Darul unui bărbat aflat pe moarte pentru soția sa – gazonul artificial

Poveștile noastre ne fac unici, iar a asculta și a auzi ce ne povestește un pacient reprezintă esența artei medicinei și a celorlalte servicii medicale. Dacă suntem deschiși să ascultăm cu inima, fiecare poveste ne poate învăța ceva nou. Profesorul de Oncologie Medicală, Dr. David Kerr de la Universitatea Oxford, a descris într-un videoclip conversația cu un pacient, iar noi am dorit să o împărtășim în scris, folosind propriile cuvinte ale Dr. Kerr.

Acest pacient suferă de o formă avansată, metastatică de cancer colorectal, iar eu îl îngrijesc de ani de zile; în multe privințe reprezintă temelia clinicii noastre. Dar intră în ultima repriză, în ultimul tur, acum că tratamentul convențional a eșuat. Nu mai este interesat de alte tratamente experimentale sau de participarea la studii clinice și se simte foarte confortabil în prezent. Are un status de performanță bun, se descurcă cu majoritatea lucrurilor, chiar dacă la un nivel relativ redus, și are o calitate bună a vieții.

Astăzi am avut o conversație cu totul neobișnuită despre grădina sa, de care este foarte mândru. În toți anii în care a fost pacientul meu, aceasta a fost o temă recurentă: cum mai este grădina? Vorbim despre schimbarea anotimpurilor și despre înțelegerea religioasă că toate au timpul lor – am putea spune anotimpuri pentru toți oamenii.

Acum a făcut un lucru remarcabil cu această grădină. A înțeles că mai are luni de trăit și, pentru a pregăti întreținerea grădinii, a săpat și a scos gazonul său drag. Pentru cei dintre dumneavoastră care nu sunteți din Regatul Unit, există ceva deosebit de relevant și important legat de gazon pentru un gentleman englez de o anumită vârstă. Oricum, a scos gazonul și l-a înlocuit cu un fel de AstroTurf (un tip de gazon artificial). Ce lucru extraordinar de făcut.

Ani de zile s-a ocupat de acest gazon și probabil a arătat mai multă iubire grădinii decât familiei. Citez acum propriile sale cuvinte, în loc să presupun acest lucru. Iar acest ultim pas a fost un mod de a face grădina mare mai ușor de întreținut pentru soția sa, după ce el va pleca. Poate că este ceva în natura neschimbătoare, eternă a gazonului artificial. Astfel, vorbea cu lirism despre el și despre felul în care îi va face viața mai ușoară soției.

„Dar soția dumneavoastră nu a avut nimic de spus în această privință?”, am întrebat.

Poate că s-ar fi gândit la el de fiecare dată când ar fi tuns iarba. Poate că gazonul viu ar fi putut rămâne o amintire durabilă despre cine era și ce făcea. Dar nu, nu, amândoi au decis că își doresc ceva eficient și ușor de întreținut, care, în unele privințe, să dureze mai mult; revenim la sentimentele acestor amintiri eterne și așa continuă lucrurile.

Conversația cu pacientul meu mi-a adus un zâmbet: posibilitatea de a renunța la ceva drag, la gazonul său viu, ca act de iubire. Într-un fel, este un omagiu sau o comemorare pentru el – nu o piatră funerară, o statuie, o cruce creștină complicată ori alt simbol religios pe care l-am putea urma, ci simplitatea neschimbătoare a unui gazon artificial. Aceasta îl rezuma pe el și iubirea sa pentru soție.

Oare ce ați face dumneavoastră? Ce doriți să lăsați în urmă? Ce simboluri durabile de comemorare ați vrea să lăsați pentru soțul sau soția, familia și persoanele dragi? Povestea gazonului artificial al lui Steve vă poate determina și pe dumneavoastră, ca și pe mine, să vă puneți aceste întrebări.