Bisturiul Anatoliei: Cemil Topuzlu și nașterea chirurgiei moderne turce

Nașterea unui medic

Cemil Topuzlu s-a născut la 18 martie 1866, la Istanbul, în cartierul Salacak din Üsküdar, ca fiu al lui Topuzoğlu Yusuf Ziya Pașa, originar din İskeçe. Și-a încheiat studiile la Mekteb-i Sultani (Liceul Galatasaray) și la școli militare. Potrivit relatării sale, pierderea mamei din cauza tuberculozei la o vârstă tânără l-a îndreptat către medicină, din dorința de a găsi un remediu pentru boală — o alegere profesională născută dintr-o durere personală. În 1882 a intrat la Școala Militară de Medicină, iar în 1886, la numai douăzeci de ani, a absolvit cu gradul de căpitan medic.

În anii de la școala de medicină a fost asistentul profesorului de anatomie Mazhar Pașa și al profesorului de fiziologie Şakir Pașa; ambii profesori l-au îndrumat spre chirurgie. Dar chirurgia otomană din acea perioadă rămânea în mare parte în urma revoluției din Europa — anestezie, antisepsie, tehnică științifică. Singura cale de a recupera acest decalaj era să meargă în centrul revoluției: la Paris.

Învățarea chirurgiei moderne de la sursă

Trimis în Franța în 1887 pentru specializare în chirurgie, Topuzlu a lucrat timp de trei ani la Paris, la Spitalul Saint-Louis; s-a format alături de renumitul chirurg al epocii, Jules-Émile Péan. Acești ani au fost pentru el o școală a mentalității la fel de mult ca a tehnicii: lucrul în condiții antiseptice și aseptice, grija pentru țesuturi și planificarea operației cu rigoare științifică. A asimilat de la sursă cea mai avansată practică a chirurgiei europene.

Când s-a întors la Istanbul în 1890, avea nu doar o diplomă, ci o misiune. A fost numit șef al secției de chirurgie a Spitalului Militar Haydarpaşa; la scurt timp a început să predea la Mekteb-i Tıbbiye-i Şahane, iar în clinica pe care a înființat-o aici a creat un serviciu de chirurgie la standarde europene, care lucra cu instrumente moderne și în condiții antiseptice. În mâinile lui, chirurgia otomană pășea într-o nouă epocă.

Contribuțiile unui pionier, privite echilibrat

Contribuțiile chirurgicale ale lui Topuzlu au fost recunoscute atât la nivel național, cât și internațional. Realizarea sa cel mai des menționată a fost repararea arterelor secționate în timpul operației — în locul metodei de legare (ligatură) obișnuite până atunci — prin suturarea cap la cap; și-a prezentat această lucrare într-o publicație în limba franceză în 1897 („Suturi ale plăgilor arteriale”) și a dobândit renume internațional. Maturizarea suturii vasculare ca tehnică este atribuită de obicei lui Alexis Carrel în istoria medicinei (Nobel 1912); însă Topuzlu, ca unul dintre pionierii timpurii ai acestui domeniu, a adus o contribuție documentată și originală. În mod similar, tehnica de „plastie în Z” pentru repararea tendonului lui Ahile și masajul cardiac cu torace deschis (un caz documentat în 1903) se numără printre contribuțiile asociate numelui său.

De la un singur chirurg la o tradiție

Poate că cea mai durabilă moștenire a lui Topuzlu nu este o singură operație, ci o instituție. După cea de-a doua perioadă constituțională din 1908, a fost însărcinat cu reorganizarea învățământului medical fragmentat. A realizat unificarea Școlii Militare de Medicină (Mekteb-i Tıbbiye-i Şahane) cu Școala Civilă de Medicină (Mekteb-i Tıbbiye-i Mülkiye), iar în 1909, la Haydarpaşa, a devenit decanul fondator (președintele) primei Facultăți de Medicină unificate din țară în sens modern. Au urmat școlile de stomatologie și farmacie.

Aceasta era instituționalizarea unei viziuni: chirurgia modernă adusă de un singur maestru era acum integrată într-un cadru educațional care avea să formeze medici de-a lungul generațiilor. Totuși, personalitatea intransigentă a lui Topuzlu s-a manifestat și aici: s-a opus categoric mutării facultății pe malul rumelian și a părăsit funcția când gradul său militar a fost redus prin legea Tasfiye-i Rüteb promulgată în 1909. Acesta era un tipar care avea să se repete de multe ori de-a lungul carierei sale — când principiul și funcția intrau în conflict, alegea principiul.

Orașul luat în mâinile unui chirurg

Cel mai neobișnuit aspect al poveștii lui Topuzlu îl face parte nu doar din istoria medicinei, ci și din istoria Istanbulului. În 1912 a fost numit în funcția de Şehremini al Istanbulului (primar); după ce a petrecut anii Primului Război Mondial în străinătate, în 1919 a fost ales pentru a doua oară în aceeași funcție. În aceste perioade, însumând peste trei ani, a încercat să aducă la Istanbul urbanismul modern pe care îl văzuse la Paris.

