Ce sunt HIV și SIDA? Transmitere, simptome și tratament

HIV și SIDA se numără printre cele mai importante probleme infecțioase ale epocii noastre. Informarea este vitală atât pentru tineri, cât și pentru persoanele la risc. Termenii sunt adesea confundați, deși desemnează lucruri diferite. În articol vom explica ce este HIV, ce este SIDA, diferența dintre ele, cum se transmite HIV, simptomele SIDA , testarea HIV , când și cum se face, dacă este posibil tratamentul SIDA și prevenirea HIV . Vom discuta și calitatea vieții, viața socială a persoanelor HIV-pozitive și întrebările frecvente.

Ce este HIV?

HIV (Human Immunodeficiency Virus / virusul imunodeficienței umane) este un virus care atacă sistemul imunitar al organismului. El țintește în special unele dintre celulele esențiale ale sistemului nostru imunitar, limfocitele T CD4+ (globule albe), pe care le distruge. Prin urmare, persoanele cu HIV devin mai vulnerabile la infecții și la unele tipuri de cancer.

După pătrunderea virusului, persoana este numită HIV-pozitivă : acest lucru înseamnă că HIV este prezent în sângele și fluidele corporale ale persoanei. Dacă nu este controlată, infecția slăbește treptat sistemul imunitar de-a lungul anilor. Totuși, nu orice infecție HIV trebuie să evolueze spre SIDA. Tratamentele actuale permit mulți ani de viață sănătoasă și oprirea progresiei virusului.

Ce este SIDA?

SIDA (AIDS, Acquired Immune Deficiency Syndrome / sindromul imunodeficienței dobândite) este stadiul cel mai avansat al infecției HIV netratate. Simplu spus, SIDA este numele sindromului provocat de HIV. Imunitatea este profund afectată, iar corpul devine vulnerabil la boli grave numite infecții oportuniste.

Diagnosticul SIDA se stabilește de obicei la persoanele HIV-pozitive când numărul celulelor imunitare CD4 scade foarte mult (de exemplu, sub 200 celule/mm³) sau când apar anumite infecții oportuniste ori cancere. Este important de reținut că nu toate persoanele HIV-pozitive ajung în stadiul SIDA; tratamentul regulat îl poate preveni. Fără tratament, infecția poate progresa după ani. În SIDA netratată apar infecții și complicații care amenință viața.

Cum se transmite HIV?

Transmiterea are loc când fluidele unei persoane infectate ajung în circulația sanguină a alteia. Cele mai frecvente căi de transmitere sunt:

• Contact sexual neprotejat: Contactul vaginal, anal sau oral neprotejat este cea mai frecventă cale. Contactul anal are în special risc mai mare prin permeabilitatea țesuturilor. Virusul poate trece prin sperma, lichidul vaginal sau lichidul ureic (preejaculator) al partenerului infectat. Există risc în contactele heterosexuale și homosexuale.
• Transmitere sanguină: Sângele infectat care pătrunde în alt organism poate transmite HIV. Folosirea comună a seringilor, acelor sau echipamentelor pentru droguri este foarte riscantă. Transfuziile și transplanturile de organe ori țesuturi netestate au fost în trecut căi importante; astăzi sunt testate de rutină. Instrumentele chirurgicale, lamele sau acele de tatuaj/piercing nesterilizate pot transmite și ele prin sânge.
• De la mamă la copil (transmitere verticală): Fără tratament matern, virusul poate trece prin placentă în sarcină, prin sânge și fluide la nașterea vaginală sau după naștere prin laptele matern . Tratamentul și măsurile adecvate reduc mult riscul; vom reveni mai jos.
• Alte fluide corporale: La persoana infectată, HIV se găsește în spermă, secreția vaginală, lichidul rectal și laptele matern . În salivă, lacrimi și transpirație este practic absent sau insuficient pentru transmitere. Nu pătrunde prin piele intactă, dar tăieturile și rănile pot crea o poartă de intrare.

Trebuie subliniat că HIV nu se transmite prin multe situații cotidiene care provoacă teamă. Tabelul compară căile de transmitere cu situațiile fără transmitere :

După cum arată tabelul, HIV prin atingere, sărut social sau împărțirea aceluiași spațiu în viața cotidiană nu se transmite. Aceasta contează pentru combaterea miturilor și stigmatizării persoanelor HIV-pozitive.

