Transplantul de intestin subțire 1987 – calea deschisă de un nou imunosupresor

Intestinul subțire este un tub lung, sinuos, care se întinde de la stomac la intestinul gros. În acest organ, lung de aproximativ 6 metri, are loc cea mai mare parte a digestiei și absorbției nutrienților. Celulele peretelui interior al intestinului subțire secretă diverse enzime. Totuși, majoritatea enzimelor digestive sunt secretate de pancreas și ajung în intestinul subțire prin canalul pancreatic. Celulele vilozităților intestinale (proeminențe asemănătoare degetelor de pe peretele interior) transferă nutrienții din intestin în capilare, iar vasele de sânge îi transportă apoi către organele corpului.

Deși transplanturile de intestin subțire au început să fie încercate încă din anii 1960, rezultatele erau foarte dezamăgitoare, adesea din cauza respingerii țesutului străin de către primitor. Situația a rămas astfel până când cercetătorii japonezi au publicat un articol despre un nou imunosupresor descoperit în 1984 în sol care conținea Streptomyces tsukubaensis . Articolul despre Tacrolimus (numit și FK-506) a fost publicat în 1987. Introducerea tacrolimusului a dus însă la creșterea numărului de transplanturi reușite. Ulterior, alte progrese ale tratamentelor medicamentoase pentru reducerea rejetului au îmbunătățit și mai mult supraviețuirea pacienților.

Intestinul subțire este unul dintre organele cel mai dificil de transplantat, din cauza colonizării intense cu microorganisme, a expresiei antigenice puternice și a numărului mare de globule albe. Înainte de a încerca un transplant pentru insuficiență intestinală, medicii încearcă mai întâi nutriția parenterală totală (NPT), în care hrana lichidă este furnizată direct în venă printr-un cateter. Din păcate, NPT pe termen lung poate duce la complicații precum insuficiență hepatică, tulburări osoase, infecții și leziuni vasculare legate de introducerea cateterului.

Printre cauzele eșecului transplantului de intestin subțire se numără:

• Boala Crohn (inflamația intestinului subțire)
• Enterocolita necrozantă (moartea țesuturilor la sugari)
• Boala Hirschsprung (paralizie intestinală) 

De obicei, intestinul donat provine de la persoane decedate. Pot fi folosiți însă și donatori vii, prin transplantarea unor segmente intestinale prelevate de la rudele pacientului. În plus, transplantul de intestin subțire poate fi efectuat uneori împreună cu transplantul altor organe, precum ficatul.

• Subiectul precedent: Telomeraza 1984 – o nouă țintă terapeutică pentru numeroase boli
• Subiectul următor: Terapia genică 1990 – noua generație de tratamente pentru bolile genetice