Ce este epilepsia? Simptome, tipuri, cauze și tratament

Epilepsia, cunoscută popular drept boala căderii , este o afecțiune neurologică cronică provocată de activitatea electrică anormală din creier, caracterizată prin crize repetate. În timpul crizelor epileptice pot apărea modificări ale stării de conștiență, mișcări musculare involuntare (contracții, tremurături) și tulburări ale percepției senzoriale. Crizele pot dura de la câteva secunde la câteva minute, iar între ele persoana duce de obicei o viață sănătoasă. Epilepsia nu este contagioasă , iar cu un tratament adecvat mulți pacienți își pot continua viața zilnică normală. Articolul explică pe înțelesul tuturor ce este epilepsia, tipurile, simptomele, cauzele, factorii declanșatori și tratamentele. Include și recomandări pentru viața cu epilepsie și răspunsuri la întrebări frecvente.

Ce este epilepsia (boala căderii)?

Epilepsia este o boală caracterizată prin crize provocate de descărcări electrice anormale ale celulelor nervoase cerebrale (neuroni). Pentru stabilirea diagnosticului, se așteaptă de obicei ca persoana să fi avut două sau mai multe crize . O singură criză nu înseamnă automat epilepsie, în absența altui motiv. Crizele se manifestă prin pierderea sau alterarea conștienței, contracții corporale, mișcări involuntare și uneori halucinații senzoriale (de exemplu, perceperea unor mirosuri sau sunete ciudate). După criză, persoana nu își amintește de obicei ce s-a întâmplat și poate simți pentru scurt timp amețeală și oboseală. Epilepsia este în general o afecțiune de lungă durată (cronică), dar tratamentul potrivit poate controla în mare măsură crizele, permițând o viață normală .

Tipuri de epilepsie

Epilepsia se clasifică după zona cerebrală afectată și tipul crizelor. În principal, crizele se împart în două categorii: focale (parțiale) și generalizate . Cele focale pornesc dintr-o anumită regiune cerebrală, în timp ce crizele generalizate afectează simultan ambele emisfere. Tabelul de mai jos prezintă cele mai frecvente tipuri de crize și caracteristicile lor:

Notă: Evoluția crizelor poate diferi de la un pacient la altul. Unii au un singur tip de criză, alții pot avea simultan mai multe tipuri. Identificarea corectă a acestora este importantă pentru planificarea tratamentului.

Care sunt simptomele epilepsiei?

Simptomele epilepsiei sunt în principal manifestările din timpul crizelor. Ele variază în funcție de tipul crizei și de regiunea cerebrală afectată. Unele crize au manifestări foarte ușoare, în timp ce altele provoacă simptome evidente și severe. Simptomele frecvente ale epilepsiei sunt:

• Pierderea sau alterarea conștienței: În timpul crizei, persoana poate să nu fie conștientă de mediul înconjurător sau își poate pierde complet conștiența. În absențele simple, întreruperea durează câteva secunde, în timp ce în crizele tonico-clonice poate dura minute.
• Contracții și tremurături: Printre cele mai evidente semne ale crizei se numără contracțiile musculare involuntare și tremurăturile apărute brusc într-o parte sau în întregul corp. Mai ales în criza tonico-clonică, întregul corp se contractă și se relaxează, producând mișcări convulsive.
• Cădere bruscă sau prăbușire: În unele crize (de exemplu, tonico-clonice sau atonice), persoana poate pierde controlul muscular și poate cădea. În timpul căderii se poate răni.
• Încleștarea dinților și mușcarea limbii: În crizele severe poate apărea încleștarea maxilarului (închiderea puternică a dinților) și mușcarea involuntară a limbii. Acestea sunt manifestări fizice frecvente ale crizelor.
• Spumă la gură: Mai ales în crizele generalizate, contracțiile pot determina eliminarea salivei spumoase pe gură.
• Privire fixă sau clipire rapidă: În unele crize, privirea se poate fixa într-un punct ori pot apărea clipiri rapide sau mișcări oculare stânga-dreapta. Privirea absentă este tipică absențelor.
• Incontinență urinară: În unele crize puternice, controlul vezicii urinare se poate pierde temporar, cu eliminarea involuntară a urinei.
• Modificări senzoriale (aură): Unii pacienți prezintă înaintea unei crize majore semnale de avertizare numite aură . Aura este, de fapt, o mică criză focală și se manifestă de obicei printr-o senzație ciudată apărută brusc. De exemplu, o teamă inexplicabilă sau senzație de déjà-vu, perceperea unui miros sau gust ciudat, flashuri luminoase ori un zumzet în urechi pot fi semne de aură. Aceasta avertizează pacientul cu câteva secunde înaintea crizei.

