Levodopa pentru boala Parkinson 1957 – Un tratament miraculos

În 1961, cercetătorii austrieci Oleh Hornykiewicz și Walther Birkmayer au publicat un raport despre L-dopa, un tratament aparent miraculos pentru boala Parkinson, o afecțiune a sistemului nervos central care afectează controlul mișcării și alte funcții cerebrale. Raportul spunea:

„După L-dopa (injecție), pacienții imobilizați la pat, cei care nu puteau sta în șezut, cei care nu se puteau ridica din poziția șezândă și cei care nu puteau merge deși stăteau în picioare au efectuat cu ușurință toate aceste activități... Au putut chiar să alerge și să sară. Vorbirea slabă... a devenit puternică și clară.”

Persoanele cu boala Parkinson (BP) prezintă tremur muscular, rigiditate și încetinirea mișcărilor. BP apare de obicei prin producția insuficientă a dopaminei, produsă în mod normal de anumite celule nervoase din trunchiul cerebral, ca neurotransmițător numit dopamină . Farmacistul britanic James Parkinson a oferit în 1817 o descriere detaliată a bolii într-un articol despre „paralizia agitantă” . În 1957, omul de știință suedez Arvid Carlsson a identificat dopamină într-o regiune cerebrală importantă pentru controlul mișcării. A mai arătat că, prin reducerea nivelului dopaminei la animale, puteau fi produse simptome de BP și că acestea puteau fi inversate prin administrarea de levodopa (un medicament psihoactiv, numit și L-dopa) .

Levodopa poate traversa bariera hematoencefalică, pătrunde în creier și poate fi transformată în dopamină de anumite celule nervoase. Când este metabolizată în afara creierului, levodopa poate provoca reacții adverse precum greață și mișcări bruște. Se pot administra alte medicamente pentru a inhiba acest metabolism. Când tratamentul medicamentos nu mai este eficient, se poate utiliza stimularea cerebrală profundă prin impulsuri electrice.

Cercetătorii continuă să studieze transplanturile de celule stem în creier ca posibil tratament. 

Neurologul Oliver Sacks a folosit levodopa pentru a trata pacienți cu encefalită letargică, care nu se mișcaseră sau nu vorbiseră de ani întregi.

BP este asociată și cu acumularea anormală în creier, sub formă de corpi Lewy, (depozite proteice) a proteinei alfa-sinucleină, ceea ce poate duce la moartea celulelor cerebrale. Sunt cunoscute și mai multe mutații genetice care provoacă boala Parkinson.

Descrierea imaginii articolului: O ilustrație celebră a unui pacient cu boala Parkinson din lucrarea A Manual of Diseases of the Nervous System (1886), a neurologului britanic William Richard Gowers.

Personalități istorice menționate în articol: James Parkinson (1755–1824), Walther Birkmayer (1910–1996), Arvid Carlsson (n. 1923), Oleh Hornykiewicz (n. 1926), Oliver Wolf Sacks (n. 1933)

• Subiectul anterior: Resuscitarea cardiopulmonară 1956 – Intervenție de urgență pentru revenirea la viață
• Subiectul următor: Monitorizarea fetală 1957 – Supravegherea medicală a copilului din uter