Lupta unui medic specialist în melanom cu cancerul cerebral – o decizie cu risc ridicat

Anatomopatologul Richard Scolyer și oncologa Georgina Long sunt doi oameni de știință remarcați în cercetarea cancerului și cunoscuți pentru munca lor inovatoare. Deși se aflau în locuri diferite ale lumii, amândoi au simțit o îngrijorare profundă în fața unei investigații imagistice a creierului lui Richard.

Pe o imagine a creierului lui Richard Scolyer, Scolyer și Long, deși erau medici specializați în melanom (un tip de cancer de piele) , au înțeles că existau semnele unei situații care îi putea amenința viața. Această examinare cerebrală, aparent obișnuită la prima vedere, oferea ochilor lor experimentați un indiciu important despre o amenințare neașteptată, ascunsă într-o zonă de sub craniul profesorului Scolyer.

Acesta a fost începutul unor pași dificili pe care aveau să îi facă împreună în procesul de cercetare și tratament. Situația ilustrează provocările cu care se confruntau ambii oameni de știință și responsabilitățile importante pe care urmau să și le asume.

Însă acești prieteni de lungă durată, amândoi medici de referință în melanom, se temeau că el purta în creier o bombă cu ceas.

Pe imaginea RMN exista, în zona superioară dreaptă de sub craniul profesorului Scolyer, o porțiune de țesut care părea mai deschisă și mai neclară decât restul.

“Nu sunt radiolog, dar… știam că este o tumoră,” spune el pentru BBC.

Neurochirurgii au confirmat rapid că nu era doar o tumoră cerebrală oarecare, ci un cancer extrem de agresiv, numit glioblastom .

Devastați, dar hotărâți, cei doi au pornit să realizeze imposibilul: să găsească o soluție care să îi salveze viața.

Și, oricât de nebunesc ar părea, cercetătorii australieni reușiseră deja acest lucru în cazul melanomului.

“Nu mi se părea corect să accept moartea… «Un cancer incurabil? Hai, serios!»” spune profesorul Scolyer.

În urmă cu treizeci de ani, când profesorul Scolyer și profesoara Long s-au cunoscut ca tineri medici străluciți, melanomul în stadiu avansat era ca o condamnare la moarte.

Dar tocmai acest lucru i-a atras.

Australia este de mult timp țara cu cea mai mare frecvență a acestui cancer de piele din lume. Acolo unde mulți vedeau o provocare înfricoșătoare, ei vedeau potențial.

“Când lucram în secția de oncologie, cei mai dificili pacienți erau cei cu melanom avansat. Era sfâșietor,” spune profesoara Long.

“Voiam să fac o diferență.”

Astăzi putem spune că, din 2011, odată cu introducerea imunoterapiilor , soarta melanomului s-a schimbat complet.

În ultimul deceniu, cercetările echipei în domeniul imunoterapiei au îmbunătățit dramatic rezultatele pacienților cu melanom avansat din întreaga lume. Acum, jumătate dintre pacienți sunt practic vindecați, în timp ce anterior proporția era mai mică de %10.

Această descoperire majoră, sau «momentul penicilinei», cum îl numește profesoara Long, se aplică acum multor alte tipuri de cancer și salvează mai multe vieți.

Munca lor i-a transformat pe cei doi în comori naționale. Aproape orice australian cunoaște probabil pe cineva influențat de activitatea lor, iar anul acesta au fost desemnați împreună Australieni ai Anului.

Dar, în timp ce transformau tratamentul melanomului, și-au lăsat amprenta și unul asupra celuilalt.

Prietenia lor s-a consolidat prin cazurile pe care nu le-au putut rezolva, prin culmile descoperirilor care schimbă vieți, prin dragostea pentru mișcare și prin obiective ambițioase, precum eliminarea deceselor provocate de melanom în Australia.

“Suntem foarte diferiți, dar, în același timp, foarte asemănători în felul în care ne suflecăm mânecile și ducem lucrurile la capăt,” spune profesoara Long.

