Ghipsul de Paris în 1851 — un mare pas în vindecarea oaselor

În romanul de succes Harry Potter și Piatra Filozofală, doamna Pomfrey, vindecătoarea care conduce infirmeria de la Hogwarts, folosește o vrajă care unește și repară aproape instantaneu oasele fracturate de la încheietura unui elev. Ce bine ar fi dacă vindecarea fracturilor ar fi la fel de ușoară și pentru oamenii obișnuiți!

De mii de ani, vindecătorii au încercat să stabilizeze membrele pentru a permite consolidarea fracturilor. De exemplu: 

• egiptenii antici foloseau atele de lemn învelite în pânză de in,
• indienii antici foloseau atele de bambus,
• iar medicii arabi din vechime utilizau var obținut din scoici și albușuri de ou pentru întărirea bandajelor. 

În Europa medievală, fracturile erau uneori tratate de persoane cunoscute drept îndreptători de oase. De obicei veterinari sau fierari fără pregătire medicală formală, aceștia repoziționau manual oasele fracturate.

Un progres important a avut loc când chirurgul militar olandez Antonius Mathijsen a început, în 1851, să utilizeze ghips de Paris pentru stabilizarea oaselor fracturate. Denumirea sa chimică este sulfat de calciu hemihidrat , iar materialul se obține prin încălzirea gipsului, un mineral moale numit sulfat de calciu dihidrat. Denumirea de ghips de Paris provine de la marile zăcăminte de gips din apropierea capitalei Franței. Adăugarea apei la pulberea rezultată declanșează o reacție exotermă, cu degajare de căldură, care produce un material foarte rezistent. 

Mathijsen umezea bandajele și le înfășura în jurul regiunii afectate, realizând o “atelă” cu formă potrivită, care menținea oasele în poziție în timpul vindecării. Cunoscând lucrările lui Mathijsen, medicul rus Nikolay Pirogov a fost primul care a folosit ghipsul de Paris în scop terapeutic în timpul Războiului Crimeii (1853-1856). Pirogov utiliza pânze groase îmbibate cu ghips de Paris, pe care le umezea chiar înaintea aplicării.

Ghipsul de Paris a fost folosit pe scară largă până în anii 1980, când a fost înlocuit în țările dezvoltate de materiale ușoare din fibră de sticlă. 

Vindecarea unei fracturi se realizează prin cooperarea celulelor numite fibroblaste, care formează colagen, condroblaste, care formează cartilaj, și osteoblaste, care formează os.

Descrierea imaginii articolului: Aplicarea unor aparate ghipsate unui soldat din Regimentul 163 de Infanterie, rănit de explozia unei mine japoneze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Masa ortopedică a fost construită folosind țevi japoneze, tije de muniție și o bucată din parbrizul unui vehicul.

Personalitățile istorice menționate în articol: Antonius Mathijsen (1805–1878), Nikolay Ivanovich Pirogov (1810–1881)

• Subiectul anterior: Oftalmoscopul în 1850 — o poartă spre universul ochiului
• Subiectul următor: Acul hipodermic în 1853 — inventarea seringii