Dietele – caracteristicile științifice ale celor mai bune, celor mai slabe și celor controversate

Consumul de alimente furnizează organismului nutrienți esențiali și neesențiali, susținând creșterea și sănătatea. Preferințele individuale și posibilitatea schimbării obiceiurilor sunt influențate de factori complecși, precum disponibilitatea și acceptabilitatea alimentelor. Disponibilitatea depinde de condiții fizice, politice și economice. Alegerea dintre numeroasele alimente existente sau potențial accesibile are baze socioeconomice, culturale și personale. Alimentele alcătuiesc diete caracterizate prin conținut nutritiv, grupare și momentul consumului. Varietatea dietelor crește continuu, iar unele au fost cercetate amplu.

Diete bazate pe plante

Dieta mediteraneană

Studiul științific al alimentației populațiilor mediteraneene și al efectelor sale potențiale a fost inițiat după al Doilea Război Mondial de doi cercetători din SUA. Leland Allbaugh, coordonator de teren al unui sondaj din Creta finanțat de Fundația Rockefeller, a descris dieta locală ca „surprinzător de bună” și „foarte bine adaptată resurselor naturale și economice și nevoilor populației”. Includea măsline, cereale, leguminoase cu semințe comestibile, fructe, de obicei ca desert după cină, legume și verdețuri, cu puțină carne de capră, lapte, vânat și pește. Pâinea integrală din orz, grâu sau ambele era importantă la fiecare masă, iar uleiul de măsline furniza o mare parte a energiei.

Proprietățile dietei mediteraneene favorabile sănătății au fost susținute și de Studiul celor Șapte Țări al lui Ancel Keys. Proiectul inițial compara alimentația și stilul de viață între șapte țări, folosind date de la una sau mai multe cohorte masculine din fiecare țară. Acolo unde uleiul de măsline era principala grăsime alimentară, mortalitatea din orice cauză și cea coronariană erau mai scăzute decât în cohortele din Europa de Nord și SUA.

Astăzi, dieta mediteraneană desemnează un model predominant vegetal: fructe, legume, cereale cât mai puțin procesate, leguminoase, nuci și semințe. Include cantități moderate de lactate, mai ales fermentate precum brânza și iaurtul, puțin până la moderat pește și carne de pasăre, puțină carne roșie și, de obicei, vin la masă. Este dieta cel mai amplu cercetată ca posibilă schimbare alimentară, cu interes pentru numeroase rezultate de sănătate.

O revizuire-umbrelă a metaanalizelor observaționale și studiilor clinice randomizate, cu date de la peste 12800000 de participanți, a sugerat dovezi solide pentru o asociere protectoare între aderența la dieta mediteraneană și unele dintre cele 37 de rezultate analizate: mortalitate din orice cauză, boli cardiovasculare, boală coronariană, infarct miocardic, cancer, boli neurodegenerative și diabet. Beneficiile pot fi mediate prin reducerea lipidelor sanguine, inflamației și stresului oxidativ, creșterea sensibilității la insulină, îmbunătățirea funcției endoteliale și antitrombotice și chiar reducerea modificărilor neurodegenerative cerebrale.

Diete vegetariene

Aceste diete sunt adoptate din Antichitate, din motive etice, filozofice sau religioase. Din ultimele decenii ale secolului 20 au atras tot mai mult interes efectele asupra sănătății și avantajele ecologice: mai puține emisii de gaze cu efect de seră și un consum mai mic de apă și teren. Vegetarianismul cuprinde comportamente diverse, cu atitudini, percepții, motivații și dimensiuni sociale și sanitare variate. O dietă vegetariană exclude carnea, produsele derivate și, în grade diferite, alte produse animale. Termenul „bazat pe plante” este mai larg: descrie diete predominant vegetale care nu exclud obligatoriu produsele animale. Dieta mediteraneană este un exemplu. Fructele, legumele, cerealele, nucile, semințele și leguminoasele sunt componente importante ale ambelor categorii.

