Sângerarea (luarea de sânge), 1500 î.Hr. – O neînțelegere de mii de ani

Practica sângerării, extragerea sângelui de la pacient pentru tratarea sau prevenirea bolii, a fost în mare parte ineficientă ori dăunătoare. Totuși, timp de peste 2000 de ani a fost una dintre cele mai frecvente practici medicale. De exemplu, o ilustrație dintr-un mormânt egiptean antic, din jurul anului 1500 î.Hr., arată folosirea lipitorilor pentru luarea de sânge. În plus, sângerarea a avut o răspândire geografică extrem de largă și a fost practicată de mesopotamienii, egiptenii, grecii, mayașii și aztecii antici, precum și de locuitorii subcontinentului indian, de exemplu în vechea medicină ayurvedică. Autorii medicali islamici din vechime au recomandat practica, iar Talmudul, una dintre cărțile sacre ale evreilor, indica anumite zile ale săptămânii și lunii pentru luarea de sânge.

Sângerarea a devenit tot mai populară după epoca medicului grec Galen, care împărtășea ideile lui Hipocrate despre bolile cauzate de dezechilibrul celor patru umori (lichide): sângele, bila neagră, bila galbenă și flegma. Galen a formulat recomandări complexe, subliniind că factori precum vârsta pacientului, vremea, semnele și simptomele influențau cantitatea de sânge care trebuia extrasă. În Evul Mediu și Renaștere, bărbierii-chirurgi europeni practicau cu mare entuziasm sângerarea, iar medicii au continuat să le ia sânge pacienților pentru orice afecțiune imaginabilă. Președintelui George Washington i s-a extras o cantitate mare de sânge din cauza unei infecții a gâtului, ceea ce i-a grăbit moartea. Sângerarea a continuat până în secolul al XX-lea și a fost recomandată chiar de medicul canadian William Osler în ediția din 1923 a manualului său de practică medicală.

Luarea de sânge se realiza cu lanțete (lame subțiri), scarificatoare (dispozitive cu arcuri și mai multe lame) și lipitori. Poate că, în secolele în care pacienții primeau foarte puține tratamente viabile, sângerarea a rămas populară datorită unui efect placebo. În prezent, sângerarea / luarea de sânge (flebotomia terapeutică) are puține utilizări clinice, în afara unor pacienți precum cei cu hemocromatoză, pentru reducerea nivelurilor crescute de fier din sânge sau a policitemiei, boală caracterizată prin exces de globule roșii. În 2010, Departamentul pentru Protecția Consumatorilor din California a interzis practica chinezească de sângerare / luare de sânge, frecventă în rândul acupunctorilor autorizați.

Descrierea imaginii articolului: Manuscris medieval care înfățișează sângerarea cu un instrument ascuțit. Bărbierii-chirurgi europeni din Evul Mediu și Renaștere practicau cu mare entuziasm luarea de sânge și înșelau pacienții pentru orice nevoie imaginabilă.

Personalități istorice menționate în articol: Galen din Pergam (129–199), George Washington (1732–1799), William Osler (1849–1919)

• Subiectul anterior: Papirusul chirurgical Edwin Smith, 1600 î.Hr. – Cel mai vechi document chirurgical
• Subiectul următor: Degetul mare de la picior Greville Chester, 1000 î.Hr. – Cea mai veche proteză din lume