Timusul 1961 – Organul responsabil de maturarea celulelor T

Deși medicul greco-roman Galen a remarcat că timusul, glanda situată imediat în spatele sternului, în partea anterioară a toracelui, își schimba dimensiunile la vârsta adultă, funcția acestei glande misterioase a rămas necunoscută până în anii 1960. Enigma timusului nu i-a împiedicat însă niciodată pe oameni să consume cu mare plăcere timusul de vită, numit sweetbread – „pâine dulce”.

The Encyclopedia of Jewish Food este o carte al cărei autor, Gil Marks, scrie: 

„Probabil că, în privința preferinței pentru organe, unde doar ficatul este mai popular, nu există altă comunitate asemenea așkenazilor (evreii germani și din Europa de Est) care să fi îmbrățișat într-o asemenea măsură consumul de momițe.”

În 1961, omul de știință francez Jacques Miller a îndepărtat chirurgical timusul unor șoareci în vârstă de trei zile și a observat ulterior absența anumitor limfocite (globule albe) provenite din această glandă. Miller a mai observat că șoarecii supuși timectomiei (îndepărtarea chirurgicală a timusului) deveneau foarte vulnerabili la infecții și nu respingeau grefele de piele provenite de la alți șoareci – o respingere care ar fi fost de așteptat la șoareci cu un sistem imunitar funcțional.

Astăzi știm că timusul are două regiuni: cortexul extern și medulara internă. Celulele pre-T sunt produse în măduva osoasă și ajung la timus prin circulația sanguină. Ele pătrund în cortex, unde are loc o succesiune de evenimente moleculare care le permite să recunoască anumite antigene – substanțe care declanșează producerea anticorpilor ce contribuie la distrugerea invadatorilor străini. În cursul acestui proces de maturare sunt eliminate celulele care reacționează necorespunzător la componentele țesuturilor normale. Celulele care supraviețuiesc intră în medulară și ajung în cele din urmă în circulația sanguină, de unde pot proteja organismul împotriva agenților potențial nocivi. Procesul de maturare a celulelor T este controlat de hormonii produși de timus.

Timusul, alcătuit din doi lobi, atinge dimensiunea maximă la pubertate, după care începe să se micșoreze considerabil. Când o persoană ajunge la 75 de ani, timusul devine greu de deosebit de țesutul adipos din jur. Pierderea timusului la începutul vieții poate provoca un deficit de celule T, imunodeficiență severă și o frecvență ridicată a infecțiilor.

Descrierea imaginii articolului: Reprezentare artistică a unei celule T care atacă o celulă canceroasă. O celulă T (un tip de globulă albă care combate infecțiile) poate distruge anumite celule canceroase și unele celule infectate cu virusuri. Celulele T își iau numele de la timus, principalul organ responsabil de maturarea lor.

Personalități istorice menționate în articol: Galen of Pergamon (129 – 199), Jacques Francis Albert Pierre Miller (n. 1931)

• Subiectul anterior: O operație asupra propriei persoane 1961 – Medici eroi
• Subiectul următor: Crionica 1962 – Congelarea corpului