Clorinarea apei potabile în 1910 – Un dezinfectant eficient

În 1997, revista LIFE publica următorul titlu: „Filtrarea apei potabile și folosirea clorului reprezintă probabil cel mai important progres al mileniului pentru sănătatea publică”. 

Adăugarea clorului, un element chimic, în apă este, în general, o metodă eficientă împotriva bacteriilor, virusurilor și amibelor. A avut un rol important în creșterea spectaculoasă a speranței de viață în țările dezvoltate în anii 1900. De exemplu, în SUA, bolile bacteriene transmise prin apă, precum febra tifoidă și holera, au devenit rare după clorinarea apei potabile. După tratare, clorul rămâne în sursa de apă și continuă să combată contaminarea provenită din eventualele scurgeri ale conductelor.

Deși eficacitatea clorului ca dezinfectant era cunoscută în anii 1800, sistemele de clorinare pentru sursele publice de apă nu au început să fie folosite continuu până în anii 1900.

• În 1903, comunitatea Middelkerke din Belgia a folosit clor gazos pentru dezinfectarea apei potabile. 
• În 1908, o companie de apă din New Jersey a folosit hipoclorit de sodiu pentru clorinarea apei. 
• În 1910, generalul-maior Carl Rogers Darnall, chimist și chirurg al armatei SUA, a folosit clor gazos comprimat și lichefiat pentru a purifica apa destinată soldaților în război. 
• Maiorul William Lyster, cercetător al armatei, a inventat sacul textil Lyster, care conținea hipoclorit de sodiu și era folosit de soldați pe teren pentru purificarea, stocarea și distribuirea apei. 

Potrivit purtătorilor de cuvânt ai Centrului Medical Militar Darnall, „Puține evenimente medicale au salvat atâtea vieți și au prevenit atâtea boli precum contribuția lui Darnall la apa igienică.”

Clorul folosit la dezinfectare poate reacționa cu substanțele organice din apă, formând trihalometani și acizi haloacetici cu potențial cancerigen. Totuși, acest risc este redus în comparație cu cel al bolilor transmise prin apă. Alternativele includ dezinfectarea cu ozon, cloramină și lumină ultravioletă.

Descrierea imaginii articolului: O fântână de apă în Marea Moschee din Kairouan, Tunisia (o carte poștală din 1900, suprapusă peste modelele ușii sălii de rugăciune). Astăzi, fântânile sunt uneori curățate periodic cu soluție de clor pentru a reduce nivelul bacteriilor.

Personalități istorice menționate în articol: Carl Rogers Darnall (1867–1941), William J. L. Lyster (1869– 1947)

• Subiectul anterior: În căutarea originii sufletului în 1907 – Corp și suflet
• Subiectul următor: Gloanțele magice ale lui Ehrlich în 1910 – Ținta: receptorii chimici