Diagnosticul și tratamentul pneumoniei COVID-19 — Ghid clinic chinez (ediția a 7-a)

Noul coronavirus (SARS-CoV-2) a provocat pneumonie, a cărei epidemie a apărut în orașul Wuhan, provincia Hubei, începând din decembrie 2019. Odată cu extinderea epidemiei, au fost identificate cazuri similare în alte orașe din China și în numeroase țări. Potrivit legii Republicii Populare Chineze privind prevenirea și controlul bolilor infecțioase, această afecțiune infecțioasă respiratorie acută a fost încadrată între bolile infecțioase din clasa B și gestionată ca o boală infecțioasă din clasa A. Deși au fost luate numeroase măsuri de prevenție, control și tratament medical, tendința de creștere a epidemiei din China a putut fi limitată doar într-o anumită măsură. Ulterior, epidemia s-a atenuat în majoritatea regiunilor din China, dar numărul cazurilor identificate în alte țări a crescut rapid.

Gestionează preferințele pentru a vedea conținutul extern

Gestionează preferințele pentru a vedea conținutul extern

Odată cu înțelegerea aprofundată a tabloului clinic și a caracteristicilor patologice ale bolii și cu experiența tot mai mare privind diagnosticul și tratamentul, pentru a întări diagnosticul și tratamentul precoce, a crește rata vindecării, a reduce mortalitatea (decesele) și a preveni infecțiile spitalicești, traducerea ediției a 7-a a ghidului clinic este publicată.

1. Etiologie (cauza bolii)

Noul coronavirus (SARS-CoV-2) aparține genului β-coronavirusurilor; este un coronavirus anvelopat, de formă rotundă sau ovală, cu diametrul de 60–140 nanometri (nm). SARS-CoV-2 diferă genetic de SARS-CoV-1 și MERS-CoV (seamănă în proporție de 80% cu SARS-CoV-1). Prezintă 85% omologie cu coronavirusul de tip SARS izolat de la lilieci (bat-SL-CoVZC45). SARS-CoV-2 poate fi detectat in vitro în celulele epiteliale respiratorii umane timp de până la 96 de ore, dar izolarea și cultivarea sa pe liniile celulare Vero E6 și Huh-7 durează aproximativ 6 zile.

Înțelegerea biochimică actuală a SARS-CoV-2 provine în mare parte din studii anterioare asupra SARS-CoV și MERS-CoV. SARS-CoV-2 este sensibil la lumina ultravioletă și la căldură (56 °C timp de 30 de minute). De asemenea, este inactivat de solvenți lipidici precum eterul, etanolul 75%, dezinfectanții care conțin clor și cloroformul. Totuși, clorhexidina s-a dovedit ineficientă.

Epidemiologie

Epidemiologia este ramura medicinei care studiază distribuția și frecvența bolilor, accidentelor și situațiilor legate de sănătate în populație, precum și factorii care le influențează. Printre scopurile acestei discipline se numără colectarea, interpretarea și utilizarea informațiilor despre sănătate pentru a o îmbunătăți și a reduce bolile.

Mai jos poate fi văzută o comparație epidemiologică a virusurilor care provoacă infecții respiratorii.

Pentru COVID-19:

1. Sursa infecției Pacienții infectați simptomatici (cu manifestări) sau asimptomatici (fără manifestări) sunt surse ale infecției. Se consideră că pacienții asimptomatici reprezintă sursa principală a răspândirii infecției.
2. Calea de transmitere SARS-CoV-2 se răspândește prin picături respiratorii și contact apropiat. Transmiterea prin aerosoli (aeriană) poate apărea când persoanele sunt expuse mult timp, în spații relativ închise, unor aerosoli care conțin o concentrație ridicată de virus.
   Notă: Aerosolii sunt particule solide sau lichide care pot rămâne suspendate în aer. Dimensiunile lor pot varia ca diametru de la 0,003 micrometri până la 100 de micrometri.
3. Populația susceptibilă În general, toți oamenii sunt susceptibili la COVID-19. Încă nu este clar de ce unele persoane nu prezintă deloc simptome, iar altele dezvoltă simptome și forme severe ale bolii.

