Jocurile Olimpice și dezbaterea sexului atleților

În ultimii ani, 2 atlete, Caster Semenya și Dutee Chand, au fost intens în atenția presei și probabil vor atrage atenția și la Jocurile Olimpice de Vară din Brazilia 2016. Fără să știe, au avut rol important în suspendarea politicilor de «hiperandrogenism», testosteron, ale Comitetului Internațional Olimpic, IOC, și Asociației Internaționale a Federațiilor de Atletism, IAAF. Existau îngrijorări privind aspectul lor «masculin», amplificate de presa și rețelele sociale intruzive. Dorim să împărtășim un articol din prestigioasa JAMA.

Semenya a atras atenția în 2009, câștigând ușor proba de 800 de metri la Campionatele Mondiale din Berlin. Aspectul ei a nemulțumit rivalele, fiind solicitată evaluare medicală amplă a sexului. Când a revenit după câteva luni, aspectul nu se schimbase și devenise o concurentă foarte competitivă. Evenimentul a contribuit la politica hiperandrogenismului, bazată pe testosteron sanguin cu prag feminin de 10 nmol/L (288 ng(dl), dacă nu fusese demonstrată insensibilitatea la testosteron.

Insensibilitatea la testosteron, insensibilitate la androgeni sau feminizare testiculară, sunt denumiri ale aceluiași sindrom genetic recesiv legat de cromozomul X, Androgen Insensitivity Syndrome. Deși persoana are genotip masculin XY, defectul celular al receptorului androgenic produce rezistență la testosteron, iar persoana crește ca femeie medical, psihosocial și juridic. Situația Semenyei nu a fost dezvăluită din confidențialitate, dar i s-a permis continuarea competițiilor feminine. A câștigat apoi argint la Mondialele din 2011 și Jocurile Olimpice Londra 2012.

Chand, alergătoare indiană promițătoare, a câștigat competiții naționale și regionale la 100 de metri. Îngrijorările similare ale rivalelor au determinat investigația federației indiene. Sprijinită de bioeticieni, a apelat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. În iulie 2015, printr-un dosar amplu de 160 de pagini, politicile au fost suspendate și decizia i-a fost favorabilă, influențând și alte federații. Hiperandrogenismuleste excesul hormonilor sexuali masculini, precum testosteronul, o tulburare endocrină frecventă la femeile fertile, mai ales cu sindrom al ovarelor polichistice,în acest grup fiind frecvent.

La 25 iunie 2016, Chand s-a calificat la proba de 100 de metri cu 11.32 secunde, devenind prima indiană calificată olimpic după 36 de ani. Timpul pare însă insuficient pentru medalie.

Semenya a avut un an foarte bun de pregătire, cu cele mai bune curse ale anului la 400 și 800 de metri. Se așteaptă revenirea la vechea performanță la Rio, probabil cu monitorizare mediatică și plângeri ale rivalelor. Unii vor cere sigur revizuirea pragurilor de testosteron.

La începutul Războiului Rece, 1945-1966, sportul internațional reprezenta tensiunile Est-Vest. Speculațiile despre feminitatea sportivelor sovietice au stimulat controalele anatomice ridiculizate drept «parada goală». La Jocurile Olimpice din 1968, pentru determinarea genetică a sexului, a început frotiul bucal, prelevare de pe interiorul obrazului. Utilizat și în medicina legală, colectează DNA prin tampon cu vată. Femeile au cromozomi 46-XX, bărbații 46-XY. Pentru identificarea celor 2 cromozomi X, metoda mai puțin nocivă, dar mai puțin fiabilă, urmărea tinere cu tulburări genetice ale dezvoltării sexuale, precum insensibilitatea androgenică.

Ceea ce numim astăzi diferențe de dezvoltare sexuală, avea să fie înțeles mai bine în 20 de ani. La atelierul organizat în 1990 la Monaco de Federația Internațională de Atletism Amator, s-a propus abandonarea testelor de laborator și antidoping prin urină recoltată sub observație vizuală directă. S-a propus și acceptarea în probele feminine a persoanelor născute cu diferențe și crescute fete, indiferent de cromozomi. IOC a continuat totuși teste mult mai specifice ale genei determinării sexului până la Jocurile de Vară din Australia 2000.

Politicile revizuite repetat permit încă examinarea publică a celor considerate potențial neeligibile, cum s-a întâmplat după apariția Semenyei în 2009. Senzația mediatică a determinat IOC să convoace experți într-o întâlnire similară atelierului Monaco 1990, apoi tribunalul a suspendat politica hiperandrogenismului.

Succesul în sport depinde de mulți factori

Unul dintre cei mai importanți este predispoziția genetică. În lumina geneticii, înălțimea, greutatea mică și alte avantaje sunt controlate prin genele cromozomului Y. Acești factori explică examinarea mai intensă a atleților cu diferențe de dezvoltare decât a celorlalte persoane cu condiții similare.

O modificare genetică ce crește performanța este mutația receptorului pentru eritropoietină, aceasta fiind gena implicată. Crește hemoglobina, transportorul oxigenului. Cantitatea mai mare sporește capacitatea sanguină de transport, iar țesuturile primesc mai mult oxigen. Mușchii obosesc mai târziu, oferind rezistență suplimentară. Bolile congenitale care cresc testosteronul au efect similar. Creșterea numărului de atleți transgender, cu identitate de gen diferită de sexul atribuit, complică distincția dintre diferențele biologice și substanțele de performanță, dar fenomenul nu are o proporție mare față de utilizarea acestora.

Diferența de performanță între sexe este, în procente, între 10 și 12. Multe probe olimpice sunt deci separate. Examinarea mediatică nediferențiată a biologiei atletelor din țări slab dezvoltate a arătat că politica hiperandrogenismului nu este prea validă pentru diferențiere. Toți cei implicați trebuie informați despre factorii succesului. Un articol din anii trecuți a recomandat ca atletele născute cu diferențe de dezvoltare și crescute fete să concureze la feminin.