Poate mieunatul pisicii dumneavoastră să detecteze o criză epileptică?

Criza epileptică este o perturbare electrică bruscă și necontrolată în creier, numită pe scurt „criză”. Poate provoca schimbări ale comportamentului, mișcărilor, emoțiilor și nivelului de conștiență. Să analizăm împreună declarațiile lui Chevelle Winchester, care afirmă că pisicile pot percepe aceste schimbări.
Ca studentă în anul al patrulea la medicină, Chevelle Winchester încheia stagiul de psihiatrie în Chicago, sub îndrumarea neurologului și psihiatrului Alan R. Hirsch, când a întâlnit un pacient spre sfârșitul intervalului de vârstă de 20 și ceva de ani, cu crize aproape zilnice.
Winchester a declarat pentru Medscape Medical News: „Crizele durau aproximativ 1 minut și erau asociate cu dificultăți de respirație și vedere încețoșată postictală (după criză)”. Pacientul avea și pierderi temporare de memorie și spunea că simțea de parcă ar fi pierdut amintirile din câțiva ani, dar memoria revenea treptat în decurs de o oră.
Winchester a spus: „Un lucru învățat sub îndrumarea dr. Hirsch a fost că trebuie să vă faceți timp să observați mediul acestor pacienți și să aflați ce se întâmplă în jurul lor”.
După ce i-a cerut pacientului să descrie foarte atent întregul mediu înainte, în timpul și după criză, Winchester a aflat despre un element interesant și neașteptat: pisica sa.
Pacientul a început treptat să asocieze pisica cu debutul crizei. Winchester a spus: „Au trebuit patru sau cinci ședințe pentru a descoperi acest detaliu”.
Pacientul a relatat că durerea și stresul îi accelerau crizele. A spus și că observase anumite comportamente ale pisicii cu mai puțin de un minut înaintea debutului.
Comportamentele pisicii care anunțau criza
A precizat că pisica mieuna neobișnuit, își împingea capul în picioarele stăpânului sau îl zgâria cu laba din față. La mai puțin de un minut de la avertisment, apărea criza. Comportamentul pisicii îi indica să se mute într-un loc căptușit cu perne, în eventualitatea unei căderi.
Un simț al mirosului mai bun?
Winchester a spus: „Pisica mieuna și se întindea lângă el, ca și cum l-ar fi protejat, și rămânea acolo până trecea criza”. Winchester a precizat și că pacientul își amintea comportamentele deosebite ale pisicii din timpul crizelor.
Pacientul a spus că avea zilnic atacuri de panică, iar pisica se comporta neobișnuit doar înaintea crizelor, fără nicio reacție înaintea atacurilor de panică.
Winchester a spus că posibilitatea ca pisicile să detecteze crizele era ceva ce nu ar fi anticipat niciodată. A declarat: „Pentru mine, ca studentă la medicină, multe lucruri sunt noi, dar acesta era cu totul unic. I-am prezentat cazul dr. Hirsch și este minunat, faceți cercetarea, începeți să scrieți cazul.”
Începând astfel cercetarea, Winchester a adăugat: „Știam că câinii detectează epilepsia și reacționează la ea, dar nu văzusem nimic despre pisici. Când am început să cercetez, am înțeles că motivul era literatura insuficientă despre pisici și mi-am pus întrebarea de ce. Mă întrebam dacă există mai multe cazuri cu pisici și crize decât credeam și mă gândeam că nimeni nu vorbește despre asta.”
Cercetarea lui Winchester a inclus examinarea ziarelor și revistelor pentru a găsi orice material despre cazuri similare. În final, a găsit foarte puține.
„Știm că câinii au mult mai mulți receptori olfactivi decât noi. Totuși, pisicile au o sensibilitate și mai mare. Aceasta provine de la receptorii V1R (o clasă de receptori olfactivi). Pisicile au aproximativ 30 de proteine V1R, câinii doar 9, iar șoarecii și mai multe.”
Având în vedere capacitatea pisicilor de a diferenția mirosurile, Winchester speră ca rezultatele să deschidă un nou domeniu de studiu privind utilizarea lor în detectarea bolilor.
Despre studiu, Winchester a spus: „În ce alte privințe ne-ar putea ajuta această capacitate? Sper ca micul meu studiu să fie un început pentru descoperirea mai multor lucruri. Chiar sper să continui cercetarea. Este doar un studiu, dar sper să trezească interes și să ajungă la cineva care să ducă subiectul mai departe.”
Curiozitatea
Winchester a spus că potențiala valoare clinică a acestor constatări rămâne necunoscută.
„Ce ar putea face acest lucru pentru tratarea altor pacienți cu crize? Nu știm cât de departe se poate ajunge. Trebuie cercetat mult mai mult.”
Winchester a spus că nu era clar dacă pisica avertiza pacientul înaintea crizei sau reacționa la ea. A declarat: „Deoarece nu am putut vedea criza în fața noastră, nu am putut spune sigur dacă pisica înțelegea anterior ce se întâmpla sau reacționa la „mirosul” crizei.”
Winchester și Hirsch plănuiau o electroencefalografie ambulatorie la pisică pentru a urmări schimbările (electrozii sunt plasați pe scalpul pacientului, iar activitatea electrică a creierului este înregistrată în timp ce persoana își continuă activitățile obișnuite), dar, din păcate, pisica a murit, probabil de bătrânețe, înainte să poată fi făcute cercetări suplimentare.
Winchester a spus: „Moartea pisicii a fost un obstacol real pentru cercetarea noastră, dar pot sublinia ceva observat în fiecare dintre aceste cazuri neobișnuite. Elementul comun era interacțiunea dintre neurologie, psihiatrie și mediu.”
„Simt că medicii nu au destul timp să asculte ce trăiesc pacienții în mediul lor și la ce sunt expuși. Dar, când avem aceste informații, le putem combina și descifra ce se întâmplă de fapt.”, a spus.
În privința pacientului, Winchester a spus că, dacă acesta ar fi avut altă pisică, ar fi putut continua studiul, dar în aceste condiții era foarte greu să ducă cazul mai departe.
Surse
Ți-a fost util acest articol?
Feedbackul tău ne ajută să îmbunătățim conținutul.





Comentariile cititorilor
Împărtășește comentariul tău
Numele și comentariul dumneavoastră sunt publicate numai după aprobarea administratorului. Adresa de e-mail nu este afișată niciodată vizitatorilor.
Fii primul care comentează.