Călătoria tratamentului tumorii cerebrale – povestea lui Parminder

Tratamentul tumorilor cerebrale nu este de obicei ușor. De aceea, cercetarea lor are o prioritate aparte. Să citim chiar din cuvintele ei călătoria terapeutică a tinerei Parminder, a cărei boală a recidivat după tratament:

Când i s-a spus prima dată despre tumora cerebrală, Parminder a râs. Nu credea că este adevărat și a povestit astfel ce a urmat:

Tatăl meu era lângă mine în cameră și mi-a spus să nu râd și să iau medicul în serios. Nu puteam, mi se părea imposibil. Aveam 28 de ani și mă trezeam zilnic cu o durere de cap îngrozitoare, senzații ciudate de déjà-vu și gust metalic în gură. A durat câteva săptămâni. Credeam că este din cauza plombelor și am mers la dentist, care a propus radiografie. Nu știam ce va urma și i-am spus o minciună pe tehnician. I-am spus că mă lovisem la cap de măsuța de cafea și de aceea mă durea. Era o minciună, aveam nevoie doar să mă înțeleagă cineva. A adus medicul și au ascultat atent. A doua dimineață mi-au făcut CT. Familia a venit și ea și am primit vești nu prea bune.

- Momentul în care timpul se oprește: DIAGNOSTICUL DE CANCER!

De ce eu?

La început eram în șoc. Apoi am fost furioasă; de ce eu? mă întrebam. După explicații, medicii au acționat foarte repede. Nu știau dacă formațiunea din cap era canceroasă, dar știau că este o tumoră cerebrală și trebuia scoasă cât mai curând.

Am ajuns la Charing Cross Hospital cu steroizi și medicamente împotriva crizelor epileptice. Gustul metalic ciudat era un semn al crizelor, parcă mai trăisem asta.

Steroizii mi-au crescut enorm apetitul. Mama mergea zilnic la supermarket pentru mine, fiindcă nu mă puteam opri din mâncat! După câteva săptămâni am fost operată.

Operația a durat 8 ore, cele mai lungi 8 ore din viața familiei mele.

Au îndepărtat 70% din tumoră și au trimis-o la analiză. Am stat 10 zile în spital și mă simțeam foarte îngrădită.

Am fost chemată pentru discutarea rezultatelor. În scrisoare am văzut cuvântul «oncologie» și am știut că este cancer. Mi-au spus că am astrocitom de gradul 3 . Acest lucru crescuse în capul meu un an întreg.

Milkshake și hotdog

Diagnosticul a venit în ultimele luni din 2011. Dar, fiind Crăciunul, mi s-a spus că era mai bine să încep tratamentul după anul nou. Aveam să primesc 6 săptămâni de radioterapie și chimioterapie fără nicio pauză.

Chimioterapia a fost dificilă. În fiecare dimineață luam pe stomacul gol 5 comprimate de temozolomidă. Mi s-a spus să nu ating medicamentul cu mâna goală, așa că trebuia să duc flaconul direct la gură.

Încercam doar să închid ochii și să îmi imaginez o insulă tropicală.

La prima chimioterapie am avut o stare bună. Acasă îmi era incredibil de foame și am făcut un sandviș rulat. Nu înțelegeam de ce se plâng oamenii de boală. Dar vorbisem prea devreme. După 20 de minute am început să vărs tot ce mâncasem. Medicamentele începeau să acționeze, iar apoi am avut frecvent greață.

Temozolomida a provocat și o reacție alergică puternică. Fața s-a înroșit și a reacționat intens; am fugit la spital, unde au controlat rapid situația cu antihistaminice perfuzabile. Chimioterapia provoca somnolență continuă și nu prea puteam mânca. Doar două lucruri toleram: milkshake și hotdog.

La Charing Cross Hospital primeam și radioterapie pe lângă chimioterapie. Trebuia să folosesc o mască specială. O puteam lua peste tot cu mine pentru o perioadă între jumătate de oră și o oră. Nu era prea rău. Închideam ochii și îmi imaginam o insulă tropicală. Părul nu a fost prea afectat, căzuse doar în dreapta capului și puteam ascunde bine.

Acel efect neașteptat

După tratamentul de 6 săptămâni, o nouă scanare a arătat o parte de tumoră rămasă. Așa că am mai avut 3 luni de chimioterapie. După altă scanare, medicul a spus că boala se ameliorase. Eram în culmea bucuriei.

Apoi am făcut scanări la fiecare 3 luni, ulterior la fiecare 6 luni și anual.

La controale, am fost șocată să aflu că steroizii îmi afectaseră șoldul drept. Aveam necroză avasculară, adică alimentare insuficientă cu sânge a osului șoldului. Acum aproximativ 5 ani mi s-a spus că aș putea avea nevoie de proteză. Însemna și că, dacă voiam copii, nu puteam naște natural, ci prin cezariană. Nu mă așteptasem la nimic din acestea.

Știam totul despre reacțiile steroizilor, precum foamea și umflarea feței, dar nimeni nu îmi spusese că poate apărea un asemenea efect.

Am trăit din nou déjà-vu

Era 2012 când am înțeles totul clar. Din păcate, la începutul acestui an au reapărut durerile de cap și gustul ciudat. O nouă scanare a descoperit recidiva.

De obicei nu plâng niciodată, dar de data aceasta am fost copleșită de lacrimi. Apoi mi-am revenit și am întrebat: «Cum reparăm de data aceasta?» Eram pregătită de operație. Mi-au spus că, fiind depistată precoce, chirurgul poate îndepărta întreaga tumoră în siguranță.

Nu sunt o persoană care își plânge de milă

A doua operație a fost mult mai grea, dar după aproximativ 2 săptămâni am continuat să lucrez. Nu stau de obicei să îmi plâng de milă. Însă voi mai avea nevoie de chimioterapie, deoarece medicii nu au putut scoate chirurgical 2 părți mici ale tumorilor.

În săptămânile de chimioterapie voi lucra de acasă, ca să pot dormi când am nevoie. Colegii sunt foarte înțelegători și cred că pot reveni foarte repede la muncă.

Viața este foarte scurtă

Cel mai mult mă ajută sprijinul familiei și prietenilor. Ei mă fac să continui lupta și să nu renunț.

A trebuit să trăiesc din nou boala și am înțeles că viața este foarte scurtă și trebuie să te bucuri. Am o listă: safari în Africa, scufundări pentru rechini la Cape Town și aurora boreală. Am învins o dată, așa că o voi face din nou. Mai am multe de făcut. 

Subiecte conexe:

• Noutăți în tratamentul tumorilor cerebrale – 2017 și 2018
• Toate poveștile noastre care oferă speranță