Patologie

Rezumatul de mai jos se bazează pe un număr limitat de constatări la autopsie și biopsie.

Plămânii

În plămâni au fost observate grade diferite de condensare. Cavitățile alveolare erau umplute cu exsudat fibrinos și formațiuni de membrane hialine. Celulele exsudative erau în principal celule mononucleare și macrofage. Celulele gigante polinucleare erau frecvente. Celulele epiteliale alveolare de tip 2 proliferau semnificativ, iar unele se descuamau în cavitatea alveolară. Corpii de incluziune erau prezenți în celulele epiteliale alveolare de tip 2 și în macrofage. Hiperemia și edemul erau frecvente în regiunile septale alveolare. Erau vizibile infiltrate de celule mononucleare și limfocite, tromboză hialină intravasculară, hemoragii focale și necroză a țesutului pulmonar, cu apariția infarctului hemoragic. În parenchimul pulmonar puteau fi observate caracteristici patologice ale pneumoniei organizate și fibrozei interstițiale pulmonare.

Celulele epiteliale bronșice intrapulmonare erau exfoliate, iar cavitatea bronșică era umplută cu dopuri de mucus. În unele zone, alveolele pulmonare erau hiperinflaționate, septurile alveolare erau rupte și se formaseră chisturi.

Particulele de coronavirus au fost detectate prin microscopie electronică în epiteliul bronșic și în celulele epiteliale alveolare de tip 2. Unele celule alveolare și macrofage s-au colorat pozitiv imunohistochimic pentru antigenul SARS-CoV-2. Acizii nucleici SARS-CoV-2 au fost detectați prin RT-PCR.

Gestionează preferințele pentru a vedea conținutul extern

Gestionează preferințele pentru a vedea conținutul extern

Splina, ganglionii limfatici hilari și măduva osoasă

Splina era semnificativ micșorată, iar limfocitele sale erau mult reduse ca număr. Existau hemoragie focală și necroză vizibile. Au fost observate și proliferarea macrofagelor și fagocitoza. Limfocitele din ganglionii limfatici erau, de asemenea, reduse și necrozate. Colorația imunohistochimică a arătat și o reducere semnificativă a celulelor T pozitive pentru CD4 și CD8 atât în splină, cât și în ganglioni. În măduva osoasă erau reduse toate seriile de celule hematopoietice.

Sistemul cardiovascular

S-a constatat că unele cardiomiocite erau degenerate și necrozate. O cantitate mică de monocite, limfocite și/sau neutrofile infiltrase miocardul. În unele zone, celulele endoteliale vasculare se desprinseseră de peretele lumenului vascular, în regiunile unde apăruseră inflamație și tromboză.

Ficatul și vezica biliară

Ficatul era caracterizat prin volum crescut, culoare roșu-închis, degenerare hepatocitară, necroză focală cu infiltrare neutrofilică, congestia sinusurilor hepatice, infiltrare limfocitară și monocitară în spațiul portal și formarea de microtrombi. Vezica biliară era și ea semnificativ mărită.

Rinichiul

În capsula Bowman exista exsudat proteic. Epiteliul tubilor renali era denaturat și exfoliat, iar cilindrii hialini erau formați. Puteau fi observate hiperemie interstițială, microtrombi și fibroză focală.

Alte organe

Țesutul cerebral era congestionat și edematos, iar unii neuroni erau degenerați. În glandele suprarenale exista necroză focală. Epiteliul esofagian, gastric și intestinal prezenta grade diferite de denaturare, necroză și exfoliere.

Caracteristici clinice

Tablou clinic

Potrivit datelor epidemiologice actuale, perioada de incubație este de 1–14 zile. Majoritatea pacienților prezintă simptome în 3–7 zile.

Febra, tusea seacă și starea de rău sunt manifestările principale. Alte simptome includ congestie nazală, rinoree, durere în gât, mialgii și diaree. Cazurile severe se pot prezenta cu dispnee și/sau hipoxemie în 1 săptămână de la debut. Unele se pot agrava rapid către ARDS, șoc septic, acidoză metabolică refractară, coagulopatie și insuficiență multiplă de organe (MOF). Este de remarcat că unele cazuri severe au avut febră ușoară pe durata bolii, iar unele nu au avut deloc febră.