Simptomele se încheie de obicei odată cu criza. Ulterior, persoana se poate simți pentru o perioadă epuizată, obosită sau confuză și poate avea nevoie de câteva minute pentru a-și reveni. Simptomele epilepsiei sunt, așadar, specifice crizei și pot apărea în combinații diferite la fiecare pacient. Dacă manifestările de mai sus se repetă, este important un consult medical prompt pentru evaluarea posibilității de epilepsie.

De ce apare epilepsia? (Cauzele epilepsiei)

Epilepsia nu are o singură cauză; numeroși factori o pot provoca sau îi pot crește riscul. În unele cazuri, cauza este identificată clar, în timp ce în aproximativ jumătate dintre cazuri nu se găsește o cauză evidentă (aceste forme sunt numite epilepsie idiopatică ). Principalele cauze cunoscute sunt:

• Predispoziție genetică: La persoanele cu antecedente familiale de epilepsie, riscul poate fi puțin mai mare. Unele forme rare sunt asociate anumitor sindroame genetice. Totuși, în cele mai multe cazuri, epilepsia nu este o boală direct ereditară; nu se transmite inevitabil de la părinți la copii, ci poate exista doar o predispoziție.
• Leziuni cerebrale la naștere: Lipsa oxigenului la nivelul creierului copilului în timpul unei nașteri dificile sau complicate, traumatismele obstetricale ori hemoragiile cerebrale neonatale pot favoriza ulterior epilepsia.
• Traumatisme craniene severe: Rănirile capului în accidente, comoția cerebrală sau loviturile care lasă leziuni ale țesutului cerebral pot provoca crize epileptice. De exemplu, după un accident rutier sau o cădere de la înălțime, epilepsia poate apărea chiar și după ani.
• Tumori sau leziuni cerebrale: Tumorile benigne sau maligne dezvoltate în creier pot afecta țesutul cerebral și provoca crize epileptice. În special la debutul epilepsiei la vârsta adultă se caută o cauză structurală, precum o tumoră.
• Boli cerebrovasculare (accident vascular cerebral, paralizie): Leziunile produse de un accident vascular cerebral, o hemoragie cerebrală sau blocarea vaselor cerebrale pot provoca crize epileptice. O parte importantă a cazurilor noi apărute la vârsta mijlocie sau înaintată au în antecedente un accident vascular cerebral.
• Infecții: Infecții care inflamează creierul sau învelișurile sale, precum meningita, encefalita (inflamația creierului), pot lăsa leziuni permanente și provoca epilepsie. Infecțiile severe cu febră mare, mai ales la copii, pot duce uneori la convulsii și crize repetate.
• Tulburări de dezvoltare: Epilepsia este o manifestare frecventă în unele boli de neurodezvoltare sau genetice, precum tulburarea de spectru autist, neurofibromatoza și scleroza tuberoasă.
• Alte cauze: Malformațiile vasculare cerebrale, bolile neurologice progresive, demențele precum Alzheimer la vârste înaintate și leziunile cerebrale provocate de tensiunea arterială foarte mare (de exemplu, în eclampsie) pot declanșa epilepsia. Unele probleme metabolice (de exemplu, glicemia foarte scăzută sau dezechilibrele electrolitice) pot reduce pragul convulsivant și provoca crize asemănătoare celor epileptice.

Pe scurt, epilepsia este un sindrom care poate avea multe cauze. Când nu este identificată nicio cauză, este descrisă ca epilepsie „de cauză necunoscută”. Stabilirea cauzei este importantă mai ales pentru planificarea tratamentului. De exemplu, o tumoră cerebrală poate fi îndepărtată chirurgical, în timp ce în predispoziția genetică se urmărește controlul pe termen lung prin medicamente.

