Ce este intubația? Ce înseamnă pacient intubat și cum decurge tratamentul

Ce înseamnă intubat?

Intubat este un termen medical care descrie situația în care unui pacient i-a fost introdus un tub în trahee pentru a-i susține respirația. Prin această procedură, pacienții care nu pot respira singuri sau care au insuficiență respiratorie primesc oxigen. Procedura de introducere a acestui tub la pacient se numește intubație. Așadar, ce este intubația? Intubația, cunoscută și ca intubație endotraheală , este procedura de susținere artificială a respirației prin introducerea unui tub de plastic în trahee, pe gură sau pe nas. Persoana care este supusă intubației este numită, pe scurt, pacient intubat , ceea ce înseamnă că este conectată la un aparat de respirație, numit ventilator.

De ce se face intubația?

Scopul principal al intubației este asigurarea unui aport vital de oxigen pacientului care nu poate respira singur. Intubația poate fi necesară atunci când un pacient nu își poate menține căile respiratorii deschise sau nu poate inspira și expira fără ajutor. În special, intubația în terapie intensivă este o intervenție esențială pentru supraviețuirea pacienților critici care dezvoltă insuficiență respiratorie.

Intubația se efectuează de obicei în următoarele situații:

• Operații sub anestezie generală: Medicamentele anestezice administrate în timpul operației paralizează temporar toți mușchii, inclusiv diafragma, împiedicând pacientul să respire singur. Prin urmare, în intervențiile efectuate sub anestezie generală, inclusiv operații majore, precum cele pe inimă sau creier, respirația pacientului este susținută de aparat prin intubație.
• Insuficiență respiratorie acută: Situații precum pneumonia severă, infecția cu COVID-19, o exacerbare gravă a BPOC sau leziunile pulmonare pot împiedica aportul suficient de oxigen în sânge. În asemenea forme grave de insuficiență respiratorie, intubația poate salva viața.
• Boli critice care necesită terapie intensivă: Pacienților inconștienți în urma unui traumatism, accident vascular cerebral sau leziuni cerebrale, care nu își pot proteja căile respiratorii, li se asigură suport respirator prin intubație. Intubația în terapie intensivă urmărește menținerea lor în viață prin conectarea la ventilator. Cât timp rămâne conectat la ventilator, pacientul intubat este supravegheat în secția de terapie intensivă, iar suportul respirator continuă până când starea sa se îmbunătățește.
• Stop cardiac și intervenții de urgență: În urgențe precum infarctul sau înecul, echipele medicale intubează rapid pacientul pentru a-i asigura oxigen. Dacă este posibil, intubația de urgență este efectuată în spital, însă, când viața este în pericol, poate fi realizată temporar și în alte medii, precum ambulanța.

În afara acestor situații, intubația este oprită atunci când starea pacientului se îmbunătățește. De exemplu, când un pacient intubat din cauza pneumoniei se recuperează cu tratamentul adecvat și poate respira singur, se efectuează extubarea , adică se îndepărtează tubul. Prin urmare, intubația este utilizată ca suport vital necesar la pacienții cu insuficiență respiratorie sau aflați sub anestezie ; nu este continuată inutil dacă pacientul se recuperează.

Cum se realizează intubația?

Intubația este efectuată, de obicei, sub sedare sau anestezie generală, când pacientul este inconștient. Scopul procedurii este introducerea corectă a tubului endotraheal în trahee.

Pașii intubației pot fi rezumați pe scurt astfel:

• Pacientul este așezat culcat pe spate, într-o poziție dreaptă, iar căile respiratorii sunt aliniate cât mai bine. De obicei, gâtul este extins ușor înapoi pentru alinierea gurii și a laringelui.
• Se efectuează manevrele necesare pentru deschiderea maxilarului pacientului și se înaintează prin gură spre gât cu un instrument cu lumină la capăt, numit laringoscop. Acest instrument îi permite medicului să vadă clar corzile vocale și intrarea în trahee.
• Tubul de intubație (tubul endotraheal) este introdus cu atenție prin gura pacientului sau, în anumite situații, prin nas, în trahee. După ce ajunge în poziția corectă, tubul este fixat prin umflarea micului balonaș de la capăt.
• Imediat după introducerea tubului se verifică dacă pacientul este conectat la acesta și dacă aerul intră și iese. Ventilatorul (aparatul de respirație) este conectat la tubul de intubație, iar respirația artificială este începută prin conectarea pacientului la aparat. Pentru a confirma poziția corectă a tubului, medicul ascultă sunetele pulmonare cu stetoscopul și, dacă este necesar, se efectuează o radiografie toracică.
• După încheierea intubației, tubul este fixat la marginile gurii cu benzi sau legături. Aceasta împiedică alunecarea tubului și menține căile respiratorii deschise.