Unii copii și nou-născuți au prezentat simptome atipice precum vărsături, diaree și alte tulburări gastrointestinale sau doar somnolență ușoară și dificultăți respiratorii.

Cazurile ușoare s-au prezentat cu febră redusă și stare de rău ușoară, fără semne evidente de pneumonie.

Potrivit observațiilor noastre actuale, majoritatea pacienților au prognostic bun, iar o mică parte fac forme critice. Prognosticul este relativ mai nefavorabil la vârstnici și la pacienții cu comorbidități. Evoluția pneumoniei COVID-19 la gravide este similară cu cea a pacienților din aceleași grupe de vârstă. Severitatea simptomelor la copii este relativ redusă.

Investigații de laborator

Investigații de rutină

În etapele precoce ale bolii, numărul total al leucocitelor periferice poate fi normal sau redus, iar numărul limfocitelor este redus. La unii pacienți sunt crescute transaminazele hepatice, lactat-dehidrogenaza, creatin-kinaza și mioglobina. În cazurile critice cresc și nivelurile troponinei. Valorile CRP și VSH sunt crescute la majoritatea pacienților, în timp ce procalcitonina rămâne, în general, în limite normale. Important, în cazurile severe D-dimerul crește evident, iar numărul limfocitelor periferice scade progresiv. Biomarkerii inflamatori sunt de obicei crescuți în cazurile severe.

Investigații etiologice și serologice

Investigații etiologice: Acizii nucleici SARS-CoV-2 pot fi detectați în probe de exsudat nazofaringian, spută și alte secreții ale căilor respiratorii inferioare, sânge și materii fecale, folosind RT-PCR și tehnologiile de secvențiere de nouă generație (NGS). Detectarea în secrețiile căilor respiratorii inferioare oferă rezultate mai precise. Proba trebuie examinată imediat după recoltare.

Serologie: Anticorpii IgM specifici agentului COVID-19 devin pozitivi la 3–5 zile de la debutul bolii. În perioada de recuperare, titrul anticorpilor IgG este de 4 ori mai mare decât în faza acută.

Imagistică toracică

În etapele precoce ale bolii sunt observate opacități parcelare și modificări interstițiale pulmonare, mai evidente în zonele periferice. Ulterior apar aspectul de sticlă mată și infiltratele extinse. În cazurile severe poate exista condensare. Revărsatul pleural este rar.

Criterii de diagnostic

Figura 1: Mai jos sunt prezentate testele utilizate pentru diagnosticul SARS-CoV-2 și mecanismul rezumativ al leziunilor imune pe care le provoacă.

Există două tipuri principale de teste pentru diagnosticul noului coronavirus numit SARS-CoV-2:

1. Reacția de polimerizare în lanț (Polymerase Chain Reaction = PCR) și
2. Testele de diagnostic rapid

Testul PCR examinează genomul viral într-o probă nazofaringiană (exsudat faringian și nazal); în cazul acestui coronavirus, genomul este RNA. Procedura durează între 45 și 90 de minute. Se mai numește test molecular de diagnostic.

În testele de diagnostic rapid se caută fie antigenele virusului, fie ceea ce produce sistemul imunitar uman, și anume anticorpii. Testele rapide pot fi efectuate atât din exsudat nazal și faringian, cât și din sânge. Când se examinează exsudatul nazal și faringian, sunt căutate antigenele virale; când se examinează sângele, sunt căutați anticorpii dezvoltați împotriva virusului.

Figura 2: Mai jos pot fi văzute tipurile de teste pentru coronavirus și probele pe care sunt efectuate.

Cazuri suspecte

Antecedente epidemiologice

Antecedente de călătorie în Wuhan și împrejurimi sau într-o regiune cu un caz pozitiv COVID-19 documentat în cele 14 zile anterioare debutului bolii.

Antecedente de contact cu un caz pozitiv COVID-19 (prin detectarea acidului nucleic) în cele 14 zile anterioare debutului bolii.