Factori care declanșează crizele epileptice

La persoanele cu epilepsie, anumiți factori externi pot crește probabilitatea unei crize. Acești factori declanșatori nu provoacă direct epilepsia, ci pot declanșa crize în prezența unei predispoziții existente. Pacienților li se recomandă să evite pe cât posibil următoarele situații:

• Lipsa somnului și somnul insuficient: Programul neregulat sau privarea de somn pot afecta activitatea cerebrală și reduce pragul convulsivant. La persoanele cu epilepsie, riscul unei crize crește după o noapte nedormită.
• Stres și emoții intense: Stresul emoțional intens, anxietatea sau tensiunile psihologice bruște pot declanșa crize epileptice. Stresul examenelor, presiunea profesională ori momentele de teamă sau emoție pot provoca o criză la unii pacienți.
• Lumini puternice sau intermitente: Mai ales în unele forme numite epilepsie fotosensibilă , stimulii vizuali intenși, precum luminile de discotecă, schimbările rapide ale imaginilor (jocuri pe calculator, televizor) sau blițul aparatului foto, pot declanșa criza. Pacienții fotosensibili trebuie să fie atenți la acești factori.
• Consumul de alcool și alte substanțe: Consumul excesiv de alcool sau unele droguri și substanțe stimulante perturbă echilibrul cerebral și declanșează crize. Acestea pot apărea când efectul alcoolului dispare (de exemplu, spre dimineață după consum seara). De asemenea, oprirea bruscă a alcoolului crește riscul de criză. Consumul de alcool și de substanțe ilegale trebuie evitat categoric de persoanele cu epilepsie.
• Administrarea neregulată a medicamentelor: Neadministrarea antiepilepticelor prescrise, omiterea unei doze sau întreruperea bruscă fără supraveghere medicală pot provoca crize. Interacțiunile dintre tratamentele pentru alte boli și antiepileptice pot influența și ele pragul convulsivant. De aceea, orice modificare a medicației trebuie discutată cu medicul.
• Modificări hormonale: La unele paciente, fluctuațiile hormonale, precum cele din perioada menstruală , pot influența frecvența crizelor. Acestea se pot înmulți și în sarcină, la naștere sau în tranziția spre menopauză, când nivelurile hormonale se modifică. În asemenea perioade, dozele pot fi ajustate la nevoie sub supraveghere medicală.
• Febră și infecții: Febra mare poate provoca, mai ales la copii, convulsii febrile . La persoanele cu epilepsie, infecțiile severe sau febra mare pot reduce pragul convulsivant existent. În timpul bolii sunt importante hidratarea abundentă, odihna și controlul febrei conform indicațiilor medicului.
• Oboseală excesivă și foame: Suprasolicitarea organismului, epuizarea fizică sau perioadele lungi fără hrană (cu scăderea glicemiei) pot declanșa crize la unele persoane sensibile. Se recomandă evitarea perioadelor foarte lungi fără mâncare și odihna după efort fizic intens.
• Sunete puternice sau stimuli bruști: Sunetele foarte intense, efectele sonore bruște și înspăimântătoare sau alți stimuli senzoriali neașteptați pot declanșa unele tipuri de epilepsie, deși acest lucru este destul de rar.

Factorii declanșatori pot varia de la o persoană la alta. Pentru controlul crizelor, este util ca fiecare pacient să observe în timp ce anume le provoacă și să încerce să evite acești factori. Medicii recomandă de obicei un stil de viață regulat și evitarea factorilor declanșatori.

Cum se diagnostichează epilepsia?

Cel mai important pas în diagnostic este o anamneză detaliată și descrierea corectă a crizelor. Medicul pornește de la informațiile relatate de pacient sau apropiați despre ce s-a întâmplat în timpul episodului. De aceea, observațiile unui martor sunt foarte valoroase. Medicul poate întreba: Cât de des apar crizele și cât durează? Există un semnal de avertizare (aură) înaintea lor? Ce părți ale corpului sunt afectate, se pierde conștiența și ce face pacientul în timpul crizei? Cum se simte după aceea?

