Gloanțele magice ale lui Ehrlich în 1910 – Ținta: receptorii chimici

În 1900 existau foarte puține medicamente pentru combaterea bolilor infecțioase. Un exemplu celebru este chinina, folosită în Europa din 1630 împotriva malariei, boală provocată de un parazit protozoar transmis de țânțari. 

Mercurul era folosit din 1495 pentru tratamentul sifilisului, o boală bacteriană transmisă sexual. Totuși, tratamentele cu mercur puteau fi foarte toxice pentru oameni. De aceea continua căutarea unor agenți chimici cu toxicitate selectivă pentru cauzele infecției, care să protejeze în același timp pacientul. Cercetările savantului german Paul Ehrlich, unul dintre întemeietorii celebri ai chimioterapiei moderne, au deschis drumul acestei căutări. Desigur, căutarea sa sistematică a unor asemenea substanțe utile nu ar fi fost posibilă înaintea identificării microorganismelor asociate bolilor și a formulării teoriei bolilor la sfârșitul anilor 1800.

Ehrlich viza bacteria care provoacă sifilisul, Treponema pallidum, fiind deosebit de interesat de compușii de arsenic care ar putea fi folosiți pentru a o distruge selectiv. Ehrlich își îndruma zilnic armata de cercetători să testeze nenumărați compuși de arsenic. 

În 1909, bacteriologul japonez Sahachiro Hata, care lucra în laboratorul lui Ehrlich și era specialist în testarea iepurilor cu sifilis, a descoperit eficacitatea împotriva bolii a compusului de arsenic nr. 606. În 1910, Ehrlich a anunțat lumii descoperirea compusului 606. Comercializat sub numele Salvarsan, 606 a fost primul succes practic al căutării unor agenți chimioterapici pe care Ehrlich îi numea gloanțe magice. 

Metafora gloanțelor magice se referă la convingerea lui Ehrlich că asemenea medicamente, fără a leza celulele gazdei, funcționează ca arme selective îndreptate către anumiți receptori chimici ai parazitului.

Potrivit autorului de știință John Simmons, „În timp ce Louis Pasteur și Robert Koch dezvoltau teoria bolilor, Paul Ehrlich a formulat generalizarea că boala are o natură fundamental chimică.”

Interesant este că unii reprezentanți ai bisericii s-au opus glonțului magic al lui Ehrlich, considerând bolile cu transmitere sexuală o pedeapsă dată de Dumnezeu pentru imoralitate. În anii 1940, penicilina a început să fie folosită în tratamentul sifilisului.

Descrierea imaginii articolului: Sifilisul este o boală cu transmitere sexuală provocată de bacteria Treponema pallidum.

Personalități istorice menționate în articol: Paul Ehrlich (1854–1915), Sahachiro Hata (1873–1938)

• Subiectul anterior: Clorinarea apei potabile în 1910 – Un dezinfectant eficient
• Subiectul următor: Raportul Flexner în 1910 – O revoluție în educația medicală