Prevenirea HIV

Principalele măsuri de prevenire sunt:

• Contact sexual protejat: În timpul contactului, prezervativul este cea mai eficientă protecție împotriva HIV și altor infecții sexuale. Monogamia și relațiile sigure în care partenerii își cunosc statusul HIV reduc și ele riscul.
• Nu împărțiți ace sau obiecte tăioase: Nu folosiți niciodată în comun seringi, ace sau obiecte precum lame și truse de manichiură. Asigurați sterilitatea materialelor medicale. La tatuaje sau piercing se preferă ace de unică folosință.
• Controlul sângelui și produselor sanguine: La transfuzii, sângele trebuie testat, lucru asigurat astăzi standard de autoritățile sanitare.
• Prevenirea transmiterii materne: Tratamentul sub supraveghere medicală al mamelor HIV-pozitive, încă din planificarea sarcinii, nașterea prin cezariană și evitarea alăptării reduc mult riscul pentru copilul unei mame HIV-pozitive.
• Profilaxie după expunere (PEP): După contact neprotejat cu o sursă posibil HIV-pozitivă, de exemplu contact sexual sau înțepătură de ac, persoana poate solicita ajutor medical în primele 72 de ore pentru a începe PEP (Post-Exposure Prophylaxis / profilaxie postexpunere) , tratament medicamentos preventiv care implică administrarea de antiretrovirale timp de 28 de zile și ajută la prevenirea unei posibile infecții.
• Prevenire pentru cei cu risc ridicat (PrEP): Persoanele HIV-negative cu risc mare pot utiliza, la recomandarea medicului, PrEP (Pre-Exposure Prophylaxis / profilaxie preexpunere) . Administrarea regulată de antiretrovirale reduce semnificativ riscul transmiterii.
• Educație și conștientizare: Informarea corectă despre căile de transmitere a HIV și metodele de prevenire este o măsură fundamentală pentru evitarea comportamentelor riscante. Controalele medicale regulate și testarea HIV atunci când este necesară sunt, de asemenea, importante pentru diagnosticul precoce și prevenirea transmiterii.

Aceste măsuri permit o protecție considerabilă împotriva HIV. Folosirea prezervativului și comportamentul responsabil sunt esențiale mai ales pentru prevenirea transmiterii sexuale. Dacă aparțineți unui grup cu risc ridicat sau ați trecut printr-o situație riscantă, se recomandă să vă adresați fără întârziere unei unități medicale.

Simptomele HIV, în funcție de stadiu

Simptomele infecției HIV variază în funcție de stadiile prin care trece după pătrunderea virusului în organism. Manifestările și acuzele din perioada inițială diferă de cele din stadiul avansat, de SIDA. Trebuie subliniat că, după infectare, unele persoane pot rămâne fără simptome ani de zile. Prin urmare, infecția HIV este greu de recunoscut numai după simptome; testarea este esențială în situațiile suspecte.

În general, infecția HIV poate fi privită ca având trei etape : perioada acută, timpurie, perioada cronică latentă și stadiul SIDA, avansat. În perioada acută pot apărea unele simptome timpurii, după care virusul poate rămâne tăcut ani de zile. Mai târziu, când imunitatea este puternic slăbită, apar simptomele SIDA. Tabelul de mai jos compară simptomele HIV din perioada timpurie cu simptomele din stadiul avansat, de SIDA :

Simptomele timpurii ale infecției HIV apar la câteva săptămâni după infectare, pot dura câteva săptămâni și sunt simptome asemănătoare gripei. Multe persoane le pot considera o răceală severă sau o altă infecție virală. După această perioadă acută, persoana HIV-pozitivă poate părea sănătoasă și se poate simți bine ani de zile, perioadă numită clinic latentă. Totuși, virusul continuă să se multiplice în organism, iar persoana îl poate transmite altora fără să știe.

