Terapia cu larve (maggot) 1929 – Tratamentul cu larve de țânțari

Imaginați-vă că vizitați un prieten care se vindecă greu. Rana sa este plină de larve de muște, mici ființe considerate de medici chirurgi naturali cu capacități remarcabile de vindecare. Bine ați venit în lumea terapiei cu larve (maggot, MT) .

Chirurgul american William Baer a fost unul dintre primii medici americani care au studiat atent aplicarea deliberată a larvelor pentru vindecarea rănilor. În Primul Război Mondial, a examinat un soldat cu numeroase răni grave. Când hainele soldatului au fost aduse la spital, a văzut mii de larve de muște în răni. Surprinzător, soldatul nu avea febră, iar rănile conțineau țesut roz sănătos. Experiența l-a determinat pe Baer, în 1929, să aplice larve pe țesuturile pacienților cu osteomielită cronică (infecție osoasă) care nu putea fi tratată. Larvele au produs mici miracole: Baer a remarcat curățarea rapidă a țesutului mort, deteriorat sau infectat, reducerea microorganismelor patogene și a mirosului, precum și viteza vindecării. De fapt, încă din Antichitate se observase că larvele de muște favorizează vindecarea rănilor. În timpul Războiului Civil American, doctorul John Zacharias spunea: „Larvele de muște... curățau o rană într-o zi mult mai bine decât orice substanță pe care o aveam... Sunt sigur că am salvat multe vieți folosindu-le.”

Astăzi, MT este o metodă aprobată pentru curățarea țesutului necrotic, mort, din răni. Este folosită mai ales în tratarea rănilor cronice infectate, precum ulcerele care nu se vindecă, arsurile și inflamațiile osoase. 

Larvele de muște potrivite pentru terapia maggot se găsesc de obicei în familia Calliphoridae. Sunt alese pentru capacitatea de a se hrăni numai cu țesut mort, fără a leza țesutul viu. Specia din familia Calliphoridae cea mai folosită în această terapie este Lucilia sericata (syn. Phaenicia sericata). Lucilia sericata este preferată datorită hrănirii necrofage superficiale pe țesuturi vii. Larvele de muște dezinfectează rana consumând bacteriile. Ele secretă o gamă largă de enzime care lichefiază țesutul mort și distrug bacteriile. Larvele constituie, de fapt, un stimul care determină persoana să producă factori benefici de creștere tisulară.

Pentru rezultate eficiente, trebuie avut grijă să fie folosite ouă curățate ale muștelor potrivite. 

Personalități istorice menționate: John Forney Zacharias (1837–1901), William Stevenson Baer (1872–1931)

• Subiectul anterior: Dispozitivul contraceptiv intrauterin (IUD) 1929 – Prevenirea sarcinii
• Subiectul următor: Experimentele medicilor pe ei înșiși 1929 – Riscuri și descoperiri