O preluare la 32 de ani: Matthew Baillie, moștenirea Hunter și forma vizibilă a patologiei

Dar Matthew Baillie nu era doar un patolog. Era nepotul celor care au fost, poate, cele mai strălucite două genii ale anatomiei din secolul 18 — William Hunter și John Hunter —. Mama lui, Dorothea, era sora celor doi frați Hunter. Așadar, cartea scrisă de Baillie era rodul distilat nu doar al muncii sale de ani de zile, ci și al unei tradiții Hunter de două generații . De aceea, 1793 nu este doar data publicării unei cărți medicale, ci și anul în care o moștenire a trecut în alte mâini: în același an, la 16 octombrie 1793, unchiul său matern John Hunter a murit la Londra în urma unui infarct. Baillie, în vârstă de treizeci și doi de ani, a participat la înmormântarea unchiului în săptămâna în care și-a publicat cartea. Moștenirea anatomică a familiei Hunter era acum pe umerii lui.

A treia generație a unei dinastii anatomice

Matthew Baillie s-a născut la 27 octombrie 1761 — adică în anul în care Morgagni și-a publicat De Sedibus— în orașul Shotts din regiunea Lanarkshire a Scoției. Tatăl său, James Baillie, era cleric, iar mama, Dorothea Hunter, era sora a două mari nume ale medicinei. Familia maternă a hotărât destinul lui Baillie.

Unchiul său matern mai mare, William Hunter (1718-1783), era unul dintre cei mai căutați obstetricieni ai Londrei și, totodată, un reformator al învățământului anatomic. În 1768, pe Great Windmill Street din Soho, a deschis o școală privată de anatomie — un model nemaiîntâlnit până atunci în educația medicală. Aici, studenții puteau diseca personal cadavre, puteau lucra îndeaproape cu profesorii și puteau învăța din exemple concrete din colecțiile anatomice. Tineri medici din toată Europa veneau acolo.

Unchiul său matern mai tânăr, John Hunter (1728-1793), după cum a relatat Önder în ziua 65 a seriei, a fost omul care a întemeiat chirurgia modernă ca știință; deținea și o colecție de peste 13.000 de probe anatomice și patologice. Această colecție formează nucleul actualului Hunterian Museumal Royal College of Surgeons of England.

Baillie a studiat la Edinburgh și Oxford (Balliol College), apoi a venit la Londra în 1779 și a locuit în casa unchiului său. William Hunter l-a primit imediat pe nepot în școala de anatomie; a fost student, asistent, apoi partener. Când William a murit în 1783, Matthew Baillie, de 22 de ani, a devenit profesorul principal al Great Windmill Street Anatomy School, pe care o moștenise. Doi ani mai târziu, la doar 24 de ani, a fost ales membru al Royal Society (FRS). Nu își publicase încă marile lucrări; însă lumea medicală europeană îl cunoștea deja.

În următorii zece ani, Baillie a făcut două lucruri: a predat săptămânal lecții de disecție (așa cum făcuse Morgagni la Padova) și a înregistrat sistematic fiecare probă patologică pe care a avut-o la îndemână. Din aceste însemnări se contura treptat o carte — însă avea să fie diferită de cele șaptezeci de scrisori ale lui Morgagni.

1793 — The Morbid Anatomy

Publicată în 1793, The Morbid Anatomy of Some of the Most Important Parts of the Human Bodyera, la prima vedere, o carte mică: un singur volum, aproximativ 350 de pagini, un titlu modest, fără nicio imagine. Dar structura ei era nouă.

Cartea a avut un mare succes. A doua ediție a apărut în 1797, a treia în 1807; a fost tradusă în germană, franceză, italiană și chiar rusă; era folosită ca manual la facultățile de medicină din Edinburgh, Paris și Berlin. Dar Baillie știa că lucrarea sa era incompletă. Cuvintele puteau descrie doar până la un punct culoarea și consistența unei tumori, relația ei cu țesutul înconjurător. Adevărata revoluție se ascundea dincolo de cuvinte — în imagine .

