SLĂBICIUNE BRUSCĂ în tratamentul cancerului: ce este toleranța la efort?

Toleranța la efort arată câtă activitate fizică poate susține o persoană fără oboseală, dispnee sau durere toracică . La persoanele sănătoase, urcatul scărilor, mersul la cumpărături sau exercițiile ușoare nu sunt de obicei o problemă, deoarece inima, plămânii, mușchii și sistemele energetice au rezerve suficiente pentru această solicitare.

La o persoană aflată sub tratament oncologic, aceeași activitate poate provoca rapid:

• „Nu mai am aer”
• „Mi se înmoaie picioarele”
• „Inima îmi bate foarte repede”

și alte simptome. Adesea nu înseamnă că pacientul este „slab”, ci că boala și tratamentul îi reduc toleranța la efort în organism.

Scăderea toleranței la efort nu are o singură cauză. De obicei, cancerul însuși + reacțiile adverse + tulburările de alimentație și somn + povara psihologică acționează împreună. Principalele mecanisme biologice sunt:

• Inflamație (încărcătură de citokine): Cancerul și chimioterapia cresc citokine precum IL-6 și TNF-α, reducând forța musculară, pofta de mâncare și calitatea somnului. Acest tablou este numit oboseală asociată cancerului (CRF) în clinică.
• Pierdere musculară (sarcopenie): Apetitul scăzut, deficitul proteic, lipsa mișcării și afectarea directă a mușchilor prin chimioterapie pot produce pierdere musculară importantă chiar în câteva săptămâni. Cu mai puțină masă musculară, și cea mai simplă mișcare cere mai mult efort.
• Anemie: Supresia medulară, pierderea de sânge și carențele nutriționale reduc hemoglobina. Când aceasta scade, oxigenul nu poate fi transportat către țesuturi, iar pacientul simte că „nu mai are aer”.
• Scăderea funcției cardiace: Unele chimioterapii și medicamente țintite pot afecta mușchiul cardiac. Când inima nu mai pompează la fel de puternic, capacitatea de efort scade rapid.
• Tulburări de somn și dezechilibru al cortizolului: Trezirile frecvente și perturbarea ritmului cortizolului fac ca organismul neodihnit noaptea să se epuizeze mai repede ziua.

În timpul tratamentului oncologic, toleranța la efort evoluează adesea în valuri, nu în linie dreaptă . În unele zile, citokinele sunt relativ mai scăzute, somnul a fost puțin mai bun, hemoglobina este încă acceptabilă, deși la limită; pacientul se simte „relativ bine”.

După câteva zile, adăugarea unei infecții, o noapte fără somn, aportul redus de lichide sau un nou ciclu de chimioterapie pot face aceeași persoană:

• Să se deplaseze mai greu chiar din cameră în bucătărie,
• Să se oprească după urcarea unui singur etaj,
• Să simtă că „s-a prăbușit dintr-odată”.

De obicei, aceasta are legătură cu atingerea limitelor organismului și oboseala acumulată la nivel microscopic care se manifestă la un moment dat; nu se explică doar prin „moral scăzut”.

Nu există o singură metodă miraculoasă, dar multe intervenții mici și eficiente pot, împreună, îmbunătăți semnificativ calitatea vieții cotidiene.

• Plimbări scurte, în ritm lent: Plimbările ușoare de 5–10 minute, de 2–3 ori pe zi, sau mobilizarea în casă încetinesc pierderea musculară și susțin sistemul cardiovascular.
• Aport suficient de proteine: Includerea unor surse proteice de calitate, precum ouă, iaurt, pește și leguminoase, este esențială pentru repararea și formarea mușchilor.
• Monitorizarea fierului, vitaminei B12, folatului și vitaminei D: Fără corectarea carențelor, nu se așteaptă o ameliorare importantă a toleranței la efort.
• Gestionarea somnului și stresului: Orele regulate de somn, exercițiile de relaxare și respirație și, la nevoie, sprijinul psihooncologic influențează favorabil echilibrul cortizolului și oboseala percepută.