De la „Nu mă atinge” la un lup flămând: un chirurg medieval pus la încercare de cancer

În secolul al unsprezecelea, Constantin Africanulîncercase să explice „cauza bolii”, aducând în Occident tezaurul medicinei teoretice a Orientului (Liber Pantegni). Însă cunoștințele teoretice nu erau suficiente pentru medicul care se confrunta cu o rană sângerândă la căpătâiul bolnavului. În secolul al doisprezecelea, medicina europeană a început să se îndrepte de la teorie spre practică, adică spre chirurgie .

Inima acestei transformări era celebra Școală de Medicină din Salerno, în sudul Italiei. Una dintre cele mai strălucite minți formate de această școală era Roger Frugardi , cunoscut și ca „Roger din Parma”. Frugardi nu era doar un cărturar care citea cărți vechi; era un chirurg care își folosea cuțitul, observa rana și consemna sistematic ceea ce vedea.

Practica Chirurgiae: prima carte sistematică de chirurgie

Lucrarea sa scrisă în jurul anului 1180, Practica Chirurgiae (Practica chirurgiei), este primul manual sistematic de chirurgie redactat în Europa latină. Devenită ulterior celebră sub numele „Rogerina”, această lucrare a fost scrisă într-un stil clar, bazat pe observație și lipsit de citate scolastice.

Acoperind o gamă largă, de la traumatisme craniene până la operații pentru gușă, lucrarea a introdus o noutate revoluționară, mai ales pentru istoria oncologiei: Clasificarea bolilor după localizarea anatomică și estimarea prognosticului (evoluției bolii).

Nașterea unei metafore: „Lupus” (Lup)

Roger Frugardi a introdus în literatura medicală un termen pe care îl folosim și astăzi, dar care pe atunci avea un sens mult mai larg: Lupus (Lup).

Notă: „Lupus” descris de Roger nu corespunde exact bolii autoimune de astăzi, lupusul eritematos sistemic (SLE). Probabil descria tuberculoză cutanată, ulcere venoase severe sau infecții necrozante. Totuși, această distincție dovedea că medicii începuseră să deosebească boli care „arată asemănător, dar se comportă diferit”.

Distincția vitală: Noli Me Tangere și Lupus

Punctul culminant al viziunii oncologice a lui Frugardi este distincția netă pe care a făcut-o între tumorile feței și rănile din alte regiuni ale corpului. Această distincție spune povestea unui chirurg care știe când trebuie să se oprească.

Roger a folosit și termenul „Cingulus” (Centură) pentru leziunile eruptive de pe trunchi, probabil cu referire la zona zoster (Herpes Zoster).

Tratamentul în Evul Mediu: pansamente cu albuș de ou

Tratamentele lui Roger Frugardi combinau farmacologia vremii cu soluții practice. Protocolul elaborat pentru leziunile gâtului și unele leziuni superficiale era deosebit de interesant:

• Albuș de ou (Egg-Albumen): Pe răni se aplicau pansamente unse cu albuș de ou. Când se usca, albușul forma deasupra rănii un strat natural, protector, impermeabil la aer, care contracta țesutul.
• Unguente cu mercur: Folosirea mercurului în bolile de piele începea să se răspândească în această perioadă, iar Roger recomanda și el, în anumite situații, aplicații topice (superficiale).