Dieta vegană este o formă strict vegetariană, alcătuită numai din alimente vegetale, care exclude alimentele și băuturile de origine integral sau parțial animală. Lactovegetarianismul include lactate, ovovegetarianismul permite ouă, iar forma cea mai răspândită, lacto-ovo-vegetariană, le permite pe ambele. Dieta pescetariană permite pește și fructe de mare, lactate și ouă. Modelele flexibile care includ unele produse animale sunt numite, în sens larg, flexitariene.

Având în vedere numărul mare și caracterul multidimensional al modelelor alimentare vegetariene, este foarte dificil să se distingă un anumit mecanism biologic. Au fost sugerate efecte asupra mai multor căi, inclusiv cele metabolice, inflamatorii și ale neurotransmițătorilor, asupra microbiotei intestinale și asupra instabilității genomice. O aderență mai mare la dietele vegetariene a fost asociată cu un risc mai mic de boli cardiovasculare, cardiopatie ischemică și deces prin cardiopatie ischemică, dislipidemie, diabet, anumite tipuri de cancer și, posibil, deces din orice cauză. Au fost discutate relațiile dintre aderența la dietele vegetariene și compoziția corporală, markerii antropometrici și măsurătorile legate de greutatea corporală.

Cu cât dieta este mai restrictivă, cu atât riscul de carențe ale diferiților nutrienți este mai mare. Veganii sunt deosebit de vulnerabili la deficitul de vitamina B12, deoarece vitamina B12 se găsește numai în alimentele de origine animală; au fost raportate și aporturi mai mici de alți nutrienți, inclusiv vitamina B2, niacină, iod, zinc, calciu, potasiu și seleniu. Suplimentarea cu nutrienți sau consumul ocazional de cantități mici până la moderate de proteine animale, într-o abordare flexitariană, poate atenua potențialele efecte negative asupra sănătății.

Diete sărace în grăsimi

Echilibrul dintre lipide și carbohidrați, cei doi macronutrienți care contribuie cel mai mult la aportul energetic total în alimentația modernă, constituie ținta diferitelor modificări alimentare pentru controlul eficient al greutății și alte rezultate privind sănătatea. Dietele sărace în grăsimi pentru slăbit erau deja practicate înainte ca lumea medicală să le promoveze pentru reducerea riscului cardiovascular. În anii 1980, grăsimile alimentare au fost învinuite pentru apariția bolii coronariene și a obezității. Dietele și produsele sărace în grăsimi, precum și ideologia reducerii grăsimilor au devenit tot mai populare.

Deși nu există o definiție universală, dietele în care lipidele furnizează mai puțin de 30% din aportul energetic total sunt considerate sărace în grăsimi. În dietele foarte sărace în grăsimi, mai puțin de 15% din energia totală provine din lipide; de exemplu, un plan alimentar de 2000 de calorii conține <33 g de lipide. Astfel, aproximativ 10% până la 15% provine din proteine, iar 70% sau mai mult din carbohidrați. Dieta Ornish este o dietă vegetariană foarte săracă în grăsimi, în care lipidele furnizează 10% din caloriile zilnice, raportul dintre grăsimile polinesaturate și cele saturate este >1, iar participanții mănâncă după dorință. Adecvarea nutrițională a dietelor sărace și foarte sărace în grăsimi depinde în mare măsură de alegerile alimentare individuale. Respectarea lor poate fi dificilă, deoarece trebuie limitate nu numai numeroase alimente de origine animală, ci și uleiurile vegetale și alimentele vegetale grase, de exemplu nucile și avocado. În asemenea situații, se poate lua în considerare completarea alimentației cu produse fortificate.