Dacă infecția HIV progresează fără tratament, sistemul imunitar slăbește în cele din urmă foarte mult și se ajunge la stadiul SIDA. Simptomele SIDA sunt grave și evidente, așa cum arată tabelul. Persoana nu mai poate face față nici măcar unei infecții obișnuite. Febra înaltă prelungită, diareea care nu se oprește, infecțiile fungice și bolile oportuniste apărute în organismul slăbit sunt caracteristice acestui stadiu. Pot apărea, de exemplu, tuberculoză, pneumonie, infecții cerebrale, precum encefalita, infecții fungice diseminate sau unele tipuri de cancer , precum sarcomul Kaposi și limfomul.

Pe scurt: Simptomele din prima etapă a infecției HIV sunt de obicei ușoare sau generale, asemănătoare celor ale unei infecții virale, și pot dispărea spontan. După ani de evoluție tăcută, în lipsa tratamentului apar tablouri severe în stadiul SIDA. Însă diagnosticul și începerea tratamentului la timp permit controlul HIV înainte ca infecția să progreseze spre SIDA.

Când trebuie făcut testul HIV? Cum se stabilește diagnosticul?

Singura modalitate de a confirma infecția HIV este testarea HIV . După un contact riscant, este importantă testarea fără a aștepta simptomele, deoarece, după cum am arătat, persoana poate rămâne fără manifestări mult timp. Așadar, ce este testul HIV și când trebuie efectuat?

Testele HIV sunt analize de laborator care urmăresc detectarea anticorpilor formați împotriva HIV sau a virusului însuși. Cele mai utilizate sunt testele din sânge, dar există și teste rapide din salivă. După un contact riscant , precum un contact sexual neprotejat sau un contact suspect cu sânge, testarea prea devreme poate da un rezultat fals negativ. HIV are o perioadă de incubație, numită fereastră imunologică : organismul nu produce anticorpi imediat după infectare.

În general, testele moderne de generația 4 pentru HIV, combinate antigen/anticorpi , pot oferi rezultate fiabile la aproximativ 2-6 săptămâni după infectare . Pentru testele clasice ELISA , care detectează numai anticorpii, fereastra este puțin mai lungă, de obicei 3-8 săptămâni , iar în unele situații poate ajunge la 3 luni. De aceea, persoanelor testate imediat după un contact riscant, cu rezultat negativ, li se recomandă repetarea testului după 3 luni, pentru certitudine. În primele 1-4 săptămâni după contactul suspect , testele care caută direct virusul, precum PCR , sau testele pentru antigenul p24 pot detecta infecția mai devreme. Abordarea cea mai potrivită este consultarea unui specialist în boli infecțioase, pentru testele necesare la intervalele adecvate.

Principalele metode de testare utilizate în diagnosticul HIV și caracteristicile lor sunt:

Unde se poate face testul HIV? În prezent, testele HIV pot fi efectuate în numeroase unități medicale din Turcia, precum spitale publice, private sau universitare și centre de sănătate comunitară. Medicii de familie pot îndruma persoanele către testare atunci când este necesar. Testarea este confidențială și voluntară, iar rezultatele sunt comunicate cu respectarea confidențialității pacientului. Dacă rezultatul este pozitiv, unitatea care a efectuat testul notifică Ministerul Sănătății din Turcia, păstrând confidențialitatea datelor pacientului, în scopuri statistice și de organizare a tratamentului. Persoana este îndrumată către serviciul de boli infecțioase.

Când trebuie făcut testul HIV? După un contact riscant, se recomandă consultarea imediată a unui medic și stabilirea unui plan. În general, se recomandă:

• La 2-4 săptămâni după contact , un test combinat, antigen+anticorpi , sau un test PCR;
• La 6 săptămâni după contact , repetarea testării, printr-un test pentru anticorpi;
• La 3 luni după contact , un ultim test. Astfel, o posibilă infecție nu este omisă. Dacă persoana se adresează medicului în primele câteva zile după contactul suspect , trebuie reținut că se poate începe tratamentul preventiv PEP, indiferent de test, așa cum am arătat în secțiunea despre prevenire.

Așadar, pentru diagnosticul HIV , cel mai important este ca testarea să nu fie amânată în prezența unui risc. Persoana diagnosticată devreme poate începe rapid tratamentul, protejându-și sănătatea și reducând la minimum riscul transmiterii virusului către alții.

