Radiochirurgie stereotactică pentru tratarea a 15 sau mai multe metastaze cerebrale?

Radiochirurgia stereotactică (SRS) urmărește distrugerea celulelor canceroase prin direcționarea unei doze mari de radiații direct spre tumoră, reducând la minimum afectarea țesutului sănătos din jur. Este o metodă avansată de radioterapie . Nu se efectuează propriu-zis o operație; denumirea reflectă distrugerea tumorală comparabilă cu intervenția chirurgicală. Mai ales pentru tumori mici sau mijlocii, metoda reduce disconfortul, scurtează tratamentul și accelerează recuperarea. În organe sensibile precum creierul, SRS este preferată în special când operația nu este posibilă sau implică risc mare.

Metastaza cerebrală apare prin răspândirea la creier a celulelor canceroase din altă regiune a corpului. Indică un stadiu avansat și necesită în general o abordare mai agresivă. Chiar dacă boala din alte regiuni este controlată, metastazele cerebrale pot afecta semnificativ calitatea vieții și pot provoca tulburări neurologice severe.

Imagistica avansată și tratamentele mai eficiente le permit pacienților cu cancer avansat să trăiască mai mult, crescând astfel riscul metastazelor cerebrale. SRS a devenit, în acest context, o opțiune tot mai importantă pentru controlul lor. Aplicată eficient, poate păstra calitatea vieții și funcțiile neurologice mai mult timp. Poate avea efecte cognitive negative mai reduse decât iradierea extinsă, precum radioterapia întregului creier (WBRT), permițând continuarea cât mai normală a activităților cotidiene.

Un studiu surprinzător

Constatările noi sugerează că SRS poate fi fezabilă, sigură și eficientă la pacienții cu 15 sau mai multe metastaze cerebrale și poate reprezenta o alternativă adecvată la WBRT ca unic tratament.

În special, la pacienții cu cel puțin 15 metastaze cerebrale tratați prin SRS, față de cei cu WBRT, au fost raportate rezultate cognitive mult mai bune și supraviețuire similară .

Mai precis, cei care au primit SRS au avut mai puțină necroză de iradiere, iar majoritatea persoanelor evaluate au avut funcție cognitivă stabilă sau îmbunătățită.

Necroza de iradiere reprezintă moartea celulelor și lezarea țesuturilor în urma radioterapiei. Apare de obicei în zonele cu doze mari și poate fi confundată cu progresia cancerului.

Analiză retrospectivă, dar constatări importante

Articolul arată că SRS poate fi aplicată cu succes în practica reală la pacienți cu cel puțin 15 metastaze cerebrale, extinzând limitele actuale ale tratamentului.

Studiul a fost publicat online la 12 aprilie 2024 în Radiation Oncology Advances .

Metastazele cerebrale sunt tot mai frecvente la pacienții oncologici. Creșterea este legată direct de imagistica avansată și progresele tratamentului, care controlează tumorile primare și prelungesc viața. SRS este deja acceptată și dovedită eficientă pentru una până la patru metastaze. Dovezile recente sugerează eficacitate și la peste cinci metastaze și indică faptul că volumul tumoral total ar putea conta mai mult pentru rezultate decât numărul leziunilor.

Totuși, majoritatea pacienților cu cel puțin 15 metastaze primesc încă radioterapie cerebrală totală, în pofida rezultatelor neurocognitive slabe și a deteriorării calității vieții.

Detaliile studiului

Pentru a stabili dacă pacienții cu cel puțin 15 metastaze pot beneficia de SRS, cercetătorii au revizuit rezultatele a 118 persoane tratate prin radiochirurgie stereotactică bazată pe accelerator liniar.

Obiectivul principal a fost necroza de iradiere de grad ≥ 3; cele secundare au inclus declinul neurocognitiv de ≥ 5 puncte, controlul local, supraviețuirea fără progresie intracraniană și supraviețuirea globală.

Cele mai frecvente tumori primare au fost pulmonare (48%), urmate de melanom (21%) și cancer mamar (15%). Numărul median al leziunilor tratate într-o ședință era 20, între 15 și 94, iar volumul tumoral total median era 7 cc. Majoritatea pacienților (82%) au primit SRS fracționată, cu 24 Gy în trei fracțiuni.

La efectuarea SRS, 19% primiseră anterior WBRT și 24% avuseseră SRS anterior.

Rezultate

Obiectivul principal a apărut la patru pacienți (3,2%) cu necroză de iradiere de grad ≥ 3; rata necrozei de orice grad a fost 15,3%.

Rata „relativ redusă” a necrozei sugerează că abordarea „ar fi sigură”.

Un obiectiv secundar important a fost evaluat prin scorurile repetate ale formularului scurt Patient-Reported Outcomes Measurement Information System (PROMIS)-8.

În urmărirea de șase luni, scorurile PROMIS au rămas stabile la 20 dintre cei 31 de pacienți (64,5%), iar cinci (16%) s-au îmbunătățit. La ceilalți șase, scorurile au scăzut cu peste cinci puncte: două scăderi au fost atribuite progresiei tumorale, una necrozei de iradiere, una WBRT de salvare și alta lurbinectedinului. La ultima evaluare, 47% aveau scor PROMIS peste 35, o constatare importantă având în vedere scorul normal mediu de 50 din populația generală.

Controlul local a fost obținut la 97,6%. Incidența cumulată a eșecului intracranian la distanță a fost 46%. Supraviețuirea globală mediană pentru întregul grup a fost 5,8 luni, iar aproape 30% erau în viață la 12 luni.

Pacienții fără radioterapie cerebrală anterioară au trăit mai mult decât cei iradiați anterior: mediane de 7,4 și, respectiv, 4,6 luni (P = 0,034). Calculată de la diagnosticul metastazelor cerebrale, supraviețuirea globală a fost 11,3 luni, iar la cei fără radioterapie, 9,2 luni.

Autorii au recunoscut limitările: design retrospectiv, populație eterogenă și număr mic de pacienți cu date cognitive obiective. Prin urmare, studiul nu schimbă încă practica actuală, ci propune mai degrabă o aplicare nouă.

Capacitatea fiecărui pacient de a interacționa cu cei din jur și de a funcționa independent este foarte importantă pentru el, familie și îngrijitori, indiferent de durata supraviețuirii. Este o componentă esențială a îmbunătățirii calității vieții și a oferirii unei vieți mai pline de sens.