Lobotomia, 1946 – intervenția asupra conexiunilor cerebrale

Din mijlocul anilor 1800, cercetătorii știau că diferite regiuni cerebrale sunt specializate în funcții distincte. De aceea, folosirea neurochirurgiei pentru controlul bolilor mintale era discutată de mult. Totuși, lobotomiile din anii 1900, care secționau conexiunile către și dinspre cortexul prefrontal, par astăzi foarte primitive.

Cortexul prefrontal controlează exprimarea personalității, luarea deciziilor, inhibiția socială și multe altele. Leucotomia prefrontală sau lobotomia presupune perforarea craniului și apoi folosirea unor anse de sârmă sau lame pentru secționarea creierului. 

Deoarece lobotomia urmărea accesul la creier și la regiunile lobilor frontali, instrumentele folosite aveau efect de spargere și tăiere. De exemplu, Freeman folosea un spărgător de gheață.

Istoricul medicinei Ole Enersen descrie modul în care Freeman realiza lobotomii, „cu o neglijență la limita nebuniei, călătorind prin țară ca un predicator itinerant”. Potrivit lui Enersen, „Numai el a operat 2400 de pacienți între 1948 și 1957. În cele mai multe cazuri, procedura nu a fost altceva decât o mutilare grosolană, fără nicio justificare.” 

Lobotomiile vizau afecțiuni diverse, de la tulburarea obsesiv-compulsivă la schizofrenie și depresie, pe care se presupunea că le pot «trata». Rezultatele erau însă de obicei reducerea sensibilității emoționale și pierderea capacității de planificare. În anii 1940 și 1950, aproximativ 40000 de persoane au fost lobotomizate în SUA. Utilizarea a scăzut după apariția antipsihoticelor precum clorpromazina.

Rosemary Kennedy, sora președintelui John F. Kennedy, este unul dintre cele mai cunoscute exemple de eșec al lobotomiei. La 23 de ani, tatăl ei a cerut intervenția din cauza comportamentului capricios și rebel; aceasta a lăsat-o paralizată și incapabilă să se exprime inteligibil, condamnând-o la îngrijire pentru tot restul vieții.

Descrierea imaginii articolului: Phineas Gage (1823-1860), înaintea epocii lobotomiilor: o bară i-a trecut accidental prin cap, distrugând o mare parte a lobului frontal stâng. În imagine pozează cu bara de fier. A suferit unele schimbări de personalitate, dar a supraviețuit. 

Personalități istorice menționate în articol: Egas Moniz (1874 – 1955), Walter Jackson Freeman II (1895 – 1972), James Winston Watts (1904 – 1994), Rosemary Kennedy (1918 – 2005)

• Subiectul anterior: Chimioterapia cancerului, 1946 – o revoluție în tratamentul cancerului
• Subiectul următor: Formularul de consimțământ, 1947 – Codul de la Nürnberg și acordul participantului