Profesoara Long și profesorul Scolyer au reprezentat Australia la Campionatul Mondial de Triatlon din 2019, în Elveția. Cu ochii strălucind, oncologa enumeră o listă de calități – curajos, sincer, vesel, motivant – care îl fac pe profesorul Scolyer un coleg și un prieten ideal.

“Este o încântare,” rezumă ea.

Astfel, după vestea devastatoare primită în urma unei crize epileptice suferite în vacanța din Polonia, în luna iunie a anului trecut, care a dus la diagnosticul de tumoră cerebrală, ea și-a petrecut noaptea în lacrimi.

“Sunt în doliu… Credeam că prietenul meu va muri în 12 luni.”

Dar apoi și-a petrecut dimineața elaborând un plan – răsfoind manuale, cercetând studii clinice și trimițând e-mailuri colegilor din întreaga lume.

Glioblastoamele, situate în țesutul conjunctiv al creierului, sunt extrem de agresive, iar protocolul general pentru tratarea lor – îndepărtare chirurgicală imediată, urmată de radioterapie și chimioterapie – nu s-a schimbat prea mult în ultimele două decenii.

Ratele de supraviețuire au rămas la fel de scăzute. În continuare, doar %5 dintre toți pacienții trăiesc mai mult de cinci ani.

Disperată, profesoara Long a propus tratarea profesorului Scolyer printr-un plan radical, care funcționase în melanom, dar nu fusese niciodată testat în cancerul cerebral.

Risc și recompensă

În melanom, profesoara Long și echipa sa au descoperit că imunoterapia funcționează mai bine când sunt folosite mai multe medicamente și când este administrată înaintea oricărei intervenții chirurgicale de îndepărtare a tumorii.

Acest lucru este explicat prin comparația cu dresarea unui câine de urmă: îi oferi câinelui mirosul fugarului – în această analogie, celulele canceroase –, pentru ca ulterior să le poată găsi.

Profesorul Scolyer spune în glumă că a fost «înțelept» să încerce tratamentul.

Însă acesta presupune riscuri mari.

Unii oncologi se îndoiau că medicamentele vor ajunge vreodată în creierul lui și că, chiar dacă vor ajunge, sistemul imunitar va reacționa.

Și se temeau că experimentul l-ar putea ucide mai repede.

Glioblastomul, cunoscut și ca GBM, crește atât de repede încât chiar și o amânare cu două săptămâni a operației poate face ca intervenția să fie prea târzie. În plus, medicamentele de imunoterapie, mai ales când sunt utilizate în combinație, au numeroase efecte adverse.

Colegii se temeau în tăcere că legătura emoțională a profesoarei Long îi tulbura judecata.

“Îmi spuneau: «Lasă specialiștii în neurooncologie să își facă treaba și fii prietena lui»,” povestește ea.

“[Dar] are nevoie de noi… Avem aceste cunoștințe profunde, aceasta este datoria noastră.”

Astfel, sub îngrijirea profesoarei Long și a unei echipe de specialiști, profesorul Scolyer a devenit primul pacient cu cancer cerebral care a primit imunoterapie combinată înainte de operație.

El a devenit și primul care a primit un vaccin personalizat pentru markerii tumorii sale, ceea ce sporește capacitatea medicamentelor de a identifica cancerul.

O rază de speranță

La câteva săptămâni după ce prima examinare le-a dat viața peste cap, profesorul Scolyer și profesoara Long au privit rezultatul unui alt test.

Era analiza tumorii îndepărtate cu grijă din craniul profesorului Scolyer.

“Am fost uimit. Într-o milisecundă,” spune el.

“În mod evident, tratamentul administrat înaintea operației produce un efect.”

Pe lângă urmele de medicamente găsite în tumoră – care demonstrau că medicamentele ajunseseră în creier –, exista o creștere bruscă a celulelor imunitare care prezentau semne de activare. Acest lucru a dat echipei speranța că, în acel moment, ele ar fi putut ataca celulele canceroase.

