Empatia medicului după ce lumea vi se întoarce cu susul în jos!

În 10 secunde lumea vi se întoarce astfel cu susul în jos, când medicul vă spune: „Îmi pare rău”…
Jurnalista și scriitoarea premiată Mary Elizabeth Williams descrie astfel momentul în care cele mai mari temeri ale sale s-au confirmat.
Pe 11 august 2010, medicul ei a sunat și a spus: „Am analizat biopsia și îmi pare rău să vă spun, dar aveți melanom malign”.
În cartea „O serie de catastrofe și miracole”, pe care a scris-o de atunci, ea își amintește gânduri foarte întunecate.
„În această dimineață, în timp ce îmi spălam părul, am privit sticla de șampon, întrebându-mă dacă voi fi întoarsă cu susul în jos... Mă întreb dacă voi termina o cutie de fulgi de ovăz sau dacă o sticlă de Tabasco va rezista mai mult. La acestea mă gândesc în aceste zile, pentru că am melanom în stadiul 4...”
Cartea rezumă ce s-a întâmplat apoi, procedurile medicale prin care a trecut și dificultățile de a fi nevoită să înfrunte cancerul în timp ce lumea continuă în jurul ei.
Se încheie cu o notă optimistă: ipilimumab (Yervoy) a fost medicamentul pentru care a participat la un studiu clinic, după care cancerul ei a dispărut în câteva săptămâni.
Williams a fost invitată la evenimentul Clubului de Carte ASCO din acest an, organizat la reuniunea anuală din 2021 a Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO).
În cadrul discuției i s-a alăturat oncologul medical de la Centrul Oncologic Memorial Sloan Kettering din New York City, dr. Jedd D. Wolchok, Jedd D. Wolchok, pe care, după ce o invitase în studiul clinic, îl considera „omul care, în cele din urmă, mi-a salvat viața”.
Discuția despre carte a fost condusă de Ann H. Partridge, directoarea Programului Tinere și Puternice pentru Femeile Tinere cu Cancer de Sân de la Institutul Oncologic Dana–Farber din Boston, Massachusetts.
Cartea „subliniază importanța relației pacient-medic”, a spus ea.
Williams a spus că pentru ea aceasta a avut un rol în toate. „Încerc mereu să îi conving pe cei din profesia medicală de importanța acestei relații respectuoase și de colaborare”, a continuat ea.
„Dacă Jedd ar fi fost o persoană diferită, cel mai probabil nu ar fi acceptat să participe la studiul clinic. Am început să simt că am încredere în această persoană.”, a spus ea.
Dr. Wolchok a spus că este vorba de a fi „un bun ascultător și partener” pentru pacienți. Prima dată când a realizat acest lucru a fost în al treilea an de facultate, când unul dintre mentorii săi i-a spus: „Dacă vă tratați întotdeauna pacienții ca pe un membru al familiei, nu veți greși niciodată.”.
A spus că „încerc să abordez acest lucru ca pe o ocazie de a nu vedea pacientul ca pe un străin și de a mă gândi cum este să fii «de cealaltă parte» a mesei de consultație”. „Dacă eu aș fi cel care caută tratament, ce mi-aș dori?”
Williams a arătat că nu a întâlnit mereu o asemenea empatie în călătoria sa prin cancer. A descris un moment insuportabil petrecut când era evaluată pentru studiul clinic.
Urma să fie examinată de un medic care făcea parte din echipă. Când a venit să o vadă, el a adus „un grup de oameni” și a spus: „Ah, iată tumora despre care vă vorbeam”.
Deși putea înțelege distanța pe care o pot păstra medicii și asistenții medicali și poate nevoia lor de a se proteja de epuizarea emoțională, acesta era cineva „care nici măcar nu mă privea ca pe un om”.
A spus că și mai rea a fost conversația care a urmat. Melanomul era dureros și foarte vizibil pe spatele ei, iar i se spusese că ar putea fi îndepărtat de un chirurg pentru a se simți mai confortabil.
„Oh, nu, nu, nu. Dacă vrei să fii în acest studiu, nu poți face asta. Avem nevoie de acea tumoră,”, i-a spus medicul.
Williams a spus că a fost foarte surprinsă și descurajată.
„Iată-mă aici, o persoană confruntată cu moartea în câteva luni, lăsându-mi copiii fără mamă... iar această persoană nu vedea în mine un om”, a spus ea.
Ultimele evoluții în melanom
În timpul discuției, Partridge i-a cerut dr. Wolchok să explice progresele din ultimii ani în tratamentul melanomului și mai ales în imuno-oncologie. Fără îndoială, cel mai mare progres al oncologiei după 2000 a avut loc în melanom, prin medicamentul ipilimumab, aprobat de FDA în 2011, o imunoterapie. Înainte aproape că nu aveam niciun tratament încurajator pentru melanomul avansat; acum, cu imunoterapiile, schimbarea majoră, cu supraviețuiri prelungite la unii pacienți de la un an până la 10 ani, a fost descrisă drept „cu adevărat uimitoare”.
