Ce anticoagulant este mai eficient pentru reducerea riscului de tromboembolism în cancer?

Tromboembolismul venos (VTE) este o afecțiune produsă de formarea cheagurilor în vasele de sânge. Cele mai frecvente forme sunt tromboza venoasă profundă (DVT), cheaguri care apar de obicei la nivelul picioarelor, și embolia pulmonară (PE), în care cheagurile ajung la plămâni. VTE apare adesea din cauza imobilității sau a unor boli. Este o afecțiune gravă, deoarece embolia pulmonară poate pune viața în pericol.

Importanța VTE în cancer

VTE reprezintă o problemă importantă la pacienții cu cancer deoarece riscul lor este mai mare decât în populația generală. Cancerul poate produce el însuși o stare de hipercoagulabilitate (coagulare crescută a sângelui), iar unele tratamente oncologice pot crește și mai mult riscul. În plus, apariția VTE complică adesea tratamentul și reduce calitatea vieții. Studiile efectuate în întreaga lume au constatat că între 4% și 20% dintre pacienții cu cancer dezvoltă VTE.

De aceea, gestionarea riscului de VTE la pacienții cu cancer este extrem de importantă și are un rol major în îngrijirea acestora. Totuși, cea mai bună strategie rămâne controversată și sunt necesare cercetări suplimentare. Articolul prezintă un studiu recent care compară eficacitatea diferitelor anticoagulante utilizate pentru gestionarea acestui risc.

Ce anticoagulant?

La pacienții cu cancer, anticoagulantele orale directe (DOAC) ar putea avea riscuri mai mici de tromboembolism venos (VTE), hemoragie majoră și deces decât heparina cu greutate moleculară mică (LMWH). Concluzia provine dintr-o analiză amplă publicată la 24 iulie 2023 în JAMA Network Open. Studiul poate oferi medicilor și pacienților repere pentru gestionarea riscului de VTE în timpul tratamentului oncologic.

Anticoagulantele orale directe sunt un tip de anticoagulante administrate oral, care acționează direct asupra factorilor de coagulare. Sunt prescrise de obicei persoanelor cu risc de formare a cheagurilor sau care au deja cheaguri. Dabigatran (Pradaxa), rivaroxaban (Xarelto), apixaban (Eliquis) și betrixaban (Bevyxxa) sunt exemple. Fiecare acționează asupra unei anumite etape a coagulării.

Detaliile studiului

Acest studiu retrospectiv de cohortă include date din dosarele electronice OptumLabs și cuprinde adulți cu cancer și VTE acut.

Pacienții au fost clasificați după anticoagulantul prescris în cele 30 de zile de la debutul VTE: DOAC, LMWH sau warfarină (coumadin).

Urmărirea pacienților a continuat până la sfârșitul tratamentului. Recurența VTE și decesul din orice cauză au fost principalele criterii de eficacitate; evenimentele hemoragice majore și localizarea hemoragiei au fost principalele criterii de siguranță.

În analiză au fost incluși 5100 de pacienți (vârsta medie, 66,3); majoritatea (69,8%) erau albi, 15,7% erau negri și 7,6% hispanici. Pacienții aveau diferite cancere, inclusiv pulmonare, colorectale, ginecologice și urologice.

Aproximativ jumătate dintre pacienți (49,3%) primiseră DOAC, 29,2% LMWH și 28,6% warfarină.

Rezultate

• Comparativ cu DOAC, LMWH și warfarina au crescut riscul de recurență a VTE (raportul de hazard [HR], 1,47 și, respectiv, 1,46).

„Raportul de hazard” (HR) arată cât de mult este riscul producerii unui eveniment (aici, recurența VTE) într-un grup (aici, utilizatorii LMWH sau warfarinei) față de grupul de control (aici, cei tratați cu DOAC).

Dacă HR este mai mare de 1, riscul evenimentului este mai ridicat în grupul experimental decât în cel de control. De exemplu, HR 1,47 arată că pacienții care folosesc LMWH au un risc de recurență a VTE cu 47% mai mare decât cei tratați cu DOAC. Similar, HR 1,46 indică un risc cu 46% mai mare pentru pacienții care folosesc warfarină față de cei tratați cu DOAC.

• Utilizarea LMWH a fost asociată cu un risc mai mare de hemoragie majoră (HR, 2,27) și de deces din orice cauză (HR, 1,61) față de DOAC; mortalitatea nu a fost semnificativ diferită între warfarină și DOAC (HR, 1,19; 95% CI, 0,85 - 1,68).
• Față de pacienții care primeau DOAC, cei care primeau LMWH au avut un risc mai mare de spitalizare pentru hemoragie majoră, gastrointestinală și intracraniană (cerebrală) (HR, 2,27, 1,72 și, respectiv, 2,72).
• Riscurile de spitalizare pentru hemoragie majoră, gastrointestinală și intracraniană au fost similare între pacienții care primeau warfarină și DOAC (HR, 1,12, 1,03 și, respectiv, 1,04).

Ce ar trebui să înțelegem din acest studiu?

Rezultatele studiului, în concordanță cu studiile clinice recente, confirmă eficacitatea și siguranța generală ale anticoagulantelor orale directe (DOAC) în tratamentul pacienților cu cancer. În plus, a apărut o asociere care indică tendința utilizării DOAC de a reduce mortalitatea din orice cauză. Datele reprezintă o resursă importantă pentru decizii informate luate de clinicieni împreună cu pacienții și contribuie la dezvoltarea ghidurilor clinice pentru tratamentul VTE la persoanele cu cancer.