Alergiile în 1906 – Reacția exagerată a sistemului imunitar

Bolile alergice sunt cunoscute încă din Antichitate. 

• În jurul anului 900 d.Hr., medicul persan Al-Razi, cunoscut și sub numele Rhazes, a descris rinita sezonieră (inflamația nazală) declanșată de mirosul trandafirilor. 
• În 1902, fiziologii francezi Charles Richet și Paul Portier au analizat fenomenul denumit anafilaxie (o reacție alergică acută care poate provoca insuficiență multiplă de organe și deces), după ce au observat că animalele de experiment, câinii, mureau la a doua expunere la toxinele anemonelor de mare. 
• În 1906, pediatrul austriac Clemens von Pirquet a combinat experimentele cu anemone de mare realizate împreună cu pediatrul maghiar Béla Schick cu cercetările sale asupra „bolii serului”. Ei au observat în special că, la a doua expunere la vaccin, copiii vaccinați împotriva unor boli infecțioase comune prezentau reacții mai rapide și mai severe. 

Pentru situația pe care o considera o reacție anormală a unui sistem imunitar hiperactiv sau hipersensibilizat, Pirquet a folosit termenul „alergie”.

Să luăm în considerare explicația modernă a primei întâlniri a unei persoane cu un posibil alergen, precum polenul florilor sau veninul de albine:

• La anumite persoane, diferite globule albe pot începe să reacționeze exagerat. În special, un limfocit TH2 poate produce interleukină-4 (o proteină cu rol de moleculă de semnalizare) și astfel poate stimula celulele B să producă în exces.
• Aceasta poate duce la producerea excesivă a anticorpilor IgE, care se leagă de mastocite și bazofile. 
• În acest moment, celulele acoperite cu IgE devin sensibile la alergenul respectiv și îl "memorează". 
• Dacă persoana intră din nou în contact cu alergenul, mastocitele și bazofilele activate eliberează histamină și alte substanțe inflamatorii în țesuturile din jur.
• Aceasta provoacă mâncărime, erupții, urticarie și posibilă anafilaxie, situație care poate fi uneori tratată cu antihistaminice, steroizi sau injecții cu epinefrină.

Probabilitatea de a avea alergii este mai mare în țările dezvoltate. Alergiile sunt adesea moștenite de la părinți. Potrivit unei teorii, sterilitatea relativă a mediilor urbane moderne înseamnă că sistemul imunitar nu este expus la suficienți agenți patogeni pentru a fi menținut „ocupat”.

Alergiile sunt și mai puțin frecvente la copiii din familii numeroase. Aceasta este probabil legată de expunerea mai mare la microbi și paraziți. Situația a fost uneori asociată cu prezența unora care au capacitatea de a suprima favorabil sistemul imunitar.

Descrierea imaginii articolului: Imagine colorizată de microscopie electronică prezentând polenul unor plante comune precum floarea-soarelui, zorelele, nalba, crinul, ciuboțica-cucului și coada-calului (unitatea de microscopie electronică Dartmouth).

Personalități istorice menționate în articol: Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya al-Razi (865–925), Charles Richet (1850–1935), Paul Portier (1866–1962), Clemens Peter Freiherr von Pirquet (1874–1929), Béla Schick (1877–1967) 

• Subiectul anterior: Descoperirea analitică a vitaminelor în 1906 – Nutrienți auxiliari
• Subiectul următor: Boala Alzheimer în 1906 – Autopsia lui Auguste Deter