Multe lucrări ale căror urme se păstrează și astăzi în structura Istanbulului provin din mandatele sale de primar: Parcul Gülhane, Sultanahmet și alte parcuri, drumuri lărgite și plantate cu arbori, tramvaiele electrice care au înlocuit tramvaiele trase de cai, piața centrală și Darülbedayi, simbol al sprijinului pentru artă (predecesorul Teatrelor Municipale și al Conservatorului de astăzi). Deschiderea Parcului Gülhane pentru public — inclusiv pentru femei — a provocat reacția cercurilor conservatoare ale epocii; acesta era un exemplu mic, dar semnificativ al stilului său modernizator, uneori conflictual.

Cele două fețe ale unui pionier

Cemil Topuzlu era o figură complexă, care stârnea atât admirație, cât și controverse; portretizarea sa doar ca erou ar fi nedreaptă față de istorie. Fața sa cunoscută era strălucitoare: un reformator principial, disciplinat, neobosit și care ridica standardele. Era un patron al artelor, un om pasionat de estetică și de plăcerile lumești, cu vila din Çiftehavuzlar pe care i-o construise Vallaury. Prin înclinațiile sale social-democrate era și progresist pentru epoca sa.

Dar avea și aspecte mai puțin cunoscute, mai controversate. De-a lungul carierei s-a ciocnit în repetate rânduri cu autoritatea și și-a prezentat nenumărate demisii; atitudinea sa intransigentă se transforma uneori în încăpățânare. În memorii relatează cu sinceritate deciziile administrative dure luate în timpul mandatelor de primar — măsurile împotriva câinilor fără stăpân și strângerea cerșetorilor pentru a-i plasa la Darülaceze; acestea reflectă latura umbrită a concepției epocii despre „modernizarea de sus”. Unii istorici critică faptul că a petrecut anii cei mai dificili ai țării — Primul Război Mondial și perioada Luptei Naționale — în mare parte în străinătate (Geneva, apoi Nisa) și că a fost trecut pentru o vreme pe lista neagră de Guvernul de la Ankara din cauza relației sale cu Societatea Prietenilor Britanicilor. Tonul încrezător, chiar pe alocuri lăudăros, al memoriilor sale face parte din aceste critici.

Mărturie de aproape un secol

Viața lui Topuzlu este, în sine, o lecție de istorie. S-a născut în 1866, în timpul domniei lui Abdülaziz; a fost chirurgul de la curtea lui II. Abdülhamid și a ajuns la rangul de mareșal; a trăit anii furtunoși ai monarhiei constituționale; a fost martor la întemeierea Republicii și a murit la 25 ianuarie 1958, la nouăzeci și doi de ani, în Istanbulul democrației multipartide. Autocrație, monarhie constituțională și republică — trei epoci cuprinse într-o singură viață.

Moștenirea care ajunge până astăzi

Cea mai concretă moștenire a lui Topuzlu este tradiția facultăților de medicină care formează și astăzi mii de medici. Principiile chirurgiei antiseptice/aseptice pe care le-a adus de la Paris și le-a instituționalizat constituie și fundamentul chirurgiei moderne a cancerului: posibilitatea îndepărtării unei tumori în siguranță, în condiții curate și cu grijă se bazează direct pe temelia pusă de generația sa. Folosirea timpurie a razelor X în tratamentul cancerului arată cât de vechi sunt rădăcinile oncologiei radioterapeutice în țara noastră.

Practicarea împreună a chirurgiei, radioterapiei și tratamentului sistemic în centrele oncologice contemporane, de către o echipă multidisciplinară, este produsul unei experiențe instituționale construite de-a lungul generațiilor, nu al unui singur pionier. Cemil Topuzlu a fost printre cei care au pus primele pietre ale acestei construcții. Lectura echilibrată a poveștii sale — cu reușitele, dar și cu aspectele controversate — ne amintește că istoria științei nu are niciodată o singură culoare.

Acest articol reprezintă ziua 89. a Seriei Istoria cancerului în 365 de zile. Cemil Topuzlu este un pionier format la Paris, care a adus chirurgia antiseptică și modernă în Imperiul Otoman și este considerat fondatorul chirurgiei moderne turce; a fost recunoscut atât la nivel național, cât și internațional pentru contribuțiile sale, de la sutura arterială la neurochirurgia timpurie, de la masajul cardiac cu torace deschis la utilizarea razelor X în tratamentul cancerului. Totodată, în calitate de decan fondator al primei Facultăți de Medicină unificate și de primar al Istanbulului în două rânduri, a schimbat înfățișarea unei instituții și a unui oraș. Moștenirea sa în chirurgia antiseptică/aseptică constituie și fundamentul chirurgiei moderne a cancerului. Acest articol i-a evidențiat reușitele, abordând totodată echilibrat aspectele controversate și revendicările exagerate de întâietate; a fost realizat dintr-o perspectivă istorică de popularizare și nu conține îndrumări medicale. Toate datele istorice, numele și informațiile din articol au fost verificate în Enciclopedia Atatürk, articolul lui Ataç din OTAM din 2004, studiul METU JFA din 2017, articolul istoric din Anatolian Journal of Cardiology și publicațiile proprii ale lui Topuzlu; revendicările contradictorii de a fi „primul” au fost prezentate cu prudență.