Reacția statelor la epidemia de coronavirus și SCENARII DE VIITOR

Unde ne vom afla peste șase luni, un an, zece ani? Viețile noastre vor mai fi ca înainte? În condițiile actualei epidemii, unii dintre noi sunt mai norocoși, în timp ce alții își pierd locul de muncă. Coronavirusul lovește puternic întreaga economie. Oamenii care își pierd locul de muncă vor putea reveni pe vechile poziții când lucrurile se vor liniști?

În funcție de modul în care guvernele și societatea reacționează la noul tip de coronavirus și la consecințele sale economice, există mai multe scenarii posibile pentru viitor. Posibilitatea promițătoare și liniștitoare pe care trebuie să o avem mereu în minte este că vom folosi această criză pentru a construi un viitor mai uman. Dar poate că, în unele domenii, ne așteaptă ceva mai rău.

Privind crizele trecute și consecințele lor politice, putem înțelege mai bine situația noastră și ceea ce ne-ar putea aștepta în viitor

Dar, mai întâi, pentru a ne concentra asupra bazelor economiei moderne, trebuie să privim lanțurile globale de aprovizionare, costurile forței de muncă și dinamica productivității. Ne confruntăm și cu faptul că schimbările economice creează dificultăți precum schimbările climatice și deteriorarea sănătății lucrătorilor. Pentru a construi un viitor echitabil social și solid ecologic, este necesară o abordare economică foarte diferită.

Toate aceste realități nu au fost niciodată atât de evidente ca acum, când ne confruntăm cu COVID-19

Această pandemie a primit răspunsuri care amplifică dinamica aflată și la originea altor crize sociale și ecologice: acordarea priorității unui tip de valoare față de celelalte. Această dinamică a jucat un rol major în răspunsurile globale la COVID-19. Pe măsură ce răspunsurile la virus evoluează, cum ar putea evolua viitorul nostru economic? Din punct de vedere economic, putem vorbi despre 4 viitoruri posibile:

1. Căderea în barbarie,
2. Un capitalism de stat robust,
3. Un socialism de stat radical și
4. Transformarea într-o mare societate bazată pe ajutor reciproc.

Amploarea schimbărilor și a măsurilor

Coronavirusul, asemenea schimbărilor climatice, este parțial o problemă a structurii economice. Din cauza orientării sociale, ambele par mai degrabă dezastre „de mediu” sau „naturale”.

Da, schimbările climatice sunt provocate de anumite gaze care absorb căldura. Dar aceasta nu este o explicație suficient de profundă. Pentru a înțelege cu adevărat schimbările climatice, trebuie să înțelegem cauzele sociale care determină creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceeași perspectivă este necesară și pentru COVID-19. Da, privită direct, cauza acestui dezastru natural este virusul. Dar perspectiva trebuie lărgită, pentru a putea înțelege comportamentul uman care duce la dezastru și contextul economic mai larg și pentru a face față efectelor epidemiei.

Dacă activitățile economice inutile sunt reduse, combaterea atât a COVID-19, cât și a schimbărilor climatice devine mult mai ușoară

Schimbările climatice pot fi abordate când sunt produse mai puține bunuri, se folosește mai puțină energie și sunt emise mai puține gaze cu efect de seră.

Cea mai importantă armă în lupta cu COVID-19 este luarea măsurilor care împiedică răspândirea virusului, adică restrângerea mobilității oamenilor. Dar, dintr-o altă perspectivă, această abordare echivalează cu o prăbușire economică. La fel ca în abordarea schimbărilor climatice, ideea unei producții mai mici — mai exact, atât cât este necesar — și a unui consum corespunzător echivalează cu o răspândire mai redusă a virusului. Am văzut eficiența aplicării acestor măsuri, adică a carantinei stricte, în Wuhan. Însă reacția inițială a statelor americane și europene la realitatea epidemiei a fost un exemplu foarte clar de pași ghidați de politicile economice. Din fericire, deși cu oarecare întârziere, au existat retrageri, dar o privire mai profundă arată încercarea de a proteja interesele economice și echilibrele existente.

