Tratatul de acupunctură 1601 – Credința străveche în placebo

Acupunctura presupune introducerea superficială a acelor în diferite puncte ale corpului, numite de obicei puncte de acupunctură. Deși apare în scrieri chineze vechi (vedeți articolul nostru „Huangdi Neijing”), practica ar putea data din Epoca de Piatră. În timpul dinastiei Ming (1368-1644), medicul Yang Jizhou a publicat The Great Compendium of Acupuncture and Moxibustion (Marele compendiu de acupunctură și moxibustie) în 1601, lucrare care constituie baza acupuncturii moderne și a textelor chineze moderne ce descriu un set amplu de puncte de acupunctură. (Moxibustia presupune arderea pelinului pentru a produce căldură.)

Deși acupunctura a fost folosită cu un anumit succes pentru controlul unor afecțiuni, precum greața și durerea, mai multe articole științifice au concluzionat că aceasta se poate realiza în mare parte printr-un efect placebo și că sunt necesare cercetări suplimentare. De exemplu, studiile cu tratamente simulate, cu ace introduse în puncte „nepotrivite” sau care nu pătrund în piele, pot produce uneori aceleași efecte ca acele plasate în punctele potrivite. Totuși, placebo poate oferi o ameliorare reală, poate parțial prin declanșarea endorfinelor cerebrale (calmante naturale).

Potrivit teoriei clasice a acupuncturii, sănătatea se bazează pe un fel de „energie vitală” care curge, numită qi și pe echilibrul dintre două forțe sau principii complementare, yin și yang. Medicina tradițională chineză folosește qi ca țintă a manipulării prin presiune, căldură și acupunctură aplicate punctelor de acupunctură. Textele clasice descriu majoritatea punctelor prin 12 meridiane principale și două suplimentare prin care curge qi. Interesant, meridianele medicinei tradiționale chineze, care interzicea examinarea cadavrelor, par să nu aibă un corespondent clar în conceptele biologice moderne.

The Great Compendium a sintetizat texte anterioare și tradiții nescrise. Potrivit lui Yang Jizhou: „Cu cât qi ajunge mai repede, cu atât efectul apare mai repede. Dacă qi nu ajunge în cele din urmă, pacientul nu poate fi tratat.” Acupunctura a fost interzisă în China în 1929 în favoarea medicinei occidentale, dar guvernul chinez a reintrodus practica în 1949. În Statele Unite, un număr important de planuri de asigurare medicală oferite de angajatori acoperă tratamentele de acupunctură.

Explicația imaginii articolului: Model al unui cap uman care arată câteva puncte de acupunctură.

Personalități istorice menționate în articol: Gaspare Tagliacozzi (1546–1599), Karl (sau Carl) Thiersch (1822– 1895), Jacques-Louis Reverdin (1842–1929), Sir Peter Brian Medawar (1915–1987)

• Subiectul anterior: Transplantul de țesuturi 1597 – Reconstruirea sufletului și a corpului
• Subiectul următor: Pietro da Cortona și desenele sale de neuitat 1618 – Vindecarea vine din știință, nu din întâmplare