În căutarea canalului dispărut: Andreas Vesalius și prăbușirea mitului bilei negre
În acest articol
Ziua 47 (Seria Istoria cancerului în 365 de zile)
Urmărirea unei fantome vechi de o mie cinci sute de ani cu un bisturiu ascuțit. Pe măsură ce țesuturile concrete înlocuiesc fluidele invizibile, oncologia își găsește adevăratele temelii.
Cel mai mare obstacol din istoria cancerului a fost considerarea unui fluid imaginar, numit „bilă neagră” (melancolie), drept singurul responsabil pentru orice tip de tumoră. Timp de 1500 de ani, medicii au crezut orbește în descrierile greșite din pergamentele vechi, în loc să deschidă corpul uman și să privească înăuntru. Andreas Vesalius a publicat în 1543 lucrarea De Humani Corporis Fabrica. Pentru oncologie, aceasta nu este doar o carte de anatomie, ci și o declarație care demonstrează că „canalele fantomă” inventate pentru a explica apariția cancerului nu există. Acest articol povestește cum onestitatea științifică și observația directă au dărâmat cea mai mare dogmă a medicinei. Vindecarea începe prin citirea corectă a corpului.
În seria noastră de istorie a cancerului, la precedenta oprire, am asistat la momentul în care geniul rebel Paracelsus a dat foc cărților antice în piața universității. Paracelsus proclamase că un cancer nu este un fluid, ci un sediment chimic. Dar nu puteai distruge un mit milenar doar arzând cărți; acel mit trebuia infirmat folosind chiar harta corpului uman.
Această revoluție tăcută, dar tăioasă, a prins viață în 1543, la Padova, în Italia, în mâinile unui tânăr profesor în vârstă de 28 de ani: Andreas Vesalius.
Instalația „fantomă” a lui Galen și presupusa origine a cancerului
Pentru a înțelege de ce bisturiul lui Vesalius a fost atât de revoluționar, trebuie privit faimosul „sistem de conducte” în care se credea înaintea lui. Potrivit medicului roman din Antichitate, Galen, cancerul apărea prin acumularea în corp a „bilei negre” produse în splină. În fiziologia lui Galen, splina trebuia să evacueze acest fluid toxic în stomac și intestine prin canale speciale.
Când acest sistem se defecta, bila neagră circula liber prin corp și forma acele tumori dure (scirrhus) în organul în care se depunea. Timp de 1500 de ani, fiecare medic din Europa și din lumea islamică a crezut că aceste „canale ale bilei negre” există în interiorul corpului. Pentru că nimeni nu privise cu scepticism, întrebându-se: „Oare chiar există un canal acolo?”
Învățatul care a coborât de la catedră: un geniu cu mâinile însângerate
Vesalius, profesor de anatomie la Universitatea din Padova, a urmat o cale foarte diferită de cea a predecesorilor săi. La acea vreme, profesorii stăteau la o catedră înaltă și citeau texte în latină din cartea lui Galen, în timp ce, jos, un bărbier fără pregătire tăia cadavrul la întâmplare. Vesalius a desființat această ierarhie.
Vesalius a coborât de la catedră, și-a suflecat mânecile și a început să examineze cadavrul cu propriile mâini. Le spunea studenților: „Credeți în propriii ochi, nu în cărțile vechi”.
Vesalius și-a dat seama că tot ce scrisese Galen despre anatomia umană se baza, de fapt, pe maimuțe și porci. Deoarece disecția umană era interzisă, Galen adaptase la om datele obținute de la animale.
Canalul dispărut: moartea mitului bilei negre
Vesalius, în capodopera sa De Humani Corporis Fabrica, în timp ce cartografia organele abdominale în volumul al cincilea, a pornit în căutarea răspunsului la întrebarea care avea să schimbe pentru totdeauna istoria oncologiei: „Unde este faimosul canal de evacuare despre care vorbea Galen?”
Dovada istorică
„Galen a descris un vas prin care splina evacuează bila neagră în stomac... Însă eu nu am găsit în corpul uman un asemenea canal care să lege splina de stomac și să transporte bilă neagră. Acest canal există doar în imaginația lui Galen.”
Această constatare a lui Vesalius a zdruncinat din temelii explicația cancerului bazată pe „dezechilibrul fluidelor” (teoria umorală). Dacă nu exista o instalație anatomică pentru transportul bilei negre, nici bila neagră însăși nu putea fi cauza cancerului. Odată cu această descoperire, cancerul a început să fie studiat ca o tulburare concretă a corpului fizic și celular, nu ca o fantezie a fluidelor invizibile.
Vindecarea înseamnă fidelitate față de adevăr
Andreas Vesalius ne-a oferit cea mai importantă lecție a oncologiei moderne: Onestitatea biologică. Pierderea a 1500 de ani în căutarea unor canale imaginare a fost rezultatul unei încrederi excesive în dogme. Astăzi, și noi trecem printr-un proces similar de „cartografiere” în tratamentul cancerului. Vesalius cartografiase țesuturile macroscopice; noi cartografiem astăzi căile genetice și proteomice, adică adevăratele căi de comunicare din interiorul celulei.
În călătoria noastră cu cancerul, ne apropiem de vindecare atunci când ne concentrăm pe fapte concrete în locul unor dușmani imaginari. Bisturiul lui Vesalius nu a pus capăt doar mitului bilei negre; el a oferit oncologiei și o „privire precisă”. Mâine vom păși în lumea legendarului Ambroise Paré, care, folosind această hartă, va interveni asupra acelor tumori prin arta chirurgiei.
Surse științifice și lecturi aprofundate
- 1. Vesalius A. De humani corporis fabrica libri septem. Basel: Johannes Oporinus, 1543. (Cartea a cincea: Organele abdominale).
- 2. O'Malley CD. Andreas Vesalius of Brussels, 1514-1564. University of California Press, 1964.
- 3. Nutton V. Humoralism. In: Companion Encyclopedia of the History of Medicine, Routledge, 1992.
Ți-a fost util acest articol?
Feedbackul tău ne ajută să îmbunătățim conținutul.
Comentariile cititorilor
Împărtășește comentariul tău
Numele și comentariul dumneavoastră sunt publicate numai după aprobarea administratorului. Adresa de e-mail nu este afișată niciodată vizitatorilor.
Fii primul care comentează.