Antecedente de contact în cele 14 zile anterioare debutului bolii cu un pacient cu febră și simptome respiratorii care a călătorit în Wuhan și împrejurimi sau într-o regiune cu un caz pozitiv COVID-19 documentat.

Debut în grup (2 sau mai multe cazuri care dezvoltă febră și/sau simptome respiratorii în 2 săptămâni, în zone mici precum locuință, birou sau școală)

Tablou clinic

• Prezența febrei și/sau a simptomelor respiratorii.
• Prezența constatărilor radiologice descrise mai sus pentru pneumonia COVID-19.
• Număr de leucocite normal sau scăzut în etapa precoce.

Pentru a fi considerat caz suspect, este suficient ca o persoană să îndeplinească oricare dintre criteriile epidemiologice de mai sus și oricare două criterii clinice. Dacă nu se poate obține un istoric epidemiologic clar, trebuie îndeplinite toate cele trei criterii clinice.

Cazuri confirmate

Cazurile suspecte sunt considerate confirmate dacă îndeplinesc oricare dintre criteriile următoare.

• Pozitivitate pentru acidul nucleic SARS-CoV-2 prin RT-PCR
• Detectarea prin secvențiere a unei gene virale cu omologie ridicată cu SARS-CoV-2
• Pozitivitate a anticorpilor IgM și IgG specifici COVID-19
• Prezența unor constatări specifice pneumoniei COVID-19 la CT toracic

Clasificare clinică

1. Formă ușoară: Simptome clinice ușoare, fără semne de pneumonie la imagistica toracică.
2. Formă moderată: Sunt prezente febră și simptome respiratorii și semne radiologice de pneumonie.
3. Formă severă:
   Pacienți adulți care îndeplinesc oricare dintre criteriile următoare:
   - Dificultăți respiratorii, frecvență respiratorie (FR) ≥ 30/min
   - Saturația oxigenului în repaus ≤ 93%
   - Raportul dintre presiunea parțială intraalveolară a oxigenului și fracția O2 din aerul inspirat (PaO2/FiO2) ≤ 300 mmHg (1 mmHg = 0,133 kPa), (La altitudini mari, de 1000 de metri sau mai mult, PaO2/FiO2 trebuie corectat după formula: PaO2/FiO2×[Presiunea atmosferică/760]
   Copii care îndeplinesc oricare dintre criteriile următoare:
   - Dificultăți respiratorii (între 2 și 12 luni FR≥60/min; sub 2 ani FR≥50/min; între 1 și 5 ani FR≥40/min; peste 5 ani FR≥30/min; trebuie exclus efectul plânsului și al febrei).
   - Saturația oxigenului în repaus ≤ 92%
   - Respirație dificilă (suspine, retracția mușchilor respiratori accesorii)
   - Letargie și convulsii
   - Dificultăți la alăptare sau alimentație, semne de deshidratare
4. Formă critică:
   Pacientul care îndeplinește oricare dintre criteriile următoare:
   - Insuficiență respiratorie care necesită ventilație mecanică
   - Tablou clinic de șoc
   - Prezența unei alte insuficiențe de organ care necesită terapie intensivă
   Semne de avertizare pentru boală severă și critică
   1. Adulți
   1. Scăderea progresivă a numărului de limfocite periferice
   2. Creșterea progresivă a biomarkerilor inflamatori precum IL-6 și CRP
   3. Creșterea progresivă a lactatului
   4. Progresia leziunilor pulmonare într-un timp scurt
   2. Pacienți pediatrici
   1. Frecvență respiratorie crescută
   2. Reactivitate mentală redusă și tendință la somnolență
   3. Creșterea progresivă a nivelurilor lactatului
   4. Infiltrate bilaterale sau multilobare și revărsat pleural ori progresia leziunilor pulmonare într-un timp scurt
5. Sugari sub 3 luni sau copii cu boli asociate (cardiopatie congenitală, displazie bronhopulmonară, deformări respiratorii, hemoglobinopatii, malnutriție severă etc.) ori copii cu imunodeficiență sau aflați de mult timp sub tratament imunosupresor.

