Ce este oboseala de compasiune? Un pericol trecut cu vederea în oncologie

Medicii oncologi și ceilalți specialiști care îngrijesc persoane cu boli cronice observă, în timp, schimbări în echipele lor. Colegi cândva motivați și entuziaști pot deveni treptat retrași, distanți și aparent epuizați.

Discuțiile individuale arată că ceva nu este în regulă. Adesea, cauza principală este epuizarea emoțională intensă.

În ultimii ani, multe echipe de oncologie au început să îngrijească pacienți tot mai tineri. A fi martor la lupta cu cancerul a unor pacienți apropiați de propria vârstă îi poate afecta profund pe profesioniștii din sănătate. În timp, această povară emoțională începe să se reflecte și în viața lor cotidiană.

Tot mai mulți specialiști în oncologie se confruntă cu oboseala de compasiune . Aceasta este o stare de epuizare mintală, fizică și emoțională provocată de expunerea îndelungată la traumele altora. Numită și "traumatizare secundară", oboseala de compasiune poate face persoana să se simtă amorțită emoțional, deconectată sau epuizată afectiv.

Oboseala de compasiune este foarte frecventă la cei care lucrează în domenii medicale cu stres ridicat, precum oncologia. Discuțiile frecvente cu pacienții despre viață și deces pot crește suplimentar acest risc. De aceea, sunt esențiale măsurile de protejare a sănătății mintale a personalului medical și dezvoltarea sistemelor de sprijin.

Ce este oboseala de compasiune?

Oboseala de compasiune (compassion fatigue) este un tip de epuizare frecvent întâlnit mai ales la personalul medical, asistenții sociali, profesori și în alte profesii de ajutor. Termenul descrie epuizarea emoțională și fizică provocată de expunerea continuă la traumele sau dificultățile altora.

Principalele caracteristici ale oboselii de compasiune sunt:

1. Epuizare emoțională: efortul continuu de a empatiza epuizează emoțional persoana. În timp, capacitatea de empatie poate scădea, afectând performanța profesională și relațiile personale.
2. Traumatizare secundară: a fi martor la suferința altora poate face persoana să se simtă ea însăși traumatizată. Acest lucru se observă adesea la personalul medical și la cei care lucrează cu victime ale traumelor.
3. Efecte asupra performanței profesionale și vieții personale: persoanele cu oboseală de compasiune pot avea o probabilitate mai mare de a greși la serviciu. Pot apărea și comportamente precum insensibilitatea sau retragerea în relațiile interpersonale.

Care sunt simptomele oboselii de compasiune?

Compasiunea este o parte integrantă a îngrijirii pacientului. Empatia față de pacienți consolidează legătura medic-pacient și permite decizii mai bune pe parcursul tratamentului.

Empatia și grija față de pacient sunt foarte importante, fiind modalitatea de a câștiga încrederea. Acest lucru este și mai important pentru grupurile de pacienți insuficient reprezentate.

Totuși, la un moment dat, medicii și personalul medical pot începe să ofere "prea mult" . Expunerea continuă la traumele pacienților poate deveni, în timp, o povară grea și poate determina în cele din urmă distanțarea emoțională a îngrijitorului.

În mai 2024 a fost publicat un studiu de caz care a arătat că simptomele oboselii de compasiune seamănă cu cele ale tulburării de stres posttraumatic (TSPT). Se evidențiază trei simptome principale:

1. Hiperactivare – neliniște, intoleranță și stare de alertă.

2. Evitare – evitarea situațiilor stresante, retragerea din interacțiunile cu pacienții.

3. Retrăirea evenimentelor traumatice – reapar constant în minte cazuri tulburătoare din trecut.

În stadiile inițiale, oboseala de compasiune trece adesea neobservată. Un oncolog poate simți că se distanțează emoțional de pacienți, poate fi nemulțumit de munca sa sau poate avea schimbări neobișnuite de dispoziție.

Este normal ca profesioniștii din sănătate să se simtă uneori iritați, epuizați sau tentați să evite anumite situații. Totuși, când aceste sentimente persistă, poate fi vorba despre oboseală de compasiune.

Oboseala de compasiune versus sindromul de burnout

Deși oboseala de compasiune și sindromul de burnout au simptome similare, originile lor diferă. Oboseala de compasiune este o epuizare de natură emoțională și nu este legată direct de volumul de muncă. În schimb, burnoutul rezultă din suprasolicitarea sistemică și determină pierderea sensului propriei activități.

De exemplu, pentru medicii oncologi, sistemele electronice de evidență ineficiente sau introducerea excesivă de date pot fi cauze ale burnoutului. Aceste sarcini îngreunează concentrarea asupra tratării pacienților și îi pot face să pună la îndoială sensul muncii lor.

Modalități de a face față oboselii de compasiune

Deși oncologia implică anumite riscuri și traume, personalul medical nu le percepe de obicei ca pe o amenințare personală.

Nu primim suficientă pregătire pe această temă și nu ne acordăm timp să recunoaștem aceste probleme.

Totuși, oboseala de compasiune nu este inevitabilă. Învățând să gestioneze această povară emoțională, oncologii pot dezvolta mecanisme de adaptare mai sănătoase. Esențială este crearea unor medii în care personalul medical să se poată simți în siguranță.

Sunt recomandate următoarele abordări:

• Întâlniri regulate de sprijin cu colegii: discutarea cazurilor dificile poate permite colegilor să împărtășească experiențe similare și să simtă că nu sunt singuri.

• Grupuri de sprijin profesional: acestea creează spații sigure în care personalul medical poate împărtăși dificultățile cu care se confruntă.

• Instruire în ascultarea eficientă: se recomandă dezvoltarea abilităților de ascultare activă, pentru ca profesioniștii din sănătate să se înțeleagă și să se sprijine mai bine. În cadrul unor programe planificate, medicii, asistenții medicali și alte categorii de personal pot fi instruiți pentru a comunica mai eficient cu colegii.

• Sisteme informale de mentorat: în spitale, personalul medical poate primi sprijin de la colegi instruiți în sănătate mintală.

Reflecția asupra experiențelor pozitive ne poate motiva, iar împărtășirea celor negative poate avea un efect vindecător.

Personalul medical mai conștient de acest subiect poate comunica mai deschis și discuta mai frecvent despre pacienții dificili. Aceste dialoguri pot împiedica și transferarea dificultăților de la serviciu în viața de acasă.

Concluzie: nu așteptați să cereți ajutor

Specialiștii sunt de acord că pragul pentru solicitarea ajutorului trebuie să fie scăzut. Cea mai bună abordare este obținerea sprijinului înainte de apariția depresiei sau a simptomelor severe.

Nu este vorba despre punerea la îndoială a rezilienței, ci despre găsirea sensului și satisfacției în profesie pentru a rămâne sănătos și echilibrat pe termen lung.