După evaluarea clinică se efectuează examenul neurologic . Apoi se solicită investigații pentru clarificarea diagnosticului și identificarea cauzei:

• EEG (electroencefalografie): Este investigația utilizată cel mai frecvent în diagnosticul epilepsiei. Electrozii plasați pe scalp înregistrează activitatea electrică cerebrală. La pacienții cu epilepsie pot apărea descărcări anormale caracteristice, mai ales în timpul crizei sau după aceasta. EEG este nedureroasă. Chiar dacă înregistrarea obișnuită este normală, medicul poate solicita la nevoie EEG după privare de somn sau monitorizare video-EEG prelungită.
• Imagistică cerebrală (RMN/CT): Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) oferă imagini detaliate ale structurii cerebrale și arată dacă există probleme structurale, precum tumori, obstrucții vasculare sau anomalii congenitale. Tomografia computerizată (CT) poate furniza rapid imagini cerebrale în urgențe. Aceste metode ajută la identificarea cauzei, mai ales în epilepsia cu debut recent.
• Analize de laborator: Analizele de sânge pot investiga situații care provoacă crize, precum infecții, glicemie scăzută, dezechilibre electrolitice sau alte probleme metabolice. Mai ales după prima criză, medicul poate efectua teste pentru a exclude aceste cauze temporare înainte de a diagnostica epilepsia.
• Evaluare neuropsihologică: Dacă este necesar, mai ales la persoanele cu epilepsie de lungă durată, se pot efectua teste neuropsihologice pentru evaluarea funcțiilor cognitive precum memoria și atenția. Acestea ajută la înțelegerea efectului epilepsiei asupra funcționării creierului.
• Alte investigații: În unele situații se pot solicita teste genetice, mai ales pentru anumite sindroame epileptice ale copilăriei, sau analize de sânge specifice.

În cadrul diagnosticului se stabilesc tipul crizelor și cauza posibilă , pentru elaborarea unui plan terapeutic adecvat. Deși diagnosticul poate părea complex, un neurolog cu experiență îl poate stabili corect pe baza evaluărilor descrise. Diagnosticul și tratamentul precoce sunt foarte importante pentru controlul crizelor și păstrarea calității vieții.

Metode de tratament al epilepsiei

Tratamentul urmărește oprirea completă a crizelor sau reducerea lor la minimum, astfel încât pacientul să își poată continua normal viața zilnică. Planul este individualizat în funcție de tipul epilepsiei, cauză, vârstă și starea generală de sănătate. În prezent, marea majoritate a pacienților își pot controla crizele cu un tratament adecvat. Principalele metode utilizate sunt:

• Tratament medicamentos (antiepileptice): Baza tratamentului epilepsiei o constituie medicamentele antiepileptice administrate regulat. Medicul începe cu un medicament potrivit tipului de criză și crește treptat doza, pornind de la una mică, pentru a ajunge la doza cea mai eficientă. Aceste medicamente reglează activitatea electrică cerebrală și împiedică apariția crizelor. La mulți pacienți, un singur medicament în doză adecvată poate opri complet sau reduce considerabil crizele. Tratamentul este de obicei îndelungat; pacientul continuă medicația până când nu mai are crize cel puțin câțiva ani. Medicamentele trebuie luate regulat și nu trebuie întrerupte niciodată fără recomandarea medicului. La unii pacienți, după ani de tratament, doza poate fi redusă și apoi oprită sub supraveghere medicală, pentru a evalua dacă boala a dispărut.

• Tratament chirurgical: Chirurgia poate fi luată în calcul atunci când crizele nu pot fi controlate medicamentos, există rezistență la medicamente , iar calitatea vieții este grav afectată. Chirurgia epilepsiei se aplică de obicei în formele focale, care pornesc dintr-o anumită regiune cerebrală. Zona de debut este identificată prin tehnici imagistice și EEG avansate. Dacă se află într-o regiune în care o funcție esențială nu va fi afectată, țesutul anormal sau focarul poate fi îndepărtat chirurgical. De exemplu, în epilepsiile rezistente cu origine în lobul temporal, îndepărtarea zonei problematice poate oferi rezultate foarte bune. Chirurgia nu este potrivită pentru orice pacient; decizia este luată de o echipă specializată după o evaluare detaliată.

• Metode alternative de tratament: În situații particulare sau ca tratament suplimentar se pot utiliza și următoarele metode:

  • Stimularea nervului vag (VNS, stimulator pentru epilepsie): Un dispozitiv asemănător unui stimulator este implantat chirurgical în torace și transmite periodic impulsuri electrice ușoare nervului vag care comunică cu creierul. Metoda poate reduce frecvența crizelor în epilepsia rezistentă. Deși nu vindecă complet, VNS poate reduce severitatea și frecvența crizelor cu până la 50%.
  • Dietă ketogenică: Este o dietă specială, utilizată mai ales la copii în unele forme rezistente, cu conținut mare de grăsimi și redus de carbohidrați . Aceasta induce o stare metabolică numită cetoză, care poate contribui la reducerea activității convulsivante cerebrale. Dieta ketogenică trebuie urmată sub supravegherea medicului și dieteticianului.
  • Stimulare cerebrală profundă și alte metode: În unele centre specializate pot fi încercate tratamente avansate, precum suprimarea activității convulsivante prin electrozi implantați în creier (stimulare cerebrală profundă). Unor pacienți li se pot recomanda ca sprijin și tehnici de biofeedback, meditație, yoga sau alte metode de reducere a stresului.

