Burnout sau depresie? Două fundături pentru personalul medical neglijat

Conștientizarea epuizării psihice a medicilor și altor lucrători sanitari crește considerabil. Numărul articolelor științifice publicate pe această temă până acum în 2022 a crescut de 10 ori față de ultimii 20 de ani.

Această creștere a subliniat că problema principală ține mai degrabă de sistemul sanitar decât de individ. Eforturile de a depăși burnoutul, în speranța de a demonstra că nu este o slăbiciune individuală, accentuează adesea diferența puternică dintre burnout și depresie. Totuși, întâlnim frecvent afirmații care sugerează contrariul:

„Echivalarea burnoutului cu depresia transferă responsabilitatea de la locul de muncă la individ.”

„În multe medii profesionale, burnoutul este definit ca un semn de slăbiciune, inadecvare sau chiar boală mintală.”

Asemenea afirmații sugerează că burnoutul este o problemă sistemică ce necesită intervenții sistemice, iar depresia, o problemă individuală care necesită intervenții individuale.  

Există însă neînțelegeri despre depresie. În eforturile de îmbunătățire a condițiilor de muncă ale medicilor, acestea ne descurajează să folosim pe deplin instrumentele de prevenire și tratament al depresiei.

Diferențele dintre burnout și depresie

Distincția, sau lipsa ei, dintre burnoutul și depresia medicilor a provocat adesea dezbateri și confuzie. O parte a confuziei provine din definițiile diferite ale termenului „burnout” în cercetări. O analiză a 182 de studii a constatat că expresia „burnout la medici” avea 142 de definiții diferite.

Cel mai utilizat instrument de diagnostic și evaluare este Inventarul Maslach pentru burnout, care punctează trei domenii:

• epuizarea emoțională,
• depersonalizarea (detașarea) și
• reducerea sentimentului de realizare personală.

Epuizarea emoțională, componenta principală, este mai puternic asociată cu simptomele depresive decât cu celelalte două componente ale burnoutului.

În contrast cu ideea că burnoutul este un fenomen exclusiv profesional, stresul ocupațional este principalul factor care împinge medicii spre depresie. Un exemplu: înainte de începerea pregătirii, medicii în formare au o prevalență a depresiei similară celei din populația generală de tineri. Imediat după începerea pregătirii, ratele depresiei cresc de cinci ori. Această creștere dramatică sugerează că depresia este produsă de condițiile practicii medicale, mai degrabă decât de factori individuali.

Factorii profesionali și neprofesionali care pot anticipa depresia, precum volumul de muncă, mediul profesional, sănătatea mintală și trăsăturile personale, sunt aproape identici cu cei care anticipează burnoutul. Importanța lor este, de obicei, similară pentru ambele. Cercetătorii trebuie să continue evaluarea posibilității de a le distinge semnificativ. Până acum, afirmațiile că depresia și burnoutul au declanșatori fundamental diferiți nu sunt susținute de dovezi.

Intervenții pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și a calității vieții medicilor

Din presupunerea că suferința medicilor este sistemică sau ambientală se trage adesea concluzia că intervențiile individuale au un rol minim. Totuși, chiar dacă principala cauză este sistemică, intervențiile individuale pot fi aplicate în multe situații. Dacă oamenii dezvoltă cancer pulmonar prin expunere profesională la azbest, prima prioritate este eliminarea azbestului toxic. Nimeni nu concluzionează însă că nu au nevoie de tratament individual fiindcă boala vine de la serviciu. Similar, deși îmbunătățirea mediului profesional este esențială pe termen lung, creșterea accesului la intervenții individuale eficiente și utilizarea lor sunt cruciale pentru cei deja afectați.

Intervențiile actuale și propuse pentru burnout vizează în primul rând sistemul sanitar, în timp ce multe intervenții eficiente pentru depresie sunt individuale. Acestea includ nu doar medicamente psihiatrice, ci și abordări preventive și terapeutice bazate pe dovezi, adaptate naturii și severității suferinței medicului.

Mai ales, identificarea și tratarea depresiei pot reduce riscul de suicid la medici. Din păcate, când li se spune că trebuie să se considere epuizați, nu deprimați, aceștia nu tind să caute, să acceseze și să aplice intervențiile individuale care le-ar putea îmbunătăți starea.

Cercetările despre burnoutul medicilor au crescut conștientizarea problemei. Totuși, au dus și la insistența că burnoutul nu este vina individului, că este necesară o schimbare sistemică și la accentuarea diferențelor majore dintre burnout și depresie.

Consecințele nedorite includ stigmatizarea suplimentară a problemelor mintale, consolidarea barierelor în calea îngrijirii și utilizarea incompletă a intervențiilor eficiente pentru depresie. Dacă vrem să ameliorăm suferința medicilor, trebuie să încetăm întărirea stigmatului bolilor mintale în încercarea de a combate stigmatul burnoutului.

Extinderea reformelor pentru a include mai larg depresia și sănătatea mintală nu va reduce urgența reformei sistemului sanitar. Dimpotrivă, va crește șansa medicilor aflați în dificultate de a accesa intervențiile individuale existente, bazate pe dovezi. Cunoașterea depresiei și a factorilor săi sistemici poate identifica și țintele reformei. Astfel putem face medicina mai sănătoasă pentru medici și pacienți.