Dietele sărace în grăsimi au fost evaluate în mai multe studii și intervenții alimentare bine concepute, inclusiv în studiul de modificare a alimentației din cadrul Inițiativei pentru Sănătatea Femeilor. Rezultatele acestuia au oferit dovezi că mortalitatea prin cancer mamar a fost mai mică la femeile sfătuite să urmeze o dietă săracă în grăsimi, cu 20% din calorii provenite din lipide, decât la cele care și-au continuat alimentația obișnuită, însă diferența a fost mică. Intervențiile sărace în grăsimi pot determina scădere în greutate față de alimentația obișnuită, dar pot fi mai puțin eficiente decât dietele sărace în carbohidrați sau alte diete. De asemenea, pot avea diverse efecte benefice asupra factorilor cardiometabolici, în special asupra colesterolului asociat lipoproteinelor cu densitate mică (LDL), deși efectul lor de reducere a colesterolului asociat lipoproteinelor cu densitate mare (HDL) este controversat. Au fost descrise și scăderi ale tensiunii arteriale și ale riscurilor de infarct miocardic, diabet și deces din orice cauză. Totuși, poate conta și tipul de grăsime consumată. Literatura privind mecanismele biologice care leagă diferiți acizi grași de bolile cardiovasculare și aportul total de lipide de obezitate este amplă. Printre mecanismele propuse pentru relația dintre dietele sărace în grăsimi și cancer se numără modificările imunitare, modificările antiinflamatorii și producerea de specii reactive de oxigen asociată acizilor grași.

Diete cu restricție de carbohidrați

Dietele Atkins, ketogenică și sărace în carbohidrați

De la sfârșitul secolului al 19-lea există rapoarte medicale despre potențialele efecte asupra sănătății ale dietelor cu un conținut scăzut sau foarte scăzut de carbohidrați, fără restricții privind lipidele, proteinele și aportul energetic total. Inițial, interesul terapeutic viza reducerea greutății și controlul epilepsiei rezistente la medicamente. Totuși, cea mai amplă promovare a acestor diete, care stimulează producerea corpilor cetonici, a venit odată cu cartea „Revoluția dietei”, publicată de dr. Atkins în 1972. În ciuda popularității lor, au fost exprimate diferite îngrijorări. Consiliul pentru Alimentație și Nutriție al Asociației Medicale Americane a criticat dovezile științifice care susțineau această abordare și potențialele efecte nocive asupra sănătății, în special asupra sistemului cardiovascular.

În anii 2000, însă, unele studii randomizate controlate au arătat că participanții sfătuiți să urmeze dietele cu cel mai mic conținut de carbohidrați, de exemplu variante ale dietei Atkins, au avut o scădere în greutate mai mare și o ameliorare mai pronunțată a factorilor de risc pentru boala coronariană decât cei repartizați la diete cu un conținut mai ridicat de carbohidrați. Deși superioritatea acestei modificări alimentare nu s-a menținut în toate studiile, în etapele de urmărire sau de menținere, iar aderența a variat, comunitatea științifică a început să cerceteze mai amplu potențialul clinic al acestei diete.

Termenul „ketogenic” este utilizat pentru a descrie diferite diete. Pentru majoritatea oamenilor, consumul a numai 20 până la 50 de grame de carbohidrați pe zi duce la prezența cetonelor măsurabile în urină. Acestea sunt numite diete ketogenice cu un conținut foarte scăzut de carbohidrați. O altă clasificare, folosită mai ales pentru controlul epilepsiei rezistente la medicamente, se bazează pe raportul dintre lipidele alimentare și suma proteinelor și carbohidraților din alimentație. În varianta clasică sau cea mai strictă, raportul este de 4:1, în dietele în care mai puțin de 5% din energie provine din carbohidrați. În varianta cea mai puțin restrictivă, raportul este de 1:1, ca în dieta Atkins modificată, în care aproximativ 10% din energie provine din carbohidrați; între acestea există și alte câteva opțiuni.

Dietele care conțin zilnic 50 până la 150 de grame de carbohidrați sunt considerate sărace în carbohidrați în raport cu aportul obișnuit, dar este posibil să nu declanșeze modificările metabolice caracteristice dietelor foarte sărace în carbohidrați. În practică, orice dietă în care carbohidrații furnizează mai puțin de 40% până la 45% din aportul energetic total, procente care reprezintă consumul mediu de carbohidrați, poate fi clasificată drept săracă în carbohidrați. Numeroase diete populare se pot încadra în această categorie. În dieta Zone, 30% din calorii provin din proteine, 30% din lipide și 40% din carbohidrați, iar raportul proteine-carbohidrați trebuie să fie de 0,75 la fiecare masă. Dieta Zone, dieta South Beach și alte diete sărace în carbohidrați încurajează consumul de carbohidrați complecși pentru a reduce concentrațiile serice de insulină după masă.

