Pot medicamentele pentru diabet să depășească rezistența în cancerul de prostată? Efectul inhibitorilor SGLT2
În acest articol
S-a constatat că inhibitorii SGLT2 (Jardiance, Forxiga etc.), care au revoluționat tratamentul diabetului, cresc cu 37% eficacitatea terapiei hormonale (ADT) la pacienții cu cancer de prostată. La 8 ianuarie 2026, JAMA Oncologya publicat studiul, care oferă dovezi puternice pentru „repoziționarea medicamentelor” în oncologie.
De ce este important?
Piatra de temelie a tratamentului cancerului de prostată este suprimarea hormonilor masculini (terapia de deprivare androgenică – ADT). Din păcate, în timp, celulele tumorale dezvoltă rezistență la această suprimare, iar boala progresează spre stadiul rezistent la castrare.
Opțiunile de depășire sau întârziere a rezistenței sunt limitate. De aceea, este încurajatoare intrarea în scenă a unor medicamente pentru diabet, inhibitorii SGLT2 . Acestea ar putea nu doar reduce glicemia, ci și „înfometa” celulele canceroase prin perturbarea metabolismului energetic tumoral. Prin datele a peste 14.000 de pacienți, studiul transformă această teorie într-o realitate clinică solidă.
Detaliile studiului: 14.223 de pacienți analizați
Cercetătorii Universității din Hong Kong au efectuat o analiză amplă prin emularea unui studiu-țintă, utilizând dosare electronice de sănătate din perioada 1993-2025. Au fost incluși pacienți diagnosticați cu cancer de prostată, aflați sub terapie hormonală (ADT), în total 14.223 de bărbați (vârsta mediană 74 de ani).
- Comparație: Pacienții care utilizau inhibitori SGLT2 în timpul terapiei hormonale au fost comparați cu cei care nu îi utilizau.
- Obiectiv: Intervalul până la „eșecul ADT”, definit prin creșterea repetată a PSA sau necesitatea trecerii la medicamente de nouă generație.
Rezultate remarcabile: dezvoltarea rezistenței este întârziată!
Datele au arătat că progresia bolii a încetinit semnificativ la utilizatorii acestor medicamente:
Analize detaliate
- Reducerea rezistenței la medicamente de nouă generație: Nu doar pentru prima linie, ci și pentru medicamentele mai puternice utilizate după progresie (abirateronă, enzalutamidă etc.), riscul dezvoltării rezistenței a scăzut cu 56% (HR: 0.44; P = 0,04).
- Diferența la 10 ani: La utilizatori, rata cumulativă a eșecului la 10 ani a fost cu 11.1% mai mică. În practica clinică, aceasta înseamnă „stabilitate timp de ani fără necesitatea unui tratament suplimentar”.
- Diferența metforminului: A fost analizat și vechiul nostru aliat, metforminul. Utilizarea sa nu a oprit progresia bolii (creșterea PSA) ca inhibitorii SGLT2, dar a oferit un avantaj de supraviețuire globală (OS) (HR: 0.59). Aceasta arată că medicamentele acționează prin mecanisme diferite.
Notă: Deși datele OS au arătat o tendință favorabilă inhibitorilor SGLT2, aceasta nu a atins semnificația statistică. Succesul controlului bolii era însă incontestabil.
Ți-a fost util acest articol?
Feedbackul tău ne ajută să îmbunătățim conținutul.
Comentariile cititorilor
Împărtășește comentariul tău
Numele și comentariul dumneavoastră sunt publicate numai după aprobarea administratorului. Adresa de e-mail nu este afișată niciodată vizitatorilor.
Fii primul care comentează.
Metabolism și cancer: un nou front
Dragi colegi, studiul ne reamintește că în oncologie trebuie să gestionăm nu doar celula canceroasă, ci întregul metabolism al pacientului.
Implicații pentru practica clinică:
La pacienții tratați prin ADT întâlnim frecvent apariția diabetului sau agravarea celui existent. Studiul sugerează că, la alegerea medicației pentru pacientul cu diabet și cancer de prostată, ar trebui să prioritizăm inhibitorii SGLT2 (dapagliflozin, empagliflozin). Aceștia reglează glicemia, protejează inima și, aparent, depășesc rezistența tumorală.
Deși datele sunt retrospective, baza biologică — dependența tumorii de glucoză — este foarte solidă. Nu ar fi surprinzător ca în viitor aceste medicamente să devină parte standard, „adjuvantă”, a tratamentului cancerului de prostată.