Diagnostic diferențial

• Simptomele și semnele ușoare ale infecției COVID-19 trebuie diferențiate de infecțiile căilor respiratorii superioare provocate de alte virusuri.
• Pneumonia COVID-19 trebuie diferențiată de alte pneumonii virale precum gripa, adenovirusul și virusul respirator sincițial și de pneumonia cu micoplasme. În cazurile suspecte trebuie folosit un test antigenic rapid și/sau PCR multiplex pentru agenții virali.
• Trebuie diferențiată și de boli neinfecțioase precum vasculita, dermatomiozita și pneumonia organizată.

Identificarea și înregistrarea pacienților

Când este identificat un caz suspect de COVID-19, pacientul trebuie izolat imediat într-o cameră individuală pentru monitorizare și tratament suplimentar. Dacă, după o evaluare cuprinzătoare, cazul este în continuare considerat suspect, el trebuie raportat prin internet către CDC în 2 ore. În plus, trebuie recoltată o probă pentru testarea acidului nucleic COVID-19. Între timp, pacientul trebuie transferat la spitalele stabilite anterior, prin metode de transport sigure. Dacă un caz suspect are antecedente de contact apropiat cu cineva diagnosticat anterior cu pneumonie COVID-19, trebuie efectuat testul de detectare a acidului nucleic COVID-19 chiar dacă testele pentru alți agenți respiratori obișnuiți sunt pozitive.

Diagnosticul COVID-19 poate fi exclus dacă două teste consecutive pentru acidul nucleic COVID-19 sunt negative, cu cel puțin 24 de ore între teste, iar IgG și IgM specifice COVID-19 continuă să rămână negative la 7 zile de la debut.

Tratament

Locul tratamentului trebuie ales după clasificarea clinică a pacientului prezentată mai sus.

• Pacienții suspecți și confirmați trebuie izolați și tratați în spitalele desemnate, folosind metode eficiente de izolare și protecție.
• Pacienții severi și critici trebuie internați în unități de terapie intensivă cât mai curând posibil.

Tratament general

• Pacienților li se recomandă repaus la pat și tratament de susținere pentru asigurarea necesarului energetic adecvat. Echilibrul hidroelectrolitic trebuie urmărit și înregistrat. Semnele vitale și saturația oxigenului trebuie monitorizate îndeaproape.
• Trebuie urmărite analizele uzuale de sânge și urină, CRP, markerii biochimici (enzime hepatice, enzime cardiace, teste ale funcției renale etc.), coagulograma, gazele sanguine arteriale și imagistica toracică. Dacă este posibil, trebuie efectuate teste pentru citokine.
• Trebuie luate măsuri eficiente de oxigenoterapie și administrate la timp. Acestea includ oxigenoterapia prin canulă nazală, mască de oxigen și canulă nazală cu debit înalt. Trebuie luată în considerare inhalarea de hidrogen-oxigen (H2/O2: 66,6% / 33,3%).
• Tratament antiviral: se pot încerca α-interferonul (la adulți, 5 milioane de unități sau echivalentul, cu adăugarea a 2 ml de apă sterilă, prin inhalare de 2 ori pe zi), lopinavir/ritonavir (200 mg/50 mg/capsulă, la adulți câte 2 capsule de 2 ori pe zi, durata totală a tratamentului nu trebuie să depășească 10 zile). Ribarvirin (se recomandă asocierea cu interferon sau lopinavir/ritonavir, câte 500 mg IV de 2–3 ori pe zi, durata totală a tratamentului nu trebuie să depășească 10 zile), fosfat de clorochină (la adulții peste 50 kg, câte 500 mg de 2 ori pe zi timp de 7 zile; la adulții sub 50 kg, câte 500 mg, de 2 ori pe zi în primele 2 zile, apoi o dată pe zi în zilele 3–7), Abidol (câte 200 mg, la adulți de 3 ori pe zi, fără a depăși 10 zile). Trebuie acordată atenție efectelor adverse posibile, contraindicațiilor (clorochina nu trebuie utilizată la persoanele cu boli cardiace) și interacțiunilor medicamentoase. De asemenea, nu se recomandă utilizarea simultană a 3 sau mai multor agenți antivirali.
• Medicamentele trebuie oprite când apar efecte adverse intolerabile. În tratamentul gravidelor trebuie luată în considerare săptămâna de sarcină și ales medicamentul cu cel mai mic efect asupra fătului. Trebuie evitată utilizarea necorespunzătoare a antibacterienelor, mai ales a celor cu spectru larg.

