Pandemia de COVID-19 face diferența între bogați și săraci?

În textul de mai jos vă prezentăm fragmente din articolul autorului Hamid Alizadeh, „Ei și noi: bogați versus săraci în timpul pandemiei de COVID-19” (Ei și noi: bogați și săraci în timpul pandemiei de COVID-19).

Pandemia de COVID-19 se extinde și am început să auzim afirmații precum „virusul nu discriminează — bogați sau săraci, suntem cu toții în aceeași situație”. În realitate însă, elitele privilegiate, care se bucură de o siguranță relativă, acceptă ca muncitorii să fie expuși unui risc mai mare de infectare pentru a-și menține profiturile. Acest virus scoate la iveală natura putredă și lipsită de inimă a sistemului capitalist, în care profitul are prioritate față de viața oamenilor.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a contractat coronavirusul. La fel și prințul Charles, moștenitorul coroanei britanice, și actorul britanic Idris Elba. Lista persoanelor bogate și celebre care au contractat virusul crește de la o zi la alta. Dar, până acum, nicio celebritate nu și-a pierdut viața din cauza COVID-19; Boris Johnson a fost mai întâi internat în spital, apoi transferat la terapie intensivă. Ulterior și-a revenit și a ieșit de la terapie intensivă. Multe alte celebrități se autoizolează, numeroase dintre ele nu au simptome (manifestări ale bolii) și beneficiază de îngrijiri medicale foarte bune.

Între timp, de cealaltă parte a diviziunii de clasă din Anglia se află Kayla Williams. Avea 36 de ani, era mama a 3 copii și soția unui gunoier și a murit din cauza COVID-19. Avea toate simptomele virusului, dar, potrivit personalului medical care o văzuse cu o zi înainte, „nu era o prioritate”. Nu a fost testată și nu a fost tratată. Cuvintele disperate ale soțului ei au fost următoarele:

„Mi-au spus doar că trebuie să mă izolez. Nu mi-au spus nimic altceva. Și eu am diabet, folosesc insulină. Tot ce știu este că trebuie să mă izolez. Nimeni nu a vorbit despre efectuarea unui test sau despre altceva.”

Poate că doamna Williams ar fi supraviețuit dacă ar fi fost testată și tratată. Dacă cineva trebuie învinuit, acesta nu este personalul medical sau personalul NHS (sistemul național britanic de sănătate), ci guvernul însuși. Pentru pandemie au urmat strategia numită „imunitate de turmă” și nu au făcut pregătiri serioase. În timp ce China și Italia erau devastate, guvernul britanic a stat și a așteptat ca virusul să „treacă prin comunitate”. Nu au cumpărat kituri de testare, echipamente de protecție sau echipamente medicale. Nu au construit spitale noi și nu au mărit capacitatea. Și nu au angajat personal nou și nici nu au pregătit vreun program de instruire pentru personalul existent. Clasei muncitoare i s-a spus, desigur, să se pregătească să „își piardă persoanele dragi”.

Chiar și înainte de epidemie, NHS (sistemul național britanic de sănătate) abia mai răspundea nevoilor societății. Reducerile de asigurări și privatizarea au distrus sistemul de sănătate. Oamenii obișnuiți sunt lăsați să se descurce singuri pentru a se proteja.

În SUA, milioane de oameni nu au acces nici măcar la îngrijiri medicale de bază. În California, un băiat de 17 ani a fost refuzat de un spital local. Avea toate simptomele coronavirusului, dar nu era asigurat. Ulterior a murit din cauza bolii. Dacă ar fi primit îngrijiri adecvate, ar fi putut supraviețui. Departamentul de Sănătate Publică din Los Angeles a declarat că decesul său era legat de coronavirus. Însă ulterior afirmația a fost retrasă, evident sub presiunea autorităților superioare. Un proiect de lege semnat săptămâna trecută de președintele SUA Donald Trump prevede teste gratuite pentru toată lumea, dar efectuarea testelor este aproape imposibilă! Tratamentul propriu-zis este însă o cu totul altă problemă. Tratamentul unui pacient cu COVID-19 fără asigurare poate costa 35.000 de dolari. Chiar și persoanele asigurate prin angajator pot plăti 1.300 de dolari sau mai mult.

