Monitorizarea fetală 1957 – Supravegherea medicală a copilului din uter

Nașterea se numără printre cele mai stresante situații pe care le poate suporta un om, însă nou-născuții sunt remarcabil de bine adaptați pentru a trece prin această mare încercare. Totuși, semnele de stres fetal trebuie urmărite. Înainte de inventarea monitorizării fetale electronice, medicilor le era greu să stabilească starea de sănătate a fătului altfel decât ascultându-i inima cu un stetoscop special. De exemplu, deoarece stresul fetal putea apărea în timpul contracțiilor uterine materne, inima fătului putea să nu fie auzită.

În 1957, medicul american Orvan Hess și colegul său Edward Hon au inventat un monitor cardiac fetal. Era o mașină înaltă de 2 metri, care permitea urmărirea semnalelor electrice cardiace primite continuu de la făt. Astăzi, cardiotocografia (CTG) înseamnă înregistrarea simultană a bătăilor inimii fetale și a contracțiilor uterine în timpul sarcinii. Măsurătorile externe utilizează un senzor cu ultrasunete pentru a detecta mișcările inimii fetale. Un dispozitiv sensibil la presiune măsoară simultan tensiunea uterină, un indicator indirect al presiunii din uter.

Prin CTG se urmăresc continuu frecvența, durata și intensitatea contracțiilor uterine. Frecvența cardiacă fetală normală este între 110 și 160 de bătăi pe minut. Dacă mama fumează sau are afecțiuni precum poziționare anormală a placentei, astm, diabet, pneumonie, tensiune arterială anormală ori anemie, satisfacerea nevoilor fetale poate fi amenințată. Monitorizarea poate anticipa hipoxia fetală (oxigen scăzut), permițând măsuri pentru îmbunătățirea circulației uteroplacentare și prevenirea leziunilor la nou-născut.

Personalități istorice menționate în articol: Orvan Walter Hess (1906–2002), Edward Hon (1917–2001)

• Subiectul anterior: Levodopa pentru boala Parkinson 1957 – Un tratament miraculos
• Subiectul următor: Ecografia medicală 1957 – Tehnologia imagistică