Dietele cu restricție de carbohidrați induc modificări metabolice asemănătoare celor observate în timpul înfometării, de exemplu schimbări ale concentrațiilor plasmatice de acizi grași liberi, insulină, glucoză și corpi cetonici. Deoarece reducerea unui anumit macronutrient este întotdeauna însoțită de creșterea paralelă a altui macronutrient, la evaluarea acestor diete este important să se țină seama nu numai de conținutul redus de carbohidrați, ci și de conținutul ridicat de lipide, proteine sau de ambele.

Dovezile din studiile pe termen lung, adică >6 luni, sugerează că dietele cu un conținut foarte scăzut sau scăzut de carbohidrați determină o scădere în greutate echivalentă, nu superioară, celei obținute cu alte diete care conțin mai mulți carbohidrați. Pe de altă parte, studiile randomizate controlate au arătat că dietele ketogenice sărace în carbohidrați reduc eficient factorii de risc cardiovascular, precum glicemia, hemoglobina glicozilată și unele, dar nu toate lipidele sanguine, mai ales la pacienții supraponderali sau obezi cu diabet de tip 2. S-a raportat că dietele ketogenice reduc semnificativ greutatea corporală și masa grasă la pacienții cu cancer. Crește interesul pentru potențialele efecte ale acestor diete asupra schizofreniei și tulburărilor de dispoziție, precum și pentru relația lor cu funcția cognitivă, boala Alzheimer și alte demențe.

Efectul anticonvulsivant al dietei ketogenice se exercită printr-o serie de mecanisme potențiale care stabilizează funcția sinaptică și cresc rezistența la crize. Deși nu sunt pe deplin înțelese, acestea includ reducerea carbohidraților și inhibarea glicolizei în sistemul nervos central, modificări ale excitabilității neuronale prin canalele de potasiu sensibile la ATP, determinate de schimbări ale funcției mitocondriale, inhibarea căii țintei rapamicinei la mamifere (mTOR) și inhibarea transmiterii sinaptice excitatorii glutamatergice. Astfel, dietele ketogenice sărace în carbohidrați par să reducă frecvența crizelor la copiii cu epilepsie rezistentă la medicamente. Beneficiile asupra controlului crizelor apar pe termen scurt și mediu și par similare celor ale medicamentelor antiepileptice existente. Formele mai puțin restrictive ale dietei ketogenice au demonstrat o anumită eficacitate în reducerea crizelor, chiar dacă aceasta nu este mare. Dietele ketogenice pot reduce frecvența crizelor și la adulții cu epilepsie rezistentă la medicamente, însă dovezile sunt incerte; au fost raportate unele rezultate promițătoare la adulții cu status epilepticus superrefractar. Printre efectele clinice adverse raportate cel mai frecvent se numără simptomele gastrointestinale, precum constipația, și dislipidemia, asociată de obicei cu acizii grași saturați și sursele de proteine animale bogate în grăsimi.

Dieta cu indice glicemic scăzut

Indicele glicemic este un sistem de clasificare care măsoară cât de mult crește un anumit aliment glicemia, pe o scară de la 1 la 100, și oferă informații suplimentare despre compoziția în macronutrienți. Valoarea indicelui glicemic al unui aliment sau al unei mese depinde nu numai de natura carbohidraților pe care îi conține, ci și de alți factori alimentari și nealimentari care influențează digestibilitatea nutrienților sau secreția de insulină. În general, legumele fără amidon, fructele, leguminoasele și cerealele integrale produc răspunsuri glicemice reduse și fac parte dintr-o dietă cu indice glicemic scăzut. Carnea, peștele, carnea de pasăre, ouăle și majoritatea produselor lactate au, de asemenea, un indice glicemic foarte scăzut. Dietele cu indice glicemic scăzut pot constitui un instrument pentru controlul diabetului și al afecțiunilor cardiometabolice asociate, mai ales în contextul dereglării glicemiei.