Este posibil tratamentul SIDA? Metode actuale de tratament

În prezent există metode de tratament foarte eficiente pentru persoanele HIV-pozitive. Tratamentul SIDA se referă de fapt la controlul medicamentos al infecției HIV și la prevenirea progresiei spre stadiul SIDA. Un tratament care să vindece definitiv infecția HIV sau un vaccin preventiv nu au fost, din păcate, încă descoperite. Nu există deocamdată o metodă care să elimine complet HIV din organism. Însă medicamentele dezvoltate permit suprimarea virusului și transformarea HIV într-o boală cronică .

Baza tratamentului HIV este terapia antiretrovirală, ART . ART presupune o combinație de medicamente, de obicei cel puțin trei , care inhibă multiplicarea virusului prin mecanisme diferite. Deoarece un singur medicament nu este suficient pentru controlul virusului, asocierea mai multora împiedică dezvoltarea rezistenței și maximizează eficacitatea. Cantitatea de virus din sânge, încărcătura virală, scade foarte mult și poate deveni chiar nedetectabilă prin testele standard. Sistemul imunitar se întărește, iar persoana HIV-pozitivă poate trăi sănătos fără să ajungă la stadiul SIDA. Totuși, tratamentul medicamentos trebuie continuat toată viața ; dacă medicamentele sunt oprite, încărcătura virală crește din nou, iar sistemul imunitar începe să slăbească.

ART poate reface parțial imunitatea și la pacientul ajuns la SIDA, iar infecțiile existente pot fi tratate. De exemplu, în timp ce infecțiile oportuniste precum pneumonia sau tuberculoza sunt tratate cu antibiotice adecvate, se administrează și medicamentele pentru HIV. Astfel se combat bolile existente și se previne apariția altora.

Abordările actuale în tratamentul HIV/SIDA pot fi rezumate astfel:

Obiectivul tratamentului HIV este protejarea sistemului imunitar prin menținerea unei cantități foarte mici de virus în sânge, chiar dacă nu îl poate elimina complet. Astfel, infecția devine o boală cronică ce poate fi controlată, asemenea hipertensiunii sau diabetului. Persoanele HIV-pozitive tratate adecvat și monitorizate regulat se pot aștepta la o durată a vieții aproape normală . Esențiale sunt administrarea zilnică, fără omisiuni, a medicamentelor și respectarea recomandărilor medicului.

În paralel, continuă cercetările științifice privind vaccinul HIV . Deocamdată nu există un vaccin HIV aprobat, însă diferiți candidați vaccinali se află în etape de studiu clinic.

Calitatea vieții și viața socială a persoanelor HIV-pozitive

În trecut, diagnosticul HIV-pozitiv era perceput ca o etichetă de boală fatală. În prezent însă, tratamentul și monitorizarea adecvate permit viața cu HIV, iar persoanele HIV-pozitive pot avea o viață productivă și de calitate. În această secțiune vom aborda calitatea vieții, viața socială și aspectele psihologice.

Accesul la tratament și monitorizarea regulată sunt principalii factori care determină calitatea vieții. Datorită ART, persoanele HIV-pozitive pot continua să lucreze, să studieze, să întemeieze o familie și să joace un rol activ în societate. O persoană cu încărcătura virală suprimată, adică atât de redusă încât virusul nu mai este detectabil în sânge, nu se mai deosebește de o persoană sănătoasă. În plus, s-a demonstrat științific că, printr-un tratament eficient, atunci când virusul este suprimat, riscul transmiterii sexuale a HIV este aproape inexistent . Această situație este exprimată prin sloganul „U=U”, adică Undetectable = Untransmittable, nedetectabil = netransmisibil . Informația ajută persoanele care trăiesc cu HIV să se simtă mai în siguranță în relațiile sociale.

Stigmatizare și sprijin psihosocial: Din păcate, persoanele HIV-pozitive încă se confruntă cu prejudecăți și discriminare. Totuși, după cum am arătat, HIV nu se transmite prin contactele zilnice, iar persoanele aflate sub tratament aproape că nu transmit virusul. De aceea, informarea societății și corectarea informațiilor greșite sunt foarte importante. Persoanelor HIV-pozitive le poate fi greu să facă față acestor prejudecăți. Sprijinul psihologic de specialitate și participarea la grupuri de suport pot fi utile. HIV-pozitivitatea nu este o vină și nici un motiv de rușine: este o stare de sănătate care se gestionează prin tratament adecvat.

