De la Karkinos la cancer: cum a dat o vietate marină numele acestei boli?

Istoria omenirii nu înseamnă doar ascensiunea și prăbușirea imperiilor, ci și istoria fragilității biologice umane. De la nodulul ascuns din sânul reginei Atossa până la oasele regelui scit, cancerul a existat în toate epocile. Însă cadrul conceptual al bolii și limbajul „oncologiei” folosit astăzi au fost modelate de medicii-filosofi ai Greciei antice.

De ce am numit această boală „crab”? Și de ce, timp de 1500 de ani, i-am căutat cauza într-un loc greșit, în „bila neagră”?

1. În umbra cleștilor: etimologia lui „Karkinos”

Cuvântul „cancer”, folosit în medicina modernă, provine din termenul latin cancer . Acesta înseamnă „crab” și este traducerea directă a cuvântului grecesc „Karkinos” (Καρκίνος) . De ce au identificat medicii antici, în special Hipocrate și discipolii săi, boala cu un crustaceu marin? Răspunsul se ascundea atât în aspectul fizic al bolii, cât și în comportamentul ei.

Romanul Celsus și diferențierea termenilor

Cel care a tradus numele bolii în latină a fost enciclopedistul roman care a trăit între 25 î.Hr. - 50 d.Hr., Aulus Cornelius Celsus. Celsus nu s-a limitat la traducere, ci a clasificat boala și în funcție de stadii:

• Cacoethes: A folosit termenul pentru indurații încă precoce, neulcerate și nedureroase (în greacă înseamnă „malign”).
• Carcinoma: A păstrat acest termen pentru leziunile avansate, ulcerate și care distruseseră țesutul.

2. Teoria care a blocat medicina timp de 1500 de ani: bila neagră (melancolia)

În cărțile de istorie a medicinei și în cultura populară se repetă frecvent un mit: „Hipocrate a spus că bila neagră este cauza cancerului.” Informația este parțial corectă, dar în mare măsură incompletă.

Căutarea echilibrului de către Hipocrate

Pentru Hipocrate și elevii săi, boala însemna dezechilibrul celor patru umori fundamentale ale corpului (sânge, flegmă, bilă galbenă, bilă neagră). În textele hipocratice, cancerul este descris de obicei ca „inflamație” sau acumulare de lichide într-un loc nepotrivit. Totuși, Hipocrate nu a construit o ecuație rigidă care să lege cancerul exclusiv și numai de bila neagră. Era mai degrabă un medic care acorda importanță observației clinice.

Galen, în lucrarea De atra bile (Despre bila neagră), a declarat: „Cancerul este produs în special de bila neagră” și a consacrat această relație drept lege. Potrivit lui Galen:

• Dacă bila neagră este „blândă”, apare cancerul neulcerat (ascuns).
• Dacă bila neagră este „ascuțită și arzătoare”, apar răni deschise, ulcerate.

Teoria a oprit progresul medicinei de-a lungul Evului Mediu. Deoarece cancerul era considerat „o tulburare sistemică a umorilor”, s-a înrădăcinat credința că chirurgia locală (tăierea și îndepărtarea tumorii) nu ar funcționa.

3. „Noli Me Tangere”: nu atinge!

Aceasta este expresia care descrie cel mai bine neputința și dilema etică a medicilor antici în fața cancerului. Gândiți-vă la chirurgia antică: fără anestezie (pacientul suferea), fără antibiotice (risc de infecție apropiat de %100), fără transfuzii. În asemenea condiții, a tăia o tumoră profundă însemna a ucide pacientul prin hemoragie sau sepsis.

De aceea, Hipocrate, în Aforisme (6.38), a stabilit cea mai veche, mai dramatică și mai îndelung valabilă regulă a oncologiei:

Acest principiu a trecut în latină ca „Noli me tangere” (Nu mă atinge) . Respectând regula, medicii au încercat să trateze prin ardere (cauterizare) sau tăiere numai tumorile superficiale, precum cele ale buzelor ori pielii. Nu au îndrăznit să atingă tumorile sânului, uterului sau organelor interne; au folosit doar cataplasme vegetale și opiu pentru calmarea durerii.

Metafora „intangibilității” a fost atât de puternică încât, secole mai târziu, a dat numele celebrului roman al scriitorului filipinez Jose Rizal (Noli Me Tangere); Rizal a descris corupția societății ca pe „un cancer imposibil de tratat, care provoacă durere pacientului când este atins”.