Valve cardiace artificiale, 1952 – de la primele încercări la tehnologia modernă

Inima umană are patru valve unidirecționale care controlează circulația sângelui în interiorul ei. Când funcționează corect, toate valvele permit curgerea sângelui într-un singur sens și împiedică întoarcerea acestuia. Valvele mitrală și tricuspidă se deschid și se închid între atrii și ventricule, în timp ce valvele aortică și pulmonară se află la nivelul arterelor care ies din inimă. Foițele valvulare se deschid și se închid ca răspuns la presiunile de pe cele două părți.

Când valvele nu funcționează corect — de exemplu, când valva mitrală se îngroașă ca o complicație a febrei reumatice — ele trebuie înlocuite cu valve artificiale.

• Stenoza înseamnă îngustarea orificiului valvular, care împiedică circulația sângelui.
• Regurgitarea înseamnă curgerea înapoi a sângelui prin valvă. 

Valvele mecanice moderne pot rămâne funcționale pe toată durata vieții unui pacient. Totuși, poate fi necesară folosirea anticoagulantelor (medicamente care subțiază sângele) pentru reducerea coagulării provocate de lezarea globulelor roșii și a trombocitelor. Valvele tisulare, mai puțin durabile, realizate din țesuturi provenite din sacul pericardic al porcului sau al vacii, produc mai puține leziuni. De asemenea, ele nu necesită anticoagulante, însă pot trebui înlocuite. 

Când se folosesc țesuturi animale pentru realizarea valvelor biologice, markerii biologici sunt eliminați pentru a preveni respingerea țesutului.

La primele utilizări ale valvelor cardiace artificiale s-a folosit o bilă de silicon într-o cușcă metalică. Atunci când bila se deplasa înainte și înapoi sub efectul modificărilor de presiune, cușca metalică funcționa ca o valvă unidirecțională. În 1952, chirurgul american Charles Hufnagel a implantat o valvă cu bilă în cușcă unui pacient cu valvă aortică deteriorată. 

Un alt chirurg american, Albert Starr, și inginerul Lowell Edwards au inventat o valvă asemănătoare. Chirurgul a folosit-o la un pacient în 1960. Ulterior, bila mobilă a fost înlocuită cu un disc înclinat, iar utilizarea carbonului pirolitic a redus formarea cheagurilor de sânge. 

Descrierea imaginii articolului: Valvă mitrală Starr-Edwards cu bilă metalică mobilă.

Personalități istorice menționate în articol: Miles Lowell Edwards (1898 – 1982), Charles A. Hufnagel (1916 – 1989), Albert Starr (n. 1926)

• Subiectul anterior: Amniocenteza, 1952 – evaluarea sănătății copilului din uter
• Subiectul următor: Structura ADN-ului în 1953 – începutul unei noi ere