Un glioblastom recidivează, în medie, la șase luni după operație. Însă, după opt luni, în urma continuării imunoterapiei, profesorul Scolyer nu prezintă semne de cancer activ.

Săptămâna trecută, o altă examinare a ieșit fără semne de cancer, iar profesoara Long spune că creierul lui «se normalizează».

Rezultatele obținute până acum au stârnit un mare entuziasm.

Cresc speranțele privind această metodă, care ar putea prelungi viața profesorului Scolyer.

Există însă și optimismul că cei doi ar putea fi în pragul unei descoperiri capabile să ajute cele 300.000 de persoane din întreaga lume diagnosticate anual cu cancer cerebral.

Un asemenea studiu durează de obicei ani, chiar decenii. Dar ceea ce profesorul Scolyer și profesoara Long au realizat în doar câteva luni a atras deja atenția companiilor farmaceutice și a declanșat discuții despre studii clinice.

Medicul al cărui nume îl poartă protocolul actual de tratament al glioblastoamelor spune că prognosticul profesorului Scolyer este «sumbru» și că este încă mult prea devreme pentru a afirma dacă tratamentul funcționează.

“«Promițător» este un cuvânt dificil… Încurajator este termenul pe care l-aș folosi,” spune el pentru BBC, din Chicago.

“Nu este o revoluție, dar tot este un pas înainte.”

El dorește să vadă că profesorul Scolyer trece 12, sau chiar 18 luni, fără ca boala să recidiveze.

Însă dr. Stupp este «absolut» convins că imunoterapia ar putea schimba tratamentul cancerului cerebral.

“Trebuie să ieșim din zonele noastre de confort și să ne uităm la ceea ce funcționează în alte tipuri de tumori,” spune el.

Profesorul Scolyer și profesoara Long încearcă și ei să nu se lase duși de entuziasm.

Cel mai bun scenariu este vindecarea profesorului Scolyer, însă ei descriu probabilitatea acesteia drept «foarte mică».

“Ar putea fi un miracol,” spune profesorul Scolyer.

În privința celui mai rău scenariu, spune BBC că l-a depășit deja: “Până acum aș fi murit.”

În schimb, în decembrie și-a sărbătorit cea de-a 57. aniversare și a petrecut încă un Crăciun cu familia – soția Katie și copiii adolescenți Emily, Matthew și Lucy.

Profesorul Scolyer vrea să trăiască suficient pentru a-și vedea copiii devenind «cu adevărat independenți». Dar, alături de recunoștința pentru fiecare etapă suplimentară și fiecare examinare fără semne de cancer, există și teama că aceasta ar putea fi ultima.

“Este greu,” spune profesoara Long despre tratarea prietenului său.

Au discutat despre moarte și înmormântări. “Este extraordinar de rezilient,” adaugă ea.

Dar, în timp ce stă în biroul său – înconjurat de fotografiile copiilor, de sarcinile notate pe tabla albă și de rafturi pline cu premii înrămate –, profesorul Scolyer izbucnește în lacrimi.

În ciuda întregii atitudini pozitive afișate, recunoaște că îi este teamă și că simte o tristețe care îi cuprinde profund sufletul.

“Îmi iubesc familia. Îmi iubesc soția… Îmi iubesc munca,” spune el cu un zâmbet amar.

“Sunt furios. Sunt devastat… Nu vreau să mor.”

Însă îl consolează gândul că această cercetare ar putea aduce un sens și un scop diagnosticului său.

“Știu că datele pe care le producem schimbă acest domeniu, iar dacă mor mâine, sunt foarte mândru de asta.”

*

Când pacientul este în același timp un medic care lucrează în domeniul oncologiei, inițiativele din timpul tratamentului și mecanismele de luare a deciziilor pot căpăta o altă dimensiune. Acest lucru se datorează atât cunoașterii aprofundate a metodelor de tratament, cât și faptului că experiența profesională oferă o perspectivă unică asupra luptei cu propria boală. Totuși, rezultatul unui singur caz, deși încurajator, trebuie susținut și confirmat prin studii clinice ample.