• Modificări ale stilului de viață: Pe lângă tratamentul medical, unele schimbări ale stilului de viață sunt o componentă importantă a terapiei. Somnul regulat, alimentația sănătoasă, evitarea stresului și a factorilor declanșatori și controalele medicale regulate sunt la fel de importante ca medicamentele pentru prevenirea crizelor. Aceste aspecte sunt discutate în detaliu în secțiunea următoare.

Tabelul de mai jos rezumă principalele metode de tratament și caracteristicile lor:

Tratamentul epilepsiei poate fi îndelungat și necesită răbdare. Supravegherea medicală este foarte importantă: pacientul trebuie să păstreze legătura cu medicul pentru ajustarea dozelor, monitorizarea reacțiilor adverse și, la nevoie, evaluarea alternativelor terapeutice. Cei mai mulți pacienți care primesc tratamentul potrivit și respectă recomandările pot duce o viață fără crize.

Viața cu epilepsie: măsuri de protecție și recomandări

Pentru persoana diagnosticată, pe lângă tratamentul medical, măsurile și adaptările din viața zilnică facilitează controlul crizelor. Iată aspectele la care pacienții cu epilepsie trebuie să fie atenți și măsurile de protecție:

• Un program regulat de somn: Somnul suficient și de calitate în fiecare zi ajută la prevenirea crizelor. Încercați să vă culcați și să vă treziți pe cât posibil la aceleași ore și evitați privarea de somn.
• Gestionarea stresului: Evitați stresul și emoțiile excesive. Reduceți stresul zilnic prin tehnici de relaxare, precum meditația, exercițiile de respirație sau yoga. Dacă este necesar, apelați la un psiholog sau psihiatru pentru a învăța metode de gestionare a anxietății.
• Administrarea regulată a medicamentelor: Luați medicamentele pentru epilepsie prescrise de medic fără întreruperi, în doza corectă . Nu uitați să le luați; dacă ați omis o doză, nu încercați să compensați singur, ci consultați medicul. Reînnoiți rețeta înainte de epuizarea medicamentelor, pentru a evita întreruperea tratamentului.
• Evitarea alcoolului și fumatului: Alcoolul este un factor declanșator important. Dacă este posibil, nu consumați deloc sau cel puțin nu depășiți cantitatea permisă de medic. Se recomandă și renunțarea la fumat și alte produse din tutun, dăunătoare sănătății generale. Drogurile trebuie evitate categoric.
• Atenție la stimulii luminoși: Dacă luminile puternice sau intermitente vă declanșează crize, fiți prudent în discoteci și cluburi de noapte sau evitați asemenea locuri. Păstrați o distanță adecvată față de televizor sau ecranele jocurilor pe calculator; nu le priviți de foarte aproape. Folosiți filtre de ecran dacă este necesar.
• Alimentație sănătoasă și mișcare regulată: Urmați o dietă echilibrată. Încercați să nu rămâneți mult timp fără mâncare și să nu lăsați glicemia să scadă prea mult. Evitați excesul de cofeină (cafea, băuturi energizante). Mișcarea ușoară regulată, precum mersul sau înotul, este benefică pentru organism și reduce stresul. Evitați însă exercițiile foarte solicitante sau situațiile care lasă organismul deshidratat și epuizat.
• Controale medicale regulate: Consultați periodic neurologul. Nu omiteți controalele pentru monitorizarea răspunsului la tratament și ajustarea dozelor la nevoie. Medicul poate solicita și analize pentru urmărirea reacțiilor adverse, precum testele funcției hepatice.
• Purtarea unei identificări medicale: O brățară, un colier sau un card care indică diagnosticul de epilepsie poate ajuta persoanele din jur și echipele medicale să intervină corect în cazul unei crize.
• Informați persoanele din jur: Spuneți familiei, prietenilor apropiați și persoanelor de încredere de la serviciu sau școală despre afecțiunea dumneavoastră. Învățați-i ce trebuie și ce nu trebuie să facă în timpul unei crize. O rețea de sprijin informată vă poate ajuta fără panică.
• Măsuri de siguranță: Încercați să nu fiți singur la activități precum înotul sau lucrul la înălțime. Măsuri mici, precum a nu încuia ușa băii, evitarea apei foarte fierbinți și prudența cu obiectele tăioase din bucătărie, pot preveni accidentele în timpul crizelor. Respectați neapărat recomandările medicului privind condusul (detalii în secțiunea de întrebări frecvente de mai jos).

