Este necesară operația de reducere a riscului în mutațiile genetice ereditare non-BRCA?

O nouă dezbatere privind prevenirea cancerului ovarian

Cancerul ovarian rămâne unul dintre cancerele ginecologice frecvente, diagnosticate de obicei în stadii avansate. La aproximativ 20% dintre paciente se identifică o predispoziție genetică ereditară, genele BRCA1 și BRCA2 fiind cei mai cunoscuți determinanți ai acestui risc. În prezent însă, operațiile de reducere a riscului sunt efectuate tot mai frecvent și la persoanele cu alte mutații genetice, non-BRCA.

Apare însă o întrebare importantă: Este într-adevăr necesară îndepărtarea preventivă a ovarelor și trompelor la persoanele cu mutații genetice non-BRCA? Rezultatele unui nou studiu multicentric care caută răspunsul oferă indicii valoroase pentru facilitarea deciziilor în acest domeniu.

Trei diagrame circulare care rezumă predispoziția genetică și distribuția mutațiilor în cancerele ovariene

Rezumatul studiului: comparație între femeile cu mutații BRCA și non-BRCA

Studiul prezentat la reuniunea din 2025 a Academiei de Patologie din Statele Unite și Canada (USCAP) a comparat 152 de femei cu mutații non-BRCA și 388 cu mutații BRCA1 sau BRCA2. Ambele grupuri suferiseră, pentru reducerea riscului, salpingo-ooforectomie bilaterală (îndepărtarea ovarelor și trompelor).

• HGSC (carcinom seros de grad înalt): Este cel mai agresiv și frecvent subtip de cancer ovarian. Este diagnosticat de obicei în stadii avansate și se răspândește rapid.
• STIC (carcinom seros tubar intraepitelial): Este un proces de transformare canceroasă în trompele uterine, considerat precursor al HGSC. Se recunoaște microscopic prin atipie celulară de grad înalt.

Datele studiului:

• Grupul non-BRCA:

  • Vârsta medie: 54,8 (interval 30-81 de ani)

  • Mutații: PALB2 (45%), BRIP1 (33%), ATM (8%), CHEK2 (4%), RAD51 (4%)

  • Alte mutații: BARD1, sindrom Li-Fraumeni, sindrom Lynch

  • Cele mai frecvente motive pentru testare genetică: istoric personal de cancer mamar (51%), istoric familial (27%)

  • Operații: 97% salpingo-ooforectomie bilaterală, 3% histerectomie + salpingo-ooforectomie

  • Rezultat: la nicio pacientă nu s-a detectat carcinom seros de grad înalt (HGSC) sau carcinom seros tubar intraepitelial (STIC)

• Grupul BRCA1/2:

  • Vârsta medie: 47,7

  • BRCA1 (51%), BRCA2 (48%), ambele (1%)

  • Operații: 65% salpingo-ooforectomie bilaterală, 27% histerectomie + salpingo-ooforectomie

  • Rezultate:

    • STIC în 3 cazuri

    • Carcinom seros de grad înalt în 7 cazuri (aproximativ 3%)

    • În plus, 1 cancer endometrial și 3 alte constatări patologice

Urmărirea postoperatorie și rezultatele:

• Grupul non-BRCA (149 de paciente urmărite):

  • Urmărire medie: 23,3 luni

  • Toate pacientele (100%) fără semne de boală

• Grupul BRCA1/2 (388 de paciente):

  • Urmărire medie: 60,1 luni

  • 96% dintre paciente fără semne de boală

Cât de necesare sunt aceste operații?

În grupul de 152 de paciente cu mutații non-BRCA nu a fost identificat niciun caz de carcinom seros de grad înalt sau STIC. În schimb, la 3% dintre pacientele cu mutații BRCA1/2 au fost găsite aceste leziuni precursoare.

Datele ridică întrebări privind necesitatea chirurgiei preventive în mutațiile non-BRCA. Decizia trebuie luată cu mai multă prudență, mai ales având în vedere consecințe grave precum pierderea fertilității și menopauza precoce.

Ce spun ghidurile clinice despre mutațiile non-BRCA?

Unele ghiduri recomandă operația și pentru variante genetice precum BRIP1, RAD51C sau PALB2. Totuși, recomandările se bazează de obicei pe un nivel redus al dovezilor . De aceea, decizia operatorie la persoanele cu mutații non-BRCA trebuie să țină seama de istoricul personal și familial de cancer, vârsta menopauzei, fertilitate și așteptările pacientei.

Concluzie: operația nu este întotdeauna cea mai potrivită opțiune

Studiul arată că aplicarea de rutină a operațiilor de reducere a riscului la persoanele cu mutații genetice non-BRCA trebuie reevaluată . Medicina bazată pe dovezi arată încă o dată importanța deciziilor individualizate și a abordării centrate pe pacient.

Decizia de operație trebuie să se bazeze nu pe un simplu rezultat genetic, ci pe evaluarea împreună a datelor genetice, patologice, epidemiologice și clinice . Realizarea unor studii prospective mai solide va fi esențială atât pentru cei care iau decizii clinice, cât și pentru pacienți.