Chimioterapia și medicamentele inteligente

Chimioterapia, numită uneori și «chimio», este un tip de tratament al cancerului care utilizează medicamente pentru a omorî celulele canceroase.

Creșterea și înmulțirea rapidă caracterizează celulele canceroase. Chimioterapia le oprește sau încetinește creșterea și înmulțirea. Totuși, poate afecta și celulele normale care se înmulțesc rapid, provocând reacții adverse precum diareea sau căderea părului.

Chimioterapia și dincolo de ea: medicamente inteligente țintite

Terapiile țintite au apărut prin cunoașterea moleculară a celulei canceroase și a căilor intracelulare de semnalizare a creșterii și prin reușita de a bloca, din interiorul și exteriorul celulei, semnalele care stimulează aceste căi, folosind medicamente diferite. Succesele cele mai remarcabile au fost în adenocarcinomul pulmonar. Tratamentele dezvoltate pentru aceste etape sunt numite «terapii țintite sau medicamente inteligente».

În carcinogeneză, procesul de formare a cancerului, cauza fundamentală a căilor de semnalizare care cresc necontrolat dezvoltarea este reprezentată de mutațiile genetice.

Identificarea lor este extrem de importantă pentru a stabili ce tratament va fi benefic fiecărui pacient.

Pe măsură ce înțelegem căile moleculare și modificările anormale, mutațiile, numărul medicamentelor țintite specifice acestora crește. Ele au prelungit viața și au îmbunătățit calitatea vieții pacienților în stadiu metastatic. Supraviețuirea limitată obținută prin chimioterapie în aceste stadii se prelungește semnificativ la pacienții eligibili pentru terapii țintite.

Modificările moleculare specifice celulei canceroase sunt evidențiate prin analize ale DNA-ului tumoral. La pacienții diagnosticați, identificarea mutațiilor, deci a eligibilității pentru medicamente țintite, se face pe două căi. Prima constă în teste moleculare efectuate pe țesutul tumoral, prelevat de la pacient prin biopsie. A doua constă în metode a căror fiabilitate și utilizare au crescut în ultimii ani, biopsiile lichide,acestea fiind cealaltă cale. Testele se fac dintr-o probă de sânge, fără biopsie tisulară. Identificând DNA-ul tumoral circulant, caută mutații potrivite terapiilor țintite. Biopsia lichidă evită rebiopsierea, mai ales la pacienții deja biopsiați care nu mai au suficient țesut disponibil.

La pacienții neeligibili pentru terapia țintită după aceste analize, este preferată chimioterapia. Un progres important din ultimii ani a avut loc și în imunoterapie, acesta fiind un alt domeniu. Medicamentele care elimină o formă de insensibilitate sau orbire a apărării pacientului față de celula canceroasă au creat entuziasm după 2012 și, după rezultate reușite, au primit aprobarea Administrației americane pentru medicamente (FDA), pentru tratamentul melanomului malign cutanat, cancerului pulmonar non-microcelular, cancerului renal, limfomului Hodgkin, cancerelor de cap și gât și cancerului vezical. În prezent sunt recomandate pacienților care au primit prima serie de chimioterapie fără răspuns suficient sau la care boala a progresat ulterior, chiar dacă răspunseseră. Cercetările privind utilizarea ca primă alegere la pacienții nou diagnosticați continuă. Primele studii privind succesul atât singure, cât și în combinație cu chimioterapia au fost publicate și considerate promițătoare.

Cel mai important dezavantaj este costul extrem de mare. Multe țări nu le-au putut include la rambursare, din cauza prețurilor și a temerii că vor amenința economia națională.

Cancerul diferă între tipuri, dar și același tip diferă între persoanele afectate. Toleranța la tratament și bolile asociate sunt diferite la fiecare individ. Mai ales creșterea opțiunilor terapeutice, diferențele tumorale și individuale au condus la selectivitate în tratament și dezvoltarea terapiilor personalizate.