Vulnerabilitatea în fața unei economii fragile

Carantina pune o presiune serioasă asupra economiei globale. Această presiune îi determină pe unii lideri mondiali să aplice măsuri de carantină insuficiente sau chiar să nu le aplice.

În timp ce 19 țări se aflau în carantină, președintele SUA Donald Trump și președintele Braziliei Jair Bolsonaro au promovat măsuri care ar reduce mai puțin răspândirea decât carantina. Trump a afirmat că „economia americană va reveni la normal în 3 săptămâni”. Ulterior a acceptat realitatea că distanțarea socială trebuie menținută mai mult timp. Bolsonaro a spus: „Viețile noastre trebuie să continue. Locurile de muncă trebuie protejate... Da, trebuie să revenim la normal.”

Între timp, în Anglia, cu patru zile înainte de apelul „rămâneți acasă”, prim-ministrul Boris Johnson și-a temperat optimismul și a spus că „Anglia va pune lucrurile pe făgașul bun în 12 săptămâni”. Dar, chiar dacă Johnson ar avea dreptate, se poate accepta un sistem economic amenințat cu prăbușirea la următorul val al pandemiei?

Prăbușirea economică este o realitate destul de evidentă

Întreprinderile există pentru a obține profit. Dacă nu pot produce, nu pot vinde nimic. Aceasta înseamnă că nu vor obține profit și, desigur, ocuparea forței de muncă scade. Întreprinderile pot suspenda temporar activitatea lucrătorilor, pentru că vor să poată răspunde cererii când economia își revine. Dar, dacă lucrurile încep să meargă cu adevărat rău, situația se schimbă. Tot mai mulți oameni își pierd locul de muncă sau se tem din ce în ce mai mult că îl vor pierde. Puterea de cumpărare scade. Continuarea acestui cerc duce la depresiune economică.

Într-o criză obișnuită, rezolvarea este mai simplă. Guvernul cheltuiește și continuă să cheltuiască până când oamenii încep din nou să consume și să muncească (celebra rețetă a economistului John Maynard Keynes).

Dar aici intervențiile normale nu vor funcționa, deoarece în acest punct există o realitate devenită dilemă: nu dorim ca economia să se revigoreze, cel puțin nu imediat. Întregul scop al carantinei care provoacă depresiunea economică este să împiedice oamenii să meargă în locuri unde pot răspândi boala. O cercetare foarte recentă a arătat că, odată cu ridicarea carantinei în Wuhan, poate apărea cu ușurință un nou vârf epidemic. Așadar, ridicarea măsurilor de carantină și punerea în mișcare a societății și, implicit, a economiei echivalează cu reapariția epidemiei.

După cum a scris economistul James Meadway: „Creșterea producției ca în timp de război nu este tactica economică potrivită în perioada COVID-19. Dimpotrivă, avem nevoie de opusul tacticilor economice de război.

Pentru a fi afectați cât mai puțin de criza epidemică și a evita și schimbările climatice, avem nevoie de un sistem care să poată reduce producția la niveluri rezonabile fără pierderea mijloacelor de trai.” Economiștii ecologici sunt preocupați de multă vreme de întrebarea: „Cum putem produce mai puțin, asigurând o distribuție echitabilă social?” Producția mai redusă se află în centrul combaterii schimbărilor climatice. Dacă toate celelalte rămân la fel, mai multă producție și mai mult consum înseamnă și mai multe gaze cu efect de seră. Ar trebui să existe un model economic care să permită reducerea producției și a consumului fără ca oamenii să își piardă locurile de muncă.

Apar propuneri precum reducerea programului de lucru sau un sistem care le permite oamenilor să lucreze într-un ritm mai rezonabil și sub o presiune mai mică. În cazul COVID-19, scopul este reducerea contactului mai degrabă decât a producției; privite astfel, obiectivele nu par identice în mod direct. Dar esența lor este aceeași, lucru care se observă când privim problema mai în profunzime. Esența problemei este necesitatea de a reduce dependența oamenilor de salariu pentru a trăi.

