicală inexplicabilă la persoanele cu antecedente de fumat/consum de alcool trebuie neapărat evaluată.
- Există riscul să dezvolt un alt cancer după tratament?
- Deoarece fumatul și alcoolul afectează în mod similar întregul tract aerodigestiv superior („cancerizare de câmp”), persoanele care au avut cancer în această regiune prezintă un risc crescut de a dezvolta un al doilea cancer în esofag și plămân. De aceea, urmărirea regulată după tratament și renunțarea completă la fumat/alcool sunt foarte importante.
- Sung H, et al. „Global cancer statistics 2024.” CA: A Cancer Journal for Clinicians, 2026. DOI: 10.3322/caac.70090
- IARC Global Cancer Observatory (GLOBOCAN 2024) — Fișele informative privind cancerul laringian și hipofaringian, fișa de țară pentru Turcia. gco.iarc.who.int
- Siegel RL, et al. „Cancer Statistics, 2026.” CA: A Cancer Journal for Clinicians, 2026. DOI: 10.3322/caac.70043
- SEER Cancer Stat Facts: Larynx și Hypopharyngeal Cancer, datele cohortei 2015-2021. seer.cancer.gov
- Testa U, et al. „Cancer Risk Associated with Alcohol and Tobacco Use.” Sinteză din 2019.
- CDC. „HPV and Oropharyngeal Cancer” — Explicație privind rolul limitat al HPV în cancerul laringian/hipofaringian. cdc.gov
- The Department of Veterans Affairs Laryngeal Cancer Study Group. „Induction Chemotherapy plus Radiation Compared with Surgery plus Radiation in Patients with Advanced Laryngeal Cancer.” NEJM, 1991.
- Forastiere AA, et al. „Long-Term Results of RTOG 91-11: A Comparison of Three Nonsurgical Treatment Strategies to Preserve the Larynx.” J Clin Oncol, 2013.
- Lefebvre JL, et al. EORTC 24891 — studiu privind conservarea hipofaringelui/laringelui, urmărire la 10 ani. Ann Oncol, 2012.
- Burtness B, et al. „Pembrolizumab alone or with chemotherapy versus cetuximab with chemotherapy” (KEYNOTE-048). Lancet, 2019.
- Ferris RL, et al. „Nivolumab for Recurrent Squamous-Cell Carcinoma of the Head and Neck” (CheckMate 141). NEJM, 2016.
- Bonner JA, et al. „Radiotherapy plus Cetuximab for Squamous-Cell Carcinoma of the Head and Neck.” NEJM, 2006.
- NRG Oncology. NRG-HN004 — durvalumab+RT vs cetuximab+RT, pacienți neeligibili pentru cisplatină. Lancet Oncology, 2024.
- Anunțul aprobării FDA: pembrolizumab perioperator, HNSCC local avansat rezecabil (KEYNOTE-689), 12 iunie 2025. fda.gov; Wan H, et al. NEJM, 2024-2025.
- GORTEC 2018-01 (NIVOPOSTOP) — prezentare ASCO 2025, date privind nivolumabul adjuvant.
- Comunicatul privind modificarea Comunicatului de aplicare în sănătate, 10 iulie 2025 (actualizarea SGK SUT).
Ți-a fost util acest articol?
Feedbackul tău ne ajută să îmbunătățim conținutul.