Aceste recomandări urmăresc să ușureze viața cu epilepsie și să reducă riscul crizelor. O viață activă și fericită cu epilepsie este pe deplin posibilă. Contează acceptarea bolii, luarea măsurilor necesare și respectarea planului terapeutic.

Întrebări frecvente

Întrebarea 1: Epilepsia este genetică? Se transmite de la părinți la copii?
Răspuns: Deși în unele tipuri există predispoziție genetică , epilepsia nu este, de cele mai multe ori, o boală ereditară transmisă direct de la părinți la copii. Antecedentele familiale pot crește ușor riscul, dar nu înseamnă că un copil al unui părinte cu epilepsie va avea inevitabil boala. Totuși, unele sindroame, mai ales cele cu debut în copilărie, pot fi asociate unor mutații genetice specifice. Dacă mai multe persoane din familie au epilepsie, medicul poate recomanda consiliere genetică.

Întrebarea 2: Epilepsia se vindecă complet? Durează toată viața?
Răspuns: Cu un tratament adecvat, mulți pacienți pot trăi ani întregi fără crize . La unii, după o perioadă de tratament și ani fără crize, medicamentele pot fi întrerupte sub supraveghere medicală, fără alte episoade ulterior (adică se poate obține o vindecare funcțională). Există mai ales forme cu debut în copilărie care dispar în adolescență. Situația diferă însă de la un pacient la altul. Unii pot necesita medicație toată viața, chiar în doză mică. În prezent nu există un tratament unic, administrat o singură dată, care să elimine sigur epilepsia (de exemplu, o pastilă miraculoasă), dar chirurgia poate oferi unor pacienți o soluție durabilă. Epilepsia poate fi controlată cu tratamentul potrivit, iar persoana poate duce o viață normală, fără crize timp de ani.

Întrebarea 3: Ce prim ajutor trebuie să acord în timpul unei crize epileptice?
Răspuns: Când ajutați o persoană care are o criză epileptică, mai întâi păstrați-vă calmul și urmați pașii de mai jos:

• Așezați persoana într-o poziție sigură: Îndepărtați obiectele ascuțite, dure sau periculoase. Dacă este posibil, așezați persoana pe sol și protejați-i capul de lovituri, punând dedesubt ceva moale (o haină, o pernă etc.).
• Întoarceți-o pe o parte: Mențineți persoana în poziție laterală. Aceasta ajută la păstrarea căilor respiratorii libere și împiedică pătrunderea secrețiilor (salivă, vărsături) în trahee.
• Nu introduceți nimic în gură: De teama că persoana își va înghiți limba, nu încercați sub nicio formă să îi introduceți în gură obiecte (lingură, material textil etc.). Este o credință veche și greșită, care poate afecta dinții și mușchii maxilarului. Persoana nu își înghite limba, dar o poate mușca; în acel moment nu este nimic de făcut, iar după criză se intervine dacă este necesar.
• Slăbiți hainele strâmte: Slăbiți cravata, fularul, cureaua sau alte articole care strâng, pentru a facilita respirația. Scoateți ochelarii dacă persoana îi poartă.
• Urmăriți durata crizei: Cronometrați criza. Dacă durează peste 5 minute sau dacă persoana are crize repetate succesiv, solicitați ajutor medical de urgență (sunați la 112). Cele mai multe crize se încheie în 1-2 minute și nu necesită apel de urgență în acest interval; așteptați să se oprească spontan.
• Rămâneți alături până la încheierea crizei: Nu lăsați persoana singură până la oprirea crizei. După aceea poate rămâne confuză pentru un timp sau poate să nu înțeleagă ce s-a întâmplat. Oferiți explicații scurte, cu voce calmă („Ai avut o criză, acum ești în siguranță”) și ajutați-o să se liniștească. Rămâneți cu blândețe alături până își revine complet.