Dinamica economică actuală

Înțelegerea logicii dinamicii economice este cheia înțelegerii răspunsurilor la COVID-19. În prezent, scopul principal al economiei globale este să faciliteze schimbul de bani. Economiștii numesc aceasta „valoare de schimb” (în cea mai simplă formulare folosită la noi: Çokomel–bani/bani–Çokomel).

Logica dominantă a sistemului în care trăim este că „valoarea de schimb” este aceeași cu „valoarea de întrebuințare”. Oamenii cheltuiesc bani pentru lucrurile pe care le doresc sau de care au nevoie, iar actul cheltuirii spune multe despre valoarea acordată „utilizării”. De aceea, piețele sunt considerate cel mai bun mod de a conduce societatea.

În întreaga lume, guvernele se tem că sistemele critice se vor deteriora sau vor fi suprasolicitate: lanțurile de aprovizionare, asistența socială și, mai ales, serviciile de sănătate. Mulți factori contribuie la această situație. Dar să examinăm 2 dintre ei.

• În primul rând, este destul de greu să obții bani din multe dintre cele mai importante servicii sociale, deoarece cea mai importantă parte a profitului se bazează pe productivitatea angajatului. Mai ales în sectoarele bazate pe interacțiuni personale, precum sănătatea, „omul” este un factor major de cost. Prin urmare, în timp ce creșterea productivității în sănătate nu este ușoară, costurile pot crește cu ușurință, iar profitul poate fi scăzut. Pot exista chiar pierderi.
• În al doilea rând, locurile de muncă din multe servicii critice nu sunt cele mai apreciate în societate. Multe dintre posturile cel mai bine plătite sunt doar cele care pot influența schimbările de pe bursă. Adică activități care produc bani. Ele nu servesc scopurilor fundamentale și largi ale societății. Acesta este lucrul pe care antropologul David Graeber îl numește „slujbe de tot râsul”. Totuși, pentru că aduc mulți bani, există o industrie publicitară uriașă și un sector financiar uriaș. În același timp, ne confruntăm cu o criză în sănătate și asistență socială. Există o dinamică economică prin care oamenii sunt obligați să renunțe la activități utile, pe care de obicei le fac cu plăcere. Acest sistem nu îi permite celui care face o muncă cu adevărat utilă să primească suficienți bani pentru un trai bun.

Munci fără sens

Faptul că mulți oameni fac munci fără sens, cu alte cuvinte, sectoarele lipsite de sens și neesențiale vieții, este motivul pentru care am fost atât de nepregătiți pentru COVID-19. Într-un moment în care lucrurile se înrăutățesc, ca acum, nu există suficienți lucrători esențiali care să poată răspunde situației.

Într-o societate în care continuarea piețelor este esențială, trebuie să cumpărați bunuri de consum esențiale sau neesențiale vieții, iar pentru a le cumpăra aveți nevoie de un venit din muncă. Sistemul are nevoie ca societatea să cumpere și să consume la toate nivelurile, iar oamenii au fost obligați să facă munci fără sens.

În lupta cu epidemia de COVID-19, deciziile care contrazic starea actuală a piețelor sunt acțiunile cele mai radicale (cele mai eficiente). În întreaga lume, guvernele întreprind acțiuni care păreau imposibile cu trei luni în urmă. În Spania, spitalele private au fost naționalizate. În Anglia, perspectiva naționalizării unor tipuri de transport a devenit realitate. Franța a declarat că este pregătită să naționalizeze marile întreprinderi.

Pot apărea tot mai multe evoluții care inversează tendințele dominante din ultimii 40 de ani

În această perioadă, piețele și valorile de schimb au fost considerate cel mai bun mod de a conduce o economie. Prin urmare, sistemele publice au fost supuse unei presiuni tot mai mari de orientare spre piață, asemenea unor întreprinderi obligate să producă bani.

COVID-19 inversează această tendință. Pare să retragă sănătatea și produsele muncii de pe piața liberă și să le treacă în mâinile statului. Statele produc din multe motive, unele bune, altele rele. Dar nu sunt obligate să producă doar pentru valoarea de schimb, așa cum impun piețele.