Viața profesională și educația: Dreptul persoanelor HIV-pozitive de a munci și de a studia este protejat prin lege. Discriminarea la serviciu sau la școală pe baza statusului HIV este ilegală. Productivitatea celor care rămân sănătoși cu tratament nu este afectată. Este important să nu fie omise consultațiile regulate și administrarea medicamentelor. Dacă mediul profesional sau școlar este informat despre HIV, pentru persoana HIV-pozitivă nu există vreun pericol și nu sunt necesare măsuri suplimentare.

Familia și viața privată: Persoanele HIV-pozitive se pot căsători și pot avea copii în siguranță. Posibilitățile medicale au avansat mult. Când un partener este HIV-pozitiv și celălalt negativ, situație numită cuplu serodiscordant, este posibilă conceperea unui copil sub supraveghere medicală. Se pot folosi tehnologii avansate, precum spălarea spermei în fertilizarea in vitro, sau se poate planifica o sarcină naturală după suprimarea virusului prin tratamentul partenerului pozitiv. Dacă o femeie HIV-pozitivă primește tratamentul medicamentos adecvat pe parcursul sarcinii și înainte de naștere, riscul transmiterii virusului la copil scade sub 1%. Nașterea este planificată de obicei prin cezariană, iar copilului i se administrează pentru o perioadă medicamente preventive. Deoarece HIV se poate transmite prin laptele matern , mamelor pozitive li se recomandă să nu alăpteze și să hrănească sugarul cu formulă de lapte. Aceste măsuri permit părinților HIV-pozitivi să aibă copii sănătoși, HIV-negativi.

Persoanele HIV-pozitive sunt membri egali și productivi ai societății. Atât timp cât își țin infecția sub control, nu necesită îngrijiri speciale diferite de ale celorlalți. Este important să nu își întrerupă tratamentul, pentru propria sănătate, și să utilizeze mecanismele de sprijin psihologic și social. La nivelul societății, avem nevoie de informații corecte despre HIV și trebuie să susținem aceste persoane, fără să le excludem.

Întrebări frecvente despre HIV/SIDA

Ce înseamnă HIV-pozitiv?

HIV-pozitiv înseamnă că virusul HIV este prezent în organism. Un test HIV pozitiv arată că persoana este infectată cu HIV. Deși acest lucru indică începutul afectării sistemului imunitar, nu înseamnă că persoana are imediat SIDA. Tratamentul adecvat poate opri multiplicarea virusului și permite o viață sănătoasă. Așadar, HIV-pozitivitatea înseamnă prezența virusului; la început persoana se poate simți sănătoasă, dar fără tratament poate ajunge, în decursul anilor, la SIDA.

Când apar simptomele infecției HIV?

Momentul apariției simptomelor după infectare variază de la o persoană la alta. În general, în 2-4 săptămâni după infectare, sistemul imunitar reacționează inițial la virus și pot apărea simptomele infecției acute , asemănătoare gripei: febră, durere în gât, erupții și ganglioni măriți. De obicei dispar în 1-2 săptămâni. La unele persoane, manifestările timpurii pot trece neobservate sau pot lipsi. În următoarea perioadă tăcută , în medie 5-10 ani fără tratament, persoana poate să nu aibă niciun simptom. Când se ajunge la stadiul SIDA , apar manifestări grave și evidente. Așadar, simptomele pot apărea la câteva săptămâni după infectare sau infecția poate rămâne tăcută ani întregi. De aceea, după un contact riscant, testarea trebuie făcută fără a aștepta simptomele.

Când trebuie făcut testul HIV după un contact riscant?

După o situație riscantă, precum contact sexual neprotejat sau contact suspect cu sânge, este important să nu amânați prea mult testarea, dar nici să o faceți atât de devreme încât să obțineți un rezultat fals negativ. Recomandarea generală este primul test la aproximativ 3-4 săptămâni după contact . Pentru testarea mai devreme se poate prefera testul combinat antigen/anticorpi sau PCR. Dacă primul rezultat este negativ, se recomandă repetarea în săptămâna 6 sau în săptămâna 8 și, în final, încă un test în luna 3 . Momentul formării anticorpilor diferă de la o persoană la alta: uneori în săptămâna 4, alteori în săptămânile 6-8 și, rar, în luna 3. Dacă testul de la trei luni este negativ, putem spune că acel contact nu a transmis HIV. Dacă primul rezultat este pozitiv, se confirmă prin testele de confirmare și se planifică imediat tratamentul. Testarea la momentul potrivit după un contact suspect, în locul așteptării simptomelor, oferă șansa diagnosticului și tratamentului precoce.

