În căutarea originii sufletului în 1907 – Corp, suflet și 21 de grame

Privind spre viitor, ideea că, pe măsură ce aflăm mai multe despre structura creierului, mintea ar putea fi simulată sau încărcată într-un calculator reprezintă o perspectivă materialistă, care presupune că activitatea cerebrală este sursa minții. 

În schimb, la mijlocul anilor 1600, filosoful francez René Descartes presupunea că „mintea” sau „sufletul” există separat de creier, dar este conectat la acesta printr-un organ. Acesta ar fi servit drept portal între creier și minte. Medicul grec din Antichitate Herophilus, care considera că sufletul se află într-o cavitate cerebrală plină cu lichid, afirma că sediul exact este regiunea numită calamus scriptorius, un spațiu de la baza celui de-al patrulea ventricul cerebral.

În 1907, medicul american Duncan MacDougall a așezat pacienți cu tuberculoză aflați pe moarte pe un cântar. El considera că, la moarte, cântarul ar trebui să indice o scădere a greutății odată cu părăsirea corpului de către suflet. În urma experimentelor, MacDougall a măsurat sufletul la 21 de grame (0,7 uncii). Din păcate, nici MacDougall, nici alți cercetători nu au reușit să reproducă rezultatul.

Aceste perspective diferite despre separarea sufletului de materie au sugerat, în filosofia minții, că funcțiile mintale nu sunt fizice sau că mintea și corpul pot fi separate (dualismul minte–corp).

Perspectiva materialistă susține că mintea și corpul sunt legate și că modificările din creier pot influența gândirea, memoria și personalitatea. Studiile de imagistică cerebrală arată cum sunt reprezentate anumite gânduri și emoții în creier.

Sindromul gurmand este un exemplu care susține această perspectivă. Lezarea lobului frontal drept poate produce schimbări dramatice ale obiceiurilor și preferințelor alimentare. Sindromul apare în urma unei leziuni cerebrale și poate determina un interes excesiv pentru alimente de lux și de tip gourmet.

Aceste informații ne pot ajuta să înțelegem relația complexă dintre creier și minte și constituie un exemplu important al modului în care pot apărea schimbări de comportament după leziuni cerebrale. Sunt informații valoroase pentru profesioniștii din neurologie, psihologie și medicină.

Personalități istorice menționate în articol: Herophilus of Chalcedon (335 î.Hr.–280 î.Hr.), René Descartes (1596–1650), Duncan MacDougall (1866–1920)

• Subiectul anterior: Încarcerarea lui Mary cea Tifoidă în 1907 – Epidemia de febră tifoidă
• Subiectul următor: Clorinarea apei potabile în 1910 – Un dezinfectant eficient