Intubația se realizează de obicei prin gură (orotraheal). Însă, în anumite situații speciale, poate fi preferată intubația nazală. De exemplu, la pacienții care necesită intervenții chirurgicale la nivelul feței sau al cavității bucale, tubul este introdus prin nară până în trahee. Intubația nazală este utilizată mai rar, iar intubația prin gură este mai rapidă și mai ușoară în majoritatea cazurilor. Intubația pediatrică este realizată într-un mod asemănător; singura diferență este folosirea unui tub cu diametru mai mic și efectuarea procedurii cu mai multă delicatețe, deoarece copiii au căi respiratorii mai înguste. La nou-născuți poate fi preferată frecvent intubația nazală, în timp ce la copiii mai mari procedura urmează aproape aceiași pași ca la adulți.

Cât durează intubația?

Procedura propriu-zisă de intubație poate fi încheiată, de obicei, în câteva minute; însă perioada în care pacientul rămâne intubat variază în funcție de afecțiunea de bază. Durata intubației diferă de la un pacient la altul. De exemplu, deși majoritatea pacienților sunt extubați, adică li se îndepărtează tubul, la câteva ore după operație, la pacienții grav bolnavi din terapie intensivă intubația poate dura zile sau chiar săptămâni. Pe măsură ce starea respiratorie se îmbunătățește, medicii reduc suportul ventilatorului pentru a încuraja pacientul să respire. Intubația este oprită când pacientul poate inspira și expira singur suficient de bine. La pacienții care trebuie să rămână intubați foarte mult timp, de exemplu cei care au nevoie de respirație artificială mai mult de câteva săptămâni, suportul respirator poate continua printr-o procedură numită traheostomie , care presupune introducerea unui tub printr-un orificiu realizat la nivelul gâtului. Aceasta oferă o cale mai sigură atunci când este necesară ventilația mecanică de lungă durată și reduce posibilele leziuni provocate de tubul introdus prin gură sau nas.

Care sunt riscurile intubației?

Deși intubația este o intervenție care salvează viața, ea poate avea anumite riscuri și reacții adverse, mai ales dacă durează mult. Procedura este, de obicei, sigură când este efectuată de specialiști cu experiență, dar este totuși necesară cunoașterea complicațiilor intubației:

• Traumatisme și iritație: În timpul introducerii tubului, dinții, buza, limba sau laringele pot fi lezate accidental. Tubul poate provoca și iritația traheei și a corzilor vocale. În intubația prelungită, durerea în gât și răgușeala sunt reacții adverse frecvente.
• Aspirație și infecție: În timpul intubației, conținutul gastric sau secrețiile pot ajunge accidental în plămâni (aspirație), provocând infecții pulmonare grave, precum pneumonia. De asemenea, pacienții conectați la ventilator prezintă risc de pneumonie asociată ventilatorului.
• Leziuni ale traheei: Menținerea tubului timp îndelungat poate provoca leziuni sau afectare prin presiune la nivelul traheei. Din acest motiv, când este necesar, se recurge la alternative precum traheostomia.
• Leziuni de presiune: Contactul continuu al tubului cu buza sau colțurile gurii poate produce leziuni cauzate de presiune în acele zone.
• Efectele generale ale medicamentelor și ale procedurii: Deoarece intubația necesită de obicei anestezie generală sau sedative puternice, sub efectul acestor medicamente pot apărea reacții adverse precum scăderea tensiunii arteriale, modificări ale ritmului cardiac. Deși rar, mai ales la pacienții cu probleme grave de sănătate, în timpul intubației pot apărea complicații precum infarctul, accidentul vascular cerebral sau decesul. Totuși, aceste complicații grave sunt extrem de rare, iar beneficiile intubației depășesc, de obicei, cu mult riscurile.

Cum decurge recuperarea după intubație?

