Telomeraza 1984 – o nouă țintă terapeutică pentru numeroase boli

Fiecare cromozom din celulele noastre este alcătuit dintr-o moleculă lungă, spiralată, de ADN, înfășurată în jurul unei structuri proteice. La capetele tuturor cromozomilor există un înveliș protector special, numit telomer , care conține o secvență de baze reprezentată prin TTAGGG. 

Deși enzima care copiază ADN-ul pentru diviziunea celulară nu poate copia complet fiecare cromozom până la capăt, telomerul compensează acest potențial neajuns. Segmentele terminale sunt simple secvențe TTAGGG, repetate potențial de peste 1000 de ori. Însă, la fiecare diviziune celulară, o parte din telomer se pierde prin acest proces de eroziune, iar când telomerul devine prea scurt, cromozomul nu mai poate fi copiat în aceste celule „bătrâne“ . Multe celule ale corpului intră într-o stare de senescență (incapacitate de diviziune) după aproximativ 50 de diviziuni celulare într-un vas de cultură.

În 1984, în timp ce studiau organismul microscopic unicelular Tetrahymena , biologele Carol Greider și Elizabeth Blackburn au descoperit telomeraza, o enzimă cu o componentă de ARN, care poate preveni eroziunea cromozomială și poate alungi telomerii prin readăugarea TTAGGG la capetele cromozomilor.

Telomeraza are o activitate foarte scăzută în majoritatea celulelor somatice (fără funcție reproductivă), dar este activă în celulele fetale, celulele germinale adulte (care produc spermatozoizi și ovule), celulele sistemului imunitar și celulele tumorale, toate putând să se dividă regulat. 

Aceste descoperiri sugerează o legătură între activitatea telomerazei, îmbătrânire și cancer . De aceea, pentru a prelungi viața (făcând celulele nemuritoare) sau a împiedica apariția cancerelor (modificând nemurirea, prin divizarea continuă a celulelor în celule care pot muri), se testează activarea sau inactivarea telomerazei prin diverse experimente care urmăresc declanșarea acestor procese. 

Unele boli de îmbătrânire precoce la om sunt asociate cu telomeri scurți. Activarea telomerazei a fost descoperită și în majoritatea tumorilor umane. Trebuie amintit că organismul unicelular de apă dulce Tetrahymena se poate divide la nesfârșit și este, de fapt, nemuritor datorită telomerazei active.

Greider și Blackburn spun: 

„La începutul anilor 1980, oamenii de știință care studiau menținerea cromozomilor la Tetrahymena nu încercau să identifice posibile tratamente anticancer.... În cercetarea naturii, nu se poate anticipa niciodată când și unde vor apărea procesele fundamentale.“

Descrierea imaginii articolului: Șoarecii proiectați să nu aibă telomerază îmbătrânesc precoce, dar își recapătă sănătatea când enzima este înlocuită. Cercetătorii pot utiliza colorații specifice pentru studierea dezvoltării și degenerării oaselor și cartilajelor la șoareci.

Personalități istorice menționate în articol: Elizabeth Helen Blackburn (n. 1948), Carolyn Widney „Carol“ Greider (n. 1961)

• Subiectul precedent: Ulcerele peptice și bacteriile 1984 – Helicobacter Pylori
• Subiectul următor: Transplantul de intestin subțire 1987 – calea deschisă de un nou imunosupresor