Chimioterapia cancerului 1946 – O revoluție în tratamentul cancerului

Multe chimioterapii împotriva cancerului se bazează pe blocarea diviziunii rapide, una dintre trăsăturile celulelor canceroase. Din păcate, medicamentele chimioterapice distrug și celule sănătoase care se divid rapid, precum cele din foliculii piloși, sistemul digestiv și măduva osoasă. 

În mod surprinzător, unul dintre primele medicamente anticanceroase eficiente a fost descoperit de farmacologii americani Alfred Gilman și Louis Goodman în urma unor cercetări secrete din timpul războiului. Studierea a mii de persoane expuse accidental la bombe americane cu gaz muștar a arătat că acest agent de război chimic afecta globulele albe cu creștere rapidă. Cercetătorii au considerat că acest efect ar putea fi util în tratarea unor limfoame (cancere ale anumitor globule albe) . În 1943, când unui pacient cu limfom non-Hodgkin i s-a injectat compusul azotat respectiv, Gilman și Goodman au observat o micșorare spectaculoasă, dar temporară a maselor tumorale. Guvernul a permis publicarea rezultatelor în 1946.

• În 1948, patologul american Sidney Farber a descoperit că metotrexatul, un medicament care inhibă acțiunea enzimelor dependente de folat, inducea remisiunea la copiii cu leucemie limfoblastică acută. 
• În 1951, chimiștii au sintetizat 6-mercaptopurina (6-MP), un medicament care inhibă sinteza ADN și este util în tratamentul leucemiei copilului. 
• În 1956, metotrexatul a fost folosit cu succes la o femeie pentru tratarea unei tumori solide numite coriosarcom. 
• În 1965 s-a descoperit că asocierea unor medicamente anticanceroase diferite putea fi benefică. 
• În 1969 s-a raportat că medicamentele pe bază de platină, care produc legături încrucișate în ADN, declanșează moartea celulară programată (apoptoza).

Există câteva categorii principale de medicamente chimioterapice care influențează diviziunea celulară sau sinteza ADN: 

• Agenți alchilanți (leagă catenele ADN pentru a împiedica replicarea ADN), 
• Antimetaboliți (acționează asupra enzimelor necesare sintezei moleculelor implicate în creșterea și replicarea celulară), 
• Alcaloizi vegetali (blochează funcția microtubulilor necesară diviziunii celulare),
• Inhibitori ai topoizomerazei (perturbă tiparele normale de înfășurare a ADN) 
• Antibiotice antitumorale (împiedică funcționarea adecvată a ADN și ARN) 
• Terapiile țintite includ anticorpi monoclonali care se pot lega de ținte precise și inhibitori ai anumitor enzime kinazice. 

Numeroase tipuri de cancer care erau înainte letale pot fi astăzi tratate.

Explicația imaginii articolului: Vinblastina și vincristina, medicamente obținute din planta Catharanthus roseus, sunt folosite ca agenți chimioterapici pentru tratarea leucemiei și a altor cancere. 

Personalități istorice menționate: Sidney Farber (1903 – 1973), Louis S. Goodman (1906 – 2000), Alfred Gilman (1908 – 1984)

• Subiectul anterior: Șuntul Blalock – Taussig 1944 – Tratamentul sindromului copilului albastru
• Subiectul următor: Lobotomia 1946 – Intervenția asupra conexiunilor cerebrale