Cancerul mi-a luat fertilitatea și visurile olimpice

Dar sunt recunoscătoare că sunt în viață

Povestea Amandei Brunson, o tânără din SUA:

La 21 de ani am fost diagnosticată cu leucemie limfoblastică acută. Încă încerc să mă adaptez noii mele vieți, dar sunt recunoscătoare că trăiesc.

În facultate practicam atletismul și visam să particip la Jocurile Olimpice, dar cancerul avea alte planuri pentru mine. În 2010, în ultimul an de facultate, au început dureri ascuțite și bruște în umeri. Inițial le-am pus pe seama antrenamentelor excesive. Curând s-au extins la piept și spate și au devenit atât de puternice încât simțeam că întregul corp arde.

Am mers la medicul de familie, care mi-a spus că mă antrenez prea mult. Mi-a prescris relaxante musculare și calmante, dar, cum nu mă ajutau, am apelat la medicul facultății. Acesta mi-a dat un antiinflamator nesteroidian, care mi-a provocat vânătăi și erupții. Vânătăile erau atât de grave încât un antrenor a întrebat dacă iubitul meu mă agresa fizic.

În tot acest timp știam că ceva este foarte în neregulă. Dar aveam numai 21 de ani, eram prea tânără ca să mă tem. Teama avea să vină mai târziu.

A trăi cu frică și incertitudine

Durerea a devenit în cele din urmă insuportabilă și am mers la urgență. O asistentă mi-a recoltat sânge, iar un medic mi-a dat morfină pentru calmarea durerii. Pentru prima dată după săptămâni am simțit ușurare și am adormit repede. Răgazul liniștit a fost însă scurt. Medicul mi-a întrerupt somnul și a spus că primise rezultatele analizelor. „Cred că ai leucemie,” a spus, ieșind repede din cameră.

Nu aveam idee ce însemna diagnosticul. Singura mea experiență legată de cancer venea dintr-un episod Charlie Brown văzut în copilărie, în care o colegă de clasă a lui Linus era diagnosticată cu leucemie. Am crezut că diagnosticul înseamnă că voi muri. Atunci am simțit frică.

Pe durata spitalizării am trăit într-o incertitudine continuă. Un alt medic a venit curând în cameră și mi-a spus să mă întorc pe burtă. Apoi am simțit un ac introdus în spate, fără să îmi explice că era o biopsie medulară sau de ce era necesară.

După câteva ore am aflat că am leucemie limfoblastică acută (ALL). Încă nu înțelegeam pe deplin diagnosticul, dar seara am fost dusă în sala de operație pentru montarea unui port de chimioterapie în piept. Nu știam planul de tratament; mi s-a spus doar că voi muri dacă nu încep imediat.

A mă sprijini pe credință pentru a face față cancerului

Deși primeam chimioterapie intensivă cu medicamente precum vincristina și metotrexatul, eram hotărâtă să închei ultimul an de facultate și să absolv la timp. Atunci nu aveam cum să știu că tratarea potențial curativă a acestui cancer avea să dureze peste zece ani.

În următorii 3,5 ani am continuat chimioterapia intensivă și numeroase biopsii medulare pentru monitorizarea eficacității. Eram hotărâtă să nu las cancerul să mă împiedice să îmi îndeplinesc visul de a concura la Jocurile Olimpice.

Visul s-a sfârșit când, după o scurtă remisie, am aflat că boala recidivase. Atunci credința mi-a fost cu adevărat sprijin pentru a trece prin următoarea etapă a experienței oncologice.

NOTĂ: Remisia înseamnă dispariția temporară sau permanentă a semnelor unei boli. În tratamentul cancerului, indică o perioadă în care boala este controlată, iar semnele cancerului au dispărut.

A trăi cu urmările cancerului

În 2015, la Moffitt Cancer Center, am făcut un transplant alogenic de măduvă osoasă care mi-a adus o remisie durabilă. Și astăzi sunt fără cancer. Dar cancerul și tratamentul au lăsat urme permanente și încă încerc să mă adaptez noii vieți.

Tratamentul a provocat numeroase probleme de sănătate, inclusiv dificultăți de fertilitate și menopauză indusă, care au dus la probleme de sănătate sexuală și chiar la probleme cu dinții și ochii. Dar nu mă plâng. Am acceptat cărțile care mi-au fost date. Îmi transform durerea într-un scop și sunt recunoscătoare că trăiesc.

A oferi ceva înapoi

Experiența cancerului ca tânără adultă a fost motivul pentru care am devenit consilier al pacienților în Programul de consiliere pentru pacienți și familii al Moffitt Cancer Center. Am vrut să mă asigur că mai ales tinerii cu cancer primesc sprijin medical și emoțional în spitalul care mi-a redat viața.

Astăzi încerc să trăiesc fiecare zi în prezent, dar nu știu dacă este bine sau rău, deoarece trebuie încă să îmi planific viitorul. Am învățat că viața se poate schimba într-o secundă și încerc să merg către obiectivele mele pe termen lung, trăind fiecare zi cât mai deplin.

Tot ce a ținut de cancer a fost o provocare, dar experiența mi-a adus și multe câștiguri. Sunt mult mai puternică, mai înțeleaptă și mai încrezătoare decât înaintea diagnosticului. Îi prețuiesc mai mult pe cei dragi și nu consider nimic de la sine înțeles.

Cu toții trăim din timp împrumutat. Cancerul oferă o lecție importantă despre folosirea înțeleaptă a acestui timp.