Dieta paleolitică, din Epoca de Piatră

În Epoca de Piatră nu a existat un regim alimentar universal adoptat de toți oamenii. Totuși, studiile care utilizează izotopi arată că alimentele de bază ale vânătorilor-culegători erau plantele sălbatice, inclusiv fructe, rădăcini și legume, unele animale vânate, peștele și, uneori, mierea. Această alimentație era foarte bogată în fibre; cantitățile de grăsimi și proteine variau, iar proteinele proveneau în principal din surse animale. Majoritatea carbohidraților proveneau din legume și fructe, cu o contribuție foarte mică a cerealelor și fără contribuția alimentelor cu zahăr sau a produselor lactate. Dieta paleolitică, numită și dieta Paleo, a devenit populară în mass-media. În literatura științifică și neștiințifică există diferite definiții ale acesteia și liste cu alimente care trebuie incluse, precum legume, fructe, carne slabă, pește, nuci și ouă, sau excluse, precum cereale, produse lactate, leguminoase, zahăr și sare adăugate, precum și uleiuri rafinate. Dieta paleolitică este considerată în general săracă în carbohidrați, însă, în unele variante, carbohidrații pot furniza până la 45% din aportul energetic zilnic total.

Prezența redusă a alimentelor cu indice glicemic ridicat și a celor procesate în dieta paleolitică poate influența favorabil mecanismele rezistenței la insulină și ale inflamației. S-a raportat că această dietă se asociază cu ameliorări ale rezistenței la insulină și diabetului, dislipidemiei, hipertensiunii și inflamației, precum și ale compoziției corporale și măsurătorilor legate de greutate. Dovezile privind eficacitatea clinică a dietei paleolitice nu sunt la fel de ample ca pentru alte diete, iar eventualele beneficii rămân un obiectiv al cercetării.

Dieta DASH

La începutul anilor 1990 a fost efectuat un studiu clinic multicentric randomizat, numit Abordări alimentare pentru oprirea hipertensiunii (DASH), pentru a testa efectul modelelor alimentare asupra controlului tensiunii arteriale. Participanții repartizați la dieta experimentală timp de 8 săptămâni au înregistrat scăderi mai mari ale tensiunii arteriale decât cei repartizați la dieta de control: în medie, 5,5 mm Hg pentru tensiunea sistolică și 3,0 mm Hg pentru cea diastolică. Pe baza acestor dovezi, dieta DASH a fost identificată ca o strategie eficientă pentru prevenirea și tratarea hipertensiunii. Aceasta este bogată în fructe și legume, respectiv cinci și patru porții pe zi, și include produse lactate sărace în grăsimi, două porții pe zi. Conține cantități mici de grăsimi saturate și colesterol și are un conținut total de lipide relativ redus. În această dietă, nivelurile de potasiu, magneziu și calciu sunt apropiate de percentila %75 a consumului populației din SUA, iar aportul de fibre și proteine este ridicat. Cercetările fundamentale și clinice au arătat că modificările acestor nutrienți și ale altora din dieta DASH influențează numeroase mecanisme fiziologice, precum controlul tensiunii arteriale, toleranța la glucoză, inflamația, stresul oxidativ, absorbția grăsimilor și adipogeneza.

