Descoperirea analitică a vitaminelor în 1906 – Nutrienți auxiliari

Autorul Kendall Haven scrie: „Suntem etichetați după conținutul de vitamine al alimentelor. În fiecare an cheltuim miliarde de dolari pe suplimente cu vitamine. Descoperirea vitaminelor a revoluționat știința nutriției... și a dus la studiul modului în care funcționează corpul uman”.

În general, vitaminele, necesare organismelor în cantități mici în alimentație, sunt substanțe chimice. Unele vitamine, de exemplu vitamina D, pot să nu fie absolut necesare în dieta umană, deoarece organismul o poate sintetiza când este expus la suficientă lumină solară.

Vitaminele contribuie la reglarea metabolismului și la creștere, având și alte funcții. Unele se leagă de enzime și pot crește viteza reacțiilor chimice. 

Aportul insuficient de vitamine poate provoca boli. De exemplu, puteți consulta articolul „Un tratat despre scorbut în 1753 – Primele milioane salvate de știință”.

Istoria descoperirii vitaminelor este îndelungată și implică numeroși cercetători. Biochimistul Gerald F. Combs Jr. scrie: „Etapa analitică a descoperirii vitaminelor, de fapt chiar cercetarea modernă a nutriției, a început în anii 1890 odată cu identificarea unui model animal pentru beriberi .” Beriberi este provocată de deficitul de vitamina B1 și poate cauza oboseală, ritm cardiac neregulat și, în cele din urmă, deces. În 1897, medicul olandez Christiaan Eijkman a descoperit că găinile hrănite cu orez lustruit (alb), mai scump, prezentau beriberi. Când găinile reveneau la o dietă cu orez brun cu înveliș, își recăpătau sănătatea.

În 1906, Eijkman și medicul olandez Gerrit Grijns au scris într-un articol: „În produsele de lustruire a orezului se găsește o substanță diferită de proteine... Este indispensabilă sănătății, iar lipsa ei provoacă polinevrită nutrițională”. Discuția lor despre o substanță împotriva beriberi, numită ulterior vitamina B1, este unul dintre primele exemple bine cunoscute ale conceptului de vitamină.

În aceeași perioadă, biochimistul britanic Frederick Hopkins a arătat că șoarecii au nevoie de diete care conțin „nutrienți auxiliari” speciali, identificați ulterior ca vitamine.

Există 13 vitamine pentru oameni:

• Liposolubile: A, D, E și K
• Hidrosolubile: B1 (tiamină), B2 (riboflavină), B3 (niacină), B5 (acid pantotenic), B6, B7 (biotină), B9 (acid folic), B12 și C.

Descrierea imaginii articolului: (Microcristale de acid ascorbic, vitamina C, în lumină polarizată)

Personalități istorice menționate în articol: Christiaan Eijkman (1858–1930), Sir Frederick Gowland Hopkins (1861–1947), Gerrit Grijns (1865–1944)

• Subiectul anterior: Genele și determinarea sexului în 1905 – Cromozomii sexuali
• Subiectul următor: Alergiile în 1906 – Reacția exagerată a sistemului imunitar