Imunoterapie înaintea operației în sarcomul pleomorf – Rezultatele pembrolizumabului

Sarcoamele de țesuturi moi sunt tumori maligne care provin din țesuturile conjunctive extrascheletice, inclusiv din sistemul nervos din afara creierului și măduvei spinării. Pot apărea oriunde, dar sunt mai frecvente la membre, în special la picioare.

Chimioterapia sistemică este o componentă standard a tratamentului unor sarcoame întâlnite mai ales la copii, precum rabdomiosarcomul, sarcomul Ewing și sarcomul osteogenic. Sarcoamele de țesuturi moi ale adulților sunt însă de obicei mai puțin sensibile la chimioterapie decât cele pediatrice. În timp ce rabdomiosarcomul și sarcomul Ewing răspund bine la copii, leiomiosarcomul și sarcomul pleomorf al adulților pot fi mai rezistente. Prin urmare, tratamentele locale, precum chirurgia și radioterapia, sunt frecvent prioritare. Totuși, tratamentul optim înaintea și după operație pentru sarcoamele precoce ale adulților, precum leiomiosarcomul, liposarcomul, sarcomul sinovial și cel pleomorf, precum și rolul imunoterapiei în aceste cancere nu sunt încă pe deplin clarificate.

Importanța sarcomului pleomorf

Sarcomul pleomorf este o tumoră agresivă de țesuturi moi, întâlnită mai ales la adulții vârstnici, cu diferite tipuri celulare și creștere neregulată. Apare frecvent la membre și în retroperitoneu, în spatele cavității abdominale. Este rar și reprezintă 5-10% dintre sarcoamele de țesuturi moi. Se deosebește prin celulele nediferențiate și aspectul microscopic heterogen, fără o origine tisulară specifică identificabilă.

De ce tratament înaintea operației?

Sarcoamele de țesuturi moi, în special sarcomul pleomorf nediferențiat (UPS) al membrelor și tumorile similare, necesită un tratament dificil din cauza agresivității și ratei ridicate de metastaze . Aproximativ jumătate dintre sarcoamele localizate cu risc ridicat dezvoltă metastaze, afectând grav supraviețuirea. Deși abordările tradiționale se concentrează pe chirurgie și radioterapie, imunoterapia începe să extindă opțiunile.

Studiul Lancet

La 23 noiembrie 2024, în THE LANCET a fost publicat studiul SU2C-SARC032 , care analizează modul în care pembrolizumabul, imunoterapie anti-PD-1, asociat cu radioterapia neoadjuvantă, înaintea operației, și chirurgia influențează supraviețuirea fără boală în sarcomul pleomorf nediferențiat. Rezultatele ar putea schimba regulile tratamentului sarcoamelor de țesuturi moi.

Designul studiului

Studiul clinic randomizat, deschis, a inclus pacienți cu sarcom pleomorf nediferențiat sau liposarcom pleomorf/dediferențiat în stadiul III, din 20 de centre academice din Australia, Canada, Italia și SUA. Au fost constituite două grupuri:

• Grupul de control: Radioterapie neoadjuvantă urmată de operație.

• Grupul experimental: Pembrolizumab neoadjuvant, în total trei cicluri înaintea, în timpul și după radioterapie, urmat de operație și pembrolizumab postoperator.

Pembrolizumabul a fost administrat intravenos, 200 mg la fiecare trei săptămâni, cu cel mult 14 cicluri de tratament adjuvant.

Rezultate

Între 18 noiembrie 2017 și 14 noiembrie 2023, studiul a inclus 143 de pacienți . Urmărirea mediană pentru cei 127 de pacienți din analiza modificată conform intenției de tratament a fost de 43 de luni.

• Supraviețuirea fără boală la 2 ani: În grupul experimental, 67% (interval de încredere 90% CI 58-78), față de 52% în grupul de control (interval de încredere 90% CI 42-64).

• Riscul de progresie a bolii: Față de grupul de control, în grupul cu pembrolizumab riscul progresiei a fost cu 39% mai mic (HR: 0,61; 90% CI 0,39-0,96).

• Efecte adverse: Efectele adverse de grad ≥3 au apărut la 56% în grupul experimental și la 31% în grupul de control.

Comentarii și concluzii

Rezultatele arată că adăugarea pembrolizumabului la chirurgie și radioterapie îmbunătățește semnificativ supraviețuirea fără boală în sarcoamele de țesuturi moi ale membrelor. Abordarea este însă asociată și cu efecte adverse grave. În special cele de grad ≥3 trebuie luate în considerare la alegerea tratamentului.

Aspecte importante pentru decizia clinică

• Efecte pe termen scurt și lung: Urmărirea mediană a fost de 43 de luni. Sunt necesare date suplimentare pentru a clarifica efectul asupra supraviețuirii globale pe termen lung.

• Importanța compatibilității pacient–tratament: Costul, administrarea și efectele adverse ale imunoterapiei impun o discuție detaliată între pacient și medic.

• Gestionarea efectelor adverse: Identificarea și gestionarea precoce sunt esențiale pentru succesul tratamentului.

În concluzie,  SU2C-SARC032 arată că pembrolizumabul este o opțiune promițătoare pentru sarcoamele de țesuturi moi. Eligibilitatea depinde însă de factorii individuali. Beneficiile și riscurile trebuie evaluate amplu, iar decizia luată împreună cu pacientul. Odată cu datele de supraviețuire pe termen lung, strategia ar putea ocupa un loc important în tratamentul sarcoamelor cu risc ridicat.