Măsurile economice din răspunsurile statelor la COVID-19 sunt promițătoare. Dar de ce a durat atât de mult să se ajungă aici? De ce atât de multe țări erau atât de nepregătite să încetinească piețele? Răspunsul se află într-un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS): „Nu exista mentalitatea potrivită” (Report of the WHO-China Joint Mission on Coronavirus Disease 2019).

Imaginația noastră economică

De 40 de ani există un consens economic care a limitat capacitatea politicienilor și a consilierilor lor de a vedea fisurile sistemului sau de a-și imagina alternativele. Această mentalitate este ghidată de 2 convingeri legate una de cealaltă:

•  Piața oferă o bună calitate a vieții, așa că trebuie protejată
• După perioade scurte de criză, piața va reveni întotdeauna la normal

Aceste opinii sunt comune în multe țări occidentale. S-a dovedit că Anglia și SUA, țările în care aceste opinii domină cel mai mult, nu erau bine pregătite să răspundă la COVID-19.

În Regatul Unit, participanții la o întâlnire privată au relatat că cel mai important consilier al prim-ministrului a rezumat abordarea sa față de COVID-19 prin „se va obține imunitatea de turmă, protejați economia” (vezi O cale periculoasă în combaterea coronavirusului: Herd immunity — Imunitatea de turmă).

Ideea imunității de turmă este răspândită într-o anumită elită care se poate proteja mai bine sau nu are îndoieli privind accesul la îngrijiri medicale bune Un oficial din Texas a susținut că mulți vârstnici ar muri de bunăvoie în loc să vadă SUA căzând într-o depresiune economică. Această opinie amenință multe persoane vulnerabile. În plus, nu toate persoanele vulnerabile sunt vârstnice.

Unul dintre lucrurile pe care le poate face criza COVID-19 este să lărgească imaginația economică. Pe măsură ce guvernele și cetățenii fac pași care păreau imposibili cu trei luni în urmă, ideile noastre despre funcționarea lumii se pot schimba rapid. Să vedem unde ne poate duce imaginația în aceste condiții.

4 scenarii posibile pentru viitor

Pentru a ne ajuta să privim viitorul, să folosim o tehnică din studiile despre viitor. Alegeți doi factori pe care îi considerați importanți pentru orientarea viitorului și vă imaginați ce s-ar întâmpla în diferite combinații ale acestora.

Acești factori să fie „valoarea” și „centralizarea”.

Valoarea desemnează principiul călăuzitor al economiei noastre. Ne folosim resursele pentru a maximiza bursele și banii sau pentru a maximiza viața?

Centralizarea se referă la modul în care activitățile sunt organizate de numeroase unități mici sau de o mare putere de comandă. Combinând conținutul acestor factori, putem construi scenarii în 4 modele diferite.

1. Capitalism de stat: Combinația dintre centralizare și acordarea priorității valorii de schimb (adică prioritatea politicilor economice)
2. Barbarie: Combinația dintre prioritatea valorii de schimb și un răspuns necentralizat
3. Socialism de stat: Combinația dintre prioritatea protejării vieții (care înlocuiește valoarea de schimb) și centralizare
4. Ajutor reciproc: Combinația dintre prioritatea protejării vieții și lipsa centralizării.

1. Modelul capitalismului de stat

Capitalismul de stat este modelul dominant pe care îl vedem în prezent în lume. Exemple tipice sunt Anglia, Spania și Danemarca.

Societatea capitalistă de stat continuă să mențină valoarea de schimb ca principiu călăuzitor al economiei. Dar acceptă că piețele aflate în criză trebuie sprijinite de stat. Având în vedere că mulți lucrători nu pot munci când sunt bolnavi sau într-o situație care le amenință viața, statul intervine prin protecție socială extinsă. În același timp, creează un stimul uriaș prin extinderea creditării și plăți directe către întreprinderi (rețeta keynesiană).