Wolchok a spus că, în urmă cu 10 ani, medicii vorbeau despre participarea la studii clinice deoarece opțiunile standard „nu erau atât de acceptabile”, dar acum „știm câți oameni vor beneficia de imunoterapiile care au devenit tratamente standard, iar cel puțin jumătate dintre oameni beneficiază de această abordare ca tratament inițial.”.
„Știm și că sunt încă necesare studii clinice, pentru că nu tratăm încă 100% dintre oameni și vom munci până când vom reuși.”, a adăugat el.
Întrebat ce le-ar spune tinerilor oncologi care lucrează în domenii în care imunoterapia a oferit până acum beneficii mai mici, precum cancerul pancreatic, Wolchok a răspuns: „Fiți încăpățânați”.
Această schimbare importantă în evoluția bolii pentru pacienții cu melanom a avut loc în ultimii 10 până la 15 ani. Înainte, prognosticul (evoluția bolii) pacienților cu melanom avansat era foarte nefavorabil; supraviețuirea medie era de numai 1 an.
Wolchok și-a amintit că se întrebase de ce „ar vrea să aleagă specializarea într-o boală atât de deprimantă ca melanomul”.
A văzut-o ca pe o provocare. Aveam multe de făcut pentru a îmbunătăți rezultatele pacienților.
Wolchok a adăugat: „Cred cu adevărat că putem ajunge acolo pentru oamenii care încă se confruntă cu boli complexe foarte dificile. Nu știu când, dar se va întâmpla prin integrarea atentă a științei în medicină.”
Williams a descris descoperirea științifică drept un „schimb”, în care fiecare progres este transmis etapei următoare, și a adăugat că același lucru se poate spune și despre îngrijirea clinică.
„Dacă cineva nu comunică bine, nu este empatic, respectuos, amabil sau incluziv, nu s-a străduit suficient.”, a explicat ea.
Iar pentru pacient îngrijirea nu se încheie odată cu terminarea tratamentului.
Williams a descris cum soțul ei, Jeff, devenise stresat, anxios și deprimat, iar ea nu a înțeles acest lucru până când nu i s-a dat numele de „stres posttraumatic”, dintr-un anumit motiv.
Impactul cancerului durează „tot restul vieții dumneavoastră”, a continuat ea.
Există modalități de a vă gestiona efectele adverse. Vă puteți gestiona afecțiunile cronice pe termen lung. Puteți gestiona ceea ce vi s-a întâmplat dumneavoastră, familiei, angajatorului și tuturor celor din jur și cum poate arăta acest lucru pe termen lung.
„Și cred că în cultura noastră, atât în afara domeniului medical, cât și cu siguranță în sănătate, există o asemenea grabă: «Bine, ești minunat. La revedere.» ”
De aceea, a subliniat că, pentru pacienți, găsirea sprijinului în afara centrului oncologic este foarte importantă.
„Există foarte multe informații contradictorii pe internet”, a spus ea, și „aveți grijă cu grupurile de sprijin online, pentru că în aceste grupuri nu veți găsi oamenii cărora le merge bine.” I-a avertizat pe ceilalți pacienți să nu rătăcească pe internet dacă doresc ajutor.
Dr. Wolchok a spus că el și colegii săi sunt „foarte conștienți” de presiunile pe care un diagnostic de melanom le poate aduce unei persoane, familiei și prietenilor săi.
„Îi încurajăm pe oameni să renunțe la sentimentul de tabu legat de consultarea unui profesionist în sănătate mintală”, a spus el. „De ce să nu profitați de faptul că există clinicieni adevărați în sănătate mintală care cunosc «anxietatea» și știu cum este să supraviețuiești mult timp unei boli în care majoritatea oamenilor nu trăiesc mult?” Psiho-oncologie este domeniul în care lucrează psihologii cărora ar trebui să luați în considerare să vă adresați.
Williams i-a îndemnat și pe pacienți să nu cadă în capcana de a fi „eroi” sau „războinici curajoși”.
„Fiți vulnerabili. Să fii sincer este cel mai bun lucru pe care îl poți fi în această lume.”
La începutul studiilor clinice
Partridge a întrebat-o pe Williams care ar fi mesajul său pentru a-i încuraja pe pacienți să participe la studii clinice.
A spus că, înainte de toate, mesajul său s-ar adresa celor care organizează studiile clinice, pentru a le face mai incluzive și mai ușor de accesat.
Williams dorește să vadă schimbări și în unii parametri ai accesului. Vrea să vadă că participarea la distanță la studii clinice devine mai ușoară și că studiile includ persoane cu boli asociate.
*
Surse
Ți-a fost util acest articol?
Feedbackul tău ne ajută să îmbunătățim conținutul.





Comentariile cititorilor
Împărtășește comentariul tău
Numele și comentariul dumneavoastră sunt publicate numai după aprobarea administratorului. Adresa de e-mail nu este afișată niciodată vizitatorilor.
Fii primul care comentează.