Ni se spune că noul tip de coronavirus (SARS-CoV-2) nu face diferențe între clase. Guvernul britanic spune: „Suntem cu toții în aceeași situație”. În realitate însă, există unele reguli pentru săraci și reguli cu totul diferite pentru bogați. În majoritatea țărilor se spune că nu există suficiente teste pentru a testa oamenii obișnuiți. Persoanele cu simptome nu sunt testate decât dacă se află într-o stare critică. Așa cum am menționat, Kayla Williams nu a fost testată pentru coronavirus nici după deces. Nici soțul ei diabetic, nici cei trei copii ai săi. Niciunul nu era o „prioritate”. În registrele de deces, cauza morții probabil nu a fost clasificată ca fiind legată de coronavirus. Câte alte asemenea cazuri există?

Între timp, oamenii de afaceri, celebritățile, politicienii și membrii familiei regale sunt testați la cea mai mică suspiciune, apoi primesc cele mai bune îngrijiri medicale posibile. În SUA există o lipsă gravă de kituri de testare, iar zeci de mii de teste au fost respinse pentru că nu au fost considerate adecvate. Totuși, după ce un jucător (milionar) al echipei de baschet Utah Jazz a fost diagnosticat cu virusul, au fost testați zeci de jucători și angajați de la Utah Jazz și Oklahoma City Thunder, care jucaseră recent unii împotriva celorlalți. Potrivit Atlantic, aceasta reprezenta 20 la sută din întregul stoc de kituri de testare al statului Oklahoma.

Oamenii bogați nu întâmpină dificultăți în a merge la clinici private. La Londra, clinica privată Harley Street a vândut clienților bogați mii de teste, la prețul de 375 £ fiecare. Directorul clinicii, dr. Mark Ali, a declarat ziarului Sun: „Există persoane particulare, nume cunoscute, lorzi și soțiile lor, și testăm chiar și medici și stomatologi îngrijorați că ar putea contracta boala.”

Se înmulțesc și exemplele extreme, precum practicile de medicină alternativă și cumpărarea propriului aparat de respirație. Lansherhof, o instituție medicală privată britanică, a raportat o creștere semnificativă a solicitărilor pentru o procedură de 300 £, perfuzia de susținere Immune Plus, care „chipurile” întărește sistemul imunitar. New York Times relatează că unele persoane înstărite cumpără ventilatoare (aparate de respirație) și concurează cu spitalele pentru acestea; vă vine să credeți?! Celebrități din întreaga lume publică pe rețelele sociale imagini în care poartă măști și costume de protecție. Modelul milionar Naomi Campbell a publicat pe Instagram fotografii într-un costum complet de protecție și cu o mască N95 de tip spitalicesc.

Între timp, angajații serviciilor publice de sănătate sunt aproape complet neprotejați. Asistentele și medicii nu au fost testați de săptămâni întregi. În Guardian, un medic disperat a scris:

„Nu înțeleg nici de ce au încetat să testeze personalul medical. Nouă, personalului spitalicesc, ni se spune că nu putem fi testați dacă simptomele [noastre] sunt ușoare. Este incredibil. Dacă nu ni se permite să fim testați, cum vom ști câte alte persoane — pacienți — infectăm? Ce plan strălucit!”

Există o lipsă urgentă de echipamente de protecție. Spitalele din Anglia nu au nici cele mai elementare echipamente de siguranță. Recomandarea de a utiliza echipament individual de protecție (EIP) suficient a fost slăbită, iar angajaților NHS li s-a spus să trateze coronavirusul „ca pe gripa sezonieră”.

Autoizolarea

Majoritatea țărilor occidentale le-au spus oamenilor să rămână acasă și să „se pregătească să își piardă persoanele dragi”, dar nu au prevăzut acest lucru pentru ele însele sau nu au rămas acasă. Potrivit BBC, solicitările pentru zboruri internaționale cu avioane private au crescut de nouă ori. În aeroporturi, bogații plătesc pentru suite private și terminale private, cu servicii proprii de check-in, vamă și securitate. În Marea Britanie, cei extrem de bogați le solicită agenților imobiliari de lux conace cu adăposturi, proprietăți în Cotswolds și insule pustii din Caraibe.