Notă: Studiile actuale nu au demonstrat beneficiul clorochinei și hidroxiclorochinei (Plaquenil). S-a raportat chiar că funcția respiratorie a pacienților care utilizau hidroxiclorochină a evoluat mai rău decât în grupul de control și că utilizarea hidroxiclorochinei nu a redus mortalitatea.

Tratamentul pacienților cu forme severe și critice

Pe lângă tratamentul simptomatic, sunt importante prevenirea eficientă a complicațiilor, tratarea bolilor de fond, prevenirea infecțiilor secundare și susținerea funcțiilor organelor.

• Oxigenoterapie: Pacienților cu forme severe trebuie să li se înceapă administrarea oxigenului prin canulă nazală sau mască și trebuie verificat dacă detresa respiratorie și/sau hipoxemia se ameliorează în timp.
• Terapie prin canulă nazală cu debit înalt sau ventilație mecanică neinvazivă: Trebuie luată în considerare la pacienții care nu se ameliorează cu oxigenoterapie standard. Dacă, în pofida acestor metode, pacientul se agravează sau nu se ameliorează într-un interval scurt (1–2 ore), trebuie efectuată intubația endotraheală și începută ventilația mecanică invazivă.
• Ventilație mecanică invazivă: Pentru evitarea leziunilor pulmonare asociate ventilatorului trebuie aleasă o strategie de ventilație protectoare: volum curent mic (6–8 mL/kg de greutate corporală ideală) și presiune de platou redusă a căilor aeriene (≤30 cm H2O). Când presiunea de platou a căilor aeriene este menținută ≤35 cm H2O, ventilatorul poate fi adaptat corespunzător la o valoare PEEP ridicată. Căile aeriene trebuie menținute umede și calde. Trebuie evitată sedarea prelungită, pacienții trebuie treziți cât mai devreme și trebuie începută reabilitarea pulmonară. La pacienții cu probleme de sincronizare cu ventilația mecanică, sedarea și miorelaxantele trebuie utilizate corespunzător. Dacă secrețiile blochează căile aeriene, trebuie aspirată sputa și efectuată bronhoscopie când este necesar.
• Tratament de salvare: La pacienții cu ARDS sever se recomandă recrutarea pulmonară. Ventilația mecanică în decubit ventral trebuie efectuată mai mult de 12 ore pe zi. Dacă ventilația în decubit ventral nu este eficientă, oxigenarea pulmonară extracorporală cu membrană (ECMO) trebuie luată în considerare cât mai repede, dacă este disponibilă. Indicații relative: (1) PaO2 rămâne sub 80 mmHg cel puțin 3–4 ore când FiO2≥ 90%; (2) pacienți cu insuficiență respiratorie când presiunea de platou a căilor aeriene este ≥35 cm H2O; trebuie preferat modul VV-ECMO, dar, dacă este necesar și suport circulator, trebuie ales modul VA-ECMO. Când boala de fond este controlată, iar funcțiile cardiopulmonare prezintă semne de ameliorare, trebuie începută reducerea treptată a suportului.
• Suport circulator: După resuscitare volemică adecvată trebuie luată în considerare utilizarea medicamentelor vasoactive. Lactatul și deficitul de baze din gazele sanguine arteriale, debitul urinar, tensiunea arterială și frecvența cardiacă trebuie monitorizate îndeaproape. Echilibrul lichidian trebuie urmărit atent în timpul tratamentului. Dacă frecvența cardiacă crește cu 20% față de valoarea bazală sau tensiunea arterială scade cu mai mult de 20% față de valoarea bazală și acestea se însoțesc de semne de perfuzie cutanată redusă și debit urinar scăzut, trebuie urmărită posibilitatea evoluției spre șoc septic, hemoragie gastrointestinală și insuficiență cardiacă severă.