De la raportul inițial, dieta DASH a fost asociată cu numeroase alte afecțiuni în afară de hipertensiune. O aderență mai mare a fost asociată cu o reducere semnificativă a mortalității din toate cauzele, iar rezultatele mai multor studii observaționale au sugerat asocieri cu reducerea incidenței cancerului și a deceselor prin cancer. O analiză de ansamblu a metaanalizelor, bazată pe date din cohorte prospective cu o populație totală de aproximativ 950000 de participanți, a arătat că o aderență mai mare la dieta DASH este asociată cu reducerea incidenței bolilor cardiovasculare, bolii coronariene, accidentului vascular cerebral și bolilor metabolice, precum diabetul. Studiile controlate au arătat scăderi ale tensiunii arteriale diastolice și sistolice, ale mai multor indicatori metabolici, precum insulina, hemoglobina glicozilată, colesterolul total și LDL, precum și ale greutății corporale. Au fost propuse și modificări sau îmbunătățiri ale dietei DASH, de exemplu dieta DASH-sodiu, combinată cu un aport redus de sodiu, și dieta OmniHeart, care propune înlocuirea parțială a carbohidraților cu proteine, aproximativ jumătate de origine vegetală, sau cu acizi grași nesaturați, predominant mononesaturați.

Dieta MIND

Dieta MIND, intervenția mediteraneană-DASH pentru întârzierea neurodegenerării, este un model alimentar care vizează un anumit rezultat privind sănătatea, și anume funcția cognitivă. Creată pe baza cercetărilor anterioare despre nutriție și cogniție sau demență, MIND combină caracteristici ale dietelor mediteraneană și DASH. Pune accentul pe consumul de alimente vegetale, precum cereale integrale, legume, leguminoase și nuci, în special pe mure și legume cu frunze verzi. Limitează consumul de carne roșie și de alte alimente bogate în grăsimi totale și saturate, precum alimente de tip fast-food și prăjeli, brânză, unt și margarină, produse de patiserie și dulciuri. Principala grăsime utilizată este uleiul de măsline. Se recomandă consumul de pește mai mult de o dată pe săptămână și de carne de pasăre mai mult de două ori pe săptămână. Dieta MIND a arătat unele beneficii potențiale asupra rezultatelor cognitive și este cercetată activ în studii clinice randomizate.

Diete cu alimentație limitată în timp

Postul, adică abținerea de la alimente sau băuturi calorice pentru perioade care variază de la 12 ore la câteva săptămâni, este practicat de secole. Numeroase religii recomandă credincioșilor perioade de post ca expresie a devotamentului, autodisciplinei și renunțării la nevoile fizice, de exemplu luna Ramadan pentru musulmani, oferind totodată o ocazie de introspecție. Cercetarea clinică s-a concentrat în mare măsură asupra efectelor pe termen lung ale postului asupra îmbătrânirii, dereglărilor metabolice și echilibrului energetic. Postul diferă de restricția calorică, în care aportul energetic este redus cu un anumit procent, de obicei între 20% și 40%, dar frecvența meselor este păstrată.

Postul intermitent a apărut ca o alternativă mai puțin solicitantă la postul continuu. Acesta este un termen-umbrelă pentru diferite regimuri în care perioadele de post sau de alimentație restrictivă alternează cu perioade de alimentație normală ori la discreție. Abordările utilizate până acum pot fi împărțite în două tipuri principale. În primul tip, perioada de referință este săptămâna. În postul în zile alternative, se postește o zi da, una nu, fiecare zi de post fiind urmată de o zi în care aportul alimentar este nelimitat; în forma modificată, o dietă foarte săracă în calorii alternează cu alimentația la discreție. Postul este urmat de perioade de alimentație limitată la o dietă foarte săracă în calorii timp de 5 zile, de exemplu dieta 5:2, iar în celelalte 5 zile se mănâncă normal. Alte abordări includ perioade de alimentație limitată la o dietă foarte săracă în calorii timp de 5 zile, urmate de cel puțin 10 zile de alimentație fără restricții. În al doilea tip de post intermitent, alimentația limitată în timp, perioada de referință este ziua, iar mesele sunt consumate numai într-un anumit interval al zilei, de obicei de 8 sau 10 ore.