Tratamentul pacientului intubat nu se încheie odată cu introducerea tubului. Îngrijirea și recuperarea după intubație reprezintă o etapă cel puțin la fel de importantă ca procedura propriu-zisă. Obiectivul este revenirea funcțiilor respiratorii la normal și prevenirea eventualelor probleme:

• Supravegherea în terapie intensivă: Pacientul intubat este supravegheat permanent cât timp este conectat la ventilator. Nivelul oxigenului, frecvența respiratorie, gazele sanguine și alți indicatori vitali sunt urmăriți regulat. Se asigură menținerea tubului în poziția corectă, iar setările ventilatorului sunt adaptate nevoilor pacientului. Pe măsură ce acesta începe să respire mai bine, suportul aparatului este redus treptat.
• Îngrijirea gurii și a tubului: Respectarea igienei orale în timpul intubației reduce riscul de infecție. Asistenții medicali curăță gura pacientului cu soluții antiseptice pentru a preveni acumularea bacteriilor. Fixarea tubului este verificată frecvent pentru a evita lezarea țesuturilor din jur; dacă este necesar, poziția sa este schimbată ușor.
• Prevenirea complicațiilor: Echipa de terapie intensivă încearcă să prevină complicațiile care pot apărea la pacientul intubat. De exemplu, sunt urmărite semnele unei infecții pulmonare, precum febra, sputa și dificultatea de respirație, și se intervine rapid când este necesar. Pentru a evita leziunile corzilor vocale sau de presiune, extubarea este planificată cât mai curând posibil. Dacă pacientul va avea nevoie de suport respirator pe termen lung, efectuarea traheostomiei la momentul potrivit permite reducerea la minimum a posibilelor efecte nefavorabile.
• Reabilitarea: În special, pacienții care rămân intubați zile întregi pot avea slăbiciune musculară și oboseală. Din acest motiv, după îndepărtarea tubului, pot fi necesare fizioterapia, terapia respiratorie și alte servicii de reabilitare. În timp ce pacientul reînvață să respire suficient de bine singur, dacă este necesar, suportul cu oxigen poate fi continuat o vreme prin mască. După evaluarea funcției de înghițire și a corzilor vocale, pacientul revine la alimentația normală și la vorbire.

Pacientul nu este considerat complet recuperat imediat după scoaterea tubului. Recuperarea după intubație variază în funcție de tipul bolii de bază și de starea generală a pacientului. De exemplu, un pacient sănătos intubat pentru o operație își poate reveni în câteva ore, în timp ce un pacient vârstnic intubat din cauza unei infecții grave poate avea nevoie de o recuperare mai lungă și de îngrijire de susținere. În această perioadă, supravegherea atentă continuă pentru a confirma că nu apar complicații. Pacientul stabil, conștient și capabil să respire suficient de bine singur este transferat din terapie intensivă într-un salon sau, dacă este necesar, într-o unitate de reabilitare.

Concepții greșite despre intubație: mituri

În jurul intubației și al noțiunii de pacient intubat s-au format, în special odată cu pandemia de COVID-19, numeroase concepții greșite. Iată miturile și realitățile despre intubație:

• "Un pacient intubat nu mai supraviețuiește" – Fals. Dimpotrivă, intubația este efectuată pentru a menține pacientul în viață și, de multe ori, produce rezultate bune. Deși există ideea greșită că intubația este echivalentă cu moartea, procedura le oferă multor pacienți șansa de recuperare. De exemplu, există observații științifice conform cărora aproximativ 75% dintre pacienții intubați din cauza COVID-19 au putut supraviețui. Așadar, intubația nu înseamnă o situație fără speranță; dacă este efectuată la momentul potrivit, poate salva viața.
• "Intubația este o procedură foarte dureroasă" – Fals. În timpul intubației, pacientul se află sub anestezie generală sau sedare profundă , astfel încât nu simte durere sau disconfort. Pacienții care se trezesc după procedură pot avea dureri în gât, dar acestea sunt temporare și se ameliorează cu îngrijire adecvată.
• "Pacientul intubat este întotdeauna în comă și nu se mai trezește" – Fals. Pacienții intubați sunt de obicei adormiți (sedați) pentru confort și pentru a evita stresul, însă pot fi treziți când acest lucru este considerat necesar medical. În anumite situații pot exista chiar pacienți intubați parțial conștienți sub sedare ușoară. Așadar, intubația nu înseamnă că pacientul este obligatoriu în comă; nivelul sedării este adaptat stării sale.
• "Fiecare pacient din terapie intensivă este intubat" – Fals. În terapie intensivă, nu fiecare pacient trebuie să fie intubat. Intubația este folosită numai la cei care au neapărat nevoie de suport respirator. Pacienții din terapie intensivă care pot respira singuri și sunt conștienți pot fi tratați fără intubație. Aceasta este doar una dintre numeroasele terapii avansate de susținere din terapie intensivă, iar decizia se ia în funcție de starea pacientului.