Ce nu trebuie făcut: Nu încercați să imobilizați brațele și picioarele în timpul crizei; nu opriți astfel contracțiile și puteți provoca răniri. Nu încercați să dați apă, alimente sau medicamente, deoarece pot provoca sufocare. Îndepărtați mulțimea, asigurați aer și protejați intimitatea persoanei.

Întrebarea 4: Persoanele cu epilepsie pot conduce? Pot obține permis de conducere?
Răspuns: Conducerea unui vehicul de către persoanele cu epilepsie depinde de anumite reguli și de acordul medicului. Dacă tratamentul controlează crizele și persoana nu a avut niciun episod o anumită perioadă (de obicei cel puțin 1 an), medicul poate permite condusul dacă îl consideră adecvat. Potrivit reglementărilor din Turcia, persoanele care au avut o singură criză sau care nu au avut crize cel puțin 1 an sub tratament pot obține permisul pe baza raportului unui neurolog. Fiecare caz este individual; se evaluează starea, tipul și frecvența crizelor. Persoanele cu crize active sau necontrolate nu ar trebui să conducă, pentru siguranța lor și a celorlalți. Medicul vă va îndruma în funcție de situație. Chiar dacă primiți acordul pentru permis, trebuie să luați regulat medicamentele și să mențineți absența crizelor.

Întrebarea 5: Epilepsia este mortală? O criză epileptică poate provoca decesul?
Răspuns: O criză epileptică obișnuită nu pune, în general, singură viața în pericol, iar cele mai multe persoane își revin complet într-un timp scurt. Epilepsia nu este o boală mortală atunci când este gestionată corect. Există însă unele riscuri: crizele foarte prelungite (numite status epilepticus , adică episoade care depășesc 5-10 minute și nu se opresc) pot pune viața în pericol și necesită intervenție medicală urgentă. De asemenea, accidentele secundare , precum căderea necontrolată, rănirea sau înecul în timpul crizei, pot fi periculoase. De exemplu, o persoană inconștientă rămasă cu fața în apă riscă să se înece, iar o criză în trafic poate provoca un accident. De aceea, măsurile de protecție sunt importante. Au fost raportate situații foarte rare numite „SUDEP” (deces subit neașteptat în epilepsie), legate de crizele apărute în somn, dar acestea sunt extrem de rare. Majoritatea pacienților au, așadar, o durată normală a vieții. Contează tratamentul regulat și controlul crizelor.

Întrebarea 6: Crizele epileptice pot apărea și în somn?
Răspuns: Da, la unii pacienți, crizele pot apărea în somn sau la adormire. Acestea sunt numite crize nocturne . Persoana poate să nu știe că a avut o criză în somn; pot exista însă indicii precum căderea din pat, vânătăi în locurile lovite sau incontinență urinară în pat, ori se pot auzi țipete și sunete ciudate în timpul episodului. Crizele nocturne sunt de obicei scurte. Dimineața, persoana se poate trezi obosită și cu durere de cap sau pur și simplu fără să înțeleagă ce s-a întâmplat. Dacă suspectați crize în somn, spuneți neapărat medicului. La nevoie, un EEG nocturn poate clarifica diagnosticul. Se recomandă măsuri de siguranță în dormitor (de exemplu, perne moi lângă pat) și, dacă este posibil, evitarea dormitului singur.

Întrebarea 7: Ce medic sau specialitate se ocupă de epilepsie?
Răspuns: Specialitatea care se ocupă de diagnosticul și tratamentul epilepsiei este neurologia. La adulți, neurologul, specialist în bolile creierului și sistemului nervos, stabilește diagnosticul și tratamentul. Pentru copii se ocupă specialistul în neurologie pediatrică . Când este necesară chirurgia epilepsiei, intervine neurochirurgia . În echipa medicală pot participa și un dietetician, mai ales pentru copiii care urmează diete speciale, și un psiholog sau psihiatru pentru sprijin psihologic. O persoană care are prima criză ajunge de obicei la urgențe, de unde este îndrumată către neurologie; ulterior este urmărită ambulatoriu. Prin urmare, dacă există suspiciune de epilepsie, cel mai potrivit este un consult direct la neurolog.