Milionarul american Charles Stevenson stă în localitatea Southampton din New York. Într-un interviu pentru Bloomberg, a spus: „Acum nu sunt îngrijorat, acum nu este aproape de mine. Dacă oamenii din sat ar avea coronavirus, aș pleca de aici.” A spus că este pregătit să zboare în Idaho și că se va închide într-o cabană unde familia i se poate alătura dacă dorește. Cât de departe este aceasta de realitatea cu care se confruntă milioane de muncitori din oraș.

Mii de newyorkezi extrem de bogați fug în vilele din East Hampton, unde își pot procura mâncarea și cumpărăturile cu elicopterul. Dar oamenii din clasa muncitoare nu au unde să meargă. New York a devenit un focar al epidemiei. Va fi un iad pe pământ pentru muncitorii obișnuiți, care de decenii își văd condițiile de viață și infrastructura locală degradându-se. Dar nu-i nimic: spală-te pe mâini, păstrează distanța și vei fi bine!

Cei înstăriți, protejați de la o distanță sigură, în spatele zidurilor înalte, pe insule private sau pe proprietăți întinse, cu tot felul de servicii și echipamente, nu au dreptul să le ceară muncitorilor care le produc averea să își riște viața pentru a le asigura profiturile. În Italia, federația directorilor marilor întreprinderi este hotărâtă să țină deschise mii de fabrici, inclusiv de arme și chiar de cosmetice, chiar dacă nu au un rol esențial pentru menținerea vieții societății! Există o corelație evidentă (relație liniară) între menținerea fabricilor deschise și nivelurile ridicate de infectare. Dar patronilor nu le pasă.

Donald Trump pare hotărât să reia producția în SUA de Paște, cu mult înainte să existe șansa de a ține pandemia sub control. O mare parte a clasei capitaliste din SUA îl susține. Miliardarul Tom Golisano, într-un interviu pentru Bloomberg:

„Sunt foarte îngrijorat că, dacă lucrurile continuă în acest fel, răul produs prin menținerea economiei închise ar putea fi mai mare decât pierderea câtorva oameni!”

Un alt capitalist, Dick Kovacevich, spune în același articol:

„Îi vom aduce înapoi treptat pe acești oameni și vom vedea ce se întâmplă. Unii se vor îmbolnăvi, unii ar putea muri, nu știu. Vreți să suferiți mai mult din punct de vedere economic sau să vă asumați riscul de a trece prin ceva asemănător gripei? Vreți să vă asumați un risc economic sau un risc pentru sănătate? Puteți alege.”

Aceste cuvinte dezvăluie raționamentul rece al capitalului. Vrei să îți pierzi locul de muncă? Sau vrei să mori? Depinde de tine.

În Anglia, Mike Ashley, proprietarul Sports Direct, a cerut să li se permită angajaților săi să meargă la lucru. Este conștient de riscul pe care virusul îl prezintă pentru angajații săi și pentru societate. Totuși, a cerut guvernului să îi clasifice produsele drept „esențiale”, astfel încât să își poată menține magazinele deschise.

Miliardarul Richard Branson locuiește pe o insulă privată, la o distanță sigură de viața de zi cu zi a oamenilor din clasa muncitoare. A construit un imperiu de miliarde de lire, bazat parțial pe contracte publice de externalizare. Cu averea sa ar fi putut asigura traiul angajaților săi luni întregi, dacă nu chiar ani. Totuși, când a început criza, a avut îndrăzneala să le „ceară” tuturor angajaților să intre opt săptămâni în concediu fără plată. În aceeași suflare, cerea guvernului să îi salveze compania aeriană! Atât Branson, cât și Ashley au dat înapoi ulterior — dar numai după reacția furioasă a clasei muncitoare. Orice pentru a-și proteja profitul.