Așteptarea este că aceasta va dura puțin timp. Funcția principală a măsurilor luate este să permită unui număr cât mai mare de întreprinderi să își continue activitatea. De exemplu, în Regatul Unit, distribuția alimentelor se face în continuare prin magazine, deși guvernul a relaxat legislația concurenței. Acolo unde lucrătorul este sprijinit direct, scopul este reducerea la minimum a perturbării funcționării normale a forței de muncă. De exemplu, ca în Anglia, plățile către lucrători trebuie aplicate pentru angajatori și distribuite de aceștia. Mărimea plăților este legată de dependența de existența valorii de schimb pe piețe, mai degrabă decât de utilitatea muncii lucrătorului.

Poate capitalismul de stat să fie un scenariu de succes? Probabil că da, dacă epidemia de coronavirus poate fi controlată într-un timp scurt. Deoarece se evită carantina totală pentru a menține funcționarea pieței, continuarea transmiterii infecției este foarte probabilă. De exemplu, în Anglia, lucrările de construcții neesențiale continuă, iar lucrătorii locuiesc pe șantiere. Dacă decesele cresc odată cu epidemia, va deveni tot mai greu de menținut politica de măsuri limitate a statului. Creșterea bolii și a deceselor va provoca tulburări și va adânci efectele economice, obligând statul să ia măsuri mai radicale pentru a proteja funcționarea pieței.

2. Modelul în care totul sfârșește în barbarie

Acesta este scenariul cel mai întunecat. Barbaria va apărea dacă ne bazăm în continuare pe valoarea de schimb ca principiu călăuzitor și nu îi sprijinim pe cei rămași în afara piețelor din cauza bolii sau șomajului. Descrie o situație pe care încă nu am văzut-o.

Dacă lucrurile nu merg bine, muncitorii vor flămânzi, deoarece nu există mecanisme care să îi apere de realitățile dure ale pieței. Spitalele nu sunt sprijinite prin măsuri extraordinare și sunt copleșite. Oamenii mor. Barbaria este, în cele din urmă, o situație instabilă care, după o perioadă de distrugere politică și socială, duce la distrugere sau la trecerea spre unul dintre celelalte scenarii.

Barbarie? Este îngrijorătoare posibilitatea să apară neintenționat în timpul pandemiei sau intenționat după vârful acesteia. Eroarea este că un guvern nu reușește să avanseze suficient în perioada cea mai grea a epidemiei. Pot fi oferite ajutoare întreprinderilor și gospodăriilor, dar, dacă acestea nu sunt suficiente pentru a împiedica prăbușirea pieței în fața bolii răspândite, va apărea haosul. Spitalele pot primi fonduri și personal suplimentar, dar, dacă nu sunt suficiente, bolnavii vor rămâne fără ajutor.

O consecință posibilă este încercarea revenirii la normal prin austeritate severă după vârful pandemiei. În Germania a fost lansată această amenințare. Lipsa sprijinului pentru serviciile critice în timpul austerității și afectarea capacității țărilor de a răspunde pandemiei reprezintă o situație deosebit de gravă.

În acest scenariu, eșecul economic și social va declanșa tulburări politice și sociale. Un stat eșuat duce la prăbușirea sistemelor de protecție socială ale țării.

3. Modelul socialismului de stat

Socialismul de stat descrie un viitor în care un alt tip de valoare se așază în centrul economiei și are loc o schimbare culturală. Un asemenea viitor ar putea apărea prin extinderea măsurilor pe care le vedem acum în Anglia, Spania și Danemarca.

Măsuri precum naționalizarea spitalelor și plățile către lucrători trec în prim-plan. Aceste abordări și altele asemănătoare sunt aplicate ca mijloc de protejare a vieții înseși, nu ca instrument de protejare a piețelor. Într-un asemenea scenariu, statul începe să protejeze părțile economiei necesare vieții, precum alimentația, energia și locuințele. Astfel, nevoile de bază ale vieții nu mai depind de capriciile piețelor. Statul naționalizează spitalele și creează o politică de libertate în utilizarea locuințelor. Asigură tuturor cetățenilor accesul la bunuri de consum esențiale care necesită mai puțină forță de muncă.

Astfel, accesul cetățeanului la nevoile de bază nu este mediat de relația sa cu angajatorul. Plățile sunt identice pentru toți, pornind de la ideea că merităm să trăim doar pentru că suntem în viață, sau se bazează pe utilitatea muncii. Angajații supermarketurilor, șoferii de livrări, lucrătorii din depozite, asistentele, profesorii și medicii devin noii directori generali.