Există un tratament curativ sau un vaccin pentru HIV/SIDA?

Din păcate, deocamdată nu s-a descoperit un tratament definitiv, curativ , care să elimine complet infecția HIV. Nu există în prezent un medicament sau o metodă care să distrugă integral virusul instalat în organism. Nici un vaccin care să protejeze împotriva HIV nu este încă disponibil: cercetările continuă, dar nu s-a ajuns la un candidat vaccinal de succes. Totuși, antiretroviralele actuale au transformat HIV într-o boală cronică ce poate fi controlată . Medicamentele protejează imunitatea, opresc progresia spre SIDA și permit o viață lungă. Așadar, deși nu există un tratament care să asigure vindecarea completă, există tratamente eficiente care permit o durată normală a vieții. Începerea lor cât mai devreme crește șansa de succes.

O mamă HIV-pozitivă își poate alăpta copilul?

Deoarece HIV poate fi transmis copilului prin laptele matern, mamelor HIV-pozitive li se recomandă să nu alăpteze. O mamă HIV-pozitivă poate reduce mult riscul transmiterii către copil dacă primește tratament medicamentos sub supraveghere medicală pe parcursul sarcinii și la naștere. Nașterea se face de obicei prin cezariană, iar tratamentul preventiv al nou-născutului începe imediat după naștere. Prin aceste măsuri, probabilitatea ca sugarul să fie HIV-pozitiv este foarte mică. Totuși, deoarece virusul se poate transmite ulterior prin alăptare, trebuie preferată formula de lapte în locul laptelui matern. Organizația Mondială a Sănătății recomandă mamelor HIV-pozitive să nu alăpteze atunci când există alternative alimentare sigure. Dacă situația mamei și mediul în care trăiește nu permit alimentația cu formulă, în anumite situații speciale se poate lua în considerare alăptarea sub supraveghere medicală; chiar și atunci, mama și copilul trebuie să primească tratament regulat. Pe scurt, în condiții ideale, evitarea alăptării este opțiunea cea mai sigură pentru o mamă HIV-pozitivă.

Cărui medic trebuie să vă adresați pentru diagnosticul și tratamentul HIV/SIDA?

Specialitatea care se ocupă de diagnosticul și tratamentul HIV și SIDA este boli infecțioase și microbiologie clinică . Pentru testarea după un contact suspect sau pentru monitorizare și tratament după diagnosticul HIV-pozitiv, trebuie consultat un specialist în boli infecțioase. Acesta este specializat în gestionarea evoluției infecției HIV, a protocoalelor terapeutice și a posibilelor reacții adverse. Pe parcursul tratamentului poate colabora, când este necesar, cu alte specialități, de exemplu dermatologia pentru probleme cutanate sau pneumologia pentru probleme pulmonare. Însă primul punct de adresare și principalul centru de monitorizare este clinica de boli infecțioase. În Turcia, tratamentul persoanelor HIV-pozitive este urmărit gratuit și de Ministerul Sănătății în anumite centre, iar medicamentele sunt asigurate. Prin urmare, într-o astfel de situație, persoana trebuie să se adreseze fără ezitare ambulatoriului de boli infecțioase al unui spital universitar sau al unui spital public complet echipat.

Concluzie

Informarea corectă despre infecția HIV și SIDA poate salva vieți, atât prin prevenire, cât și prin diagnostic precoce. Este important pentru toți să știe  ce este HIV, cum se transmite și cum se poate preveni . Dacă sunteți HIV-pozitiv, amintiți-vă că această situație poate fi acum gestionată: puteți trăi sănătos dacă nu omiteți tratamentul și mergeți regulat la controale. Dacă sunteți HIV-negativ, vă puteți proteja respectând metodele de prevenire și efectuând testele atunci când sunt necesare. Să nu uităm că informarea este cea mai puternică apărare împotriva HIV/SIDA.