În Austria, într-o stațiune de schi din Ischgl, autoritățile știau de cel puțin nouă zile despre un focar major de coronavirus. Acest lucru se întâmpla la începutul lunii martie, când Europa nu era încă prea afectată. Dar nu au închis stațiunile de schi, barurile sau hotelurile, de teamă de pierderile economice. Astfel, stațiunea a devenit un centru important pentru răspândirea virusului pe continent.

Aceasta reflecta reacțiile guvernelor de pretutindeni. La început, autoritățile chineze au negat existența focarului din Wuhan. Pentru a proteja fragila economie chineză, i-au persecutat pe avertizorii de integritate și pe jurnaliștii care scriau despre epidemie, până când a fost prea târziu. În Iran, orașul Qom a rămas deschis, iar existența virusului a fost negată săptămâni întregi pentru a menține relațiile cu China și a asigura o participare ridicată la alegeri. Pretutindeni, clasa conducătoare face tot ce poate pentru a menține economia în funcțiune, până când amenințarea unor tulburări sociale de masă o obligă să acționeze. Dar, așa cum putem vedea în Italia, chiar și atunci încercările de a proteja profitul economic reduc mult eficiența eforturilor de combatere a virusului.

Între timp, milioane de oameni încep să facă lucrurile pe care guvernele nu le fac. În Anglia, câteva milioane s-au alăturat inițiativelor comunitare pentru a ajuta bolnavii, vârstnicii și alte grupuri vulnerabile. În Iran și China, mulți oameni și-au creat propriile puncte de control pentru a susține măsurile de închidere pe care guvernele lor le respingeau. În întreaga lume, milioane de oameni se înscriu ca voluntari în spitale și în alte locuri. În timp ce se întâmplă toate acestea, bărbații și femeile cu posibilități sunt ocupați cu manevre și intrigi pe coridoarele puterii.

Doar o altă gripă (?)

S-a vorbit mult despre rata mortalității (deceselor) provocate de coronavirus. Miliardarul Ken Langone, cofondator al Home Depot, i-a spus Bloomberg că, „după cum mi-au spus oameni mai pricepuți decât mine în materie de boli, în acest moment este o gripă urâtă” în opinia sa. Atunci cum se pot explica ratele mortalității cu două cifre din locuri precum Italia?

Adevărul este că, beneficiind de îngrijiri medicale adecvate, rata mortalității provocate de coronavirus este sub 1 la sută. Însă, în țările neglijente și imprudente, rata mortalității depășește cu mult 5 la sută (de exemplu, în Italia este acum 12,7%). Prin urmare, când sistemul de sănătate se blochează, cum se întâmplă în Italia și Iran, rata mortalității va fi de 5 la sută sau mai mare. Potrivit New York Times, aceste cifre fac ca COVID-19 să fie „aproximativ de două ori mai letală pentru cei aflați pe treptele de jos ale societăților lor.” În unele regiuni, chiar de până la 10 ori...

La toate acestea se adaugă faptul că persoanele cu venituri mici trăiesc, în general, mai aproape unele de altele și sunt nevoite să muncească și să socializeze mai mult decât persoanele înstărite. Pe termen lung, au o probabilitate mai mare să contracteze virusul. Da, pentru domnul Langone și prietenii săi, aceasta poate semăna mai degrabă cu o „gripă urâtă”. Dar pentru muncitorii care lucrează zi și noapte în magazinele sale, povestea este foarte diferită.

Națiuni sărace

În țările sărace, situația este și mai gravă. Imperialismul occidental a secătuit de bogății națiunile asuprite timp de decenii. Jugul greu al imperialismului a lăsat țările din Africa, Asia și America Latină într-o stare de înapoiere. Serviciile de sănătate și infrastructura de bază sunt, în mare parte, inexistente.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite (ONU), aproximativ 1,8 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc în locuințe inadecvate sau nu au adăpost. Aproximativ 40 la sută din populația lumii nu are acasă apă curentă și săpun. Nu se poate vorbi despre spălatul regulat pe mâini pentru a opri răspândirea bolii. Mulți oameni locuiesc împreună cu alții și împart locuințele. Potrivit Rețelei pentru Drepturile la Locuire și Terenuri, numai în zonele urbane ale Indiei există cel puțin 4 milioane de persoane fără adăpost. Peste 70 de milioane de indieni trăiesc în cartiere sărace și așezări informale. Cifrele reale sunt mult mai mari. Exemple ale unor situații similare există în întreaga lume.