1799-1803 — A Series of Engravings

După ediția din 1793, Baillie a lucrat timp de șase ani cu cei mai talentați desenatori anatomici ai epocii — în special cu William Clift, asistentul lui John Hunter și curatorul fondator al Hunterian Museum. Scopul său era să reprezinte vizual, prin gravuri de înaltă calitate, toate patologiile descrise în The Morbid Anatomy.

Acest supliment ilustrat, publicat din 1799 până în 1803, a apărut ca lucrare separată: A Series of Engravings, Accompanied with Explanations, Which are Intended to Illustrate the Morbid Anatomy of Some of the Most Important Parts of the Human Body. Șaptezeci și trei de planșe. Zece fascicule. Fiecare fascicul conținea șapte-opt imagini patologice ale unui sistem de organe distinct. A fost primul atlas sistematic care arăta cum arătau cu ochiul liber o tumoră pulmonară, o metastază hepatică sau un cancer gastric — și transforma cunoștințele care, în istoria medicinei, rămăseseră închise în muzeele anatomice ale cabinetelor fiecărui medic într-un limbaj vizual ce putea fi multiplicat prin tipar și transmis dincolo de granițe .

Unui cititor de astăzi i-ar putea fi greu să înțeleagă amploarea acestei revoluții. La sfârșitul secolului 18, un student la medicină care voia să învețe despre o anumită tumoră avea o singură opțiune: să vadă personal acea tumoră la o autopsie. Dacă în orașul său nu se făcuse autopsia unei astfel de tumori, nu o vedea niciodată. Oricât de măiestrite ar fi fost descrierile din cărți, era obișnuit ca un chirurg să spună: „Nu am văzut în viața mea cum arată aceasta”. După atlasul lui Baillie, situația a dispărut. Un student din Edinburgh, unul din Padova, unul din Boston — toți priveau aceleași șaptezeci și trei de planșe și învățau despre aceleași tumori din aceleași imagini. Patologia a încetat să fie o știință națională și a devenit un limbaj internațional.

Plămân, stomac, creier, ficat — tumori documentate vizual

Cancerele cărora Baillie le-a acordat o importanță specială atât în textul din 1793, cât și în atlasul din 1799-1803, erau următoarele:

• Cancerul pulmonar: Baillie este medicul care a documentat în atlasul său masa solidă, fungoidă sau schiroasă localizată în plămân pentru prima dată printr-o semnătură vizuală sistematică . Printre cazurile descrise se află mase care cresc în jurul arborelui bronșic, infiltrări tumorale ale pleurei și ganglioni limfatici mediastinali măriți. Relația dintre fumat și cancerul pulmonar nu fusese încă formulată în acei ani — John Hill a intuit această legătură în 1761 (ziua 63), Doll-Hill a demonstrat-o în 1950 (ziua 129); dar Baillie este primul medic care a schițat tabloul anatomic al cancerului pulmonar în corp.
• Cancerul gastric (pilor schiros): Descrierea unei tumori groase, fibroase, în regiunea pilorică, care îngustează lumenul. Planșa corespunzătoare din atlas este prima înregistrare care confirmă vizual relația dintre vărsăturile și scăderea în greutate ale pacientului și această constatare anatomică. Ceea ce Morgagni descrisese în cuvinte, Baillie a arătat prin gravură.
• Tumorile hipofizare: Descrierea unor mase moi, compresive, situate la baza creierului, în regiunea sella turcica. Termenul „adenom hipofizar” nu exista atunci; Baillie a numit aceste leziuni "tubercles of the brain base". Dar descrierea sa corespunde exact aspectului anatomic clasic al macroadenomului hipofizar modern. O pregătire conceptuală pentru tabloul endocrinologic pe care Cushing (abordat în ziua 117) avea să îl descifreze un secol mai târziu.
• Tumorile hepatice — distincția dintre primare și metastatice: Baillie a demonstrat în atlasul său distincția inițiată de Morgagni vizual . Pe aceeași planșă au fost tipărite alături imaginea tumorală unifocală a cancerului hepatic primar, care comprimă țesutul înconjurător, și aspectul nodular multifocal, dispersat, al afectării hepatice metastatice. Acesta este precursorul vizual al distincției pe care o folosim încă în rapoartele radiologice moderne.
• Tumora testiculară și tumorile uterine: Primele înregistrări vizuale sistematice ale cancerelor organelor reproducătoare se află tot în atlasul lui Baillie.

