Exercițiile fizice reduc riscul fracturilor de fragilitate la persoanele care au depășit cancerul

Ce este fragilitatea?

Fragilitatea este un sindrom geriatric (al vârstei înaintate) complex, manifestat prin sensibilitate crescută la factori minori de stres, care conduce la rezultate nefavorabile pentru sănătate. Este echivalentul termenului englezesc „frailty”.

Fragilitatea este frecventă la persoanele în vârstă și la cele cu anumite boli; este și unul dintre factorii care indică un risc crescut de deces. Pacienții cu cancer care își desfășoară activitățile cotidiene / sunt mobili pot părea departe de fragilitate, însă riscul există totuși, iar fragilitatea poate duce la un declin funcțional suplimentar și chiar la deces.

Persoanele fragile prezintă un risc ridicat de dizabilitate, căderi, internare în spital sau într-un centru de îngrijire și deces. Această stare, percepută adesea ca fiind specifică persoanelor îmbătrânite, trebuie conștientizată mai ales în oncologie, deoarece vârsta cronologică reflectă slab vârsta fiziologică.

• Subiect conex: Ce sunt metastazele osoase? De ce metastazează cancerele la oase și cum sunt tratate?

Cel mai amplu studiu despre fragilitatea în cancer

Potrivit datelor obținute de la peste 100 de mii de persoane, dintre cele care au depășit cancerul, persoanele care respectau recomandările privind activitatea fizică / exercițiile aveau un risc mai mic de fracturi de fragilitate decât cele care făceau mai puțină mișcare.

În prezentarea sa de la reuniunea anuală a Colegiului American de Medicină Sportivă, Dr. Erika Rees-Punia de la Societatea Americană de Cancer a spus: „Fracturile asociate fragilității înseamnă mai mult decât un os rupt”.

Rees-Punia a spus că adulții vârstnici au un risc crescut de deces în cei 10 ani de după o fractură.

Cancerul în sine și tratamentele oncologice sunt asociate cu un risc crescut de fracturi osoase legate de fragilitate; totuși, rolul unor factori precum activitatea fizică în modificarea riscului de fractură la persoanele care au depășit cancerul rămânea neclar, deoarece studiile anterioare fuseseră mici și limitate la anumite tipuri de cancer.

Grupul inclus în studiu cuprindea 101543 de participanți, dintre care 14159 de persoane care au depășit cancerul. În 1999, când a început studiul, vârsta medie a participanților era de 69,5 ani, 55% erau femei și 97,9% erau persoane albe.

Participanții au fost împărțiți în trei categorii: supraviețuitori pe termen scurt (1-5 ani de la diagnostic), supraviețuitori pe termen lung (5 ani sau mai mult de la diagnostic) și persoane fără antecedente de cancer.

Cercetătorii au evaluat rapoartele de hazard pentru riscul general de fractură și efectele atât ale exercițiilor cu greutăți, cât și ale activității fizice aerobice de intensitate moderată până la ridicată. Exercițiul de intensitate moderată-ridicată a fost definit ca mers într-un ritm moderat până la alert sau o activitate echivalentă.

Pe parcursul studiului, cercetătorii au identificat 14196 de fracturi asociate fragilității, inclusiv fracturi de șold, încheietură a mâinii și coloană vertebrală.

Pacienții care supraviețuiseră puțin timp (1-5 ani) după diagnosticul de cancer aveau un risc cu 28% mai mare de fracturi legate de fragilitate decât persoanele fără cancer. La supraviețuitorii pe termen lung (>5 ani de la diagnostic), riscul de fractură era cu 8% mai mare decât la persoanele fără cancer. Ambele creșteri erau semnificative statistic.

În analiza fracturilor pe regiuni, supraviețuitorii pe termen scurt aveau, comparativ cu persoanele fără cancer, un risc cu 24% mai mare de fractură pelviană (oasele regiunii inghinale-șoldului) și cu 33% mai mare de fractură a încheieturii mâinii. Și aceste diferențe erau semnificative statistic.

Totuși, supraviețuitorii pe termen lung care respectau recomandările de activitate fizică aerobică de intensitate moderată-ridicată și antrenament cu greutăți aveau un risc total de fractură mai mic decât cei care nu respectau recomandările.

• Subiect conex: Exercițiile fizice sunt un medicament împotriva cancerului!

Faptul că participanții la studiu erau predominant persoane albe reprezenta una dintre limitările cercetării. Alte limitări includeau tipul și stadiul cancerului și timpul scurs de la diagnostic.

Totuși, realizarea studiului într-un grup mare și urmărirea pe termen lung a participanților au constituit puncte forte și au consolidat rezultatele.

Cercetătorii au spus că majoritatea participanților preferau mersul pe jos ca activitate fizică, dar că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a determina mai bine tipul activității (înot, ciclism, mers, antrenament de forță), rolul exercițiilor în prevenirea fracturilor și intensitatea acestora.

Rees-Punia a spus: „Cercetările viitoare vor explora rolul activității fizice de-a lungul vieții”, a spus ea. Între timp, s-a concluzionat că pacienții cu cancer trebuie îndrumați către medici specializați în exerciții fizice în cancer, iar cei care au depășit cancerul către medici pentru îndrumare clinică privind prevenirea fracturilor și activitatea fizică.

Activitatea fizică pentru reducerea riscului de fractură

Lee Stoner a spus: „Pe măsură ce îmbătrânim, fracturile devin o preocupare majoră, mai ales ca urmare a căderilor. Căderile se numără printre cele mai costisitoare 20 de afecțiuni medicale și reprezintă principala cauză de traumatism cerebral la persoanele de 65 de ani și peste”, a spus el.

Totuși, cercetările anterioare arată că riscul de fractură poate fi redus prin exerciții fizice, astfel că rezultatele studiului actual nu au fost surprinzătoare. Ceea ce surprinde este interesul limitat pentru exerciții, având în vedere că ratele de supraviețuire la 5 ani în cancer continuă să crească…

Stoner a spus că mesajul principal al acestui studiu pentru medici este riscul crescut de fracturi asociate fragilității la persoanele care au depășit cancerul, comparativ cu cele fără cancer. „Acest risc scade la 8% la 5 ani de la diagnostic. Știm că atât exercițiile aerobice, cât și cele de rezistență reduc riscul de fractură în populația generală, iar această reducere a riscului este la fel de eficientă la persoanele care au depășit cancerul”, a subliniat el.

Autorii nu au precizat dacă au făcut ajustări în funcție de vârstă. În cercetările viitoare ar fi util să se clarifice cât din risc este legat de cancer și cât de vârstă, precum și cât din risc poate fi atribuit stilului de viață înaintea și în timpul tratamentului oncologic.