• Insuficiență renală și terapie de substituție renală: Dacă apare insuficiența renală, trebuie analizate cauzele de fond posibile, precum hipoperfuzia și medicamentele. Trebuie asigurate echilibrul lichidian, acido-bazic și electrolitic. Pentru suportul nutrițional trebuie urmărit bilanțul azotat. La pacienții severi trebuie luată în considerare terapia de substituție renală. Indicațiile includ: (1) hiperkaliemie, (2) acidoză, (3) edem pulmonar sau supraîncărcare lichidiană, (4) gestionarea echilibrului lichidian când apare MOF.
• Tratament cu plasmă de la pacienți vindecați: Este adecvat la pacienții severi și critici cu progresie rapidă.
• Terapie de purificare a sângelui: Include schimb plasmatic, adsorbție, perfuzie, filtrarea sângelui/plasmei etc. Acestea pot preveni furtuna de citokine prin reducerea factorilor inflamatori. Astfel se reduce prejudiciul produs organismului de răspunsul inflamator. Poate fi utilizată în formele severe și critice, în furtuna de citokine precoce sau intermediară.
• Imunoterapie: Tocilizumab poate fi încercat la pacienții cu leziuni pulmonare extinse și niveluri ridicate de IL-6. Prima doză este de 4–8 mg/kg. Doza recomandată este de 400 mg și trebuie diluată în 100 ml de ser fiziologic. Perfuzia trebuie să dureze mai mult de 1 oră. Dacă primul tratament nu este eficient, poate fi repetat în aceeași doză după 12 ore. Numărul total de administrări nu trebuie să depășească 2, iar doza maximă la o singură administrare nu trebuie să depășească 800 mg. Trebuie urmărite reacțiile alergice. Nu este recomandat pacienților cu alte infecții active, precum tuberculoza.
• Alte măsuri terapeutice: La pacienții cu deteriorare progresivă a indicatorilor oxigenării și răspuns inflamator excesiv trebuie luată în considerare administrarea glucocorticoizilor timp de 3–5 zile. Doza zilnică de metilprednisolon nu trebuie să depășească 1–2 mg/kg. Trebuie reținut că administrarea glucocorticoizilor în doze mari prelungește eliminarea coronavirusului. Trebuie asigurat echilibrul microbiotei intestinale și prevenite infecțiile bacteriene secundare. La copiii cu forme severe și critice trebuie luată în considerare IVIG. La gravidele cu forme severe și critice trebuie evaluată posibilitatea întreruperii sarcinii. La naștere trebuie efectuată C/S. Trebuie asigurat sprijin psihiatric și psihologic pentru gestionarea anxietății pacienților.

Criterii de externare și măsuri după externare

Criterii de externare

• Normalizarea temperaturii corporale de mai mult de 3 zile
• Ameliorare semnificativă a simptomelor respiratorii
• Ameliorare semnificativă a leziunilor exsudative acute la imagistica pulmonară
• Negativarea testelor de acid nucleic pentru spută, exsudat nazofaringian și alte probe respiratorii la 2 testări consecutive, la cel puțin 24 de ore distanță

Pacienții care îndeplinesc toate criteriile de mai sus pot fi externați.

Măsuri după externare

• Spitalele trebuie să comunice bine cu centrele de asistență medicală primară despre pacient și să împărtășească detaliile medicale când este necesar.
• Măsurile de izolare trebuie continuate 14 zile după externare. Pacientul nu trebuie să iasă, trebuie să se spele des pe mâini, să stea într-o cameră individuală bine aerisită, iar contactul cu membrii familiei trebuie redus cât mai mult.
• Se recomandă prezentarea pacientului la spital pentru control în săptămâna a 2-a sau a 4-a după externare.

*

 - TOATE ARTICOLELE NOASTRE DESPRE CORONAVIRUS 

*

Gestionează preferințele pentru a vedea conținutul extern

Gestionează preferințele pentru a vedea conținutul extern