Atunci când alimentația este organizată astfel încât să includă postul intermitent, are loc o schimbare metabolică a combustibilului utilizat, de la glucoză la acizi grași și corpi cetonici, cu o eficiență mai mare a producerii energiei. Aceasta are numeroase efecte asupra funcției celulelor și organelor, inclusiv creșterea rezistenței la stres. Dovezile care susțin efectele pe termen lung și beneficiile clinice ale postului intermitent, în comparație cu restricția energetică continuă, sunt puține și controversate. Totuși, unele studii preliminare, atât la oameni, cât și la animale, au constatat asocieri cu ameliorări ale reglării glucozei și diabetului, ale indicilor compoziției corporale, grăsimii abdominale și obezității, ale indicatorilor sănătății cardiovasculare precum dislipidemia, hipertensiunea și inflamația, precum și ale unei game largi de afecțiuni și tulburări. Efectele clinice asupra apariției și progresiei cancerului prezintă interes deoarece se consideră că postul intermitent influențează favorabil metabolismul energetic, poate reduce potențialul de creștere al celulelor canceroase și le poate crește sensibilitatea la tratament. În mod similar, pe baza dovezilor preclinice privind efectele asupra proceselor neurodegenerative și altor căi biologice cerebrale, cercetările recente se concentrează asupra posibilelor efecte în tulburările neuropsihiatrice.

Concluzii și comentarii

Din perspectiva cercetării medicale, este firesc ca accentul să fie pus pe clarificarea eficacității și a mecanismelor biologice prin care anumite diete se asociază cu diferite rezultate privind sănătatea. O cerință importantă pentru asemenea cercetări este consensul asupra definiției fiecărei diete. Totuși, marea diversitate a dietelor studiate îngreunează standardizarea și evaluarea. Alte dificultăți includ dovezile relativ limitate provenite din studii clinice randomizate, utilizarea intervențiilor alimentare de tip simplu-orb, gradele variabile de aderență și erorile de măsurare a alimentației, factorii potențiali de confuzie și alte limitări frecvent discutate privind mărimea efectului. În plus, dovezile care compară o dietă potențial sănătoasă cu o altă dietă potențial sănătoasă sunt limitate, deși un studiu recent a încercat asemenea comparații, în principal între indici alimentari structurați.

Dietele au fost dezvoltate în contexte istorice și culturale diferite, pentru populații și grupuri de pacienți diferite, ceea ce îngreunează transpunerea lor în viața cotidiană prin practica clinică. Deși efectele asupra sănătății și posibilitatea transferului acestor diete au fost demonstrate pentru unele grupuri etnice și populații din diferite regiuni ale lumii, adaptarea la alte culturi și grupuri insuficient reprezentate poate fi dificilă. Progresele recente privind biomarkerii nutriționali, imagistica și alte tehnici de diagnostic, înțelegerea microbiomului și a expozomului alimentar, interacțiunea acestor factori cu genomul și abordările multiomice pot permite crearea unor profiluri individualizate pentru grupuri mici sau persoane și aplicarea unor diete mai personalizate. Trebuie luată în considerare și aderența potențială. Aceasta poate scădea în timp, iar pentru modelele alimentare mai restrictive au fost înregistrate rate mai mari de abandon.

Deși numeroase diete au fost create inițial pentru controlul greutății corporale, compoziția alimentației are și efecte importante asupra sănătății, independent de efectele adipozității. O privire de ansamblu asupra literaturii sugerează că dietele bazate pe plante, caracterizate prin consumul de legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, nuci și grăsimi nesaturate, cu cantități mici până la moderate de carne de pasăre și fructe de mare, cantități mici de carne roșie și zahăr și un conținut moderat de grăsimi, pot oferi beneficii importante pentru sănătate. Dieta mediteraneană poate fi o opțiune, cel puțin pentru unele grupuri de populație.

Este necesară instruirea profesioniștilor din sănătate cu privire la diete și la potențialele lor efecte asupra bolilor. Recomandările privind alimentația sănătoasă trebuie integrate în practica clinică și predate în programa de studii medicale. Profesioniștii din sănătate ar trebui să recomande variante ale dietelor bazate pe plante, ținând cont de preferințele individuale, costuri, accesibilitate financiară și aspectele culturale.