În imagine puteți găsi medicamentele anticanceroase țintite aprobate de Administrația americană pentru Alimente și Medicamente, FDA. Este remarcabil că multe au primit aprobarea în 2010 sau ulterior, un alt semn al accelerării progreselor în medicina cancerului. Notă: deși fiecare țară are mecanisme proprii de aprobare, autorizare și rambursare pentru medicamentele noi, instituția de referință mondială este FDA.

Istoria, pentru o mai bună înțelegere a chimioterapiei și cancerului

Cancerul continuă să existe printre noi astăzi, la fel ca acum mii sau chiar milioane de ani. La 5 iulie 2016, Nature a publicat un studiu, în care a fost descoperită o tumoră într-o fosilă de dinozaur; acesta este primul caz cunoscut de cancer, de acum aproximativ 70-80 de milioane de ani. Primul cancer uman este unul osos, de acum aproximativ 1.6 milioane de ani. Astăzi însă se vorbește despre cancer ca despre o boală a lumii moderne și se crede că amenință omenirea mai mult decât în trecut. Viața medie mai scurtă din trecut și numărul limitat al înregistrărilor statistice scrise fac dificil un verdict ferm.

Deoarece cancerul precedă chiar istoria omenirii, și eforturile de a-l trata trebuie să aibă o istorie considerabilă. Încercările de îndepărtare prin tăiere, chirurgie, a tumorilor superficiale sau de tratare prin cauterizare, hipertermie, datează de acum aproximativ 5 mii de ani.

Utilizarea produselor vegetale sau substanțelor chimice, precum cupru, plumb, sulf, arsenic, pentru tratarea cancerului poate fi descrisă drept cele mai primitive metode de chimioterapie, departe de eficacitate și încă neevoluate complet.

Odată cu chirurgii europeni din secolul 17, cancerul a încetat să mai fie o afecțiune de neatins. Termenul «hematologie» a fost utilizat pentru prima dată în 1743 de Thomas Schwenke. Celulele sanguine au fost descrise la sfârșitul secolului 17 și în secolul 18. Eritrocitele, de Anton von Leeuwenhoek (1632-1723), în 1674; leucocitele, de Joseph Lieutaud (1703-1780), în 1749; limfocitele, de William Hewson (1739-1774), în 1774.

Rezultatele savanților menționați în vremurile când microscopul nu era încă utilizat sunt uimitoare. Inventat de Zaharias Jansen în 1590, microscopul și-a completat evoluția istorică prin Kepler în 1611, Chistiaan Huygens în 1684 și apoi Ernst Abbe (1804-1903), fiind utilizat medical abia la începutul secolului 19, de foarte puțini medici. Până atunci se credea că bolile apar prin modificarea consistenței și elasticității organelor solide, patologie solidistă, sau dezechilibrul fluidelor corporale, patologie umorală. Ideea că infiltrarea măduvei osoase și altor țesuturi de celule sanguine prin proliferare neoplazică provoacă leucemia nu exista încă.

În Anglia, în 1802, Societatea pentru Cercetarea Naturii și Vindecării Cancerului, Society for Investigating the Nature and Cure of Cancer, a formulat întrebări precum «Care sunt semnele diagnostice?», «Care sunt cauzele?», «Este cancerul o boală primară sau se dezvoltă din alte boli?» și «Este ereditar?».

Izolarea în 1950 a hidrocarburii carcinogene din fumul de tutun, demonstrarea frecvenței crescute a cancerelor orale și esofagiene la bărbații indieni care mestecă betel, arborele de piper, și identificarea relației dintre peștele afumat și cancerul gastric în Japonia au arătat influența obiceiurilor de viață asupra cancerului.

Una dintre caracteristicile cele mai tipice ale cancerului este creșterea frecvenței odată cu vârsta. Observația că este mai ales boală a bătrâneții datează din vremea lui Hipocrate, născut în 460 î.Hr. în Kos și decedat în 370 î.Hr. la Larissa. Creșterea duratei medii a vieții și îmbunătățirea condițiilor de trai explică sporirea frecvenței cancerului.