În lumina acestor realități, corectarea neînțelegerilor despre intubație este importantă. Astfel, pacienții și apropiații lor pot înțelege mai bine procesul și pot evita temerile și îngrijorările inutile.

Întrebări frecvente

Câte zile poate trăi un pacient intubat?

Durata de viață a pacientului intubat depinde în întregime de gravitatea bolii de bază și de răspunsul la tratament. Intubația în sine nu tratează o boală, ci doar ajută la menținerea pacientului în viață și îi acordă timp să se recupereze. Prin urmare, un pacient intubat poate să se recupereze suficient cu tratamentul potrivit încât să trăiască ani întregi sau, din păcate, poate muri dacă are o boală foarte gravă. Nu există o durată fixă de „câte zile trăiește”; unii pacienți își revin în câteva zile, iar alții pot rămâne în stare critică săptămâni. Important este că intubația îi oferă pacientului o șansă de recuperare.

Câte zile durează intubația?

Durata intubației este determinată de starea clinică a pacientului. Pentru unii pacienți, în 1-2 zile este posibilă desprinderea de ventilator, adică extubarea, în timp ce alți pacienți pot rămâne intubați săptămâni întregi. Medicii evaluează zilnic pacientul și opresc intubația când acesta poate respira singur. Dacă este necesară intubația mai mult de 2-3 săptămâni, suportul respirator continuă de obicei printr-o traheostomie la nivelul traheei. Prin urmare, durata intubației variază după nevoile pacientului și se încearcă menținerea ei cât mai scurtă.

Pacientul intubat este adormit?

De obicei, da. Pacienții intubați sunt adormiți cu medicamente sedative pentru ca tubul din gât să nu provoace disconfort și pacientul să nu intre în panică. Această stare de somn profund, numită sedare, este ajustată în funcție de pacient; de exemplu, uneori se poate aplica o sedare ușoară, cu conștiență parțial păstrată, astfel încât pacientul să răspundă la comenzi. Însă majoritatea pacienților intubați, în special la început, sunt complet adormiți pentru a respira confortabil și a evita stresul. Astfel, pacientul nu este conștient de intubație și nu simte durere.

Cum este hrănit pacientul intubat?

Pacienții intubați care au un tub respirator în gură nu se pot alimenta oral. Prin urmare, în timpul intubației, alimentația este asigurată de obicei prin alte căi. Cea mai frecventă metodă este administrarea alimentelor lichide printr-o sondă nazogastrică ce se întinde de la nas până la stomac. Soluțiile nutritive administrate în stomac prin sonda nazogastrică asigură suficiente calorii și proteine pacientului. Dacă intestinele nu funcționează sau este necesară alimentația pe termen lung, se poate folosi și alimentația intravenoasă. După extubare, adică scoaterea tubului, și revenirea înghițirii la normal, se reia alimentația orală.

Poate vorbi pacientul intubat?

Nu, nu poate vorbi. Deoarece tubul de intubație trece printre corzile vocale și este introdus în trahee, pacientul își pierde temporar capacitatea de a vorbi. Cât timp tubul este prezent, fluxul de aer nu ajunge la corzile vocale, astfel încât pacientul intubat nu poate produce voce. Comunicarea se realizează de obicei prin mișcări ale capului și mâinilor sau prin scris. După îndepărtarea tubului, dacă nu s-au produs leziuni ale corzilor vocale, pacientul poate vorbi din nou. La început, răgușeala sau vocea înfundată sunt normale și, de obicei, se ameliorează în câteva zile. Dacă este necesar pentru revenirea vorbirii la normal, specialiștii ORL verifică corzile vocale și pot fi recomandați logopezi.

Concluzie

Intubația este unul dintre cele mai importante mijloace de susținere din îngrijirea medicală. În acest articol am analizat pe larg răspunsurile la întrebări precum „ce înseamnă intubat, cum se face intubația, se poate recupera un pacient intubat”. Aplicarea intubației unui pacient care nu poate respira singur este adesea o intervenție care salvează viața. Atunci când este efectuată în condițiile potrivite și de o echipă de specialiști, beneficiul intubației depășește cu mult posibilele riscuri. Dacă o persoană apropiată a trebuit să fie intubată în terapie intensivă, nu uitați că procedura este realizată pentru a o ajuta să rămână în viață. Cu tratament adecvat și răbdare, mulți pacienți intubați se pot recupera și își pot relua viața normală.