Aceste gravuri din atlasul lui Baillie au devenit, în secolul următor, referința standarda educației medicale europene. Dacă un student nu văzuse un cancer gastric la Berlin în 1850, studia planșa din atlasul lui Baillie. Când un medic examina la Edinburgh în 1880 un pacient cu suspiciune de tumoră hipofizară, descrierea din atlasul lui Baillie era încă vie în mintea lui.

Întemeierea muzeelor anatomice ca demers științific

A doua mare contribuție a lui Baillie nu este cartea, ci muzeul. Când unchiul său matern John Hunter a murit în 1793, a lăsat o colecție uriașă de 13.687 de probe anatomice și patologice. Această colecție era o arhivă de date științifice de o amploare nemaivăzută până atunci în istoria Angliei — probe de cancer, malformații, variante ale anatomiei normale, probe de chirurgie experimentală. În pofida avertismentului soției sale, Hunter nu voia ca această colecție să rămână de una singură; însă testamentul lui era complicat.

Baillie și William Clift au organizat vânzarea colecției către guvernul britanic . În 1799, guvernul a cumpărat colecția pentru 15.000 de lire sterline (aproximativ 2 milioane de lire sterline la valoarea de astăzi) și a transferat-o în 1800 către Royal College of Surgeons. Colecția a fost mutată mai întâi la Lincoln's Inn Fields, apoi în actuala clădire a Royal College. Hunterian Museum de astăzi este precursorul colecționării medicale moderne — iar actorul principal al supraviețuirii acestei instituții este Matthew Baillie.

Pentru istoria cancerului, aceasta are o mare însemnătate. Muzeul nu este doar un spațiu estetic sau istoric; este o arhivă de date științifice. Un patolog din anii 1850 nu trebuia să se mulțumească cu descrierea din atlasul lui Baillie — putea merge la Royal College pentru a vedea proba originală a lui Hunter. Aceasta este originea conceptuală a biobăncilor și arhivelor de țesut tumoral moderne. Astăzi, arhiva tumorală de 50 de ani a Memorial Sloan Kettering, colaborarea M.D. Anderson cu Foundation Medicine, biobanca Institutului de Oncologie Hacettepe din Turcia — toate continuă tradiția începută în 1799 de Baillie și Clift.

Ecourile de 230 de ani ale unui atlas

Urmele cărții tipărite în 1793 ajung până la platformele actuale de patologie digitală. Când un patolog de la Memorial Göztepe discută cu un coleg din Stockholm o decizie privind biopsia, este, de fapt, ultima verigă a principiului „patologia este un limbaj vizual” formulat de Baillie acum 230 de ani. Probele originale încă expuse la Hunterian Museum sunt precursoarele biobăncilor moderne. Colecția Royal College of Surgeons din secolul 18 este primul exemplu al unei infrastructuri reproduse astăzi în fiecare centru din lume în care se face cercetare oncologică.

Acest articol reprezintă ziua 69 a seriei Istoria cancerului în 365 de zile. Următoarele verigi ale lanțului care duce de la vizualizarea anatomiei patologice la patologia digitală modernă — Bichat (ziua 73), Müller (ziua 81), Virchow (ziua 87), Waldeyer (ziua 90) și patologia modernă asistată de inteligență artificială (ziua 326) — vor fi abordate în zilele următoare ale seriei. Articolul a fost realizat dintr-o perspectivă istorică pentru publicul larg; nu conține îndrumări privind tratamentul medical.