Este posibil ca socialismul de stat să apară ca soluție la capitalismul de stat în urma efectelor unei epidemii prelungite. Dacă apar recesiuni profunde și perturbări grave ale satisfacerii cererii în lanțurile de aprovizionare prin politicile keynesiene standard pe care le vedem acum — tipărirea banilor, facilitarea creditelor și altele —, statul poate prelua producția.

Această abordare are riscuri. Trebuie evitată transformarea într-un regim autoritar. Dar, dacă este aplicată bine, ar putea fi cea mai bună speranță a noastră împotriva epidemiei de COVID-19 care a schimbat cursul vieții mele. Un stat puternic, capabil să concentreze resursele pentru a proteja funcțiile de bază ale economiei și societății.

4. Modelul ajutorului reciproc

Ajutorul reciproc este a doua posibilitate de viitor în care adoptăm „protejarea vieții” ca principiu călăuzitor al economiei. Însă, în acest scenariu, statul nu își asumă un rol definitoriu. Dimpotrivă, indivizii și grupurile mici încep să organizeze sisteme de sprijin și îngrijire în propriile comunități.

Riscul acestui viitor este că grupurile mici nu pot mobiliza rapid resursele necesare pentru a extinde eficient servicii precum sănătatea. Totuși, modelul ajutorului poate preveni mai eficient răspândirea epidemiei prin structuri de sprijin în grupuri care îi protejează pe cei vulnerabili și regulile de izolare ale poliției. Acest model de viitor, cel mai ambițios, poate deschide calea apariției unor structuri democratice noi. Poate fi descris și ca un sistem bazat pe comunități capabile să mobilizeze resurse importante în ritmul potrivit. Comunitățile formate planifică intervenții locale pentru a opri răspândirea bolii și a trata bolnavii.

Un asemenea scenariu poate apărea din celelalte. Poate fi o cale de ieșire din barbarie sau capitalismul de stat ori poate sprijini socialismul de stat. Am văzut că un asemenea model de organizare locală în grupuri a jucat un rol-cheie în epidemia de Ebola din Africa de Vest și a permis gestionarea ei. Putem spune că organizațiile locale de îngrijire și sprijin, ale căror exemple există și astăzi, formează originile unui asemenea viitor. Acest rezultat posibil poate fi văzut atât ca eșec al răspunsurilor statului, cât și ca reacție socială pragmatică și plină de compasiune la o criză apărută.

Speranțe

Aceste viziuni sunt scenarii extreme și este probabil să se amestece între ele. Dar coborârea din capitalismul de stat în barbarie este o posibilitate destul de înfricoșătoare. Ar putea fi rezonabilă o combinație între socialismul de stat și ajutorul reciproc: un model de stat puternic și democratic, care mobilizează resurse pentru a construi un sistem de sănătate mai puternic, acordă prioritate protejării celor vulnerabili de capriciile piețelor și le permite cetățenilor să formeze grupuri de ajutor reciproc.

COVID-19 evidențiază deficiențe grave ale sistemului nostru actual. Un răspuns eficient necesită schimbări radicale ale obiceiurilor sociale, iar acest lucru poate fi oarecum dureros. Dar, cu cât trecem mai bine acest test, cu atât vom construi un sistem mai uman, care ne face mai rezilienți în fața viitoarelor epidemii și a crizelor care se apropie, precum schimbările climatice.

Schimbarea socială poate veni din multe locuri și poate avea multe efecte. O sarcină-cheie pentru noi toți este să cerem ca formele sociale care apar să pornească de la o etică ce prețuiește îngrijirea, viața și democrația. În această perioadă de criză, sarcina politică centrală este să trăim și să ne organizăm, aproape, în jurul acestor valori.

Sursă: Cum va arăta lumea după coronavirus? Patru viitoruri posibile. theconversation.com — 30 martie 2020.

• TOATE ARTICOLELE NOASTRE DESPRE CORONAVIRUS