În India există un singur medic la 1.700 de persoane! Totuși, țara suportă 21 la sută din povara bolilor la nivel mondial. Cheltuielile publice pentru servicii de sănătate reprezintă doar 1,28 la sută din cheltuielile naționale brute (PNB). Între timp, cheltuielile pentru apărare reprezintă peste 11 la sută din PNB. Pentru bogați, aceasta nu este o problemă. Ei au servicii private de sănătate și se pot ascunde în grădinile lor împrejmuite, în conace, palate și refugii de la țară.

Marile companii farmaceutice

Privind amploarea deceselor și a distrugerilor care s-ar putea produce, cel mai rațional lucru ar părea să fie reunirea tuturor cercetărilor și opțiunilor medicale pentru a rezolva criza la scară mondială. Dar chiar și într-o asemenea situație pot exista oportuniști.

Cursa pentru crearea unui vaccin poate fi afectată de concurența dintre clasele conducătoare naționale. SUA, China și Europa speră să creeze un vaccin eficient. Potrivit unor zvonuri, Donald Trump dorea să cumpere compania germană de biotehnologie CureVac, care lucra la un posibil vaccin. În mod suspect, la scurt timp după această tentativă eșuată, compania a primit un „grant” de 85 de milioane € de la UE.

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că există 70 de studii privind vaccinuri în diferite țări, la 13 aprilie. Potrivit anunțului organizației, doar 3 dintre acestea au ajuns în etapa studiilor clinice pe oameni; un vaccin era în faza II, iar două în faza I. Vaccinul care va aduce speranță în lupta împotriva coronavirusului este așteptat să apară în 2021. Cercetători australieni au anunțat și ei că se află la câteva săptămâni distanță de testele clinice.

Chiar și eforturile de ajutorare pot fi împiedicate de clasa conducătoare. Germania și alte țări europene au blocat grav livrarea unor produse medicale importante către Italia în primele săptămâni ale epidemiei. Oare câte vieți au plătit prețul?

În timp ce marile companii farmaceutice și burghezia națională a diferitelor țări se grăbesc să își protejeze interesele înguste, masele lansează nenumărate inițiative de jos în sus pentru a aborda criza. Una dintre acestea este proiectul OxyGEN, un proiect de hardware fără drepturi de autor, destinat realizării unui ventilator mecanic (aparat de respirație) ieftin, cu tehnologie simplă și utilizabil pretutindeni. Însă, după cum era de așteptat, interesul pentru acest proiect este redus.

Un sistem fără ieșire

La fiecare pas, grija pentru profit are prioritate față de nevoile societății și viețile oamenilor care muncesc. Drept urmare, sute de mii, poate milioane de oameni ar putea muri. Nu pentru că ar fi inevitabil. Nu pentru că pandemia nu ar putea fi oprită. Nu pentru că nu există tratament pentru cei aflați în pericol acut. Ci pentru că roțile capitalismului trebuie să se învârtă. Activitatea trebuie să continue. Profiturile trebuie protejate!

Nu aveți acces la servicii de sănătate? Foarte rău! Riscați să vă infectați pentru că nu vă puteți opri din muncă? Foarte rău! Aveți nevoie disperată de un tratament pe care nu vi-l permiteți? Foarte rău. „NU SUNTEȚI O PRIORITATE”. Într-o societate capitalistă, nu sunteți o prioritate. Profitul este prioritatea supremă. Așa este construit sistemul. Drept urmare, părinții își vor pierde copiii. Copiii își vor pierde părinții. Frați, surori, prieteni și colegi vor muri. Așa cum a spus Boris Johnson: „Trebuie să vă pregătiți să vă pierdeți persoanele dragi”.

Interesele clasei conducătoare merg în direcția opusă intereselor societății în ansamblu. Omenirea are toate cunoștințele și capacitatea de producție necesare pentru a depăși problemele cu care ne confruntăm. Fabrici uriașe cu capacități tehnologice uriașe. Putere de calcul astronomică. Tehnologie robotică. Sute de mii de oameni de știință pregătiți să facă ceea ce este necesar pentru a opri virusul.