Descoperirea chimioterapiei

Un punct de cotitură al istoriei cancerului este descoperirea chimioterapiilor moderne. În anii 1950, presa a început să anunțe eficacitatea unor plante în cancer. Interesant, și astăzi tratamentul cu plante poate deveni subiect popular ca și cum ar fi o idee nouă... Antibioticul puromicină, produs sintetic, s-a dovedit eficient împotriva cancerului mamar în experimente animale (1954).

Lissauer a arătat în 1865 că arsenicul, utilizat prima dată de Thomas Fowler în 1786 pentru febră și cefalee, trioxid de arsenic %1, soluția Fowler, era benefic în unele forme cronice de leucemie,un tip de cancer sanguin. După tratament, splina s-a micșorat, leucocitele au scăzut și anemia s-a ameliorat. Acesta este considerat primul pas în tratamentul citotoxic, marcând începutul său.

Chimioterapiile sunt medicamente citotoxice, adică omoară celulele. Ținta lor este oprirea creșterii și înmulțirii celulare. Celulele canceroase cresc și se înmulțesc în general rapid, de aceea chimioterapia este eficientă în cancer.

Tratamentul leucemiilor cronice cu arsenic a continuat până când radioterapiaa început să fie utilizată în 1903. La opt ani după descoperirea razelor X de William Roentgen în 1895, radioterapia a fost aplicată leucemiei de Nicholas Senn (1903).

Descoperirea chimioterapiei utilizate în leucemie și multe cancere a avut loc la începutul anilor 1940

În al II-lea Război Mondial, după scufundarea unei nave cu 100 de tone de iperită, gaz muștar, cercetarea dr. Alexander din 1943 a constatat leucopenie, scăderea globulelor albe, la soldați. În același an, Dougerty și White au descoperit că steroizii provoacă limfopenie. Observațiile au deschis calea testării reușite a unuia dintre compușii gazului muștar, muștarul azotat,în tratamentul limfomului, unde a fost încercat cu succes.

La scurt timp după descoperirea muștarului azotat a fost identificată aminopterina, capabilă să producă remisie completă în leucemiile acute ale copilului și care acționează împotriva vitaminei acid folic, esențială diviziunii celulare. Ea blochează o substanță chimică critică pentru copierea DNA și este precursoarea medicamentului utilizat larg astăzi în cancer, metotrexat,acesta fiind succesorul său. Succesul chimioterapiei în cancerele sanguine a ridicat imediat întrebarea eficacității în cancerele altor organe, solide, iar studiile au început rapid în anii 1950. De exemplu, cisplatin, un analog al platinei, a adus vindecare apropiată de %100, mai ales precoce, în cancerul testicular extrem de letal. Au început descoperirile de medicamente care inhibă diverse etape ale creșterii și înmulțirii celulare. Astfel, era chimioterapiei în tratamentul cancerului a început.

Progresele chimioterapiei pot fi împărțite în trei perioade:

1. Perioada 1946-1960: În această perioadă, în general pe baze experimentale, s-au dezvoltat chimioterapia cu un singur medicament și medicamente eficiente noi și s-au stabilit toxicitatea, performanța și dozele optime tolerate.
2. Perioada 1960-1970: Cunoștințele de cinetică celulară s-au dezvoltat. Conceptele cinetice au intrat în chimioterapia clinică. Au apărut primele progrese în chimioterapia combinată. Rezultatele semnificative în leucemie au devenit evident mai numeroase.
3. Perioada din 1970 până astăzi: Conceptul chimioterapiei combinate s-a dezvoltat. Cooperarea între chirurgie, radioterapie și chimioterapie a crescut. Evoluția imagisticii a facilitat stabilirea planului terapeutic. Oncologia medicală, ca specialitate, s-a dezvoltat.