Încarcerarea lui Mary cea Tifoidă în 1907 – Epidemia de febră tifoidă

În 1907, Mary cea Tifoidă a devenit cunoscută în SUA ca prima persoană aparent sănătoasă care a provocat o „epidemie” și, prin încarcerarea sa, ca subiect al controversei privind condamnarea pe viață a purtătorilor de boli.

Febra tifoidă este o infecție acută sistemică provocată de Salmonella enterica serotip typhi, abreviată (S. typhi). Acest subtip bacterian provoacă infecții numai la oameni. Boala se poate transmite prin consumul alimentelor și apei contaminate cu urina sau materiile fecale ale bolnavilor de febră tifoidă acută și ale purtătorilor cronici. Simptomele pot include:

• Febră mare
• Diaree sau constipație
• Oboseală
• Dureri musculare
• Erupții cutanate 

În 1948, a început tratamentul febrei tifoide cu cloramfenicol, însă dezvoltarea rezistenței la acest medicament a făcut ca febra tifoidă să redevină o cauză importantă de boală și deces. 

Unele persoane pot fi infectate cu bacteria fără a prezenta simptome. Cea mai cunoscută dintre acești „purtători” a fost Mary Mallon, cunoscută și ca Mary cea Tifoidă.

Născută în Irlanda, Mary începuse să lucreze ca bucătăreasă într-o casă din Mamaroneck, New York. Însă, la 2 săptămâni după angajare, a fost nevoită să plece deoarece locatarii au făcut febră tifoidă. Era nevoită să părăsească mereu locurile unde lucra. În 1906, inginerul de igienă George Soper a descoperit că epidemiile apăreau frecvent în casele unde Mary gătise. Până atunci, ea lucrase pentru 8 familii, iar în 7 apăruse febra tifoidă. 

În același an, aproximativ 3000 de persoane din New York fuseseră infectate, iar Mary era considerată principala sursă a epidemiei. Încercând să lămurească situația și ținând cont că Mary era bucătăreasă, Sober a devenit prima persoană din SUA care a identificat, în cazurile de Salmonella typhi, un „purtător sănătos”. Și-a publicat rezultatele în Journal of the American Medical Association (JAMA).

Examinarea unei probe de materii fecale prelevate forțat de la Mary după arestare a confirmat că era purtătoare de febră tifoidă. În 1910 s-a decis eliberarea ei, cu interdicția totală de a lucra ca bucătăreasă. Încălcând decizia, Mary și-a schimbat numele de familie în Brown și a început să gătească la Spitalul Sloane din Manhattan. În trei luni, a infectat cel puțin 25 de persoane. După acest incident, a fost etichetată „Mary cea Tifoidă” (în engl.: "Tifoid Mary") și a intrat astfel în literatura medicală ca purtătoare de boală. 

Istoricii estimează că Mary a fost responsabilă de cel puțin 50 de cazuri de febră tifoidă (și de cel puțin trei decese) , dar că persoanele infectate de ea au infectat la rândul lor și mai mulți oameni. 

Mary a fost condamnată la carantină pe viață în spitalul unde fusese izolată anterior. Mary Mallon, care a stat la Spitalul Riverside în cei 6 ani în care a fost paralizată, a murit în 1938. După acest caz intens dezbătut, a fost pusă în lumină importanța epidemiologiei (studiul factorilor care influențează sănătatea populației) în modelarea politicii publice.

Apa potabilă clorinată a redus frecvența febrei tifoide în SUA, iar astăzi boala poate fi tratată cu diferite medicamente antibacteriene (antibiotice). Totuși, ea continuă să fie frecventă la nivel mondial, mai ales în regiunile cu infrastructură și igienă deficitare.

Descrierea imaginii articolului: Un afiș de avertizare despre modul în care Mary cea Tifoidă răspândea boala.

Personalități istorice menționate în articol: Mary Mallon (1869–1938), George A. Soper (1870–1948)

• Subiectul anterior: Febra pătată a Munților Stâncoși – O boală infecțioasă transmisă de căpușe
• Subiectul următor: În căutarea originii sufletului în 1907 – Corp și suflet