Dintr-o casă cu o singură cameră din Iordania la Nobel: Omar Yaghi și migrația creierelor din SUA spre China

Omar Yaghi s-a născut în 1965, la Amman, capitala Iordaniei, într-o familie care fusese strămutată în 1948 și se refugiase în Iordania: o familie de refugiați palestinieni . Familia era extrem de săracă: zece–doisprezece frați locuiau într-o singură cameră — iar camera era împărțită cu animalele din care familia își câștiga existența. Casa nu avea electricitate și nici apă disponibilă regulat. Apa ajungea în cartier doar o dată la una–două săptămâni, pentru câteva ore ; dacă micul Omar nu se trezea în zori să deschidă robinetele, familia — și vaca pe care o creșteau — rămâneau fără apă.

Această scenă este importantă, pentru că exact aici avea să revină viața lui Yaghi patruzeci de ani mai târziu. Un copil crescut în lipsa apei avea să inventeze materiale care colectează apă din aer . Dar, mai întâi, trebuia să vină momentul care îi schimba viața.

La zece ani, a intrat într-o bibliotecă din Amman și a deschis o carte. În ea se aflau desene pe care nu le văzuse niciodată până atunci: molecule reprezentate prin „bile și bețe” . Nu știa ce erau, dar frumusețea lor l-a fascinat imediat. Ani mai târziu avea să povestească acel moment spunând: „Parcă descoperisem ceva ce nimeni nu mai văzuse înainte”. Abia mult mai târziu a aflat că erau „moleculele care alcătuiesc lumea noastră”.

A mai învățat ceva și lucrând în magazinul tatălui său din Amman: ori faci un lucru corect și complet, ori nu îl faci deloc. Când a împlinit cincisprezece ani, tatăl său l-a trimis în SUA pentru a-și construi viitorul. Aproape că nu știa engleză. A început la un community college (Hudson Valley), apoi a trecut la Albany (SUNY), unde și-a obținut licența în chimie, și și-a finalizat ulterior doctoratul la Universitatea Illinois. „Nu-mi plăceau cursurile”, spune el, „dar eram îndrăgostit de laborator”. Ceea ce îl atrăgea cu adevărat era cunoașterea însăși — acea curiozitate inepuizabilă pe care o întâlnim și în poveștile lui Aziz Sancar al nostru sau ale lui Marie Curie .

În anii 1990, Yaghi și studenții săi au reușit, combinând metale cu molecule organice, să construiască materiale hibride cu structură cristalină, extrem de poroase . La acea vreme, se credea că acest lucru nu era posibil; însă Yaghi a reușit și a dat naștere unui domeniu cu totul nou, numit chimie reticulară (reticular chemistry) . Materialele rezultate se numesc rețele metalo-organice (MOF) .

Aceste materiale sunt alcătuite în mare parte din „spațiu gol”, ceea ce le face foarte ușoare și le conferă o suprafață uimitor de mare. Astfel, o bucată poroasă de mărimea unui cub de zahăr poate avea o suprafață interioară cât un teren de fotbal. Această imensă „cameră interioară” poate fi proiectată să capteze anumite molecule: vaporii de apă din aer, dioxidul de carbon, gazele toxice, chiar și reziduurile de medicamente din mediu sau „substanțele chimice persistente” (PFAS). Până acum au fost produse zeci de mii de MOF diferite; utilizările lor includ colectarea apei din aer chiar și în deșert (ca un răspuns la lipsa apei din copilăria lui Yaghi), captarea carbonului, stocarea gazelor, cataliza și transportul medicamentelor în organism .

Această activitate a fost încununată de Premiul Nobel pentru Chimie din 2025; Yaghi a împărțit premiul cu Susumu Kitagawa și Richard Robson. A aflat vestea când a aterizat pe Aeroportul Frankfurt, venind din San Francisco, iar telefonul a început să sune. „Nu te poți pregăti pentru un asemenea moment”, a spus el. „Sentimentul nu poate fi descris.”

Yaghi este astăzi unul dintre cei mai citați chimiști din lume. Dar influența sa nu se limitează la laborator. Berkeley Global Science Institute i-a oferit cadrul pentru a înființa centre de cercetare și a îndruma tineri cercetători în țări precum Vietnam, Arabia Saudită, Japonia, Iordania, Coreea de Sud, Argentina, Malaysia și Indonezia. În cuvintele lui: „Peste tot există oameni inteligenți și talentați; esențial este să le oferi oportunități care să le dezvăluie potențialul.” Așadar, lecția pe care a extras-o din propria poveste a fost că știința trebuie să fie „fără granițe”.

Tocmai în acest punct capătă sens mutarea sa în China în 2026. Pasul a venit pe fondul reducerilor bugetelor pentru știință din SUA și al restricțiilor privind colaborările internaționale, în timp ce China (și țări precum Franța) încerca să atragă talente internaționale prin programe generoase. Țara care fusese timp de decenii „destinația” migrației creierelor își lua acum rămas-bun de la unul dintre cei mai străluciți oameni ai săi.

Lecția principală care se desprinde este următoarea: migrația creierelor nu este un „destin al țărilor în curs de dezvoltare”. Nici direcția în care se îndreaptă talentul nu urmează o ierarhie fixă, prestabilită. Talentul merge acolo unde există finanțare stabilă, un mediu de cercetare liber și sigur, viziune și sprijin instituțional . Aceasta nu ține de cât de bogată este o țară, ci de câtă valoare acordă științei.

Pentru noi, aceasta este deopotrivă un avertisment și o oportunitate. Avertismentul este clar: niciun centru nu este permanent; chiar și cea mai puternică țară își pierde, în cele din urmă, puterea de atracție dacă își condamnă cercetătorii la incertitudine financiară și presiune. Oportunitatea este la fel de reală: orice loc care poate crea condițiile potrivite — chiar și cu un buget mic — poate deveni un pol de atracție. De altfel, poveștile propriilor noștri oameni de știință care fac diferența în străinătate spun același lucru: talentul poate apărea oriunde; esențial este să poți crea un mediu care să îl păstreze și să îl dezvolte.

Și poate că cea mai puternică reamintire este chiar începutul lui Yaghi: o singură cameră în Amman, împărțită cu animalele. De acolo a apărut o minte care a schimbat cursul istoriei științei. Eroii care au schimbat cursul științei nu au oare tocmai acest lucru în comun — călătorii extraordinare pornite din începuturi ce păreau imposibile?

Migrația creierelor este povestea geografiei științei, nu a unei singure țări. Iar această geografie se redesenează mult mai repede decât credem. Rolul nostru este să luăm în serios întrebarea „ce îi păstrează pe oameni aici, ce i-ar putea atrage aici?”, în loc să deplângem „pe cine am pierdut”. Pentru că următorul Yaghi poate fi, chiar acum, un copil aflat undeva în lume, într-o bibliotecă, privind cu admirație cartea pe care a deschis-o.

Nota editorului: acest conținut este un articol informativ care urmărește să inspire, prezentând povestea vieții unui om de știință și contribuțiile sale la știință. Informațiile biografice și citatele prezentate au fost adunate din surse primare și de încredere și adaptate în limba turcă, evitând citarea directă. Interpretarea descoperirilor științifice și a călătoriilor personale aparține articolului; pentru detalii pot fi consultate sursele.