În concluzie, desigur că virusul nu face diferența între bogați și săraci. Dar este adevărat și că grupurile cu posibilități au avantaje în a se proteja și în accesul la îngrijiri medicale. În locul capitalismului, trebuie construită o societate nouă, în care producția să fie deținută și controlată de societate în ansamblu. Societatea se bazează pe satisfacerea nevoilor tuturor, nu ale unei minorități privilegiate...

- Subiect conex: Reacția statelor la epidemia de coronavirus și SCENARII DE VIITOR

Comentariu

Deși majoritatea statelor occidentale ocupă poziții fruntașe în clasamentul țărilor dezvoltate, bilanțurile lor în pandemia de COVID-19 au fost pline de note proaste. Nu au acționat suficient de repede în privința măsurilor de protecție, iar în deciziile lor preocupările financiare au avut prioritate față de sănătatea publică. În timp ce Anglia și America au aplicat strategiile cele mai înspăimântătoare, Italia și Spania au trecut prin perioade dificile în lupta cu pandemia din cauza slăbiciunilor sistemelor lor de sănătate și a ponderii mari a populației vârstnice. Mai ales în America și Anglia au apărut diferențe dureroase între nivelurile de acces la servicii de sănătate ale bogaților și săracilor. S-a încercat acoperirea dificultăților cu care s-a confruntat populația acestor țări prin devotamentul personalului medical. Numeroși profesioniști din sănătate au fost grav afectați de măsurile insuficiente de protecție și de povara excesivă a bolii, pe fondul neputinței acestor țări pe care le consideram dezvoltate.

În Turcia, ne-au bucurat condițiile care ne deosebesc în bine de țările occidentale, dar ne-au întristat aspectele similare și uneori nefavorabile. Spitalele orășenești și creșterea exagerată a ofertei de servicii publice și private de sănătate, criticate de mulți dintre noi în ultimii ani, au împiedicat apariția unei atmosfere de panică în întreaga țară în timpul unei asemenea epidemii globale. Când aceste structuri, dotate cu infrastructură tehnologică și personal medical experimentat, s-au îmbinat cu devotamentul și experiența personalului nostru medical, pandemia a fost gestionată în spitalele noastre mult mai bine decât în alte țări. Aproape toți cetățenii Turciei, bogați sau săraci, au putut accesa servicii de sănătate de înalt nivel în fiecare colț al țării. Vedem că spitalele și personalul nostru medical își continuă eforturile pentru a obține o notă de trecere la un examen important, susținut la nivel mondial.

Deși la început a existat o oarecare confuzie în privința măștilor de protecție, a îmbrăcămintei și a testelor, măsurile luate au permis o redresare rapidă. Distribuirea gratuită a măștilor către populație, disponibilitatea unor cantități suficiente de îmbrăcăminte de protecție pentru personalul medical, măsurile privind medicamentele utilizate în tratament, numărul de paturi de terapie intensivă și de ventilatoare și, mai ales, creșterea numărului de teste zilnice în ultimele săptămâni și posibilitatea testării personalului medical suspect au fost printre avantajele noastre importante.

Ca urmare a dificultăților financiare prin care trece Turcia, imposibilitatea de a oferi în țara noastră declarațiile liniștitoare și sprijinul financiar acordate de statele occidentale angajaților și angajatorilor, luarea cu întârziere a deciziilor de carantină și, mai ales, limitarea carantinei la weekenduri în provinciile critice ne vor rămâne în memorie ca puncte slabe ale luptei cu pandemia. Deși considerăm că este încă foarte devreme pentru a comenta întregul proces, nu am putut rămâne indiferenți la articolul lui Hamid Alizadeh și am încercat să oferim atât perspectiva societăților occidentale prin cuvintele lui, cât și o oglindă îndreptată spre noi, din propriul nostru punct de vedere. 

- TOATE ARTICOLELE NOASTRE DESPRE CORONAVIRUS -

Gestionează preferințele pentru a vedea conținutul extern

Gestionează preferințele pentru a vedea conținutul extern